Pline de caldura si omenie, aceste istorisiri venite din inima blanda a Rusiei lui Serafim de Sarov si a nenumaratilor mucenici vor hrani cu dragoste sufletele copiilor, vor odihni cu gingasie sufletele ostenite si impovarate ale parintilor, vor insenina fruntile brazdate de vreme ale bunicilor.

Aceasta carte cuprinde opt povestiri despre adevaratul comportament crestin si constituie un minunat dar pentru copii, reusind, prin frumusetea si sensibilitatea naratiunii, sa le modeleze si sa le lumineze sufletul.

„Eu cu siguranţă pot depune mărturie despre o carte ce mi‑a schimbat întreaga viaţă, ajutân­du‑mă să văd lucrurile într‑o anumită lumină… Se numeşte Prinţesa şi goblinii şi este scrisă de George MacDonald.” – G.K. Chesterton

„Cu greu aş putea numi vreun alt scriitor care să pară a fi mai aproape de duhul lui Hristos Însuşi... Nu am ascuns niciodată faptul că l‑am privit ca pe maestrul meu; la drept vorbind, cred că nu am scris vreodată o carte în care să nu fi citat din el.” – C.S. Lewis

„Eu nu scriu pentru copii, ci pentru cei cu suflet de copil, fie că au cinci, cincizeci sau şaptezeci şi cinci de ani.” – George MacDonald

Poet, romancier şi teolog scoţian, George MacDonald este considerat precursorul literaturii fantasy, iar "Prinţesa şi goblinii" este unul dintre cele mai reuşite şi îndrăgite ro­mane fantasy scrise vreodată.

In acest volum veti descoperi povestiri pentru copii despre copilaria Mantuitorului nostru Iisus Hristos.

Suflet de crin este cantecul duios al copilariei nevinovate: ingeri aduc daruri ceresti pruncilor adormiti; mame evlavioase isi suie copiii pe poteci de munte, dascalindu-i cum sa se poarte in biserica; un baietel cu suflet viteaz primeste moartea martirica pentru Invierea neamului sau...

Cand, in copilarie, citeam Vietile Sfintilor, ma simteam de parca o raza de lumina dumnezeiasca imi patrunsese in inima.  Raza imi umplea inima de dulceata, bucurie si fericire adanca si aprindea in ea dorul si dragostea pentru Dumnezeu si cele de sus.  Atunci, fie ca mancam, fie ca mergeam sau vorbeam cu cineva, mintea mea contempla cele ceresti, iar inima imi era lipita de Dumnezeu.

Pr. Filoteu Zervakos

Constantinopol, Anul Domnului 400...  Capitala Imparatiei romane de rasarit, inima Bizantului, cetatea stralucitoare a Marelui Constantin, cu strazi de marmura, palate marete si biserici scanteind de aur...  Dar aurul cel mai de pret, aurul gurii care graieste in chip minunat cuvantul adevarului, Sfantul Ioan Hrisostomul, este nesocotit de preafrumoasa si plina de desertaciune imparateasa Eudoxia si alti supusi uneltitori.  Doi tineri, frati dupa trup si dupa cuget, sunt prinsi in valtoarea zbuciumatei istorii...

În nuvela istorică Întotdeauna să biruiești se reflectă nu doar binecuvântarea statornică a propovăduirii apostolice, ci și dorința fierbinte a oricărui adolescent care intră în viață, urmându‑și chemarea vie, sădită în noi de Dumnezeu, de a‑și descoperi menirea și rostul veșnic.

Așa este și Eutihie, un tânăr de viță nobilă, din Constantinopolul de altădată, care alege să se pună în slujba idealului sporirii nu a unui Imperiu pământesc, ci a Împărăției Cerurilor, dedicându‑și viața predicării Evangheliei la sfârșitul primului mileniu creștin, într‑o tensiune socio‑culturală similară celei din zilele noastre.

Călătorind de‑a lungul și de‑a latul Balcanilor – creștinați de înșiși Apostolii lui Hristos, dar mereu asaltați de populațiile migratoare, care n‑au încetat să se așeze aici –, Eutihie este martorul biruirii acestora prin mesajul creștin, dar și prin strădaniile unor suflete tinere, nevinovate, înarmate cu știință de carte și iubire. 

Căci adevărata biruință nu poate fi decât în duhul iubirii de aproapele și în numele lui Hristos.

Suntem în anul 68. Sfinții Apostoli Petru și Pavel au fost uciși cu cruzime, toţi creştinii sunt vânaţi şi perse­cutaţi. Împăratul Nero, veșnic însetat de ­sân­ge, este ho­tă­­rât să îi nimicească o dată pentru tot­deauna pe toți cei care cred în Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu. Creştinii ştiu că îi pândeşte tortura și moartea, dar răc­netul nemilos al fiarei pălește în fața iubirii lui Dum­nezeu, nesecat izvor de viață.

Când Nero poruncește este o poveste despre credință, dragoste și curajul de a înfrunta moartea. Este o poveste care îi cheamă pe cei care au cunoscut şi au înţeles mi­nunata putere a lui Dumnezeu să‑L mărturisească în fața oamenilor și să‑i întărească prin exemplul lor. Mesajul ei este mereu actual, iar Aliki Ka­fetzopoulou reușește să surprindă cu măiestrie chipurile copiilor într‑o lume tul­bu­rată, cu frământările și bucuriile lor, cu prieteniile și întâlnirile lor ziditoare. Sunt pagini de lectură care ne însuflețesc, ne dau curaj, ne limpezesc și ne întăresc în credință.

Mantia purpurie

O poveste despre creștinii din primele veacuri

Romanul aduce la viaţă povestea unor oameni ca noi, puşi la un moment dat să aleagă între confortul trecător al lumii acesteia, cu toată slava ei deşartă, şi slava veşnică a vieţii viitoare.
Autoarea zugrăvește cu talent imaginea unei epoci de o mare adâncime duhovnicească, ale cărei roade sunt mucenicii Bisericii primelor veacuri. Firul epic surprinde subtil trezirea duhovnicească a eroilor şi urcuşul lor spre Cer în mijlocul unei societăţi care, neprimindu‑L pe adevăratul Dumnezeu, este cuprinsă de haos, confuzie generală şi frică.
Cu toate că acţiunea romanului se petrece în Anti­chitate, în Imperiul Roman, întâmplările nu sunt deloc străine de atmosfera și contextul „imperiului global” al secolului al XXI‑lea.

Mantii purpurii, de oameni făcute,
cum vă prefaceți în nimic,
ca toate cele ale lumii acesteia!

La hotarul dintre lumi, în mijlocul anilor de prigoană, un tânăr de viță nobilă descoperă sensul adevărat al iubirii paterne mul­țu­mită grijii și afecțiunii pe care un tată ­adoptiv creștin i le dăruiește necondiționat. 
Astfel, prin aflarea iubirii lui Hristos, Claudius înțelege care este cu adevărat scopul mult‑dorit și veșnic al oricărei ființe omenești. 
Urmărind îndeaproape realitatea istorică, autoarea ne face părtași căutărilor unui tânăr a cărui viață ne demonstrează încă o dată că numai prin dobândirea lui Hristos și mai ales a credinței în El, ce învinge orice obstacol și stavilă, cerul se po­goară pe pământ spre a ne umple de o fericire și măreție copleșitoare...