Sunt vesnic prietenul vostru. Viata, minunile, rugaciuni

Format: 13x20 cm
ISBN: 978-973-136-830-6
Status: in stoc

Sunt vesnic prietenul vostru. Viata, minunile, rugaciuni

Colectia: Alte carti
Autor:
Editura: Sophia
Numar de pagini: 128

Avându-L pe Dumnezeu de faţă, toate ale omului se limpezesc şi toată sârguinţa lăuntrică este de a nu ascunde nimic de Domnul. Roada acestei trude este bucuria paşnică, blândeţea, delicateţea faţă de întreaga făptură şi lumina cea veşnică. Pe această cale a simplităţii şi-a săvârşit călătoria pământească şi Preacuviosul nostru Părinte, Dimitrie cel din Basarabov. Chipul său lăuntric este cu totul strălucitor, pentru că întru el vedem lucrătoare gingăşia dragostei lui Dumnezeu. Ce vede Sfântul Dimitrie întru sufletele noastre? Tot ceea ce tăinuim de privirea dumnezeiască. Cerându-i rugăciunile şi mijlocirile, Cuviosul străpunge cu lumină bezna dintru noi. Astfel, el dăruieşte odihnire sufletelor noastre, iar mângâierile sale săvârşesc fapte uimitoare.

Ajută-ne, Cuvioase Dimitrie, să pricepem dragostea dumnezeiască a Domnului Hristos, Singurul Care ne iubește într-atât, încât să-Și dea viața pentru noi. El este Singurul Care prețuiește fiecare clipă, fiecare dor, fiecare suspin și cel mai mărunt lucru pe care îl săvârșim în viețuirea noastră, pentru că dragostea Lui este atotcuprinzătoare și ne îmbrățișează deplin încă de la zămislire, dăruindu-ni-Se fiecăruia în adâncurile nețărmurite ale smereniei Sale dumnezeiești.

Pret: 14.00 LEI   
  Cumpara


Scrieti o recenzie

Nume:
Email:
Mesajul:
Apreciere:



  Trimite comentariul


(Nu exista recenzii la aceasta carte. Fiti primul care scrie o recenzie!)


Carti similare

Carti scrise de acelasi autor

    • Fragmente din carte:

      Maica Siluana:
      Când ai gustat iadul în tine şi nu îl mai proiectezi pe ceilalţi, nu mai poţi să uiţi şi nu mai poţi să-L cauţi decât pe Dumnezeu şi cum uiţi să zici Doamne ajută-mă, Doamne miluieşte-mă, cum năpădeşte groaza aceea pe tine din nou şi o vezi în tine. Chiar când te uiţi la celălalt care face ceva rău, tot înlăuntrul tău o simţi.

      Pentru lumea secularizată în care trăim „iadul” este un cuvânt „de groază” care face parte mai degrabă din terminologia hollywoodiană, decât a vieţii reale.

      Pentru omul creştin însă, iadul este o realitate de la care, de multe ori, porneşte chiar viaţa noastră duhovnicească. Şi dacă pentru lumea secularizată „iadul” este un capăt de drum, pentru lumea creştină iadul poate fi chiar începutul unui drum a cărui continuare este, paradoxal, bucuria.

      Toată lumea ştie că bucuria este darul lui Dumnezeu, dar e paradoxal felul în care l-am dobândit, cum l-am primit, căci Dumnezeu îl dă tuturor şi ne cheamă pe toţi să-l luăm.

      A fost un moment în care am realizat că eu nu pot să fac nimic bun, că eu nu pot să fiu fericită, că orice aş face nu iese bine si că oricât m-aş strădui şi că oricât m-aş ambiţiona şi oricât m-aş ruga, sfârşesc prin a face ceva care mă întristează, care mă face să-mi fie ruşine, care mă face să mă simt stingherită, cel puţin în fata mea, dacă nu în faţa celorlalţi, unde să zicem că-mi făceam rost de o justificare.

      Eu m-am întors în biserică târziu după ce am trăit mult şi profund în această lume, gustând din toate durerile ei, din toate deznădejdile ei, dar şi din toate bunătăţile, frumuseţile câte puţin, cât am putut, dar din toate dimensiunile creaţiei omeneşti am gustat.

watch series