(lipsa text)

Vremurile grele prin care trecem, feluritele stramtori care ne preseaza, obligatiile de crestini si datoriile de cetateni Romani, adeseori ne silesc sa privim inapoi la viata petrecuta si sa observam cu atentie la virtutile mult folositoare pe care sa le pastram, dezvoltandu-le si la viciile pagubitoare, contra carora sa luptam spre a le smulge din fiinta neamului nostru.

Unul dintre viciile care a pagubit mult neamul nostru, sugand ca o lipitoare agonisita si vlaga romanului, este moda cu luxul, impodobirile, inzorzonarile, slutirile si feluritele impopotonari.  Moda, luxul si impodobirile acestea desarte, au secatuit multi bogati romani, a facut pe multi functionari (si functionare) saraci, sa-si amaneteze leafa pe luni de zile inainte, spre a putea face fata in lume dupa moda zilei si asa, unii dintr-insii saracind, nealimentandu-se omeneste, au cazut in felurite boli si s-au pierdut in mizerie.

Din cuprins:

Credința deșartă în destin
Vrăjitoria sau magia neagră este oprită de Dumnezeu și Biserica Lui
Păcăleala ghicirii cu cărțile
Păcăleala ghicirii cu ghiocul
Păcăleala ghicirii în cafea
Păcăleala ghicirii cu bobii
Superstiția numărului 13
Păcăleala ghicirii în palmă
Spiritismul, necromanția sau vorbirea cu morții
Felurite superstiții strecurate în cultul și ceremoniile religioase

Rugaciuni si invataturi despre post si iesirea sufletului. 

• * Cand sa ne rugam? 
• * Cui sa ne rugam? 
• * Sa ne rugam lui Dumnezeu in orice loc, vreme si imprejurare 
• * Mesele zilei 
• * Rugaciune de calatorie 
• * Roaga-te cand pleci de acasa... 

Cărticica de faţă este alcătuită la cererea multor cititori care şi-au exprimat dorinţa de a avea o lucrare de mici proporţii din care să cunoască ce trebuie să facă atunci când moare cineva din familie, care sunt parastasele şi soroacele lor şi ce însemnătate au acestea.

Dumnezeu prin porunca a VIII-a a Decalogului, a hotarat fiecarui om a nu rapi nimic din avutul aproapelui sau, zicand:  Sa nu furi.  La aceasta porunca gresesc:  Toti cati sunt furi aratati precum sunt talharii, rapitorii si cei ce iau cu sila; cati sunt furi amagitori, precum sunt negutatorii si toti cei ce se silesc sa amageasca pe altul, vanzand cu masuri viclene si facand alte mii de mestesuguri si de minciuni, pentru aceasta Domnul, furi si talhari a numit pe negutatori, zicand:  Casa Mea, casa de rugaciune se va chema, iar voi ati facut o pestera de talhari(Mt. 21, 18), precum sunt cei ce iau dobanda.  Aceasta porunca se calca prin iubirea de argint, impreuna cu patimile si pacatele care se nasc din iubirea de argint.  Inca greseste la aceasta si de va cumpara cineva lucru de furat, stiindu-l, ca sa-l ia mai cu putin decat se plateste de drept; de a dat bani falsi in loc de buni, sau pe cei ce sunt cu lipsa in loc de plini; de nu a lucrat lucratorul precum se cuvenea, sau a lucrat rau si totusi si-a luat plata sa; de nu a platit cineva celor ce i-ai slujit; de a gasit ceva si a ascuns, fara de a cerceta cine a pierdut; de nu a respectat invoiala ce a facut; de s-a lenevit de lucrurile peste care a fost mai mare si administrator; al sarmanilor, al vaduvelor, al Bisericilor, al scolilor sau al tovarasilor; de a dat lucruri judecatorului ca sa judece nedrept, sau el a luat ca sa judece etc.

Protos. Nicodim Mandita

„Nimeni nu poate sluji la doi Domni – zice Mântuitorul – că sau pe unul va urî şi pe altul va iubi, sau de unul se va ţine şi de altul nu va griji. Nu puteţi sluji lui Dumnezeu şi lui mamona”4.
Între multele obiceiuri rămase de la păgânii idolatri ai trecutului, conservate tacit şi cu îndărătnicie infernală de majoritatea creştinilor necopţi la minte, inconştienţi, este şi împopoţonarea cu felurite: mode, lux şi podoabe idoleşti. De te duci la o serbare, la o nuntă, la o petrecere; la cârciumă, joc, bal, serată şi alte petreceri lumeşti, vezi majoritatea lumii acesteia, purtătoare de nume creştinesc, despuiată de smerenie şi modestie, de întreaga înţelepciune şi de buna cuviinţă creştinească, şi împodobită cu felurite fleacuri şi deşertăciuni infernale, cu care îşi împopoţonau păgânii idolii lor şi pe ei. Feluritele deşertăciuni idoleşti: cercei, brăţări, mărgele, coliere, hurmuz, panglici, funde, salbe, zălişoare şi alte fleacuri se văd agăţate pe corpul lor. Aceste deşertăciuni arată că lumea care le poartă e înclinată mai mult la păgânism decât la creştinism, că vieţuieşte mai mult păgâneşte decât creştineşte. Numele creştinesc pentru lumea aceasta, lipsită de vieţuirea creştinească şi pasionată după deşertăciunile idoleşti, credinţe superstiţioase, etc, e asemenea unei case pustii, a unei prăvălii cu firmă frumoasă afară; iar înăuntru plină de gunoaie, murdării, şoareci şi felurite jivine uricioase, asemenea nucilor seci, alunelor viermănoase, poamelor putrede, etc.

Răscumpărarea omenirii de sub puterea diavolului, a morții și a iadului, s-a făcut de Mântuitorul nostru Iisus Hristos. Pentru înlăturarea stării nefericite: "Trebuia - precum zice fericitul Augustin una din două: Sau omul să se ridice la Dumnezeu, sau Dumnezeu să se pogoare la om". Prima fiind cu neputință, a rămas ca răscumpărarea omenirii să se facă tot din partea Dumnezeirii, prin Domnul Iisus Hristos. Pentru aceasta El poartă și numirea de Răscumpărător. Aceasta ne-o arată Dumnezeiasca Scriptură în mai multe locuri. Odată cu rostirea pedepsei protopărinților noștri pentru călcarea poruncii, Dumnezeu în milostivirea Sa, le-a dat și nădejdea mângâietoare a venirii în lume a unui Răscumpărător sau Mântuitor, care să scape omenirea de sub greutatea păcatului.

Răscumpărarea sufletului nostru a adus-o Mântuitorul prin sângele Lui, asemenea unui pelican care își hrănește puii cu sângele său. Despre pelican se spune că își hrănește puișorii cu sângele său. Își împunge pieptul cu ciocul și lasă să picure sânge pentru puișorii lui. Dacă pelicanul ar avea grai, el ar putea zice: "Eu îmi hrănesc puii cu sânge". Iar puișorii, la rândul lor, ar putea zice și ei: "Noi trăim cu sânge"". [...]

Ce icoană minunată este aceasta pentru Jertfa Crucii și Sângele Crucii! Și noi trăim prin Sânge. Și noi trăim prin "Sângele Mielului". Fără acest Sânge nu este - și nu poate fi - nici viață, nici mântuire.

Protos. Nicodim Măndiță

"Prin porunca a III-a a Decalogului, Dumnezeu ne poruncește:Sa nu iei Numele Domnului Dumnezeului tau in desert.

La aceasta porunca gresesc: toti hulitorii si cei care fac juraminte sau care pun pe altii sa faca juraminte si cei care calca juramintele; cei care la fiecare pricina pomenesc pe Dumnezeu, zicand: Dumnezeu stie, zau, zau lui Dumnezeu, pe legea mea si altele asemenea; cei care fagaduiesc lui Dumnezeu sa faca vreun lucru bun si nu-si implinesc fagaduintele lor; proorocii mincinosi; cei care cer de la Dumnezeu cereri necuviincioase dupa voile lor, cereri potrivnice mantuirii lor; cei care intrebuinteaza cuvintele Dumnezeiestilor Scripturi la glume si rasuri; cei care nu sufera bolile trupesti, feluritele lipsuri ori ispite, cu rabdare si multumire, ci cartesc prihanind pe Dumnezeu ca pe un nedrept; cei care hulesc pe Dumnezeu, Numele Lui, Cortul sau Biserica, cele Sfinte si pe Sfintii Lui din cer si cei care fac si pe altii sa hulesca; cei care zic ca Dumnezeiasca Scriptura cuprinde basme, impotrivindu-i-se, si lauda mai mult cartile paganilor; cei care isi calca fagaduinta data la Sfantul Botez, dezertand la credinte si vietuiri anticrestinesti potrivnice Ortodoxiei."

Protos. Nicodim Mandita

Pentru toate greselile ce facem noi oamenii, doua judecati a randuit Dumnezeu, una aici pe pamant, a sfintei marturisiri si alta la cer, a celei de a doua aratari a lui Hristos.

Dumnezeu Creatorul, mult Milostivul purtator de grija a mantuirii noastre, vrand a ne curati de zgura, rugina si netrebniciile tuturor desertaciunilor care pustiesc inimile crestinilor de zestrea bogatiilor Divine, hotaraste in porunca a IX-a sa ne parasim de orice strambaturi ale gandului, cuvantului, activitatii noastre zilnice , zicand hotarator: Sa nu marturisesti stramb asupra apropelui tau.  La aceasta porunca gresesc: aceia care marturisesc stramb si cu nedreptate, ca sa pagubeasca, sau sa faca rau fratelui lor; cei ce au pareri si presupusuri asupra fratelui lor (ca minciuni sunt si acestea ale mintii); cei ce rad de slutirile cele firesti ale mintii, sau ale glasului, sau ale fetei sau ale celorlalte membre ale trupului aproapelui, fiindca nu este el pricina acestor slutiri; si judecatorii cei ce fac judecata nedreapta sau pentru ca nu cerceteaza bine lucrul.  La aceasta inca greseste, de a sfatuit cineva, sau a indemnat pe altul cu invrajbiri nedrepte de a lua vreo dregatorie; de a putut sa opreasca invinuirile si marturiile cele mincinoase si nu a voit; de poarta cuvinte si vesti despre vatamarea aproapelui; de a osandit, sau a clevetit, sau a ascultat cu placere pe altii clevetind, sau a laudat pe clevetitor, sau s-a lingusit si cu nedreptate a laudat pe altcineva. (Ies. 20, 16)

Protos. Nicodim Mandita