Aceasta carte ni-l prezinta pe Cuviosul Irodion - "Luceafarul de la Lainici", asa cum la numit Sf. Calinic de la Cernica pe duhovnicul sau -, care nu a dorit prietesugul acestei lumi, ci, ferindu-si viata de orice intinare, a cautat doar dreptatea lui Dumnezeu.

(lipsa text)

Acest volum aduna intre copertele sale texte despre Eminescu publicate in ultimii 20 de ani. Au fost cu precadere textele care se refera la raporturile lui Eminescu cu traditia,spiritualitatea si credinta.

Cartea de fata - alcatuita in trei sectiuni (Ortodoxia Sfintei Rusii si a intregului Est Salbatic, Ortodoxia mioritica si Ortodoxia sud-dunareana), una mai ispititoare decat cealalta si toate trei distins si subtil revelatoare ale unei Ortodoxii contemporane pestrit intrupate in viul vietii si mereu hranite din adancuri de o traditie mai reavana decat pare - este, as zice, de doua ori o oglinda: a spatiului sud-est european, pe de o parte, si a scrisului reportericesc al autorului, pe de alta parte.

Fragmente din carte:

Maica Siluana:
Când ai gustat iadul în tine şi nu îl mai proiectezi pe ceilalţi, nu mai poţi să uiţi şi nu mai poţi să-L cauţi decât pe Dumnezeu şi cum uiţi să zici Doamne ajută-mă, Doamne miluieşte-mă, cum năpădeşte groaza aceea pe tine din nou şi o vezi în tine. Chiar când te uiţi la celălalt care face ceva rău, tot înlăuntrul tău o simţi.

Pentru lumea secularizată în care trăim „iadul” este un cuvânt „de groază” care face parte mai degrabă din terminologia hollywoodiană, decât a vieţii reale.

Pentru omul creştin însă, iadul este o realitate de la care, de multe ori, porneşte chiar viaţa noastră duhovnicească. Şi dacă pentru lumea secularizată „iadul” este un capăt de drum, pentru lumea creştină iadul poate fi chiar începutul unui drum a cărui continuare este, paradoxal, bucuria.

Toată lumea ştie că bucuria este darul lui Dumnezeu, dar e paradoxal felul în care l-am dobândit, cum l-am primit, căci Dumnezeu îl dă tuturor şi ne cheamă pe toţi să-l luăm.

A fost un moment în care am realizat că eu nu pot să fac nimic bun, că eu nu pot să fiu fericită, că orice aş face nu iese bine si că oricât m-aş strădui şi că oricât m-aş ambiţiona şi oricât m-aş ruga, sfârşesc prin a face ceva care mă întristează, care mă face să-mi fie ruşine, care mă face să mă simt stingherită, cel puţin în fata mea, dacă nu în faţa celorlalţi, unde să zicem că-mi făceam rost de o justificare.

Eu m-am întors în biserică târziu după ce am trăit mult şi profund în această lume, gustând din toate durerile ei, din toate deznădejdile ei, dar şi din toate bunătăţile, frumuseţile câte puţin, cât am putut, dar din toate dimensiunile creaţiei omeneşti am gustat.

Autoarea acestei carti, din propria si deloc usoara sa experienta, trecuta prin urechile acului, a inteles esentialul, pe care s-a straduit sa-l impartaseasca si altora: nici cancerul, nici vreo alta boala trupeasca nu se afla neaparat sub semnul incurabilului, ci la Dumnezeu toate sunt cu putinta.  Medicina - limitata, ca toate lucrurile omenesti - nu trebuie desconsiderata, ci complinita prin recursul cu buna incredintare la ajutoarele de Sus. Cine are urechi de auzit, sa auda!

Volumul ”Căutați și veți afla” este cel de-al treilea volum din seria cărților ”Povești adevărate”, o colecție ziditoare de mărturii extraordinare des-pre tainica lucrare a lui Dumnezeu și mijlocirea Sfinților în viețile oamenilor, mai ales în momente de cumpănă și grea încercare.

Spune Mântuitorul în Sfânta Evanghelie după Luca: ”Cele ce sunt cu neputinţă la oameni sunt cu putinţă la Dumnezeu” (Cap. 18, verset 27), iar experiențele limită din viețile unor semeni de-ai noștri, așa cum apar relatate în volumul de față, o confirmă iarăși și iarăși.

Când doctorii ridică neputincioși din umeri; când o soluție financiară disperată este pe cale să distrugă o întreagă familie; când căile rătăcite ale unei credințe duc din rău în mai rău, ca într-un marș spre prăpastie; când un teribil accident pare a curma o viață; în fine, când toate luminile artificiale ale acestei lumi par a se stinge, atunci apare ”de niciunde” mâna salvatoare a unui Sfânt, a Maicii Domnului. 

Cum spunea și vrednicul de pomenire Arhimandrit Părintele Teofil Părăian: ”Dumnezeu nu ne lasă niciodată! Nu ne lasă niciodată, prin oricât de grele împrejurări am trece. Ori de-am fi bolnavi, ori de-am fi infirmi, ori de-am fi neputincioşi, Dumnezeu nu ne lasă.”
Persoanele ale căror mărturii sunt cuprinse în paginile acestei cărți nu își ”caută” cuvintele, nu ”înfloresc” (literar) întâmplările miraculoase din viața lor sau a celor apropiați, familie sau prieteni. Așa cum și-au deschis inima în momentul cel mai ”de jos” al existenței lor, de absolut abis, către mâna salvatoare a lui Hristos, tot așa își aștern și relatările: cu o sinceritate de necontestat, cum ne încredințează și Sfântul Cuvios Sofronie de la Essex, "cu Dumnezeu nu-i nevoie să fii politicos; pur şi simplu, varsă-ţi inima ta în faţa Lui”.

Comornic este o culegere de acatiste şi canoane de rugăciune. Numele de comornic a fost dat de Sandu Tudor - cel care avea să devină ieroschimonahul Daniil, unul dintre sfinţii închisorilor - primului său volum de versuri. Termenul este folosit aici nu în sensul arhaic, de celar la strană, ci în sens figurat, de adunare de comori duhovniceşti. Pentru că rugăciunile comori sunt pentru cei ce le rostesc cu evlavie şi le simt folosul. 
 
Comornic reuneşte rugăciuni - fie acatiste, fie canoane - care au fost citite şi recitite de monahi sau de mireni. Întrucât în prima ediţie în limba română cele mai multe texte au apărut în volume care conţineau şi vieţi de sfinţi sau învăţături duhovniceşti, am considerat că este potrivită adunarea lor la un loc.

Instiintare: Sfantul Sinod s-a intrunit sub conducerea Preafericirii Sale in sedinta ordinara, astazi, miercuri, 27 noiembrie, pentru a lua in discutie temele aflate pe ordinea de zi. Astfel, Sfantul Sinod a hotarat: In urma recomandarii Comisiei Canonice, au fost inscrisi in Sinaxarul Bisericii Ortodoxe Ieromonahul Porfirie Kavsocalivitul si monahul Meletie din Ypseni, Rodos.
In luna decembrie, ziua a doua, facem pomenirea Sfantului Parintelui nostru Porfirie Cavsocalivitul, duhovnic ales, inzestrat cu harul stravederii si al tamaduirii, care s-a nevoit in Evvia si in Athos, a vietuit in Atena si in Milesi, iar la Cavsocalivia s-a savarsit in anul 1991.

Atunci când este bolnav, creștinul trebuie să înalțe imediat, fierbinte și din toată suflarea sa, rugă către Hristos, către Maica Domnului și către Sfinții izbăvitori, vindecători, repede ascultători și degrabă ajutători.
 Această carte este un buchet duhovnicesc al Sfinților ajutători ai bolnavilor. Sfinți care au pătimit, din dragoste pentru Hristos, în vremea persecuțiilor ordonate de împărații romani, dar și Sfinții tămăduitori din secolul XX, precum Sfântul Nectarie, Sfântul Ioan Maximovici, Sfântul Luca al Crimeei sau Sfântul Nichifor Leprosul.
 Găsim în această carte și cărui Sfânt să ne rugăm în orice boală, nelipsind nici Sfinții izbăvitori la vremea molimelor ori Sfinții Doctori fără de Arginți, de ale căror rugăciuni ne folosim și la slujba Sfântului Maslu.
 Dumnezeului nostru slavă! 

Orice om îşi doreşte o viață fericită. E cu putință însă adevărata fericire fără Dumnezeu? Desigur, pentru o vreme ne putem ­simți relativ bine fără credința în El. Fericirea ­autentică presupune, totuși, mult mai mult decât acest sentiment.
Mulți încearcă să afle fericirea și văd în religie un set de reguli dure, ce condamnă plăcerea sau o otrăvește cu durerosul senti­ment al vinovăției –, dar plăcerile pe care omul caută să le afle călcând poruncile lui Dumnezeu sunt otrăvite din capul locului  și, fără a aduce vreodată fericire, sfârșesc întotdeauna într‑un chin fără înţeles. Oamenii „realizați” – în sensul că au devenit bogaţi şi cu­noscuți – sunt adeseori nefericiți, fiindcă adevărata fericire presupune armonizarea cu adevăratul Bine. Credința ortodoxă, pe de altă parte, nu ne învață doar cum să devenim buni cetățeni, ci mai ales cum putem ajunge în Împărăția cea veșnică și fericită. Am putea fi fericiți încă de aici pe această cale? Cu siguranță, da! 
Un răspuns la multe dintre frământările noastre în legătură cu acest subiect aflăm între filele cărții de față...

Cei dintâi oameni au fost alungați din rai prin înșelăciunea și ispitirea diavolului, biruiți fiind de mândrie: "Veți fi a Dumnezeu!" (Facerea 3, 5). Satana însuși fusese aruncat din cer tot din pricina mândriei. Amăgit de slava deșartă și înălțarea de sine, omul a căzut astfel tot mai mult, fiind nevoie ca Însuși Fiul lui Dumnezeu să Se pogoare, din iubire, pe pământ spre a-l răscumpăra.
""Dumnezeu celor mândri" - după cum ne învață Scriptura - "le stă împotrivă" (Iacov 4, 6). Oamenii acestui veac nu doar că nu recunosc mândria ca păcat, ci o socotesc chiar virtute, batjocorind nu înălțarea cea satanică, ci smerenia.
Cartea de față descoperă cititorului zilelor noastre o cale practică de dobândire a evlaviei și a harului dumnezeiesc, prin îndepărtarea de mândrie și prin apropierea - pe care o aduce tocmai smerenia - de Cel ce S-a pogorât din cer pentru a noastră mântuire...