Mâniosul este un mic locuitor al Cetăţii lui EU, care porneşte în căutarea Cetăţii lui TU, având ca unică merindă sfatul împărătesei Cetăţii lui EU, să pună mereu în faţă Sinele său.

Dar în ce fel va putea ajunge în cele din urmă din Cetatea lui EU în Cetatea lui TU?

Ce oameni va întâlni în această lume atât de diferită de a lui?

Ce sens va avea această călătorie a lui pentru toţi locuitori Cetăţii lui EU dar şi pentru fiecare dintre noi?

Să călătorim împreună cu el!

E vorba de un drum pe care pot umbla cei mici şi cei mari.

Ca hartă şi indicatoare pentru această călătorie a noastră vom avea unele cuvinte ale cuviosului Paisie.

Asa cum fiecare dintre noi isi urmeaza drumul sau si se confrunta cu propriile dureri si amaraciuni, exemplele martirilor ne amintesc mai intai de toate ca micile noastre lupte nu sunt nimic in comparatie cu marile lor razboaie.  Cu ajutorul martirilor invatam cum sa facem fata si cum sa iesim biruitori in fata "calailor" nostri, fie ca acestia sunt boli sau neajunsuri, saracie, abuzuri sau ispite de tot felul.  Prin exemplul lor, ni se arata ca singura Bucurie, singura Nadejde, singurul Curaj, singura Putere, singura Pace, singurul Adevar, singura Iubire este Hristos Domnul si Mantuitorul Nostru.  El nu ne paraseste niciodata, asa cum nu Si-a parasit niciodata mucenicii.  Desi luptele mucenicilor le-a adus moartea pamanteasca, noi, ca si copii ai lui Dumnezeu, recunoastem biruinta lor.  Ei au dobandit viata vesnica prin aceea ca au ramas puternici in credinta, si prin suferinta lor au intors multe suflete catre Hristos, adaugand Bisericii Sale mladite noi care continua sa dea roade de-a lungul veacurilor.

(lipsa text)

O carte pentru cititorii tineri si pentru cititorii mai putin tineri.  O carte din care cititorii mai tineri sa afle cateva franturi dintr-o perioada neagra din istoria acestui neam.  O carte din care cititorii mai putin tineri sa-si aduca aminte de cei care au avut puterea de a pune credinta mai presus decat propria viata.  Celor care s-au jertfit in numele credintei, un gand pios de aducere aminte.

Cea  dintâi  carte a mea , Din cetatea lui Eu în cetatea lui Tu, mi-a oferit adeseori ocazia să mă regăsesc alături de copii. Astfel am putut constata că ei au îndrăgit aşa de mult pe eroii cărţii, încât mi-au cerut şi continuarea ei. Acest gând m-a însoţit ani în şir, dar între timp  experienţe noi m-au condus la scrierea altor povestiri.

Cartea părintelui Paisie Patimi şi virtuţi, împreună cu o altă carte de Dumnezeu inspirată Scara Sfântului Ioan Sinaitul mi-au stârnit în cele din urmă dorinţa de a continua povestea Cetăţii lui Tu. Scara a fost scrisă pentru a ajuta pe monahi să câştige Raiul. Mi-am adus aminte de asemenea că părintele Paisie zicea: „Poruncile sunt aceleaşi şi pentru mireni şi pentru monahi, căci unul este şi Raiul!”. Astfel am decis să îmbin înţelepciunea şi sfaturile cuprinse în cele două cărţi, alcătuind o scară a virtuţilor pe care să urce copiii  din epoca noastră modernă.

Ţinta vieţii noastre duhovniceşti de altfel nu este numai să găsim Cetatea lui Tu, ci să ne luptăm cu toată dăruirea ca să ne biruim patimile şi toate slăbiciunile noastre, valorificându-ne darurile cu care ne-a înzestrat Dumnezeu pe toţi. Numai astfel vom putea ajunge în Cetatea Cerească.

SfinÈ›ii noÈ™tri, precum È™i marii StareÈ›i È™i nevoitori, au fost È™i eu cândva copii micuÈ›i!

În Constantinopolul acoperit de nea, micul Anastasie întâlneÈ™te nemărginita dragoste a lui Hristos. Călătorind spre Sfintele Locuri, îmblânzeÈ™te valurile cu o mică cruce, pe care totdeauna o purta cu sine. Odată cu trecerea anilor, Anastasie devine Sfântul Nectarie, sfântul iubit al copiilor, iar minunile lui ajung până la marginile pământului. Întâmplări fascinante din viaÈ›a unui mare sfânt al vremurilor noastre.

Cele mai inalte ranguri dintre toate rangurile de pe pamant, cu care i-a investit pe oameni bunatatea lui Dumnezeu, sunt cel imparatesc si cel preotesc. Celui dintai ii este data puterea deplina, cea mai mare pe pamant, iar acestuia din urma - puterea cereasca - de a inchide si de a deschide cerul, de a lega si de a dezlega pacatele oamenilor, de a-i renaste pe oameni la o viata noua, din cea pieritoarea la cea nepieritoare, din cea necurata la cea curata, de a-i muta din viata cea vremelnica in cea vesnica, de a-i sfinti si de a-i indumnezei.

Si ce om muritor poate corespunde Intru totul Inaltimii si sfinteniei cinului preotesc? Daca luam in considerarea numai faptul ca preotul, stand chiar inaintea tronului lui Dumnezeu in biserica cea pamanteasca, trebuie sa savarseasca atat de des infricosatoarele si de viata facatoarele Taine ale lui Hristos, sa mijloceasca pentru toata lumea, pentru bunastarea bisericilor lui Dumnezeu de pe tot pamantul, sa se roage pentru cei vii si pentru cei adormiti, de ce vrednicia ingereasca este nevoie pentru acestea? Iar, daca luam in considerare si savarsirea celorlalte taine, ce sfintenie trebuie, ce bogatie a iubirii lui Hristos din partea preotului? Iar propovaduirea Cuvantului lui Dumnezeu, spre a invata, a calauzi pe calea ce duce la vesnicie, cat de inalta si de anevoiasa este aceasta indatorire?!

Aceasta este conceptia ortodoxa despre preotie. Si parintele Ioan de la inceputul slujirii sale preotesti, a constientizat acest sens al preotiei dand sfaturi foarte folositoare pastorilor duhovnicesti, ce sunt incluse in paginile acestei carti. 

(lipsa text)

Avem în faÈ›ă o carte impresionantă prin definirea ei, prin conÈ›inut È™i bibliografie È™i foarte bine venită în contextul secularizării de astăzi, când, prin orice mijloace media ateiste, se duce o luptă crâncenă de a se disloca reperele moral-duhovniceÈ™ti, consacrate ontologic, introducându-se tot felul de surogate, care de care mai antinaturale. Părintele monah Serghie, în cuprinsul cărÈ›ii: Dumnezeu, o certitudine, realmente demontează prin consistenÈ›a informaÈ›iilor, concizie, claritate È™i patos misionar, concepÈ›ia darwinistă, fanteziile generate de teoria Big Bang È™i materialismul militant pseudoÈ™tiinÈ›ific (sabotorul creÈ™tinismului autentic), promovând Adevărul Bisericii È™i evidenÈ›iind pe Dumnezeu, drept Cauza necauzată a tuturor celor văzute È™i nevăzute, cum ne spune în preambulul cărÈ›ii.Certitudinea Adevărului absolut, revelarea È™i confirmarea raÈ›ională constă în faptul că Îl afirmă È™i devine o raÈ›ionalitate internă sau o intuiÈ›ie discursivă, intuiÈ›ie – discurs. Această raÈ›iune sau autoidentitate a ei este posibilă dacă îi este dat Infinitul Absolut Actual, cum se exprimă preotul È™i omul de È™tiinÈ›ă martir Pavel Florenski, în lucrarea Stâlpul È™i Temelia Adevărului. Dumnezeul, Cel în Treime proslăvit este Certitudinea, EvidenÈ›a a tot ce există, iar Logosul dumnezeiesc este Adevărul Suprem Întrupat.Părintele Serghie are pagini de o logică inegalabilă, referitoare la subsistemele intelective capabile de a habita calitativ È™i cantitativ biospaÈ›iile create È™i programate de ÎnÈ›elepciunea infinită È™i absolută a Creatorului, cauze din Cauza primă necauzată, ale codului genetic, miliardelor de metabolisme, biocomunicării viului, reglajelor de intrare È™i de ieÈ™ire ale viului etc. Întreaga carte se fundamentează cu date È™tiinÈ›ifice È™i în acord cu izvoarele RevelaÈ›iei biblice È™i patristice, precum È™i a experienÈ›ei sale duhovniceÈ™ti.Îi dorim din toată inima părintelui Serghie să aibă un continuu urcuÈ™ în tainele adânci ale explorării persoanei, a tot ceea ce este viu, contemplând în bunătate È™i credinÈ›ă, comuniunea È™i iubirea Preasfintei Treimi.Preot dr. Nicolae NICOLESCU Lucrarea Părintelui Serghie, pe lângă Apologetica susÈ›inută, deschide noi abordări ale paradigmelor consacrate mediatic în psihologie, biologie È™i astronomie, în lumina adevărului È™tiinÈ›ific, iar argumentaÈ›ia extrem de bogată se adresează facultăÈ›ii de percepere a Adevărului absolut, Superspiritul Cauză Primă. Salvarea istorică a omului vine prin accesarea inteligenÈ›ei sacrului autentic. Cartea răspunde la întrebări puse sau nepuse de cei care mai mult cercetează decât cred, Părintele Serghie apelează la nenumărate informaÈ›ii È™tiinÈ›ifice, la inteligenÈ›a materiei vii care se supune unor reguli ce definesc, de fapt, Îndumnezeirea universului. Chemarea la o cugetare liberă nu este una polemică cu cei care au rătăcit pe cale, ci caută să-i întărească pe cei care au impregnat în propriul suflet pe Dumnezeul real, revelat în Tatăl È™i Fiul È™i Sfântul Duh.  Adrian ALUI GHEORGHE

Acum cinci zile ne-am bucurat cu totii de un fel de minune: undeva, intr-un adapost, s-au certat atat de tare doi detinuti, incat am crezut ca se vor strange de gat chiar in seara aceea. Noi stateam si ne uitam: si iata ca unul dintre ei(era un om robust, macelar de meserie, care aici, in puscaria noastra, slujea de calau) bate la usa celuilalt; celalalt ia o bara de fier si ii iese in intampinare; in momentul era gata sa loveasca, ii cade fierul din mana. Acest calau statea in genunchi la picioarele lui si ii spunea: "Parintele ne-a invatat sa iertam totul si iata, inainte de asfintitul soarelui , te iert. Iarta-ma si tu!" femeile noastre si noi insine am plans in hohote vazand o asemenea priveliste. Iata ce fac lectiile tale, parinte. Nu, va imploram, nu ne parasiti pe noi, mizerabilii". Iata roadele misiunii jertfelnice a parintelui Spiridon in inchisorile Siberiei: puscariasii invata sa ierte, pacatosii sa se pocaiasca. Cartea de fata ne arata pilde tulburatoare de pocainta. Oameni care au iubit pacatul, oameni care au fost robi pacatului, devin robi ai lui Dumnezeu. Sunt oameni care ne indeamna sa urmam exemplul lor, si sa rupem lanturile cu care suntem legati de patimi si de diavoli. Nu trebuie sa ne multumim constiintele spunandu-ne ca noi nu am pacatuit ca acesti criminali sau ca aceste desfranate. Ci trebuie sa ne hranim din pocainta lor, pentru a dobandi Imparatia Cerurilor...

Amintirile Parintelui Spiridon

Cuvintele staretului Emilianos adunate in volumul de fata cu titlul Cuvantari mistagogice la sarbatori, alcatuiesc o livada duhovniceasca cu mult mai presus decat cea pamanteasca.

In această livada vei gasi un povatuitor minunat pentru calatoria ta de-a lungul anului, un instrument al autocunoasterii, poate ca uneori dureros, iar alteori nedureros, dar, intotdeauna, vindecator.  Vei descoperi comorile iubirii lui Dumnezeu pentru om si te vei innoi.  Ti se va naste dorul de a lupta, de a le parasi pe cele pamantesti, de a te inalta la cele ceresti.

Omul se teme de realitate, pentru că va trebui să privească şi în sine însuşi. Or, nu vrea deloc facă aceasta, fiindcă evită să se confrunte cu propria lipsă de desăvârşire. Acest pas poate fi făcut numai din spaţiul iubirii. Acest dar ceresc este accesibil pentru oamenii care au depăşit ispitele lumii moderne. Prin iubire, găsesc o legătură profundă şi minunată cu ei înşişi, cu alţi oameni şi cu lumea în ansamblu. Aceşti oameni cred în Dumnezeu, ba chiar m-aş aventura să afirm că şi Dumnezeu crede în ei, pentru că ne amintesc despre plinătatea generoasă pe care El i-a dat-o iniţial omului.

Omul, care a fost gândit şi creat de Dumnezeu după chipul şi după asemănarea Sa, a primit de la naştere talanţi fără de preţ şi posibilitatea auto-desăvârşirii uimitoare: urcuşul pe treptele frumuseţii şi înţelepciunii.

Printre celelalte daruri şi capacităţi specifice omului, cel mai fericit, minunat şi influent este darul creativităţii. Omul are puterea de a fi creativ. Şi orice lucrare a sa, folositoare şi ziditoare, fie că este confecţionarea unui lucru, producerea, invenţia sau alcătuirea de opere – într-un fel sau altul, reprezintă o imitare a actului creator al lui Dumnezeu.