Volumul de faÈ›ă – cuprinzând însemnările unui călugăr ortodox anonim, păstrate într-un manuscris uitat È™i publicate acum pentru prima dată – reprezintă o lectură aducătoare de folos sufletesc, ­plină de duhul luminării È™i necesară vremurilor noastre, care au uitat ce ­înseamnă isihia.
ChintesenÈ›a unei înÈ›elegeri la care mintea creÈ™tină nu poate ajunge decât în urma unor îndelungate nevoiri ascetice È™i aprofundări ale teologiei patristice, îndemnurile de aici se descoperă totodată ca rod ales al experienÈ›ei negrăite a rugăciunii ­neîncetate È™i al luminării prin har a celui ce i s-a dat de Sus a gusta mult-râvnita isihie.
Prin mijloace terapeutice unice, fără de care nu se pot dobândi adevărata rugăciune, dumnezeiasca smerenie, darul deosebirii gândurilor È™i duhurilor, vindecarea trupească, dar È™i a patimilor, însufleÈ›ind spre însuÈ™irea neîntârziată a tuturor virtuÈ›ilor, cuvintele izvodite de condeiul acestui sihastru anonim vor înlesni deschiderea inimii către harul dumnezeiesc, dându-ne putere cerească spre fericita încununare a luptei È™i vieÈ›uirii creÈ™tine.

A plăcut Făcătorului şi Judecătorului nevoinţelor noastre să rânduiască de la început ca vremea vieţii noastre pământeşti să fie vreme pregătitoare pentru veşnicie, vreme de deprindere, vreme de luptă şi nevoinţe, vreme de război duhovnicesc, nu vreme de nelucrare, de deşertăciune şi stat ­degeaba, iar ca starea noastră nemuritoare din viitor să fie stare de răsplătire, de slavă şi de veşnică fericire sau stare de veşnică necinstire şi de chinuri cumplite pentru nelucrare, lenevie, nepăsare şi pentru păcate nenumărate. 
Dau mulţumită Domnului pentru îm­bel­şugarea cea zilnică a luminii duhovniceşti şi trupeşti – a Luminii Duhului Celui Sfânt şi a luminii soarelui; pentru îmbelşugarea aerului material curat şi a aerului imaterial al sufletului, care este Duhul Sfânt – Dumnezeu! 
Sfântul Ioan de Kronstadt 

AKEDIA, „duhul trândăvirii” din binecunoscuta rugăciune a Sfântului Efrem Sirul, „starea de paralizie a tuturor puterilor sufleteÈ™ti” de­spre care vorbeÈ™te Sfântul Teofan Zăvorâtul È™i care în bună măsură coincide cu conceptul psihologic de deprimare, este una din maladiile duhovniceÈ™ti cele mai severe ale lumii contemporane. 
De la SfinÈ›ii Nicodim Aghioritul, Tihon din Zadonsk, Ignatie Briancianinov, Macarie de la Optina, Teofan Zăvorâtul, Luca al Crimeei până la câteva dintre numele cunoscute ale duhovniciei contemporane din Rusia, cartea de faÈ›ă vă prezintă o perspectivă ortodoxă completă asupra acestei probleme de mare însemnătate È™i asupra medicamentelor duhovniceÈ™ti pe care le propune împotriva ei TradiÈ›ia Bisericii. 

Despre viata Sfantului Luca al Crimeei, ierarh marturisitor si doctor fara de arginti, urmas al unei vechi familii princiare, artist inzestrat, chirurg genial, profesor universitar, patimitor pentru credinta in temnitele bolsevismului, unul dintre cei mai mari predicatori ai secolului, lucrul cel mai bun care se poate spune sunt propriile lui cuvinte: "Am iubit patimirea, fiindca minunat curateste sufletul!

Un medic genial, profesor universitar, devine arhiereu in anii terorii bolsevice.  Dupa anii petrecuti in inchisori si suferintele exilului la Cercul Polar de Nord in timpul razboiului cu Germania nazista, episcopul-chirurg salveaza vietile a mii de ostasi si numele ierarhului laureat al Premiului Stalin pentru medicina face ocolul lumii.

La adanci batraneti, lipsit de vederea trupeasca avea sa raspunda mirarii starnite de liturghisirea lui fara gres prin urmatoarele cuvinte: „Cel ce si-a inchinat viata Domnului nu poate fi niciodata orb fiindcă Dumnezeu ii da lumina la fel cu cea de pe Tabor".

Autobiografia acestui Sfant al veacului XX, titan al stiintei si titan al duhului deopotriva ofera lumii contemporane o extraordinara lectie de sfintire prin slujire si jertfa a puterilor creatoare cu care Dumnezeu a inzestrat neamul omenesc.

Nu exista subiect de discutie mai primejdios decat Apocalipsa. Interpretarea cu totul literala si superflua a intamplarilor prezentate in Apocalipsa este, evident, pricina de tulburare sufleteasca; la fel de tulburator este si modul facil in care multi dintre contemporani se refera la caracterul "apocaliptic" al timpurilor noastre, fapt care starneste teama si angoasa. Declaratiile ambigue ale unora ca acestia sunt departe de a fi convingatoare. Insa daca un crestin se incumeta sa vorbeasca despre Apocalipsa, este de la sine inteles ca in aceasta, ca si in orice alta imprejurare - cuvintele sale trebuie sa fie masurate, pe cat este cu putinta de clare si in deplin acord cu invatatura universala a Bisericii. 

Dacă în vremurile noastre – vremuri de sărăcie, de foamete şi de întunecare duhovnicească – mai sunt monahi ce au cât de cât dreaptă socotinţă duhovnicească adevărată, ei sunt aceia, foarte puţini la număr, care, fiind luminaţi cu rugăciunea minţii, şi‑au cunoscut amănunţit patimile, au cunoscut amănunţit lucrările duhurilor viclene şi, în fine, lucrarea Dumnezeiescului Duh, care începe prin revărsarea în sufletul omenesc a sfinţitei păci celei în Hristos – iar cine nu şi‑a văzut, în lumina rugăciunii minţii, patimile sale, cine n‑a cunoscut lucrările duhurilor necurate şi n‑a gustat din pacea lui Hristos, care adună laolaltă mintea, sufletul şi trupul, acela nici nu are idee despre dreapta socotinţă duhovnicească, chiar dacă, amăgit de slava deşartă, i se pare că o are... 
Vrei să simţi uşurare de patimile care te luptă? Vrei să afli umilinţă în chilia ta, umilinţă fără de care gândul, răpit de vântul sălbatic ca o corabie fără ancoră, goneşte pe valurile închipuirii şi este aruncat în adâncul trândăvirii? Vrei să vezi lumină din Lumină? Vrei să guşti dragoste care iese din Dragoste şi duce la Dragostea veşnică? Ia gândul tău şi aruncă‑l la picioarele fraţilor şi surorilor, fără să faci deosebire între răi şi buni; spune‑i gândului tău şi repetă‑i cât mai des, ca din gând să se nască şi simţământul: „Aceştia sunt nişte îngeri ai lui Dumnezeu, numai eu mă asemăn diavolului prin păcat şi întunecare”. 

Constantin Virgil Gheorghiu (1916‑1992) debutează în 1937 ca poet în Bilete de papagal. Apropierea sa de Arghezi (care îi va prefaÈ›a mai târziu o carte de reportaje) avea să însemne, practic, introducerea definitivă a lui C.V. Gheorghiu în lumea literară.
În 1937, îi va apărea la Cartea Românească prima plachetă de poezie, ViaÈ›a de toate zilele a poetului. În 1940, Gheorghiu publică cel de‑al doilea volum de versuri – Caligrafie pe zăpadă –, care va fi încununat cu Premiul pentru scriitorii tineri al FundaÈ›iilor Regale. Poetul va lua atitudine, condamnând public, în virtutea credinÈ›ei sale creÈ™tine, asasinarea lui Armand Călinescu È™i închinând memoriei sale un poem, ce avea să fie publicat în 1940. Ultima plachetă de versuri a lui Constantin Virgil Gheorghiu, de dinaintea exilului său, Ceasul de rugăciune, se va bucura È™i ea de o bună primire în lumea literară.
DeÈ™i cunoscut mai cu seamă ca un prolific romancier al exilului românesc postbelic – până în prezent cel mai tradus scriitor român din toate timpurile –, Constantin Virgil Gheorghiu este autorul unei opere poetice ce a rămas nemeritat în umbră. Retipărită acum, după mai bine de opt decenii, ea reîntregeÈ™te portretul celui ce s‑a numit, până la trecerea sa la cele veÈ™nice în 1992, „poetul lui Hristos È™i al României”.
Și pentru toți am scris

Editura Sophia / Editura Metafraze

La sfârÈ™itul secolului al VI‑lea – începuturile secolului al VII‑lea, Sfântul Ioan al Thessalonicului avea să alcătuiască cea dintâi scriere închinată minunilor Sfântului Mare Mucenic ­Dimitrie, Izvorâtorul de Mir – prin­tre cele dintâi de acest fel –, tălmăcită acum pentru prima dată în limba română, care prezintă o importanÈ›ă aparte nu doar pentru faptul că priveÈ™te în mod direct istoria poporului român È™i a Balcanilor acelei epoci îndepărtate È™i sumbre, ci mai ales pentru măiestria È™i arta cu care autorul reuÈ™eÈ™te să ne înfăÈ›iÈ™eze adevăratul chip al credinÈ›ei lucrătoare, biruitoare a toată boala, molima È™i încercarea abătute asupra noastră din pricina păcătoÈ™eniei È™i a È™ubrezeniei vieÈ›uirii creÈ™tineÈ™ti în vremuri de restriÈ™te.


„Pe care dintre virtuÈ›ile tale le voi lăuda mai întâi: pe cele de dinainte, pe cele din timpul sau pe cele următoare nevoinÈ›elor tale muceniceÈ™ti? Căci trei laude deopotrivă îÈ›i datorez: pentru vieÈ›uirea ta curată, pentru nevoinÈ›ele tale muceniceÈ™ti È™i apoi pentru minunile pe care È™i înainte, dar È™i acum, din mormânt, neîncetat le săvârÈ™eÈ™ti.”
Sfântul Roman Melodul

„Sfinte, preasfinte Dimitrie, purtătorule de chinuri È™i robule ­adevărate al lui Hristos, care È›i‑ai dat sufletul pentru El È™i ai câÈ™tigat atâtea suflete, care È›i‑ai văzut trupul împuns de suliÈ›e pentru Domnul È™i ai fost mărit cu îmbelÈ™ugare, care până acum izbăveÈ™ti pe mulÈ›i din gura leului, curăÈ›indu‑i printr‑o vieÈ›uire cinstită – căci, cu toate că nu eÈ™ti de faÈ›ă trupeÈ™te, învăÈ›ătura È™i harul tău, coborându‑se asupra bisericilor închinate È›ie È™i a inimilor noastre, ca un glas viu È™i lucrător le înmoaie, însănătoÈ™eÈ™te, întoarce È™i, pline de credinÈ›ă È™i vieÈ›uire frumoasă, le aduce lui Dumnezeu, iar ­adumbrirea ta alungă nenumărate feluri de boli È™i molime –, sfinte, preasfinte, ia, aÈ™adar, aminte, stăpânul meu cel după Dumnezeu, È™i revarsă‑ți È™i asupra mea, noul paralitic, care alerg la scăldătoarea milostivirilor tale, harul vindecărilor dat È›ie de El.”

(lipsa text)

Viața și minunile Sfântului Martin pot aduce nespus de multă mângâiere și nădejde omului de azi, copleșit de necazuri, sărăcie, agresivitate și nesiguranță. În fiecare împrejurare a vieții lui, încă din copilărie, Sfântul, punându-și nădejdea numai în Dumnezeu, a fost blând, milostiv, ascultător și demn în același timp, uneori chiar cu prețul unor mari suferințe. Într-o iarnă geroasă, când era catehumen, L-a văzut în vis pe Hristos înconjurat de îngeri, îmbrăcat cu jumătate din propria lui haină, pe care i-o dăruise unui sărac. A răbdat pentru Domnul bătăi și umiliri de la cei de altă credință; a convertit mulțimi mari de păgâni; a înviat mai mulți morți, între care și un sinucigaș, ca să poată să se spovedească și să ceară iertare de la Dumnezeu și să primească răstimp de pocăință. Astfel, Sfântul Martin a devenit marele ocrotitor al celor care se află în mâhniri, în depresie ori au tendințe sinucigașe. A vindecat mulțimi nenumărate de bolnavi ce aveau felurite suferințe ori beteșuguri, a stat la rugăciune, nevătămat, în mijlocul unei încăperi cuprinse de flăcări, l-a păzit viu, atârnat în ștreang vreme de trei zile, pe un om care fusese spânzurat și care i se rugase stăruitor să fie izbăvit de o astfel de moarte. Blândețea Sfântului Martin i-a cucerit chiar și pe cei care veneau cu gând să-l omoare, căci nu puteau ridica mâna asupra lui, chipul său fiind de-a pururi senin și luminat de o bucurie cerească.

Suflet de copil este o farâma de frumos din cartea deschisa a copilariei.
Într-o vreme în care necuviinta, necredinta, violenta devin din ce în ce mai mult îndreptar de viata pentru cei mici, cartea de fata îsi propune sa scoata la iveala samânta de bine si frumos sadita din pruncie în sufletul fiecaruia dintre noi. Este o carte în care cei de azi se întâlnesc cu cei de ieri, mostenind comori de-nvataminte pe care numai scoala vietii ti le poate agonisi.
Ti-o daruim tie, copile drag, si voua, parinti cu suflet de copil…

Iisus este curăÈ›ia, lumina, sfinÈ›enia de care nu se atinge, nici nu se apropie nimic urât mirositor, păcătos. De aceea, singura È™ansă este aceea de a alerga spre Hristos, de a‑L apuca de picioare, de a nu‑L lăsa È™i de a sta lângă El. Domnul să ne fie în inimă, È™i gândul – tot acolo. Și când păcatul te ademeneÈ™te – alergi înăuntru, acolo unde e Hristos, È™i nu te depărtezi de El. Gânduri îÈ›i dau târcoale, zbiară ca niÈ™te lei înfuriaÈ›i, dar nu se pot apropia, pentru că se tem numai de Domnul; de tine nu le este frică, oricât de curajos ai fi. Oricât de mult ai crede în tine, oricât te‑ai strădui, nu poÈ›i nimic. Doar aleargă spre Hristos, închide ochii È™i rămâi la picioarele Lui. Gândurile umblă de jur‑împrejur, se întărâtă, dar nu se pot apropia È™i pleacă. O altă cale nu există.
Cel mai important este Hristos. Rugăciunea – de dragul lui Hristos, ascultarea – de dragul lui Hristos, nevoinÈ›ele – de dragul lui Hristos, lectura – de dragul lui Hristos, slujbele – de dragul lui Hristos. Dacă nu e Hristos, toate acestea – raportate la veÈ™nicie – nu sunt nimic altceva decât niÈ™te activităÈ›i lipsite de conÈ›inut, căci în veÈ™nicie putem intra numai cu Hristos – El este viaÈ›a veÈ™nică. Toate celelalte sunt goale. Atunci când rugăciunea se face în inimă, nu mai spui niÈ™te cuvinte, ci te adresezi direct Persoanei Sale. La fiecare rugăciune, la fiecare îmbinare de cuvinte, ai o întâlnire. Orice lucrare duhovnicească trebuie să ducă la Hristos. Altminteri se transformă într‑o practică duhovnicească oarecare, în tehnici care s‑ar putea să ne aducă reuÈ™ită parÈ›ială, dar vor fi străine de desăvârÈ™ire, pentru că aceasta e posibilă numai întru Hristos. „Doamne, Iisuse Hristoase...” È™i El vine. Neîncetat El. Acesta este scopul rugăciunii.