Cine dintre noi nu a ascultat, sau chiar nu a cântat măcar o singură dată în viață un cântec de Stea, sau un colind de Crăciun? Oare cum era când nu apăruseră încă aceste cântece de Stea? Cum au apărut ele? Cine erau păstorii despre care ne povestesc aceste cântece? Cine erau cei trei crai de la Răsărit? Și mai ales: Ce s-a întâmplat în seara primului Ajun de Crăciun? 
 
 Cartea „Nașterea Domnului” ne invită pe toți, copii mici și mari, într-o călătorie peste timp, să descoperim împreună cum a apărut sărbătoarea Nașterii Domnului. Ne vor însoți un băiețel, o fetiță și un ren de pluș. 
 
 Bogat ilustrată și tipărită pe o hârtie specială, care aduce un plus de valoare stării de bine pe care orice cititor o trăiește atunci când răsfoiește o carte, „Nașterea Domnului” poate fi prima literă a alfabetului pentru copilul care abia începe să descopere lectura și totodată un timp de calitate...

Invatatura de credinta ortodoxa pe intelesul copiilor.

Invatatura de credinta ortodoxa pe intelesul copiilor

Ispravile lui Guguta este o carte cu umor subtil, de respiratie universala.

Traducere de Felicia Dumas

Am ezitat vreme îndelungată înainte de a da curs acestor convorbiri cu ziaristul Jean-Claude Noyé. De la întemeierea mănăstirii noastre, atât eu cât şi ceilalţi părinţi ostenitori am încercat mereu să fim cât mai discreţi cu putinţă şi să facem în aşa fel încât să nu se vorbească prea mult despre noi. După cum spune Sfântul Isaac Sirul, „vorbirea este limbajul lumii acesteia, iar tăcerea este acela al lumii care va să vină”, al cetăţii cereşti, a cărei prefigurare şi pregustare pământească se străduiesc să fie mănăstirile noastre. În acelaşi timp însă, un călugăr trebuie să ştie să-şi taie voia proprie, făcând voia celorlaţi, dacă ea nu contravine voinţei divine. Am acceptat aşadar, în cele din urmă, să stau de vorbă cu Jean-Claude, un adevărat ziarist creştin, cu care m-am şi împrietenit de altfel. Nu am regretat încrederea pe care i-am acordat-o, numeroşi cititori – catolici, ortodocşi şi protestanţi – mărturisindu-şi interesul cu care au citit această carte, care le-a oferit răspunsuri la întrebări esenţiale, lămurindu-le totodată numeroase aspecte referitoare la Ortodoxie şi la viaţa monahală.
Prin urmare, mi-am dat din toată inima acordul pentru ca buna noastră prietenă Felicia Dumas să traducă în limba română această lucrare. Am încercat să îmi achit astfel, măcar în parte, o datorie pe care o aveam împreună cu ceilalţi părinţi, tovarăşi ai mei, faţă de ţara dumneavoastră, pe care o păstrăm cu dragoste şi recunoştinţă în inimile noastre. Într-adevăr, într-o perioadă în care ne aflam în căutarea Ortodoxiei, în România am descoperit pentru prima dată un popor ortodox şi o Biserică care, în ciuda unei persecuţii dintre cele mai crude, nu au încetat să păstreze vie, prin sângele mucenicilor şi jertfelnicia a numeroşi mărturisitori, credinţa în Hristos şi unde, în pofida dificultăţilor, viaţa monahală înflorea în jurul unor părinţi duhovnici purtători ai focului Duhului Sfânt, pe care am avut binecuvântarea de a-i întâlni şi noi în pădurile Moldovei, în mănăstirile Transilvaniei şi ale Olteniei, din Bucureşti şi din împrejurimi. Chipurile şi cuvintele Părinţilor Cleopa, Petroniu, Teofil, Sofian, Benedict, Dumitru Stăniloae şi mulţi alţii ne-au rămas întipărite în inimă pentru totdeauna şi ne străduim să transmitem la rândul nostru în mănăstirile Sfântul Antonie cel Mare şi Acoperământul Maicii Domnului, unde vin atât de mulţi credincioşi cu viaţă duhovnicească autentică, ceva din flacăra pe care ne-au încredinţat-o. Vremurile din urmă au făcut ca mulţi români să fie nevoiţi să îşi părăsească ţara şi să emigreze în Occident, iar apariţia numeroaselor parohii româneşti, sau mai degrabă franco-române, în regiunile noastre este modul prin care Duhul Sfânt lucrează pentru ca Ortodoxia să fie cunoscută şi răspândită aici, într-o perioadă în care Franţa este măcinată de un ateism care, chiar dacă nu persecută pe faţă ca marxismul de inspiraţie sovietică de altădată, este la fel de agresiv şi nu mai puţin periculos pentru suflet. Metocuri ale mănăstirii Simonos Petra din Sfântul Munte, unde voievodul Mihai Viteazul este pomenit ca ctitor, mănăstirile noastre se străduiesc să-i primească cu dragoste frăţească pe toţi aceşti exilaţi, care le îmbogăţesc, la rându-le, cu credinţa lor.
Bunul Dumnezeu să le dăruiască credincioşilor români forţa de a rămâne în continuare fideli admirabilei tradiţii spirituale ai cărei purtători sunt şi de a o transmite intactă generaţiilor viitoare. Binecuvântăm, prin rugăciunile noastre, apariţia acestei traduceri în limba română.
Arhimandritul Placide
Mănăstirea Sfântul Antonie cel Mare,
23 mai 2011

Cartea memorialistica a pr. Bejan prezinta viata unui fost preot militar pe frontul de Est, luat prizonier de armata sovietica si intemnitat in fosta manastire Oranki, transformata de bolsevici in lagar pentru prizonierii de razboi. Parintele prezinta suferintele indurate de prizonierii aflati aici, dar si suferintele unui popor martir din marea inchisoare a popoarelor din fostul "rai" sovietic stalinist.

Omul robotizat, omul protetic, omul bionic, cyborg-ul, hibridarea omului cu mașina, transferul de conștiință... 
 
Sunt doar câteva dintre temele unor preocupări ce păreau cândva doar science-fiction, dar care încep să devină realitate și sunt promovate pe scară tot mai largă de un curent ideologic numit transumanism. 
 
Acesta propune folosirea tehnologiilor biomedicale dincolo de scopurile terapeutice ale medicinei, pentru depășirea performanțelor obișnuite – fizice, psihice și mentale –, într-un efort de perfecționare necontenită a naturii umane. Transumanismul urmărește, așadar, o revoluție antropologică majoră, punând sub semnul întrebării omul, așa cum îl cunoaștem. 
 
 
 
Părintele Jean Boboc, doctor în medicină și teolog, analizează multiplele fațete ale transumanismului, scoțând în evidență originile sale intelectuale și contribuția acestuia la răsturnarea valorilor fundamentale ale ființării umane. Pe bună dreptate, autorul își pune întrebarea: Nu cumva este umanul în pericol de moarte? 
 
 
 
Cu acest volum, Editura Doxologia oferă cititorilor o nouă serie, dedicată evaluărilor morale, atât de necesare, ale progreselor medicinei contemporane și ale impactului acestora asupra tuturor dimensiunilor existenței noastre: spirituale, culturale, sociale și politice. 

Pentru monahi tăcerea este dreptar al vieÈ›ii. Îi păzeÈ™te de vorbirea neîncetată È™i neînfrânată, de judecarea aproapelui È™i de clevetire, care este moartea sufletului. Îi izbăveÈ™te de conflicte È™i de certuri È™i le menÈ›ine necesara liniÈ™te lăuntrică pentru nevoinÈ›a luării aminte la sine. Tăcerea este rodul isihiei, o stareinterioară din care se naÈ™te cuvântul duhovnicesc.

Când tace monahul È™i când vorbeÈ™te?

Avva Pimen dezleagă cu discernământ această problemă:

„Un frate l-a întrebat pe Avva Pimen, zicând: Mai bine este a vorbi sau a tăcea? I-a răspuns lui bătrânul: Cel ce vorbeÈ™te pentru Dumnezeu bine face È™i cel ce tace pentru Dumnezeu, asemenea.”

Tăcerea nu este un scop, ci un mijloc. Este folosită fie ca să se apropie cineva de Dumnezeu, fie ca să vorbească despre El.