Volumul de față – cuprinzând însemnările unui călugăr ortodox anonim, păstrate într-un manuscris uitat și publicate acum pentru prima dată – reprezintă o lectură aducătoare de folos sufletesc, ­plină de duhul luminării și necesară vremurilor noastre, care au uitat ce ­înseamnă isihia.
Chintesența unei înțelegeri la care mintea creștină nu poate ajunge decât în urma unor îndelungate nevoiri ascetice și aprofundări ale teologiei patristice, îndemnurile de aici se descoperă totodată ca rod ales al experienței negrăite a rugăciunii ­neîncetate și al luminării prin har a celui ce i s-a dat de Sus a gusta mult-râvnita isihie.
Prin mijloace terapeutice unice, fără de care nu se pot dobândi adevărata rugăciune, dumnezeiasca smerenie, darul deosebirii gândurilor și duhurilor, vindecarea trupească, dar și a patimilor, însuflețind spre însușirea neîntârziată a tuturor virtuților, cuvintele izvodite de condeiul acestui sihastru anonim vor înlesni deschiderea inimii către harul dumnezeiesc, dându-ne putere cerească spre fericita încununare a luptei și viețuirii creștine.

Cartea de fata doreste sa aduca marturie scrisa despre o mica parte dintre Sfintii care au stralucit in lume de la Pogorarea Duhului Sfant si pana in zilele noastre. Sunt cuprinse aici multe fapte pilduitoare si minuni ale lui Dumnezeu, ale Maicii Domnului si ale multora dintre Sfinti.

Toate istorisirile au fost invesmantate cu una sau mai multe ilustratii ale faptelor. In zilele pe care le traim, cand multe din cele ce ne incaonjoara ne vatama si vederea si mintea, ilustratiile acestei carti vor putea mijloci cititorilor-privitorilor o oarecare luminare launtrica si o samanta de arvuna duhovniceasca.

Cuvintele si faptele ce alcatuies aceasta carte au fost culese din multimea cartilor de suflet folositoare ale Bisericii. Pe alocuri istorisirile au fost indreptate in asa fel incat sa fie mai pe intelesul si la indemana copiilor.

A plăcut Făcătorului şi Judecătorului nevoinţelor noastre să rânduiască de la început ca vremea vieţii noastre pământeşti să fie vreme pregătitoare pentru veşnicie, vreme de deprindere, vreme de luptă şi nevoinţe, vreme de război duhovnicesc, nu vreme de nelucrare, de deşertăciune şi stat ­degeaba, iar ca starea noastră nemuritoare din viitor să fie stare de răsplătire, de slavă şi de veşnică fericire sau stare de veşnică necinstire şi de chinuri cumplite pentru nelucrare, lenevie, nepăsare şi pentru păcate nenumărate. 
Dau mulţumită Domnului pentru îm­bel­şugarea cea zilnică a luminii duhovniceşti şi trupeşti – a Luminii Duhului Celui Sfânt şi a luminii soarelui; pentru îmbelşugarea aerului material curat şi a aerului imaterial al sufletului, care este Duhul Sfânt – Dumnezeu! 
Sfântul Ioan de Kronstadt 

AKEDIA, „duhul trândăvirii” din binecunoscuta rugăciune a Sfântului Efrem Sirul, „starea de paralizie a tuturor puterilor sufletești” de­spre care vorbește Sfântul Teofan Zăvorâtul și care în bună măsură coincide cu conceptul psihologic de deprimare, este una din maladiile duhovnicești cele mai severe ale lumii contemporane. 
De la Sfinții Nicodim Aghioritul, Tihon din Zadonsk, Ignatie Briancianinov, Macarie de la Optina, Teofan Zăvorâtul, Luca al Crimeei până la câteva dintre numele cunoscute ale duhovniciei contemporane din Rusia, cartea de față vă prezintă o perspectivă ortodoxă completă asupra acestei probleme de mare însemnătate și asupra medicamentelor duhovnicești pe care le propune împotriva ei Tradiția Bisericii. 

Despre viata Sfantului Luca al Crimeei, ierarh marturisitor si doctor fara de arginti, urmas al unei vechi familii princiare, artist inzestrat, chirurg genial, profesor universitar, patimitor pentru credinta in temnitele bolsevismului, unul dintre cei mai mari predicatori ai secolului, lucrul cel mai bun care se poate spune sunt propriile lui cuvinte: "Am iubit patimirea, fiindca minunat curateste sufletul!

Un medic genial, profesor universitar, devine arhiereu in anii terorii bolsevice.  Dupa anii petrecuti in inchisori si suferintele exilului la Cercul Polar de Nord in timpul razboiului cu Germania nazista, episcopul-chirurg salveaza vietile a mii de ostasi si numele ierarhului laureat al Premiului Stalin pentru medicina face ocolul lumii.

La adanci batraneti, lipsit de vederea trupeasca avea sa raspunda mirarii starnite de liturghisirea lui fara gres prin urmatoarele cuvinte: „Cel ce si-a inchinat viata Domnului nu poate fi niciodata orb fiindcă Dumnezeu ii da lumina la fel cu cea de pe Tabor".

Autobiografia acestui Sfant al veacului XX, titan al stiintei si titan al duhului deopotriva ofera lumii contemporane o extraordinara lectie de sfintire prin slujire si jertfa a puterilor creatoare cu care Dumnezeu a inzestrat neamul omenesc.

Nu exista subiect de discutie mai primejdios decat Apocalipsa. Interpretarea cu totul literala si superflua a intamplarilor prezentate in Apocalipsa este, evident, pricina de tulburare sufleteasca; la fel de tulburator este si modul facil in care multi dintre contemporani se refera la caracterul "apocaliptic" al timpurilor noastre, fapt care starneste teama si angoasa. Declaratiile ambigue ale unora ca acestia sunt departe de a fi convingatoare. Insa daca un crestin se incumeta sa vorbeasca despre Apocalipsa, este de la sine inteles ca in aceasta, ca si in orice alta imprejurare - cuvintele sale trebuie sa fie masurate, pe cat este cu putinta de clare si in deplin acord cu invatatura universala a Bisericii. 

Apropiindu-ma de sfarsitul calatoriei mele pamantesti, am socotit ca este de datoria mea sa alcatuiesc acest testament duhovnicesc al bunatatilor cu care m-a daruit dreapta Dumnezeului meu. Testament numesc cuvantul cel de suflet mantuitor. Implinitorii acestui cuvant vor intra in stapanirea bunatatilor duhovnicesti.
Acest testament il aduc in dar iubitilor parinti si frati, monahilor contemporani. Un bun duhovnicesc, ce cuprinde si aduna in sine alte bunuri, este monahismul, spre care am avut chemare inca din copilarie printr-o minune si o mila nespusa.
Si, cu adevarat, aceasta lucrare o pot numi spovedania mea tainica. Va rog sa cititi aceasta spovedanie cu atentie si cu ingaduinta crestina, caci este vrednica si de una, si de cealalta. Invatatura propusa de mine este luata in intregime din sfanta invatatura a Sfintilor Parinti ai Bisericii Ortodoxe, care au cunoscut si teoretic, si practic invatatura Evangheliei si si-au insusit-o.

Sfantul Ignatie Brianceaninov

Înşelarea este vătămarea firii omeneşti prin minciună. Începutul răutăţilor este gândul mincinos. Izvorul amăgirii de sine şi al amăgirii demonice este gândul mincinos! Prin mijlocirea minciunii, diavolul a lovit omenirea cu moarte veşnică chiar în rădăcina ei – protopărinţii! Înşelarea este însuşirea de către oameni a minciunii luate de ei drept adevăr. Înşelarea lucrează mai întâi asupra felului de a gândi; după ce a fost primită şi a corupt felul de a gândi, ea nu întârzie să se împărtăşească inimii, corupând simţurile inimii; luând stăpânirea asupra fiinţei omului, ea se revarsă în toată activitatea lui, otrăvindu-i şi trupul ca pe unul care a fost legat în chip nedespărţit cu sufletul de către Ziditor. Starea de înşelare este starea de pierzanie sau de moarte veşnică.

Noi, pribegi de scurta vreme pe acest pamant, avem neaparata nevoie sa aflam care ne este soarta in vesnicie. Daca in vremea scurtei pribegii de aici avem toata grija sa inlaturam de la noi toate cele intristatoare si sa ne inconjuram cu toate cele placute, cu atat mai mult suntem datori sa ne ingrijim de soarta noastra din vesnicie.

Ce savarseste cu noi moartea? Ce soarta asteapta sufletul dincolo de hotarul vesniciei? Nu cumva acolo nu este nici o rasplatire pentru binele si pentru raul pe care l-au savarsit oamenii pe pamant cu voie si fara voie? Nu cumva acolo nu este aceasta rasplatire, de vreme ce indeobste raul sporeste si biruieste pe pamant, iar binele este prigonit si patimeste? Neaparata, neaparata nevoie avem sa ridicam valul de pe taina mortii si sa zarim viitorul de dincolo de mormant al omului, pe care ochii trupesti nu-l vad.

(Sfantul Ignatie Briancianinov)

Simţământul de po­că­inţă face să amu­ţească toate celelalte simţăminte. Pentru ca jertfele celorlalte simţăminte să se facă bineplăcu­te lui Dum­nezeu, trebuie ca mai înainte să se reverse bu­­năvoi­rea lui Dumnezeu peste Sionul nostru, trebuie ca mai înainte să se reclădească zidurile Ierusalimului nos­tru dărâmat. Domnul este Drept şi Atotsfânt: numai jert­­fele drepte, curate, pe care e în stare să le aducă fi­rea omenească abia după în­noirea sa, sunt bineplăcute Dom­­nului Celui Drept şi Atot­sfânt. Jertfele şi arderile de tot pân­gă­rite El nu le va binevoi. Să ne îngrijim a ne cu­răţi prin pocăinţă! Atunci vei binevoi jertfa dreptăţii, pri­nosul şi ar­de­rile de tot; atunci vor pune pe altarul Tău viţei (Ps. 50, 21): sim­ţirile renăscute ale omului înnoit prin Sfântul Duh. Cea dintâi poruncă dată de Mân­tu­itorul lumii tuturor oa­menilor, fără deosebire, este po­run­ca pocăinţei: A început Iisus a propovădui şi a spu­ne: Pocăiţi‑vă, că s‑a apropiat îm­părăţia ce­rurilor (Mt. 4, 17). Porunca aceasta cu­prinde, înmănunchează în sine toate celelalte porunci.

Sf. Ignatie Briancianinov

Sufletul tuturor îndeletnicirilor în Domnul este luarea‑aminte. Fără luare‑aminte toate aceste îndelet­ni­ciri sunt sterpe, moarte. Cel ce voieÈ™te să se mântuiască trebuie să‑și rânduiască viaÈ›a în aÈ™a fel ca să poată păstra luarea‑aminte la sine nu numai în însingurare, ci chiar È™i în împrăÈ™tierea în care împrejurările îl trag uneori împotriva voinÈ›ei sale. Frica de Dumnezeu să tragă în cum­păna inimii mai greu decât toate cele­lal­te simÈ›iri: atunci va fi uÈ™or să păs­trezi luarea‑aminte la sine atât în li­niÈ™­tea chiliei, cât È™i în mijlocul zarvei care te împresoară din toate părÈ›ile.

Vin, mai cumplite decât valurile potopului care a înghiţit cândva întreaga lume pierzând tot neamul omenesc, vin valurile minciunii şi întunericului, înconjoară lumea din toate părţile gata să o înghită, stârpesc credinţa în Hristos, surpă împărăţia Lui pe pământ, înăbuşă învăţătura Lui, vatămă obiceiurile, tâmpesc şi nimicesc conştiinţa, întinzând domnia atotrăului stăpânitor al acestei lumi.

Unde este acea fericită arcă asemenea cu arca dreptului Noe, unde să putem scăpa de valurile ce năvălesc din toate părţile, unde să putem afla mântuire neîndoielnică? Arca aceasta e Sfânta Biserică, ce pluteşte peste valurile potopului duhovnicesc şi în noaptea întunecoasă, înviforată, cumplită, este călăuzită cu seninătate şi tărie în calea sa de către luminătorii cereşti: scrierile sfinţilor bineplăcuţi ai lui Dumnezeu. Strălucirea acestor luminători cereşti nu poate sâ€�o ascundă nici o negură, nici un nor. Arca va ajunge la limanul veşniciei fericite, aducânduâ€�i cu bine acolo pe toţi cei ce iâ€�au încredinţat mântuirea lor.

Luandu‑l pe om de mana, credinta il asaza in fata lui Dumnezeu.  Un astfel de om se inalta mai presus de lume: sub picioarele lui se afla intunecatul haos al indoielii, al necredintei, al ratacirilor, al filosofarilor ingamfate si totodata desarte, la fel cum sub picioarele celui ce s‑a urcat pe varful unui munte inalt se afla nori, stanci, prapastii, cascade care vuiesc si salta din stanca in stanca.

Viata pamanteasca e o calatorie ce nu se intrerupe nici macar o clipa.  Mergem, mergem, si dintr‑o data se deschid portile vesniciei, si ne pierdem in intinderea ei neinchipuita, asa cum minunat graieste Sfantul David: strain sunt eu pe pamant, sa nu ascunzi de la mine poruncile Tale(Ps. 118, 19).  Chiar asa: legea lui Hristos este ca un fir pe care urmandu‑l iesim din labirintul intunecat al vietii pamantesti in vesnicia cea fericita.

Sf. Ignatie Briancianinov