Volumul de față – cuprinzând însemnările unui călugăr ortodox anonim, păstrate într-un manuscris uitat și publicate acum pentru prima dată – reprezintă o lectură aducătoare de folos sufletesc, ­plină de duhul luminării și necesară vremurilor noastre, care au uitat ce ­înseamnă isihia.
Chintesența unei înțelegeri la care mintea creștină nu poate ajunge decât în urma unor îndelungate nevoiri ascetice și aprofundări ale teologiei patristice, îndemnurile de aici se descoperă totodată ca rod ales al experienței negrăite a rugăciunii ­neîncetate și al luminării prin har a celui ce i s-a dat de Sus a gusta mult-râvnita isihie.
Prin mijloace terapeutice unice, fără de care nu se pot dobândi adevărata rugăciune, dumnezeiasca smerenie, darul deosebirii gândurilor și duhurilor, vindecarea trupească, dar și a patimilor, însuflețind spre însușirea neîntârziată a tuturor virtuților, cuvintele izvodite de condeiul acestui sihastru anonim vor înlesni deschiderea inimii către harul dumnezeiesc, dându-ne putere cerească spre fericita încununare a luptei și viețuirii creștine.

Cartea de fata doreste sa aduca marturie scrisa despre o mica parte dintre Sfintii care au stralucit in lume de la Pogorarea Duhului Sfant si pana in zilele noastre. Sunt cuprinse aici multe fapte pilduitoare si minuni ale lui Dumnezeu, ale Maicii Domnului si ale multora dintre Sfinti.

Toate istorisirile au fost invesmantate cu una sau mai multe ilustratii ale faptelor. In zilele pe care le traim, cand multe din cele ce ne incaonjoara ne vatama si vederea si mintea, ilustratiile acestei carti vor putea mijloci cititorilor-privitorilor o oarecare luminare launtrica si o samanta de arvuna duhovniceasca.

Cuvintele si faptele ce alcatuies aceasta carte au fost culese din multimea cartilor de suflet folositoare ale Bisericii. Pe alocuri istorisirile au fost indreptate in asa fel incat sa fie mai pe intelesul si la indemana copiilor.

A plăcut Făcătorului şi Judecătorului nevoinţelor noastre să rânduiască de la început ca vremea vieţii noastre pământeşti să fie vreme pregătitoare pentru veşnicie, vreme de deprindere, vreme de luptă şi nevoinţe, vreme de război duhovnicesc, nu vreme de nelucrare, de deşertăciune şi stat ­degeaba, iar ca starea noastră nemuritoare din viitor să fie stare de răsplătire, de slavă şi de veşnică fericire sau stare de veşnică necinstire şi de chinuri cumplite pentru nelucrare, lenevie, nepăsare şi pentru păcate nenumărate. 
Dau mulţumită Domnului pentru îm­bel­şugarea cea zilnică a luminii duhovniceşti şi trupeşti – a Luminii Duhului Celui Sfânt şi a luminii soarelui; pentru îmbelşugarea aerului material curat şi a aerului imaterial al sufletului, care este Duhul Sfânt – Dumnezeu! 
Sfântul Ioan de Kronstadt 

AKEDIA, „duhul trândăvirii” din binecunoscuta rugăciune a Sfântului Efrem Sirul, „starea de paralizie a tuturor puterilor sufletești” de­spre care vorbește Sfântul Teofan Zăvorâtul și care în bună măsură coincide cu conceptul psihologic de deprimare, este una din maladiile duhovnicești cele mai severe ale lumii contemporane. 
De la Sfinții Nicodim Aghioritul, Tihon din Zadonsk, Ignatie Briancianinov, Macarie de la Optina, Teofan Zăvorâtul, Luca al Crimeei până la câteva dintre numele cunoscute ale duhovniciei contemporane din Rusia, cartea de față vă prezintă o perspectivă ortodoxă completă asupra acestei probleme de mare însemnătate și asupra medicamentelor duhovnicești pe care le propune împotriva ei Tradiția Bisericii. 

Despre viata Sfantului Luca al Crimeei, ierarh marturisitor si doctor fara de arginti, urmas al unei vechi familii princiare, artist inzestrat, chirurg genial, profesor universitar, patimitor pentru credinta in temnitele bolsevismului, unul dintre cei mai mari predicatori ai secolului, lucrul cel mai bun care se poate spune sunt propriile lui cuvinte: "Am iubit patimirea, fiindca minunat curateste sufletul!

Un medic genial, profesor universitar, devine arhiereu in anii terorii bolsevice.  Dupa anii petrecuti in inchisori si suferintele exilului la Cercul Polar de Nord in timpul razboiului cu Germania nazista, episcopul-chirurg salveaza vietile a mii de ostasi si numele ierarhului laureat al Premiului Stalin pentru medicina face ocolul lumii.

La adanci batraneti, lipsit de vederea trupeasca avea sa raspunda mirarii starnite de liturghisirea lui fara gres prin urmatoarele cuvinte: „Cel ce si-a inchinat viata Domnului nu poate fi niciodata orb fiindcă Dumnezeu ii da lumina la fel cu cea de pe Tabor".

Autobiografia acestui Sfant al veacului XX, titan al stiintei si titan al duhului deopotriva ofera lumii contemporane o extraordinara lectie de sfintire prin slujire si jertfa a puterilor creatoare cu care Dumnezeu a inzestrat neamul omenesc.

Nu exista subiect de discutie mai primejdios decat Apocalipsa. Interpretarea cu totul literala si superflua a intamplarilor prezentate in Apocalipsa este, evident, pricina de tulburare sufleteasca; la fel de tulburator este si modul facil in care multi dintre contemporani se refera la caracterul "apocaliptic" al timpurilor noastre, fapt care starneste teama si angoasa. Declaratiile ambigue ale unora ca acestia sunt departe de a fi convingatoare. Insa daca un crestin se incumeta sa vorbeasca despre Apocalipsa, este de la sine inteles ca in aceasta, ca si in orice alta imprejurare - cuvintele sale trebuie sa fie masurate, pe cat este cu putinta de clare si in deplin acord cu invatatura universala a Bisericii. 

Rugăciunea necurmată este arma cea mai puterni­că în drumul desăvîrşirii sufleteşti. Sfînta rugăciune este aceea care coboară asupra omului darul Du­hului Sfînt. Taina rugăciunii nu se îndeplineşte în anumite ore hotărîte, căci toată vremea ce rămîne în afara aces­tora este timp pierdut. Rugăciunea trebuie făcută deci neîncetat. Din citirea Sfintelor Scripturi vine lumina în­țelegerii, care, după aceea, se schimbă cu dumne­ze­iască schimbare. Trebuie a ne instrui în aşa fel ca mintea să ajungă a pluti oarecum în Legea Dom­nu­lui, după călăuzirea căreia se cuvine a ne întocmi şi viața. Cînd omul îşi într-armează sufletul cu cu­vîn­tul lui Dum­nezeu, el se umple de acea înțe­lep­­­ciune care-l ajută să deosebească ce este bine şi ce este rău. Citi­rea să se facă în singurătate şi toată luarea-aminte să fie adîncită în adevărurile Sfintei Scrip­­turi, din care să primească într-însul acea căl­du­ră care porneşte izvorul la­crimilor, căci acestea încăl­zesc pe om în întregime şi-l umplu de daruri du­hovniceşti care-i învio­rează min­tea şi inima mai mult decît orice cuvinte.

Sfîntul Serafim de Sarov

Există clipe, binecuvântate sau tragice, când o persoană pe care o cunoşteam ni se revelează într‑o lumină şi cu o adâncime şi o frumuseţe nespusă, pe care înainte nici nu le‑am fi ­bănuit. 

Acest lucru se întâmplă când ni se deschid ochii, într‑o clipă de curăţie a inimii; pentru că nu numai pe Dumnezeu Însuşi Îl pot vedea cei curaţi cu inima, ci şi chipul Lui în înţelesul de lumină care străluceşte în întunericul unui suflet omenesc, al vieţii omeneşti, chip pe care îl putem vedea atunci când inima noastră găseşte odihnă, când prin ea trece lumina, când e curăţită. 

Mai sunt şi clipe când putem vedea pe cineva pe care credeam că îl cunoaştem bine, dar îl descoperim într‑o lumină nouă, printr‑o revelaţie. Se poate întâmpla atunci când cineva străluceşte de bucurie, de dragoste, de chemarea de a I se închina lui Dumnezeu şi de a‑L adora. Se mai poate întâmpla atunci când cineva a ajuns la o adâncime a suferinţei, la o răstignire, când suferinţa însăşi se curăţeşte şi nu mai rămâne în ea nici o urmă de ură, de neîmpăcare, de amărăciune, nici o urmă de rău; când iese la lumină, curată, suferinţa, după cum a strălucit, nevăzută pentru atâţia, suferinţa Domnului Hristos răstignit pe cruce. 

Mitropolitul Antonie 

Când vorbim despre sfinți, nu avem în vedere oameni în afara lumii, oameni ce au viețuit cândva, în trecut, ci pe cei ce viețuiesc și astăzi, care se împărtășesc de energia‑lucrarea curățitoare și, mai cu seamă, luminătoare și îndumnezeitoare a lui Dumnezeu.

Prorocii sunt numiți „văzători”, „cei ce văd” deoarece ei le văd pe toate lămurit. Văd lămurit voia lui ­Dumnezeu, Îl trăiesc pe Dumnezeu, văd limpede energia‑lucrarea pronia­toare a lui Dumnezeu, prin care El ține lumea, Îl văd pe Dumnezeu în istorie și în natură. În vreme ce noi, din pricina întunecării minții noastre, le vedem pe toate întunecate, văzătorul le vede pe toate luminoase, ca unul ce are mintea (νοῦς) luminată.

Trebuie să prețuim și să ne uimim de acest nume, „Văzătorul”, dat de popor lui Samuil. Prorocul Samuil era un om îndumnezeit și cu el se împlinea cuvântul lui David: „Cele nearătate şi cele ascunse ale înțelepciunii Tale mi‑ai arătat mie” (Psalmi 50:8).

Sfinții văd și răutatea care există în inima noastră, precum și Harul lui Dumnezeu. Văd gândurile care ne chinuiesc, și de multe ori ni le vădesc pentru a ne îndrepta. Văd și boala minții și a inimii noastre, iar ca unii ce au știința de a tămădui și cunosc care sunt metodele terapeutice potrivite, fac tot ce le stă în putință, cu dragoste, pentru a ne vindeca. „Văzătorul” este un nume strâns legat de știința tămăduirii.

Editura Sophia / Editura Metafraze

La sfârșitul secolului al VI‑lea – începuturile secolului al VII‑lea, Sfântul Ioan al Thessalonicului avea să alcătuiască cea dintâi scriere închinată minunilor Sfântului Mare Mucenic ­Dimitrie, Izvorâtorul de Mir – prin­tre cele dintâi de acest fel –, tălmăcită acum pentru prima dată în limba română, care prezintă o importanță aparte nu doar pentru faptul că privește în mod direct istoria poporului român și a Balcanilor acelei epoci îndepărtate și sumbre, ci mai ales pentru măiestria și arta cu care autorul reușește să ne înfățișeze adevăratul chip al credinței lucrătoare, biruitoare a toată boala, molima și încercarea abătute asupra noastră din pricina păcătoșeniei și a șubrezeniei viețuirii creștinești în vremuri de restriște.


„Pe care dintre virtuțile tale le voi lăuda mai întâi: pe cele de dinainte, pe cele din timpul sau pe cele următoare nevoințelor tale mucenicești? Căci trei laude deopotrivă îți datorez: pentru viețuirea ta curată, pentru nevoințele tale mucenicești și apoi pentru minunile pe care și înainte, dar și acum, din mormânt, neîncetat le săvârșești.”
Sfântul Roman Melodul

„Sfinte, preasfinte Dimitrie, purtătorule de chinuri și robule ­adevărate al lui Hristos, care ți‑ai dat sufletul pentru El și ai câștigat atâtea suflete, care ți‑ai văzut trupul împuns de sulițe pentru Domnul și ai fost mărit cu îmbelșugare, care până acum izbăvești pe mulți din gura leului, curățindu‑i printr‑o viețuire cinstită – căci, cu toate că nu ești de față trupește, învățătura și harul tău, coborându‑se asupra bisericilor închinate ție și a inimilor noastre, ca un glas viu și lucrător le înmoaie, însănătoșește, întoarce și, pline de credință și viețuire frumoasă, le aduce lui Dumnezeu, iar ­adumbrirea ta alungă nenumărate feluri de boli și molime –, sfinte, preasfinte, ia, așadar, aminte, stăpânul meu cel după Dumnezeu, și revarsă‑ți și asupra mea, noul paralitic, care alerg la scăldătoarea milostivirilor tale, harul vindecărilor dat ție de El.”

Viata duhovniceasca este o taina pe care putini reusesc sa o dezlege pana in adanc.  Multi dintre noi ramanem la o intelegere trupeasca a ei, punand accentul pe nevointele exterioare: post, metanii, citirea canonului de rugaciune.  Presupunandu-le pe toate acestea, viata duhovniceasca autentica inseamna mai mult decat atat: nevointa launtrica prin rugaciune neincetata si trezvie.

Traitoare ortodoxa din secolul al XIX-lea, Maica Arsenia ni se dezvaluie, prin exemplul vietii si prin scrierile sale cuprinse in aceasta carte, ca o adevarata invatatoare a rugaciunii launtrice si a faptei intru iubirea aproapelui.

Portretul duhovnicesc al Sfântului Gavriil Georgianul e de o bogăție uimitoare: el a fost o stea călăuzitoare pentru creștini în întunecatul ev comunist; a fost un preot smerit, dar și un nebun neînfricat pentru Hristos; a ctitorit lăcașuri sfinte, dar și suflete – biserici vii –, chemându‑le la credința izbăvitoare de moarte și de minciună. Într‑o lume nebună, Sfântul Gavriil îmbracă haina cea strâmtă a nebuniei pentru Hristos: înveșmântat într‑o rasă cu glugă, în picioarele goale și purtând pe cap coroană aurită, cuviosul aduce în lumina lui Hristos mulțime de suflete ce rătăceau prin bezna necredinței, propovăduiește vestea cea bună pe străzi, în moschei și sinagogi.
Volumul de față adeverește, o dată în plus, lucrarea Duhului Sfânt să­vâr­șită prin smeritul ieromonah Gavriil: așa cum veți vedea, copii care pâ­nă mai ieri nu puteau să vorbească își recapătă graiul, un tânăr narco­man este întors din moarte la viață, copii îndelung doriți și așteptați de părinții lor se zămislesc ca dar minunat al binecuvântatului stareț.
Îi rămâne cititorului bucuria de a descoperi în acest volum alte și alte minuni săvârșite de „Bunicul cel bun”, așa cum este numit în Georgia, spre întărirea credinței noastre greu încercate.