Volumul de față – cuprinzând însemnările unui călugăr ortodox anonim, păstrate într-un manuscris uitat și publicate acum pentru prima dată – reprezintă o lectură aducătoare de folos sufletesc, ­plină de duhul luminării și necesară vremurilor noastre, care au uitat ce ­înseamnă isihia.
Chintesența unei înțelegeri la care mintea creștină nu poate ajunge decât în urma unor îndelungate nevoiri ascetice și aprofundări ale teologiei patristice, îndemnurile de aici se descoperă totodată ca rod ales al experienței negrăite a rugăciunii ­neîncetate și al luminării prin har a celui ce i s-a dat de Sus a gusta mult-râvnita isihie.
Prin mijloace terapeutice unice, fără de care nu se pot dobândi adevărata rugăciune, dumnezeiasca smerenie, darul deosebirii gândurilor și duhurilor, vindecarea trupească, dar și a patimilor, însuflețind spre însușirea neîntârziată a tuturor virtuților, cuvintele izvodite de condeiul acestui sihastru anonim vor înlesni deschiderea inimii către harul dumnezeiesc, dându-ne putere cerească spre fericita încununare a luptei și viețuirii creștine.

Cartea de fata doreste sa aduca marturie scrisa despre o mica parte dintre Sfintii care au stralucit in lume de la Pogorarea Duhului Sfant si pana in zilele noastre. Sunt cuprinse aici multe fapte pilduitoare si minuni ale lui Dumnezeu, ale Maicii Domnului si ale multora dintre Sfinti.

Toate istorisirile au fost invesmantate cu una sau mai multe ilustratii ale faptelor. In zilele pe care le traim, cand multe din cele ce ne incaonjoara ne vatama si vederea si mintea, ilustratiile acestei carti vor putea mijloci cititorilor-privitorilor o oarecare luminare launtrica si o samanta de arvuna duhovniceasca.

Cuvintele si faptele ce alcatuies aceasta carte au fost culese din multimea cartilor de suflet folositoare ale Bisericii. Pe alocuri istorisirile au fost indreptate in asa fel incat sa fie mai pe intelesul si la indemana copiilor.

A plăcut Făcătorului şi Judecătorului nevoinţelor noastre să rânduiască de la început ca vremea vieţii noastre pământeşti să fie vreme pregătitoare pentru veşnicie, vreme de deprindere, vreme de luptă şi nevoinţe, vreme de război duhovnicesc, nu vreme de nelucrare, de deşertăciune şi stat ­degeaba, iar ca starea noastră nemuritoare din viitor să fie stare de răsplătire, de slavă şi de veşnică fericire sau stare de veşnică necinstire şi de chinuri cumplite pentru nelucrare, lenevie, nepăsare şi pentru păcate nenumărate. 
Dau mulţumită Domnului pentru îm­bel­şugarea cea zilnică a luminii duhovniceşti şi trupeşti – a Luminii Duhului Celui Sfânt şi a luminii soarelui; pentru îmbelşugarea aerului material curat şi a aerului imaterial al sufletului, care este Duhul Sfânt – Dumnezeu! 
Sfântul Ioan de Kronstadt 

AKEDIA, „duhul trândăvirii” din binecunoscuta rugăciune a Sfântului Efrem Sirul, „starea de paralizie a tuturor puterilor sufletești” de­spre care vorbește Sfântul Teofan Zăvorâtul și care în bună măsură coincide cu conceptul psihologic de deprimare, este una din maladiile duhovnicești cele mai severe ale lumii contemporane. 
De la Sfinții Nicodim Aghioritul, Tihon din Zadonsk, Ignatie Briancianinov, Macarie de la Optina, Teofan Zăvorâtul, Luca al Crimeei până la câteva dintre numele cunoscute ale duhovniciei contemporane din Rusia, cartea de față vă prezintă o perspectivă ortodoxă completă asupra acestei probleme de mare însemnătate și asupra medicamentelor duhovnicești pe care le propune împotriva ei Tradiția Bisericii. 

Despre viata Sfantului Luca al Crimeei, ierarh marturisitor si doctor fara de arginti, urmas al unei vechi familii princiare, artist inzestrat, chirurg genial, profesor universitar, patimitor pentru credinta in temnitele bolsevismului, unul dintre cei mai mari predicatori ai secolului, lucrul cel mai bun care se poate spune sunt propriile lui cuvinte: "Am iubit patimirea, fiindca minunat curateste sufletul!

Un medic genial, profesor universitar, devine arhiereu in anii terorii bolsevice.  Dupa anii petrecuti in inchisori si suferintele exilului la Cercul Polar de Nord in timpul razboiului cu Germania nazista, episcopul-chirurg salveaza vietile a mii de ostasi si numele ierarhului laureat al Premiului Stalin pentru medicina face ocolul lumii.

La adanci batraneti, lipsit de vederea trupeasca avea sa raspunda mirarii starnite de liturghisirea lui fara gres prin urmatoarele cuvinte: „Cel ce si-a inchinat viata Domnului nu poate fi niciodata orb fiindcă Dumnezeu ii da lumina la fel cu cea de pe Tabor".

Autobiografia acestui Sfant al veacului XX, titan al stiintei si titan al duhului deopotriva ofera lumii contemporane o extraordinara lectie de sfintire prin slujire si jertfa a puterilor creatoare cu care Dumnezeu a inzestrat neamul omenesc.

Nu exista subiect de discutie mai primejdios decat Apocalipsa. Interpretarea cu totul literala si superflua a intamplarilor prezentate in Apocalipsa este, evident, pricina de tulburare sufleteasca; la fel de tulburator este si modul facil in care multi dintre contemporani se refera la caracterul "apocaliptic" al timpurilor noastre, fapt care starneste teama si angoasa. Declaratiile ambigue ale unora ca acestia sunt departe de a fi convingatoare. Insa daca un crestin se incumeta sa vorbeasca despre Apocalipsa, este de la sine inteles ca in aceasta, ca si in orice alta imprejurare - cuvintele sale trebuie sa fie masurate, pe cat este cu putinta de clare si in deplin acord cu invatatura universala a Bisericii. 

Doua au fost coordonatele vietii Sfantului Isidor.  Din tinerete a fost dedicat pe de-o parte ascezei, desavarsirii personale si urcusului duhovnicesc, iar pe de alta parte iubirii fata de aproapele si grijii pentru indreptarea si salvarea a cat mai multor suflete, prin epistolele pe care le-a trimis cu dragoste si smerenie. 
In Colectia patristica editata de abatele Migne, in volumul 78, a publicat 2012 scrisori apartinand Sfantului Isidor, dupa o veche colectie de texte, pregatita intre anii 450-550 in Manastirea Achimitilor din Constantinopol.
Corespondenta Sfantului Isidor reflecta o personalitate puternica, cu o remarcabila formatie clasica si teologica.  El se inspira din Sfanta Scriptura, dar si din scriitorii crestini din primele veacuri, cum ar fi Clement Alexandrinul. 
Scrisorile cuprind referinte la numeroase probleme ale mediului, timpului si preocuparilor sale spirituale: preotie, biserica si ierarhia ei, conducerea imperiului, morala, asceza, desavarsirea, dogmatica.  Om plin de curaj si fara prejudecati, Sfantul Isidor ii critica si ii judeca pe imparati, episcopi si dregatori de tot soiul, previne si sfatuieste la toate nivelurile si in orice moment.  Una dintre celebrele sale sentinte ii oglindeste parca intreaga existenta si lupta duhovniceasca: „caci viata fara de cuvant mai mult foloseste decat cuvantul fara viata.  Caci viata si tacand foloseste, iar cuvantul strigand supara.  Dar daca si cuvantul si viata se vor intalni, vor face o icoana a toata filosofia”.

Daca nu s-ar fi calugarit si nu s-ar fi pustnicit, autorul acestei carti ar fi ajuns cu siguranta un scriitor apreciat.  Este uimitor cum un om crescut la scoala violenta a artelor martiale, a muzicii rock, a springarilor are o sensibilitate dostoievskiana a inimii, care il ajuta sa ii portretizeze memorabil, cu har, pe "umilitii si obiditii" , pe "oamenii sarmani" violentati de mentalitatea capitalista si consumerista a Occidentului.  De neuitat raman in memoria cititorului chipul bunicii care a sadit in sufletelul nepotelului grauntele credintei, ramasitele satului tihnit de altadata, marile figuri ale duhovnicilor pe care i-a nascut monahismul romanesc, chipurile iconice ale sihastrilor nestiuti ai Romaniei.

De la prima la ultima ei pagina este o carte animata de duhul pocaintei necurmate.  Citind-o, mi-am reamintit un lucru simplu, dar care prea des cade in uitare: a fi crestin ortodox inseamna a lupta pana la moarte cu patimile tale.  Nu e suficient, ba chiar este primejdios sa te conformezi unui standard exterior, sa iti contabilizezi faptele bune sau parutele tale fapte de lauda, sa iti adormi constiinta cu gandul ca ai indeplinit faptele credintei, ca ti-ai indeplinit datoria fata de Dumnezeu.  Formalismul si legalismul pandesc viata fiecaruia dintre noi.  Singurul reper in viata duhovniceasca ramane glasul constiintei proprii, sadite in noi de Ziditorul a toate.

Asemenea Sfantului Pavel pe drumul Damascului, Mitropolitul Antonie L-a in­talnit pe Hristos, Care i S-a aratat, de Care nu se va mai desparti niciodata si a Carui prezenta va fi mereu gata sa ne-o impartaseasca si noua.  Avea darul de a se adresa omului zilelor noastre intr-un limbaj limpede, usor de inteles si intotdeauna de o mare profunzime.  Prin cuvantul sau, credinta crestina, asemenea unui far in intuneric, devenea luminoasa, vie, scotand la iveala cai date prea adesea uitarii.

Mitropolitul Antonie ne arata cum poti fi aruncat incolo si incoace de furtunile existentei si totusi sa‑L pastrezi in sinea ta pe Dumnezeu Care Se afla la temeiul oricarei existente si Care nu te va parasi niciodata.  El ne infatiseaza chipul adevaratului pastor, bine ancorat in viata epocii sale, preocupat sa‑i invete pe oameni cum se poate trai credinta crestina in orice fel de situatie, in orice conditii de existenta.

Omul are posibilitatea sa se faca placut lui Dumnezeu in orice conditii. Totusi, frumusetea si linistea naturii din Sfantul Munte, care s-a sfintit prin asceza si slujbele atator chipuri sfinte de-a lungul secolelor, constituie un factor deosebit de ajutator pentru pocainta si sporire duhovniceasca. Parintele Fotie prin natura il vedea pe Creatorul ei. De multe ori urca pe jos in varful Athonului, pentru a se ruga şi a-L adora pe Dumnezeu. Acolo, la inaltimea de 2.035 metri, din evlavia aghioritilor s-au inaltat doua locuri de inchinaciune. Acestea sunt mica biserica a Schimbarii la Fata a Mantuitorului si uriasa Cruce de fier, care este vizibilă din unele puncte indepartate ale Golfului Aigaleo. Aceste doua locuri de inchinaciune ne amintesc nu doar de doua evenimente importante din viata Domnului, dar si de faptul ca preschimbarea omului presupune ridicarea Crucii nevointelor si ascultarea de poruncile lui Hristos.

Parintele Fotie traia unirea tainica a Taborului si Golgotei, a slavei taborice si jertfei de pe Cruce. Aceasta traire era incununata in timpul savarsirii Sfintei Liturghii si a participarii tainice la Crucea si slava Imparatiei lui Dumnezeu. La coborarea de pe varful Athonului, parintele Fotie se odihnea la locul de inchinaciune „Maica Domnului” (la inaltimea de aproximativ 1.500 de metri), unde si primea si simtea binecuvantarea Ocrotitoarei Sfantului Munte si
Maicii lui Hristos.

Cartile ce contin operele Sfintilor Parinti, denumite de catre cei simpli Scrieri patristice, sunt cele ce descriu experiente ascetice si invataminte.  Un astfel de „Pateric”, un mic izvoras, este si cartea pe care o tii in mana cititorule!  Sunt adunate in paginile lui istorisiri si invataminte ale Sfintilor Parinti ai desertului, pline de cucernicie asemanatoare cu cele ale Patericului.

Din toata aceasta bogatie necunoscuta am ales sa alaturam cateva pagini celor deja cunoscute.  Ele se deosebesc prin simplitatea frumusetii lor si prin folosul pe care ni-l aduc transpunandu-se in atmosfera sfanta a paginilor de Pateric.

Am fost rugata sa scriu un cuvant despre Maica Gavrilia!

Dar nu sunt vrednica in nici un fel sa scriu acest cuvant!  Mintea mea nu gaseste cuvinte potrivite.  Uimirea mea nu poate fi cuprinsa de nici un gand.

Aceasta maica, aceasta femeie, a trait cu adevarat in Hristos Domnul si cu El!  A trait Poruncile Lui ca iubire si nu ca nevointa!  L-a iubit pe Domnul si L-a vazut in orice fata omeneasca si L-a slujit in orice suferind intalnit in Cale!

Maica Siluana Vlad