Editia 2009.

Versiune diortosita dupa Septuaginta, redactata si adnotata de Bartolomeu Valeriu Anania, Arhiepiscopul Clujului.

Traducerea Sfintei Scripturi in limba proprie fiecarui popor a constituit inca din vechi timpuri o preocupare a Bisericii, pentru ca mesajul evanghelic sa poata fi impropriat cu fidelitate de fiecare credincios in parte.  Sa ne aducem aminte ca Sfantul Duh, la Sarbatoarea Cincizecimii, a sfintit limbile neamurilor, facandu-le vase vrednice sa primeasca si sa marturiseasca pe Dumnezeu-Cuvantul in specificitatea cuvintelor lor. In acest sens, putem spune ca traducerea textelor sfinte de catre alte popoare in limba lor proprie a constituit si pentru poporul roman un indemn, ca orice fapta pilduitoare care cheama la savarsirea binelui.

În Biserica Ortodoxă Română, această carte de cult, Molitfelnicul, tradusă parțial încă din secolul al XVI-lea, a contribuit, alături de alte tipărituri și manuscrise liturgice, la întărirea solidarității dintre românii ortodocși despărțiți atunci prin granițe politice artificiale și, în pofida tuturor dificultăților istorice, i-a ajutat să păstreze unitatea de credință și de neam, cultivând limba, credința și cultura poporului român. Astfel, în anul 1681, la Iași, Sfântul Mitropolit Dosoftei al Moldovei tipărea în românește Molitvălnicul de-nțăles, iar în 1689, la Alba Iulia, Mitropolitul Varlaam al Transilvaniei tipărea o altă traducere a acestei cărți liturgice. Sfântul Ierarh Antim Ivireanul tipărea la Râmnic, în 1706, Evhologhionul, ce cuprindea și Sfintele Liturghii. De atunci, biruința definitivă a limbii române în cult a fost consfințită prin tipărirea constantă a acestei foarte necesare cărți liturgice, în diverse ediții cu un conținut variat.

Cu timpul, Molitfelnicul și-a îmbogățit cuprinsul, întrucât Biserica răspunde cerințelor pastorale ale timpului prezent, prin alcătuirea de noi rugăciuni și rânduieli aprobate de Sfântul Sinod, menite să binecuvinteze toate aspectele vieții creștine. Consecventă principiului de a păstra unitatea dogmatică, liturgică și canonică împreună cu celelalte Biserici Ortodoxe surori, Patriarhia Română a îmbogățit treptat conținutul acestei cărți de cult, nu atât prin creații proprii, cât mai ales prin traducerea, din limbile greacă și slavonă, a unor noi slujbe și rânduieli solicitate de preoți și credincioși în contextul apariției unor noi realități cultural-sociale.

Ediția de față a Molitfelnicului beneficiază de o nouă împărțire a conținutului, îndeosebi în a doua parte a sa, unde rugăciunile și rânduielile au fost grupate pe secțiuni cu subtitluri sugestive, pentru a fi mai repede identificate de utilizatori. Au fost adăugate o serie de rugăciuni și slujbe noi, pentru binecuvântarea familiei, a unor instituții și profesii, a căilor și mijloacelor de transport, dar și rugăciuni diversificate pentru bolnavi, pentru cei ce se luptă cu patimile și pentru cei întemnițați. Alte rânduieli, prezente deja în edițiile anterioare, au fost îmbogățite în conținut. De asemenea, a fost actualizat limbajul unora dintre slujbe, evitându-se atât arhaismele ieșite din uz, cât și neologismele incompatibile cu exprimarea liturgică. În plus, au fost diortosite unele texte din punct de vedere gramatical și al topicii. Totodată, au fost introduse indicații de tipic ori au fost corectate și completate cele existente, pentru o săvârșire cât mai corectă și responsabilă a Sfintelor Taine și ierurgii, dar și pentru a se evita inovațiile individualiste și improvizațiile arbitrare, care slăbesc unitatea vieții Bisericii.

Volumul de față – cuprinzând însemnările unui călugăr ortodox anonim, păstrate într-un manuscris uitat și publicate acum pentru prima dată – reprezintă o lectură aducătoare de folos sufletesc, ­plină de duhul luminării și necesară vremurilor noastre, care au uitat ce ­înseamnă isihia.
Chintesența unei înțelegeri la care mintea creștină nu poate ajunge decât în urma unor îndelungate nevoiri ascetice și aprofundări ale teologiei patristice, îndemnurile de aici se descoperă totodată ca rod ales al experienței negrăite a rugăciunii ­neîncetate și al luminării prin har a celui ce i s-a dat de Sus a gusta mult-râvnita isihie.
Prin mijloace terapeutice unice, fără de care nu se pot dobândi adevărata rugăciune, dumnezeiasca smerenie, darul deosebirii gândurilor și duhurilor, vindecarea trupească, dar și a patimilor, însuflețind spre însușirea neîntârziată a tuturor virtuților, cuvintele izvodite de condeiul acestui sihastru anonim vor înlesni deschiderea inimii către harul dumnezeiesc, dându-ne putere cerească spre fericita încununare a luptei și viețuirii creștine.

(lipsa text)

„La ora actuală, din pricina răcirii noastre aproape totale faţă de sfânta credinţă în Domnul nostru Iisus Hristos, a lipsei de atenţie faţă de lucrarea proniei Sale în ceea ce ne priveşte şi a lipsei de comuniune a omului cu Dumnezeu, am degradat atât de mult, încât putem susţine negreşit că ne-am îndepărtat aproape cu totul de o viaţă autentic creştină. De aceea acum ni se par stranii cuvintele Sfintei Scripturi, când Duhul lui Dumnezeu a spus prin gura lui Moise: Şi L-a văzut Adam pe Domnul mergând prin rai (Facerea 3, 8).
De mai multe ori şi în alte locuri ale Sfintei Scripturi se vorbeşte despre arătarea lui Dumnezeu oamenilor.
Iată că unii mai şi spun: «Aceste locuri sunt de neînţeles, oare oamenii puteau să-L vadă într-un mod atât de evident pe Dumnezeu?». Or, aici nu este nimic de neînţeles. Această necredinţă a rezultat
din cauza faptului că ne-am îndepărtat de profunzimea tainică a creştinismului primar şi, sub pretextul iluminării, am ajuns într-un asemenea întuneric al necunoştinţei, încât ni se pare de neconceput faptul
pe care cei din vechime îl înţelegeau cu claritate; lor nu li se părea straniu conceptul de vedere a lui Dumnezeu.
Oamenii aceia nu L-au inventat pe Dumnezeu şi harul Sfântului Său Duh, nici în stări de visare, nici în tulburări ale imaginaţiei, ci L-au văzut în realitate.
Am devenit mult prea neatenţi la lucrarea propriei mântuiri, de unde şi rezultă neînţelegerea multor altor cuvinte ale Sfintei Scripturi, în sensul în care ar trebui. Toate acestea sunt urmările faptului
că nu căutăm harul lui Dumnezeu, că nu Îi permitem, din pricina mândriei minţii noastre, să sălăşluiască în sufletele noastre. Or, nu facem aceasta fiindcă nu avem luminarea adevărată de la Domnul,
pe care El o trimite în inimile oamenilor care flămânzesc şi însetează cu toată inima lor după adevărul lui Dumnezeu”11.

Cel care se roaga – pe langa multimea darurilor primite prin rugaciune – dobandeste inalta cinste de a sedea chiar inaintea Cerescului Imparat, de a vorbi cu Dumnezeu Insusi.  In felul acesta i se ingaduie sa se infatiseze inaintea Celui Caruia ingerii stau plini de cutremurare!  Pacatos fiind, atunci cand se caieste, devine drag lui Dumnezeu, este ascultat cu atentie si cu dragoste.  Cinstea careia Dumnezeu ne face partasi cand ne apropiem de El in timpul rugaciunii e mai presus de cuvant si de intelegere.

Sfantul Ioan Gura de Aur spune: „In mantia sa im­periala imparatul nu este atat de stralucitor precum cel care se roaga imbracat in frumusetea dim­pre­­­una‑vorbirii cu Dumnezeu.  Precum cel care in pre­zenta inaltilor comandanti de osti si a nobililor se apropie de imparat si vorbeste cu el, si prin aceasta atrage privirile tuturor, devenind mult mai vrednic de cinste – tot astfel se intampla si cu cel care se roaga.  Ia aminte cat de maret e acest lucru: chiar daca de fata se afla ingerii, arhanghelii, serafimii, heruvimii si toate celelalte puteri ceresti, unui om simplu i se ingaduie sa ia parte cu mare indrazneala la aceasta adunare cereasca si sa vorbeasca cu Imparatul aces­tor puteri!"

Antiparenting este suma experiențelor mele: este o carte solidă, alcătuită din două părți teoretice în 33 de capitole și 10 povestiri-tablou din copilărie și adolescență. Este o abordare fenomenologică a fenomenului Parenting, cu o excursie în filosofia paternității așa cum apare ea în Biblie și Confucianism, cu multe ilustrații de caz. Ca romancier, vă asigur o lectură captivantă, ca jurnalist preocupat de anchete de mare răsunet în România, Moldova și Rusia, vă asigur o carte foarte bine documentată și responsabilă. Ca om crescut în pădure, vă dăruiesc o carte plină de culori, sunete și mirosuri. Ca om al lui Dumnezeu, vă împărtășesc sufletul meu și multă căldură. Sper să primiți acest dar al meu. Vi-l ofer din toată inima. (Savatie Baștovoi) 

Antiparenting a devenit un fenomen înainte de a fi o carte. 
Este primul experiment de acest fel, cînd o carte se scrie cu peste 10 000 de cititori în față care comentează, contrazic și completează cele scrise. Sîntem în premieră mondială. S‑ar putea ca acesta să devină un nou mod de a scrie cărți, un nou gen de literatură. Vocile cititorilor se regăsesc nu doar la nivel de idei și atmosferă, ci chiar străbat în carte la modul cel mai direct, în calitate de actori. 

www.facebook.com/groups/Antiparenting/ 

Fondatorul Antiparenting‑ului este Savatie Baștovoi, el însuși rodul unui experiment educațional. Părinții săi, tatăl – profesor universitar de filosofie și mama – regizor de teatru, se mută într‑un sat mic înconjurat de păduri, îndată după nașterea primului lor fiu. Copilăria plină de culori și aventuri va ajunge subiectul primului roman moldovenesc tradus la Paris, scris la doar 21 de ani. Obișnuit să sară prin copaci și să îmblînzească caii de pe șes, tînărul precoce va sări la fel de ușor prin literatură, adunînd numeroase premii literare. Astăzi Savatie Baștovoi este unul dintre cei mai prolifici și mai vînduți autori români în viață, tirajele cărților sale depășind 200 000 ex. Opiniile sale despre educație au provocat adevărate războaie internautice între grupurile promotoare a noilor curente de parenting și grupul Antiparenting.

Desi aproape necunoscut in modernitate, textul inedit al lui Vasile de Ancyra a fost vreme de secole unul dintre cele mai de seama - daca nu cel mai important dintre tratatele ascetice, dezbatand fecioria sub aspect socio-antropologic si medico-teologic, din perspectiva principiilor unei asceze aplicate, intr-o maniera singulara, complexa si inegalabila, marcata de insemnele stilistice ale unui discurs post-modern.

Textul lui Pseudo-Atanasie al Alexandriei, prin sublinierea unei alte dimensiuni a acestei relitati, abordeaza viata in feciorie in context liturgic, din perspectiva asumarii unei fagaduinte concrete si a unei afierosiri lui Dumnezeu care defineste statutul social al fecioarei, avand ca interlocutor imaginar femeia, careia ii prezinta o varianta de emancipare sociala si pledeaza pentru faptul ca egalitatea dintre sexe nu poate fi dobandita si intemeiata decat pe virtute.

Aceasta carte ofera cititorului modelul adevaratului calugar care a ajuns la nevinovatia pruncilor. Staretul Iona a fost un calugar simplu, dar plin de harul lui Dumnezeu.

A trait aproape de zilele noastre , dar a ajuns la inaltimea parintilor din vechime.  Opt ani a fost ucenic al Sfantului Serafim de Sarov, care i-au ramas ca temelie pentru tot restul vietii.

Dupa trecerea la cele vesnice, trupul i-a ramas nestricat si se pastreaza in Biserica Sfintei Treimi, daruind vindecari la toti cei care alearga cu credinta la sfintele moaste.