Volumul de faÈ›ă – cuprinzând însemnările unui călugăr ortodox anonim, păstrate într-un manuscris uitat È™i publicate acum pentru prima dată – reprezintă o lectură aducătoare de folos sufletesc, ­plină de duhul luminării È™i necesară vremurilor noastre, care au uitat ce ­înseamnă isihia.
ChintesenÈ›a unei înÈ›elegeri la care mintea creÈ™tină nu poate ajunge decât în urma unor îndelungate nevoiri ascetice È™i aprofundări ale teologiei patristice, îndemnurile de aici se descoperă totodată ca rod ales al experienÈ›ei negrăite a rugăciunii ­neîncetate È™i al luminării prin har a celui ce i s-a dat de Sus a gusta mult-râvnita isihie.
Prin mijloace terapeutice unice, fără de care nu se pot dobândi adevărata rugăciune, dumnezeiasca smerenie, darul deosebirii gândurilor È™i duhurilor, vindecarea trupească, dar È™i a patimilor, însufleÈ›ind spre însuÈ™irea neîntârziată a tuturor virtuÈ›ilor, cuvintele izvodite de condeiul acestui sihastru anonim vor înlesni deschiderea inimii către harul dumnezeiesc, dându-ne putere cerească spre fericita încununare a luptei È™i vieÈ›uirii creÈ™tine.

A plăcut Făcătorului şi Judecătorului nevoinţelor noastre să rânduiască de la început ca vremea vieţii noastre pământeşti să fie vreme pregătitoare pentru veşnicie, vreme de deprindere, vreme de luptă şi nevoinţe, vreme de război duhovnicesc, nu vreme de nelucrare, de deşertăciune şi stat ­degeaba, iar ca starea noastră nemuritoare din viitor să fie stare de răsplătire, de slavă şi de veşnică fericire sau stare de veşnică necinstire şi de chinuri cumplite pentru nelucrare, lenevie, nepăsare şi pentru păcate nenumărate. 
Dau mulţumită Domnului pentru îm­bel­şugarea cea zilnică a luminii duhovniceşti şi trupeşti – a Luminii Duhului Celui Sfânt şi a luminii soarelui; pentru îmbelşugarea aerului material curat şi a aerului imaterial al sufletului, care este Duhul Sfânt – Dumnezeu! 
Sfântul Ioan de Kronstadt 

AKEDIA, „duhul trândăvirii” din binecunoscuta rugăciune a Sfântului Efrem Sirul, „starea de paralizie a tuturor puterilor sufleteÈ™ti” de­spre care vorbeÈ™te Sfântul Teofan Zăvorâtul È™i care în bună măsură coincide cu conceptul psihologic de deprimare, este una din maladiile duhovniceÈ™ti cele mai severe ale lumii contemporane. 
De la SfinÈ›ii Nicodim Aghioritul, Tihon din Zadonsk, Ignatie Briancianinov, Macarie de la Optina, Teofan Zăvorâtul, Luca al Crimeei până la câteva dintre numele cunoscute ale duhovniciei contemporane din Rusia, cartea de faÈ›ă vă prezintă o perspectivă ortodoxă completă asupra acestei probleme de mare însemnătate È™i asupra medicamentelor duhovniceÈ™ti pe care le propune împotriva ei TradiÈ›ia Bisericii. 

Despre viata Sfantului Luca al Crimeei, ierarh marturisitor si doctor fara de arginti, urmas al unei vechi familii princiare, artist inzestrat, chirurg genial, profesor universitar, patimitor pentru credinta in temnitele bolsevismului, unul dintre cei mai mari predicatori ai secolului, lucrul cel mai bun care se poate spune sunt propriile lui cuvinte: "Am iubit patimirea, fiindca minunat curateste sufletul!

Un medic genial, profesor universitar, devine arhiereu in anii terorii bolsevice.  Dupa anii petrecuti in inchisori si suferintele exilului la Cercul Polar de Nord in timpul razboiului cu Germania nazista, episcopul-chirurg salveaza vietile a mii de ostasi si numele ierarhului laureat al Premiului Stalin pentru medicina face ocolul lumii.

La adanci batraneti, lipsit de vederea trupeasca avea sa raspunda mirarii starnite de liturghisirea lui fara gres prin urmatoarele cuvinte: „Cel ce si-a inchinat viata Domnului nu poate fi niciodata orb fiindcă Dumnezeu ii da lumina la fel cu cea de pe Tabor".

Autobiografia acestui Sfant al veacului XX, titan al stiintei si titan al duhului deopotriva ofera lumii contemporane o extraordinara lectie de sfintire prin slujire si jertfa a puterilor creatoare cu care Dumnezeu a inzestrat neamul omenesc.

Nu exista subiect de discutie mai primejdios decat Apocalipsa. Interpretarea cu totul literala si superflua a intamplarilor prezentate in Apocalipsa este, evident, pricina de tulburare sufleteasca; la fel de tulburator este si modul facil in care multi dintre contemporani se refera la caracterul "apocaliptic" al timpurilor noastre, fapt care starneste teama si angoasa. Declaratiile ambigue ale unora ca acestia sunt departe de a fi convingatoare. Insa daca un crestin se incumeta sa vorbeasca despre Apocalipsa, este de la sine inteles ca in aceasta, ca si in orice alta imprejurare - cuvintele sale trebuie sa fie masurate, pe cat este cu putinta de clare si in deplin acord cu invatatura universala a Bisericii. 

Dacă în vremurile noastre – vremuri de sărăcie, de foamete şi de întunecare duhovnicească – mai sunt monahi ce au cât de cât dreaptă socotinţă duhovnicească adevărată, ei sunt aceia, foarte puţini la număr, care, fiind luminaţi cu rugăciunea minţii, şi‑au cunoscut amănunţit patimile, au cunoscut amănunţit lucrările duhurilor viclene şi, în fine, lucrarea Dumnezeiescului Duh, care începe prin revărsarea în sufletul omenesc a sfinţitei păci celei în Hristos – iar cine nu şi‑a văzut, în lumina rugăciunii minţii, patimile sale, cine n‑a cunoscut lucrările duhurilor necurate şi n‑a gustat din pacea lui Hristos, care adună laolaltă mintea, sufletul şi trupul, acela nici nu are idee despre dreapta socotinţă duhovnicească, chiar dacă, amăgit de slava deşartă, i se pare că o are... 
Vrei să simţi uşurare de patimile care te luptă? Vrei să afli umilinţă în chilia ta, umilinţă fără de care gândul, răpit de vântul sălbatic ca o corabie fără ancoră, goneşte pe valurile închipuirii şi este aruncat în adâncul trândăvirii? Vrei să vezi lumină din Lumină? Vrei să guşti dragoste care iese din Dragoste şi duce la Dragostea veşnică? Ia gândul tău şi aruncă‑l la picioarele fraţilor şi surorilor, fără să faci deosebire între răi şi buni; spune‑i gândului tău şi repetă‑i cât mai des, ca din gând să se nască şi simţământul: „Aceştia sunt nişte îngeri ai lui Dumnezeu, numai eu mă asemăn diavolului prin păcat şi întunecare”. 

Faima Sfintei Matrona din Moscova a trecut de multă vreme hotarele Rusiei, răspândindu-se în toată lumea. Proslăvită de Dumnezeu prin nenumărate minuni şi semne, Cuvioasa s-a arătat mijlocitoare înaintea Lui pentru credincioşii din vremurile noastre, asemenea sfinÈ›ilor Ioan Rusul şi Nectarie din Eghina.
Citind cu evlavie această cărticică despre viaţa şi minunile ei, copiii noştri vor putea dobândi, cu mijlocirea Sfintei, sprijin, ocrotire şi înţelepciune pentru a urma voii Domnului şi a dobândi aici pace sufletească şi bucurie statornică, iar dincolo – fericirea cea nesfârşită.

Editura Sophia / Editura Metafraze

Sfântul Porfirie este un fenomen unic în istoria Bisericii nu doar pentru harismele neobiÈ™nuite, asceza tăinuită sau dragostea nemărginită, ci mai ales pentru învăÈ›ătura sa nemaiîntâlnită. Alungă de la noi frica de pedeapsă È™i iad, făcând din Hristos prie­tenul, fratele nostru… Ne sfătuieÈ™te să nesocotim patimile, să nu ne preocupe sinele cel rău, ci cel bun, să ne dăruim din tot sufletul, cu sârg, iubirii lui Hristos, îndreptându‑ne astfel spre o sfinÈ›ire nesângeroasă, ca în felul acesta ne­voinÈ›a, cu totul de trebuinÈ›ă, să se săvârÈ™ească acum din iubire, din recunoÈ™tinÈ›ă faÈ›ă de Dumnezeu.
Mii de oameni È™i‑au găsit liniÈ™tea, îndreptarea, mân­tuirea mulÈ›umită iubirii pe care sfântul le‑a împărtăÈ™it‑o. Ucenic al Iubirii, cu dragoste È™i rugăciune faÈ›ă de toÈ›i, în uitare de sine, a lăsat focul dumnezeiesc să‑i ardă fiinÈ›a, arătându‑se călăuza noastră a tuturor spre Hristos.
Neîndoielnic, Sfântul Porfirie rămâne un mare dar trimis de Dumnezeu omului contemporan aflat în confuzie È™i necazuri!

Myrrha Lot‑Borodine (1882‑1954) – medievistă de renume, doctor în litere, cu teză de doctorat în literatura medievală È™i specialistă în teologia patristică ortodoxă, soÈ›ia marelui medievist francez Ferdinand Lot – îÈ™i caracteriza astfel propriul itinerar spiritual: „Nu doar erudită sau istorică, nici doar filosofică sau teologică, opera care‑mi poartă numele este în esenÈ›ă experienÈ›a unui suflet înflăcărat în căutarea Adevărului.”

Roadele acestui itinerar sunt cunoaÈ™terea aprofundată a scrie­rilor PărinÈ›ilor răsăriteni È™i a marilor mistici ai Ortodoxiei, È™i ­valorificarea acestei TradiÈ›ii, pe care s‑a străduit s‑o facă cunoscută teologilor apuseni.

„ExcepÈ›ionala valoare a operei sale constă în faptul că nu s‑a concentrat pur È™i simplu pe o cercetare savantă, ci a regăsit expresia vie a misticii bizantine È™i a È™tiut să o transmită mai departe. Astăzi, când credinÈ›a atâtor creÈ™tini este È™ovăielnică, scrierile Myrrhei Lot‑Borodine, prin faptul că unesc trăirea duhovnicească cu rigoarea intelectuală, te fac parcă să atingi realitatea suverană a misterului teandric È™i risipesc îndoielile È™i penumbrele. Întreaga sa operă se miÈ™că în sfera sacrului – dar nu a oricărui fel de sacru, ci este vorba de transfigurarea firii omeneÈ™ti de către energiile divine, prin lucrarea îndumnezeitoare a Duhului Sfânt.”

Jean Danielou

O poveste despre întoarcerea la Dumnezeu

Sir Edward Wentworth, un celibatar convins, trăieÈ™te retras pe moÈ™ia lui, bucurându‑se de singurătate. Într‑o bună zi, o nepoÈ›ică orfană soseÈ™te pe nepusă masă, tulburându‑i tihna, iar Sir Edward se vede nevoit s-o ia în grija sa, chiar dacă prezenÈ›a copilului îl stânjeneÈ™te peste măsură. Însă inocenÈ›a micuÈ›ei Milly È™i încrederea ei neÈ›ărmurită în bunătatea lui Dumnezeu izbutesc să înmoaie până È™i o inimă aparent împietrită ca cea a lui Sir Edward.
Pe nesimÈ›ite, Sir Edward începe să se lase atras de jocurile copilei, inspirate întotdeauna din paginile Bibliei, È™i să îi asculte povestirile cu tot mai multă lua­re‑aminte, fără să îÈ™i închipuie că cea mai dragă parabolă a ei – cea a „fiului părăsitor” – îi va călăuzi în cele din urmă paÈ™ii către Tatăl Ceresc, în a Cărui iertare încetase să mai spere.

Sfântul Munte este un loc de taină, unde tăcerea, adică însăşi veşnicia, vorbeşte cu putere – căci tăcerea este graiul vieţii ce va să vină. Aşa cum sfinţii îngeri au o putere înţelegătoare de negândit pentru noi, prin care-şi împărtăşesc dumnezeieşti noime, în acelaşi fel îngerii pământeşti – ce trăiesc în Sfântul Munte şi se întrec cu cei cereşti şi netrupeşti în viaţă şi în rugăciune – au o altă putere pentru a împărtăşi ceea ce trăiesc…

Rugăciunea lui Iisus, când se săvârşeşte cu buzele şi cu mintea, pune pe fugă gândurile rele şi împăciuieşte mintea, iar atunci când se pogoară în inimă şi lucrează acolo, îl naşte din nou pe om, pune foc în lumea sa lăuntrică şi‑l face theolog – căci atunci theologia ajunge „istorisire”, fiindcă omul învaţă‑povesteşte cele pe care le‑a auzit, le‑a văzut, le‑a învăţat, le‑a trăit. Atunci el cunoaşte nerătăcit că una este mintea şi alta este raţiunea, şi se uimeşte de lărgirea inimii (2 Cor. 6:11), de adâncimea acesteia şi de lumea ei tainică şi intensă.

Negreşit însă, Rugăciunea lui Iisus, ca să fie de folos omului, trebuie neapărat însoţită de theologia Bisericii Ortodoxe (dogma) şi de o viaţă îmbisericită (Tainele‑nevoinţa) – şi în chip anume de dumnezeiasca împărtăşanie, căci Rugăciunea aprinde dorul pentru dumnezeiasca împărtăşanie, iar împărtăşirea cu Trupul şi Sângele lui Hristos sporeşte setea de ­rugăciune.

Rog pe oricare dintre cititorii ce se vor folosi de această carte să se roage la Dumnezeu să nu‑i dezamăgesc pe atâţia pustnici nevoitori, care m‑au iubit şi mi‑au descoperit comorile inimii lor.

Am uitat totul. Am plecat de mult de pe acele meleaguri È™i am murit… Pe un perete am o icoană veche cu Hristos, simbolul credinÈ›ei care m-a ajutat să traversez toate greutăÈ›ile È™i m-a adus în New England, având tăria de a începe să trăiesc din nou.
Da, să trăiesc din nou, căci, după ce am părăsit casa care a fost pentru mine mereu România, m-am simÈ›it ca un mort. Grele nu erau împrejurările în care mă aflam, ci simplul fapt că trebuia să trăiesc. (...) Nu È™tiu dacă vă puteÈ›i închipui cum este să te rupi de tot ce ai cunoscut È™i ai iubit È™i să o iei de la capăt fără să reuÈ™eÈ™ti să le împărtăÈ™eÈ™ti amintirile din trecut celor care fac parte din viaÈ›a ta în prezent. Există oameni cărora le pot împărtăÈ™i un moment sau altul din trecut, însă întregul rămâne să-l port singură.
Acum È™tiu că dragostea È™i mila, puse în practică din dorinÈ›a de a-i sluji aproapelui, pot transcende orice È™i pot face minuni. Că poÈ›i depăÈ™i timiditatea, oboseala, teama È™i chiar È™i ceea ce pare a fi o repulsie fizică incontrolabilă, doar să tânjeÈ™ti din suflet să ajuÈ›i È™i să fii de folos. Am învăÈ›at între timp că există o cale către inima oamenilor (aproape a tuturor), fie că îÈ›i sunt prieteni sau duÈ™mani, indiferent de opinia politică sau de convingerile naÈ›ionale. În faÈ›a durerii È™i a morÈ›ii, oamenii sunt egali, È™i majoritatea conÈ™tientizează acest lucru È™i sunt gata să se ajute unii pe alÈ›ii. Am mai învăÈ›at că, unde există credinÈ›ă în Dumnezeu, se poate face lucrarea Lui.
Principesa Ileana a României