Volumul de față – cuprinzând însemnările unui călugăr ortodox anonim, păstrate într-un manuscris uitat și publicate acum pentru prima dată – reprezintă o lectură aducătoare de folos sufletesc, ­plină de duhul luminării și necesară vremurilor noastre, care au uitat ce ­înseamnă isihia.
Chintesența unei înțelegeri la care mintea creștină nu poate ajunge decât în urma unor îndelungate nevoiri ascetice și aprofundări ale teologiei patristice, îndemnurile de aici se descoperă totodată ca rod ales al experienței negrăite a rugăciunii ­neîncetate și al luminării prin har a celui ce i s-a dat de Sus a gusta mult-râvnita isihie.
Prin mijloace terapeutice unice, fără de care nu se pot dobândi adevărata rugăciune, dumnezeiasca smerenie, darul deosebirii gândurilor și duhurilor, vindecarea trupească, dar și a patimilor, însuflețind spre însușirea neîntârziată a tuturor virtuților, cuvintele izvodite de condeiul acestui sihastru anonim vor înlesni deschiderea inimii către harul dumnezeiesc, dându-ne putere cerească spre fericita încununare a luptei și viețuirii creștine.

Cartea de fata doreste sa aduca marturie scrisa despre o mica parte dintre Sfintii care au stralucit in lume de la Pogorarea Duhului Sfant si pana in zilele noastre. Sunt cuprinse aici multe fapte pilduitoare si minuni ale lui Dumnezeu, ale Maicii Domnului si ale multora dintre Sfinti.

Toate istorisirile au fost invesmantate cu una sau mai multe ilustratii ale faptelor. In zilele pe care le traim, cand multe din cele ce ne incaonjoara ne vatama si vederea si mintea, ilustratiile acestei carti vor putea mijloci cititorilor-privitorilor o oarecare luminare launtrica si o samanta de arvuna duhovniceasca.

Cuvintele si faptele ce alcatuies aceasta carte au fost culese din multimea cartilor de suflet folositoare ale Bisericii. Pe alocuri istorisirile au fost indreptate in asa fel incat sa fie mai pe intelesul si la indemana copiilor.

A plăcut Făcătorului şi Judecătorului nevoinţelor noastre să rânduiască de la început ca vremea vieţii noastre pământeşti să fie vreme pregătitoare pentru veşnicie, vreme de deprindere, vreme de luptă şi nevoinţe, vreme de război duhovnicesc, nu vreme de nelucrare, de deşertăciune şi stat ­degeaba, iar ca starea noastră nemuritoare din viitor să fie stare de răsplătire, de slavă şi de veşnică fericire sau stare de veşnică necinstire şi de chinuri cumplite pentru nelucrare, lenevie, nepăsare şi pentru păcate nenumărate. 
Dau mulţumită Domnului pentru îm­bel­şugarea cea zilnică a luminii duhovniceşti şi trupeşti – a Luminii Duhului Celui Sfânt şi a luminii soarelui; pentru îmbelşugarea aerului material curat şi a aerului imaterial al sufletului, care este Duhul Sfânt – Dumnezeu! 
Sfântul Ioan de Kronstadt 

AKEDIA, „duhul trândăvirii” din binecunoscuta rugăciune a Sfântului Efrem Sirul, „starea de paralizie a tuturor puterilor sufletești” de­spre care vorbește Sfântul Teofan Zăvorâtul și care în bună măsură coincide cu conceptul psihologic de deprimare, este una din maladiile duhovnicești cele mai severe ale lumii contemporane. 
De la Sfinții Nicodim Aghioritul, Tihon din Zadonsk, Ignatie Briancianinov, Macarie de la Optina, Teofan Zăvorâtul, Luca al Crimeei până la câteva dintre numele cunoscute ale duhovniciei contemporane din Rusia, cartea de față vă prezintă o perspectivă ortodoxă completă asupra acestei probleme de mare însemnătate și asupra medicamentelor duhovnicești pe care le propune împotriva ei Tradiția Bisericii. 

Despre viata Sfantului Luca al Crimeei, ierarh marturisitor si doctor fara de arginti, urmas al unei vechi familii princiare, artist inzestrat, chirurg genial, profesor universitar, patimitor pentru credinta in temnitele bolsevismului, unul dintre cei mai mari predicatori ai secolului, lucrul cel mai bun care se poate spune sunt propriile lui cuvinte: "Am iubit patimirea, fiindca minunat curateste sufletul!

Un medic genial, profesor universitar, devine arhiereu in anii terorii bolsevice.  Dupa anii petrecuti in inchisori si suferintele exilului la Cercul Polar de Nord in timpul razboiului cu Germania nazista, episcopul-chirurg salveaza vietile a mii de ostasi si numele ierarhului laureat al Premiului Stalin pentru medicina face ocolul lumii.

La adanci batraneti, lipsit de vederea trupeasca avea sa raspunda mirarii starnite de liturghisirea lui fara gres prin urmatoarele cuvinte: „Cel ce si-a inchinat viata Domnului nu poate fi niciodata orb fiindcă Dumnezeu ii da lumina la fel cu cea de pe Tabor".

Autobiografia acestui Sfant al veacului XX, titan al stiintei si titan al duhului deopotriva ofera lumii contemporane o extraordinara lectie de sfintire prin slujire si jertfa a puterilor creatoare cu care Dumnezeu a inzestrat neamul omenesc.

Nu exista subiect de discutie mai primejdios decat Apocalipsa. Interpretarea cu totul literala si superflua a intamplarilor prezentate in Apocalipsa este, evident, pricina de tulburare sufleteasca; la fel de tulburator este si modul facil in care multi dintre contemporani se refera la caracterul "apocaliptic" al timpurilor noastre, fapt care starneste teama si angoasa. Declaratiile ambigue ale unora ca acestia sunt departe de a fi convingatoare. Insa daca un crestin se incumeta sa vorbeasca despre Apocalipsa, este de la sine inteles ca in aceasta, ca si in orice alta imprejurare - cuvintele sale trebuie sa fie masurate, pe cat este cu putinta de clare si in deplin acord cu invatatura universala a Bisericii. 

Lucrarea rugăciunii este pe primul loc în viaţa creştină. Rugăciunea e respiraţia duhului. Dacă există rugăciune, duhul trăieşte; dacă nu, duhul nu are viaţă.

A sta în faţa icoanei şi a bate metanii nu este încă rugăciune, ci doar o latură a rugăciunii; a spune rugăciuni pe dinafară, sau a le citi din carte, sau a le asculta nu este încă rugăciune, ci numai o unealtă pentru rugăciune sau un mijloc de înteţire a ei. Rugăciunea este, ca atare, ivirea pe rând în inima noastră a simţămintelor evlavioase faţă de Dumnezeu – a simţământului defăimării de sine, devotamentului, recunoştinţei, slavoslovirii, cererii, străpungerii inimii, supunerii faţă de voia lui Dumnezeu, căderii cu osârdie la picioarele Lui.

Toată grija noastră trebuie să fie aceea ca în timpul rugăciunii noastre aceste simţăminte şi altele asemănătoare să ne umple sufletul, ca inima să nu fie pustie. Atunci când în ea se află toate aceste simţăminte sau vreunul dintre ele, rugăciunea noastră este rugăciune adevărată; dacă nu, nu este încă adevărată.

Sf. Teofan Zăvorâtul

Această lucrare, una dintre ultimele cărţi ale Sfântului Ioan de Kronstadt publicate încă din timpul vieţii acestuia, reprezintă o chintesenţă a înţelepciunii practice dobândite de marele duhovnic şi ascet în urma unei jumătăţi de veac de slujire adusă lui Dumnezeu şi aproapelui, adevărată „şcoală a vieţii duhovniceşti”, cum a şi dorit‑o autorul. 
Poate că cea mai exactă apreciere a însemnătăţii scrierilor sfântului a fost făcută de către părintele Gheorghe Florovsky, celebrul teolog rus: „Acesta este jurnalul unui contemplativ, nu al unui moralist. Şi rugăciunea nu este lirism, nu este doar năzuinţă a sufletului, ci tocmai întâlnire cu Dumnezeu, suflare a Duhului, realitate duhovnicească... La părintele Ioan se deschide din nou calea uitată a cunoaşterii lui Dumnezeu prin experienţă, şi în această experienţă, duhovnicească şi euharistică, este depăşit orice psihologism teologic.”

Traducere din limba rusa de Adrian Tanasescu-Vlas 

Icoana Maicii Domnului „a Semnului” este una dintre cele mai importante si vechi icoane ale Rusiei ortodoxe.  Istoria acesteia, plina de multime de semne harice si de minuni, nespus de folositoare pentru crestini, naste o deosebita evlavie catre acest odor de nepretuit.

Descoperita in anul 1295, in imprejurimile cetatii Kursk, la radacina unui copac, icoana avea sa arate inca dintru inceput minunate semne: aparitia unui izvor tamaduitor la aflarea ei, intoarcerea, in mai multe randuri, in chip minunat, din cetatea Kursk in Pustia Koren, vindecari de orbire, etc. Icoana Maicii Domnului „a Semnului” il va salva, de asemenea, de la moarte, in copilarie, pe cel ce avea sa ajunga farul luminos al Rusiei creștine – Sfantul Serafim de Sarov, devenind icoana sa de suflet. Cunoscutul sfant Ioan Maximovici a plecat pe cararile vesniciei rugandu-se inaintea acestei icoane facatoare de minuni a Nascatoarei de Dumnezeu...

Minunile icoanei Maicii Domnului „a Semnului” din Rusia, Serbia, Austria, Germania si Statele Unite – loc in care se afla astazi acest vechi odor sfant, prezentate in cartea de fata, sunt intregite de istoria fabuloasa a icoanei si de acatistul celei care arata pururea lumii semnele milostivirii sale... 

Sfântul Luca al Crimeii este viu. Aceasta e mărturia unor oameni care au simțit ocrotirea, liniștea, bucuria sfinților lui Dumnezeu și mai ales ale Sfântului Luca al Crimeii. Aceasta este puterea de Sus, dătătoare de curaj, dăruită tuturor celor ce cu credinţă trec prin nenumărate încercări. Care învață că minunea nu poate avea loc decât dacă cineva se face părtaș durerii, suferinței aproapelui întru iubirea lui Hristos.
„Mulțumită acestei încercări am învățat multe și, mai ales, să‑L iubesc pe Dumnezeu, să mă rog cu adevărat, cu credință și străpungere de inimă și să nădăjduiesc (ceva ce uitasem înainte de a mă îmbolnăvi, când le vedeam pe toate în negru, zadarnice, fără rost, când mă împotriveam continuu căii Sale și renunțasem la propria viață). 
De atunci am început să prețuiesc din nou viața. ­Cuprins de dragoste față de Sfântul Luca, i‑am citit viața, minunile, m‑am dus în pelerinaj la bisericile închinate lui și mi l‑am luat ca pildă, mulțumită viețuirii sale virtuoase, pline de dăruire, iubire, jertfă, tăgăduire de sine, răbdare și rugăciune. Așadar, Îi aduc mulțumire lui Dumnezeu, Care prin mijlocirea sfinților Săi ne dă nouă, nevrednicilor, vindecarea sufletelor și trupurilor ori de câte ori I‑o cerem.”

În anii de acum te‑ai arătat credincioșilor, Sfinte Luca, 
neostoită mângâiere și negrăită; 
drept aceea, nu înceta, Sfinte, ca cel ce ai îndrăznire în Ceruri, aleasa ta purtare de grijă s‑o reverși asupra celor ce te cheamă 
în a lor smerită rugă cu sfântă și dreaptă dorire.

Credința ortodoxă nu este abstractă, ci personală. Menirea sa nu este aceea de a elabora principii generale ori vreun cod teoretic de conduită morală, ci mântuirea tuturor oamenilor – ființe unice și irepetabile, zidite după chipul lui Dumnezeu. Această carte ne aduce aproape câteva persoane deosebite, care s-au distins prin faptul că au aflat sfințenia și desăvârșirea întru Hristos cu precădere pe calea căsătoriei. În exemplele alese uimeşte, mai înainte de toate, diversitatea lor, care acoperă aproape patru mii de ani, din vremea Vechiului Testament până în zilele noastre.

Țelul suprem al căsătoriei este ca soțul și soția să se ajute unul pe altul să intre în Împărăția cerurilor. Prin dragostea reci­procă și părtășia vieții, amândoi – împreună cu copiii lor, dacă Dumnezeu le-a dăruit urmași – sunt chemați a se aduce unul pe altul mai aproape de Hristos. Ca unire veșnică între două persoane unice și veșnice, Taina Nunții nu are altă menire decât aceasta. 

Fie ca toți soții și soțiile care citesc această carte să fie învredniciți, prin rugăciunile sfinților pomeniți aici, să aducă, pe cât de deplin se poate, ofranda cununilor nunții lor lui Hristos Împăratul. Și fie ca noi toți, ori că suntem căsătoriți, ori monahi, ori celibatari, privind la icoanele însuflețite ale Sfintei Treimi în paginile ce urmează, să ajungem la o mai adâncă prețuire și înțelegere ale acestei „mari taine” (Efes. 5, 32).

† Kallistos, Mitropolit de Diokleia

(lipsa text)