Pline de caldura si omenie, aceste istorisiri venite din inima blanda a Rusiei lui Serafim de Sarov si a nenumaratilor mucenici vor hrani cu dragoste sufletele copiilor, vor odihni cu gingasie sufletele ostenite si impovarate ale parintilor, vor insenina fruntile brazdate de vreme ale bunicilor.

Aceasta carte cuprinde opt povestiri despre adevaratul comportament crestin si constituie un minunat dar pentru copii, reusind, prin frumusetea si sensibilitatea naratiunii, sa le modeleze si sa le lumineze sufletul.

„Eu cu siguranţă pot depune mărturie despre o carte ce mi‑a schimbat întreaga viaţă, ajutân­du‑mă să văd lucrurile într‑o anumită lumină… Se numeşte Prinţesa şi goblinii şi este scrisă de George MacDonald.” – G.K. Chesterton

„Cu greu aş putea numi vreun alt scriitor care să pară a fi mai aproape de duhul lui Hristos Însuşi... Nu am ascuns niciodată faptul că l‑am privit ca pe maestrul meu; la drept vorbind, cred că nu am scris vreodată o carte în care să nu fi citat din el.” – C.S. Lewis

„Eu nu scriu pentru copii, ci pentru cei cu suflet de copil, fie că au cinci, cincizeci sau şaptezeci şi cinci de ani.” – George MacDonald

Poet, romancier şi teolog scoţian, George MacDonald este considerat precursorul literaturii fantasy, iar "Prinţesa şi goblinii" este unul dintre cele mai reuşite şi îndrăgite ro­mane fantasy scrise vreodată.

In acest volum veti descoperi povestiri pentru copii despre copilaria Mantuitorului nostru Iisus Hristos.

Suflet de crin este cantecul duios al copilariei nevinovate: ingeri aduc daruri ceresti pruncilor adormiti; mame evlavioase isi suie copiii pe poteci de munte, dascalindu-i cum sa se poarte in biserica; un baietel cu suflet viteaz primeste moartea martirica pentru Invierea neamului sau...

Cand, in copilarie, citeam Vietile Sfintilor, ma simteam de parca o raza de lumina dumnezeiasca imi patrunsese in inima.  Raza imi umplea inima de dulceata, bucurie si fericire adanca si aprindea in ea dorul si dragostea pentru Dumnezeu si cele de sus.  Atunci, fie ca mancam, fie ca mergeam sau vorbeam cu cineva, mintea mea contempla cele ceresti, iar inima imi era lipita de Dumnezeu.

Pr. Filoteu Zervakos

Cine e necuratul si care sunt mestesugirile si uneltirile sale?
Cum il ajutam cu patimile noastre si luam parte la nimicirea noastra?
Cum il infruntam pe duhul necurat dinauntrul nostru?
Cum l‑au infruntat alti sfinti nevoitori?
Cum l‑a infruntat insusi Cuviosul?
Nadajduim, cu rugaciunile Cuviosului Paisie, ca aceasta carte, raspunzand tuturor intrebarilor de mai sus, ne va lumina pasii si ii va pregati pe atletii lui Hristos in lupta cea de zi cu zi „impotriva incepatoriilor, impotriva stapaniilor, impotriva stapanitorilor intunericului acestui veac”, intarindu‑ne totodata credinta si convingerea ca „Bunul Dumnezeu nu ne‑a parasit. Mai demult pazea lumea cu o mana, dar acum o pazeste cu amandoua”.

„Pavel a văzut o lumină care nu avea sfârşit nici în jos, nici în sus şi nici împrejur; o lumină fără de ho­tar i‑a apărut, strălucind în jurul lui, ca un soare infinit mai luminos şi mai mare decât universul; şi, în mijlocul acestui soare, el însuşi sta, devenit nimic altceva decât un ochi.” Aceasta este vederea slavei de care ne putem a­pro­pia prin chemarea numelui lui Iisus. Rugăciunea lui Iisus face ca strălucirea Schim­bă­rii la Faţă să pătrundă în toa­te ungherele vieţii noastre.

Mitropolitul Kallistos Ware

Prin stăruinţa în Rugăciunea lui Iisus, cugetul atinge o stare de dulce liniştire şi pace... Cu cât cade mai multă ploaie pe pământ, cu atât el devine tot mai moale; tot astfel, cu cât chemăm mai mult sfântul nume al lui Iisus, cu atât se pogoară în pă­mântul inimii noastre tot mai multă bucurie şi veselie. Când soarele răsare deasupra pământului, se face lumină; când slăvitul şi sfântul nume al Domnului nostru Iisus Hristos străluceşte neîncetat în minte, se nasc nenumărate cugetări strălucitoare ca soarele.

Sfântul Isihie Sinaitul

În ziua în care patriarhul familiei, Petru Leopardos, părăsește lumea aceasta, la vila „Buna Speranță” își face apariția cerșetoarea Roza, femeia care l-a părăsit în urmă cu cincizeci și cinci de ani, pentru o dragoste efemeră, abandonându-și atunci și singurul fiu –pe Ștefan. Nimeni nu-i cunoaște identitatea. Nici ea nu e conștientă de evoluția bizară a destinului. Taine bine ascunse ies la iveală, protagoniștii se simt privați de presupusa lor fericire și sunt puși în fața unor alegeri de o importanță vitală. Iar un preot, duhovnicul familiei și prietenul lui Petru, își asumă slujirea tainelor iubirii, iertării și pocăinței. Unii vor răspunde acestei chemări, alții nu. Pentru că iubirea nu este deloc ușoară și necesită efort.
O viață între două mame, o viață între iertare și ură,  între Cruce și Înviere.
O carte care ne vorbește despre consecințele nefaste ale lipsei de maturitate lăuntrică în momentul căsătoriei și ale ușurinței dizolvării familiei din narcisism și lașitate, dar și despre extraordinara forță regeneratoare a pocăinței.
Un roman ce se adresează sufletului fiecăruia dintre noi, care ne confruntăm cu probleme esențiale, precum însemnătatea alegerilor noastre, atitudinea față de cei care ne-au rănit și sinceritatea față de noi înșine.
Urmărind viața personajelor cărții, cititorul este provocat la o meditație serioasă asupra pildei fiului risipitor sau a vameșului și a fariseului, fiind condus treptat spre imaginea dramatică a celor doi tâlhari răstigniți de o parte și de alta a lui Iisus, ce ne învață că fără Cruce nu există Înviere.

Drama provocată de conflictul dintre nevoile și aspirațiile sufletului și ale trupului omului căzut constituie o constantă existențială în spiritualitatea ortodoxă, experimentată de multe ori în forme care dor. Complexitatea abisală a problemei este întreținută de faptul că omul este o existență integrală (formată din trup și din suflet), că nu poate fi definită altfel și că nici nu poate funcționa altfel; nu se poate vorbi de mântuirea sufletului fără trup și nici invers. Sincronizarea manifestărilor părților componente ale omului constituie pentru mulți o teribilă piatră de încercare și, de aici, drama existențială de care s‑a vorbit. Numai reînnodarea comuniunii cu Dumnezeu, performanță care anulează orice formă de conflict, face ca sufletul și trupul să funcționeze din nou sincronic – corelat, evidențiindu‑se astfel frumusețea și valoarea fără egal ale făpturii în care Dumnezeu a pus propriul Său chip.
Pr. Prof. Dr. Sterea Tache

El – evreu de neam umil din Galileea; ea – prinţesă şi soţie de domnitor, mlădiţă de neam mare, crescută în mijlocul puterii şi avuţiilor. El – apostol şi mucenic; ea – muceniţă fără sânge, prin răbdarea cea de zi cu zi în nevoinţe cuvioase. El – mire binecuvântat de Hristos Însuşi, Care şi de minune l‑a învrednicit la nunta lui; ea – soţie greu încercată cu povara nerodirii celei trupeşti, dar roditoare cu pri­so­sinţă în cele duhovniceşti. El – Simon, care se tâlcuieşte „ascultător”, precum a şi ascultat de chemarea Mântuitorului, lăsând casă şi mireasă ca să urmeze Lui; ea – Sofia, care se tâlcuieşte „înţelepciune”, nume pe care şi l‑a îndreptăţit şi între mireni, şi între monahi.

Rugăciunile îndreptate către aceşti doi sfinţi, precum şi pilda traiului lor cu adevărat iubitor de Dumnezeu, vor aduce folos şi celor ce se luptă cu ispitele în căsătorie, şi celor ce se pregătesc spre a intra cu vrednicie sub jugul ei binecuvântat.

Iubiţilor! Ştiţi voi, simţiţi voi toată nemărginirea milei lui Dumnezeu în faptul că nouă, fiilor ţărânei, ni s‑a deschis cerul, nouă, celor întunecaţi de păcat, ni se dăruiesc prin Tainele Bisericii Ortodoxe ochi ­duhovniceşti luminaţi, cu care îi putem vedea pe ­locuitorii cerului, pe îngerii lui Dumnezeu? De acum, ni s‑a ­făgăduit, veţi vedea cerul deschizându‑se şi pe îngerii lui Dumnezeu suindu‑se şi coborându‑se peste Fiul Omului (Ioan 1, 51). Să ne ridicăm la această cale cerească nu prin puterile noastre, ci luând ca aripi cuvintele lui Dumnezeu, scrierile şi mărturiile părinţilor şi în­văţătorilor de Dumnezeu înţelepţiţi
ai Bisericii, să le desfăşurăm în toată lărgimea şi puterea lor, şi fără îndoială că aceste aripi vor înălța duhul nostru, care se clatină şi cade mereu,

Sus – la îngeri – să avem inimile!
Sfântul Sfinţit Mucenic Serafim,
episcopul Dmitrovului