Dogmatica empirica dupa invataturile prin viu grai ale Parintelui Ioannis Romanidis. Vol. I

Format: 16*24cm
ISBN: 978-606-666-345-8
Status: in stoc

Dogmatica empirica dupa invataturile prin viu grai ale Parintelui Ioannis Romanidis. Vol. I

Colectia: Alte carti
Autor:
Editura: Doxologia
Numar de pagini: 280

„Ceea ce reiese din Tradiţia patristică este faptul că teologia are un caracter pur terapeutic, şi că scopul teologiei nu e să-l ducă pe om nici la înţelegerea lui Dumnezeu, nici la exprimarea lui Dumnezeu, căci şi exprimările, şi înţelesurile, şi cuvintele despre Dumnezeu au un singur scop: tămăduirea omului, care se dobân­deşte atunci când omul a trecut de la luminare la îndumnezeire.

Monahismul este purtătorul spiritualităţii ortodoxe. Este purtătorul Tradiţiei ortodoxe, numită şi psihiatrie duhovnicească. Psihiatria duhovnicească înseamnă vindecarea energiei noetice a omului. După cum exista o tradiţie în ştiinţa medicală a psi­hiatrilor, chirurgilor, microbiologilor, ca şi în toate ştiinţele, la fel şi în ştiinţa medicinei duhovniceşti există o tradiţie cu o metodologie.

Din câte văd, marea problema, din punctul de vedere al metodologiei, e că Ortodoxia a căzut în mâinile unor oameni care n-au practicat metodologia ştiintelor de astăzi, în nici o tradiţie experimentală, care nu văd nici o nevoie de-a ajunge la nişte rezultate, şi sunt ca doctorii care te tratează cu vorbe şi cu promisiuni, fără să te aducă vreodată la vindecare.

Închipuiţi-vă numai cum ar fi să te duci acum la un doctor şi întrebi, într-un sat: «Aveţi doctori, aveţi spital, aveţi sală de operaţii» Deci te doare dintele, şi te duci la dentist şi, în loc sa înceapă cu aparatele, îţi citeste o rugăciune, să zicem, şi-ţi spune c-o să te faci bine pe lumea ailaltă.

Sau ai o criză de apendicită, fugi la doctor, te ia, te duce în sala de operaţii, te pune pe masă şi, în loc să-ţi facă injecţii, vine asistenta şi-ţi citeşte rugăciunea injecţiei. Şi vine şi doctorul şi-ţi citeşte rugăciunea operaţiei, şi apoi îţi spune: «Foarte bine, vă mulţumim că aţi venit pe la noi etc.», «Da', dom' doctor, mă doare…» «N-are nimica, după ce-o să muriţi o să vă faceţi bine…» Adică, orice-ai face e numai pentru viaţa cealaltă, din punctul de vedere al ştiinţei medicale. În halul ăsta am ajuns azi. Creştinii merg la biserică şi nici măcar preoţii nu mai ştiu ce-i aia curăţire şi luminare, deşi vindecarea omului este curaţirea şi luminarea.”

Pr. Ioannis Romanidis

Pret: 58.00 LEI   
  Cumpara


Scrieti o recenzie

Nume:
Email:
Mesajul:
Apreciere:



  Trimite comentariul


(Nu exista recenzii la aceasta carte. Fiti primul care scrie o recenzie!)


Carti similare

    • „Ceea ce reiese din Tradiţia patristică este faptul că teologia are un caracter pur terapeutic, şi că scopul teologiei nu e să-l ducă pe om nici la înţelegerea lui Dumnezeu, nici la exprimarea lui Dumnezeu, căci şi exprimările, şi înţelesurile, şi cuvintele despre Dumnezeu au un singur scop: tămăduirea omului, care se dobân­deşte atunci când omul a trecut de la luminare la îndumnezeire.

      Monahismul este purtătorul spiritualităţii ortodoxe. Este purtătorul Tradiţiei ortodoxe, numită şi psihiatrie duhovnicească. Psihiatria duhovnicească înseamnă vindecarea energiei noetice a omului. După cum exista o tradiţie în ştiinţa medicală a psi­hiatrilor, chirurgilor, microbiologilor, ca şi în toate ştiinţele, la fel şi în ştiinţa medicinei duhovniceşti există o tradiţie cu o metodologie.

      Din câte văd, marea problema, din punctul de vedere al metodologiei, e că Ortodoxia a căzut în mâinile unor oameni care n-au practicat metodologia ştiintelor de astăzi, în nici o tradiţie experimentală, care nu văd nici o nevoie de-a ajunge la nişte rezultate, şi sunt ca doctorii care te tratează cu vorbe şi cu promisiuni, fără să te aducă vreodată la vindecare.

      Închipuiţi-vă numai cum ar fi să te duci acum la un doctor şi întrebi, într-un sat: «Aveţi doctori, aveţi spital, aveţi sală de operaţii» Deci te doare dintele, şi te duci la dentist şi, în loc sa înceapă cu aparatele, îţi citeste o rugăciune, să zicem, şi-ţi spune c-o să te faci bine pe lumea ailaltă.

      Sau ai o criză de apendicită, fugi la doctor, te ia, te duce în sala de operaţii, te pune pe masă şi, în loc să-ţi facă injecţii, vine asistenta şi-ţi citeşte rugăciunea injecţiei. Şi vine şi doctorul şi-ţi citeşte rugăciunea operaţiei, şi apoi îţi spune: «Foarte bine, vă mulţumim că aţi venit pe la noi etc.», «Da', dom' doctor, mă doare…» «N-are nimica, după ce-o să muriţi o să vă faceţi bine…» Adică, orice-ai face e numai pentru viaţa cealaltă, din punctul de vedere al ştiinţei medicale. În halul ăsta am ajuns azi. Creştinii merg la biserică şi nici măcar preoţii nu mai ştiu ce-i aia curăţire şi luminare, deşi vindecarea omului este curaţirea şi luminarea.”

      Pr. Ioannis Romanidis


    • De ce, oare, această iniÈ›iativă care comportă multă muncă, dificultăÈ›i, timp È™i investiÈ›ie materială? Răspunsul este simplu. Poporul cel dreptcredincios are nevoie de „chipuri de pocăinÈ›ă” cum rosteÈ™te o rugăciune din canonul de pregătire pentru primirea Sfintei ÎmpărtăÈ™anii. Poporul lui Hristos din România este însetat de „apa cea vie”, este înfometat după „pâinea cea spre fiinÈ›ă”.
      „Chipuri de pocăinÈ›ă” găsim în viaÈ›a sfinÈ›ilor din primele veacuri creÈ™tine, în viaÈ›a sfinÈ›ilor cu care Dumnezeu a binecuvântat neamul românesc.
      „Chipuri de pocăinÈ›ă” găsim, de asemenea, în viaÈ›a bineplăcuÈ›ilor lui Dumnezeu care au odrăslit în sânul altor popoare. CuvioÈ™ii StareÈ›i de la Optina se numără printre aceste „chipuri de pocăinÈ›ă”, printre „geniile sfinÈ›eniei” spre care se îndreaptă omul contemporan în căutare de odihnă sufletească.
      IntenÈ›ia publicării unei colecÈ›ii dedicate vieÈ›ii mănăstireÈ™ti de la Optina are È™i un alt scop È™i anume: tot ceea ce s-a petrecut ca viaÈ›ă monahală autentică timp de peste 100 de ani la Optina se datorează influenÈ›ei exercitate asupra Lavrei de Sfântul Paisie Velicicovski de la Mănăstirea NeamÈ›. În viaÈ›a celor 14 stareÈ›i ai Optinei, canonizaÈ›i de Biserica Ortodoxă Rusă în 1996, se descoperă amprenta geniului paisian.
      După moartea Sf. Paisie, ucenicii săi au mers în Rusia È™i prin intermediul lor s-a născut fenomenul numit „Optina”. Timp de peste 100 de ani după moartea Sfântului Paisie Velicicovski, monahismul din Èšările Române, din Rusia È™i din alte părÈ›i ale Bisericii Ortodoxe a fost influenÈ›at de lucrarea duhovnicească a Mănăstirii NeamÈ› de la sfârÈ™itul secolului al XVIII-lea.
      Vremurile au fost grele pentru Rusia în tot veacul XX, iar pentru România nu tocmai uÈ™oare. InfluenÈ›a vieÈ›ii duhovniceÈ™ti rezultată din lucrarea Sfântului Paisie s-a diminuat considerabil.
      Redescoperirea Filocaliei prin traducerile Părintelui Dumitru Stăniloae, revigorarea monahismului atonit, traducerile din SfinÈ›ii PărinÈ›i, redobândirea libertăÈ›ii în spaÈ›iul Europei răsăritene după 1990 au oferit cadrul necesar redescoperirii cu mai multă vigoare a influenÈ›ei Sfântului Paisie asupra vieÈ›ii creÈ™tine ortodoxe.
      Publicarea colecÈ›iilor dedicate stareÈ›ilor mănăstirii Optina se doreÈ™te a fi, aÈ™adar, È™i un omagiu adus Sfântului Paisie de la NeamÈ›.
      Prin intermediul acestei colecÈ›ii creÈ™tinul de azi intră în legătură cu un izvor de viaÈ›ă care-l adapă autentic în setea lui după sens, lumină, în setea lui după Dumnezeu. ViaÈ›a È™i învăÈ›ăturile stareÈ›ilor de la Optina arată, dincolo de locul È™i timpul în care ei au trăit, că existenÈ›a omului fără Hristos È™i fără Evanghelie, fără Biserică, este un non-sens, o confuzie, o disperare fără leac. Spre stareÈ›ii de la Optina, în veacul al XIX-lea È™i începutul veacului XX, se îndreptau pentru cuvânt duhovnicesc mulÈ›imi de călugări, È›ărani È™i moÈ™ieri, prinÈ›i È™i intelectuali. De ce? Pentru că trăiau dramatic golul din ei È™i simÈ›eau că la umbra sfinÈ›ilor de la Optina găseau izvorul umplerii vieÈ›ii lor cu duh È™i adevăr.
      Astăzi, omenirea trăieÈ™te È™i mai dramatic decât în veacurile XIX È™i XX, tragedia singurătăÈ›i, a disperării, a lipsei de libertate lăuntrică. Unde să alerge omul de azi pentru a-È™i regăsi echilibru vieÈ›ii interioare È™i, prin aceasta, să redescopere sensul existenÈ›ei sale?
      Răspunsul nu este È™i nu poate fi altul decât: HRISTOS. „VeniÈ›i la mine toÈ›i cei osteniÈ›i È™i împovăraÈ›i È™i Eu vă voi odihni pe voi.” (Matei 11, 28) Numai trăirea întru Hristos umple existenÈ›a omului.
      Spre Hristos ne conduce Liturghia, ne conduce Filocalia, ne conduce bucuria lăuntrică a rugăciunii minÈ›ii È™i a inimii, ne conduce lupta cu mândria, ne conduce iubirea de vrăjmaÈ™i. Toate aceste căi ne conduc spre Hristos È™i călăuză avem pe cei ce au parcurs acelaÈ™i drum: pustnicii din Egipt sau cei din CarpaÈ›i, cuvioÈ™ii din Athos sau cei de la Optina.
      Rog pe Dumnezeu să binecuvinteze strădania traducătorului, Părintele Profesor Teoctist Caia È™i a ostenitorilor din cadrul Editurii È™i Tipografiei Mitropoliei Moldovei È™i Bucovinei care fac posibilă publicarea colecÈ›iei „CuvioÈ™i stareÈ›i de la Optina”.
      Dumnezeu să te binecuvinteze È™i pe tine, cititorule al acestei cărÈ›i, conducându-te prin pocăinÈ›ă, rugăciune È™i iubire, la viaÈ›a în Hristos, singura care-È›i va oferi bucurii adevărate, libertate reală È™i lumină în viaÈ›ă. († TEOFAN, Mitropolitul Moldovei È™i Bucovinei)

Volume apartinand de la aceeasi editura

    • Traducere din limba greacă de Laura Enache, studiu introductiv de Tatiana Petrache, ediţie îngrijită de Pr. Dragoş Bahrim.



      „Cartea Cântării Cântărilor se aseamănă unei femei care străluceÈ™te de frumuseÈ›e È™i care îÈ™i sporeÈ™te frumuseÈ›ea naturală printr-o podoabă de mult preÈ›, dar care este cuvioasă în purtare, iar în ascuns, are dispoziÈ›ii potrivnice foarte înfăÈ›iÈ™ării exterioare. Căci privirea asupra unei asemenea femei stârneÈ™te poftă celor desfrânaÈ›i, cercarea însă vădeÈ™te cuminÈ›enia ei, care nu se potriveÈ™te cu cortul cel dinafară. Tot aÈ™a È™i cu cartea de faÈ›ă: expresia, întocmită într-o formă mai erotică, pare că este ademenirea poftei pentru cei neînvăÈ›aÈ›i, dar cugetul, descoperind celor ce se apropie austeritatea tainelor, face uÈ™or de primit dificultatea înÈ›elesurilor, prin farmecul expresiei È™i imită femeia care se foloseÈ™te de frumuseÈ›e ca de un meÈ™teÈ™ug pentru învăÈ›area înfrânării la cei tineri, luând forma frumuseÈ›ii, dar iconomisind învăÈ›ătura.

      Căci femeia, care răpeÈ™te prin simpla privire È™i care stârneÈ™te un dor arzător, cu uÈ™urinÈ›ă miÈ™că mintea celor răpiÈ›i de ea oriîncotro voieÈ™te, punând stăpânire pe cei care sunt dispuÈ™i spre patimă È™i care de voie rabdă robia pentru bucurarea de vederea celei dorite; căci dragostea faÈ›ă de cea care le porunceÈ™te le uÈ™urează lor osteneala poruncilor È™i ei socotesc jugul robiei lor uÈ™or, având tirană constrângerea dispoziÈ›iei lor pătimaÈ™e. La fel È™i această carte care ne stă înainte, cugetul ei atrage cu uÈ™urinÈ›ă pe cititori spre primirea ei, fermecându-i prin expresia seducătoare, dar convingându-i să se supună cuvioÈ™iei contemplaÈ›iei, conducându-i cu îndemânare de la litera părutei patimi la mistagogia dogmelor semnificate.”

      Sfântul Nil Ascetul, Talcuire la Cântarea Cântărilor, Prolog 1-2.

    • După dialogurile cu Părintele Iustin din anii 2005-2006, adunate integral, în ediÈ›ie definitivă, în volumul „Părintele Iustin Pârvu – o misiune creÈ™tină È™i românească” (Editura Doxologia, 2014), credeam că nimic nu mai e de spus. Însă trecând pe la Petru Vodă, pe la începutul anului 2010, după ce Părintele Iustin a revenit din spitalul de la Cluj-Napoca, de unde tot primeam veÈ™ti că „a plecat”, nu m-am putut abÈ›ine È™i am mai înregistrat o convorbire. Apoi, la o vreme, revenind, părintele m-a întrebat: „Nu continuăm?”, Și am continuat. Derulând memoria reportofonului, am descoperit că au fost È™apte întâlniri în perioada 2010-2011. Acestora li s-au adăugat alte câteva, când am stabilit forma finală a textului. Modalitatea de lucru era următoarea: după ce înregistram pe reportofon o convorbire, o reproduceam pe hârtie È™i discutam cu părintele fiecare întrebare È™i fiecare răspuns, până la forma finală. Manuscrisul definitiv era semnat de Părintele Iustin, în momentul în care consideram că totul este în conformitate cu spiritul dialogului. Volumul de faÈ›ă a apărut, cu binecuvântarea Părintelui Iustin Pârvu, într-un tiraj redus, în anul 2011. Motivarea scrierii È™i editării acestei cărÈ›i È›ine de o grijă obsesivă a Părintelui Iustin ca intelectualul să fie alături de Biserică, misiunea acestuia în societatea noastră fiind una determinantă.

      Adrian Alui Gheorghe

watch series