Această lume îşi are începutul în minune, se păstrează prin minune şi se va încheia prin minune. Orice om cugetător când se eliberează din propria agonie şi frământare, şi începe să cugete despre toate câte există şi se găsesc în jurul lui, la această concluzie ar trebuie să ajungă.

Însă mărturia cea mai vrednică de crezare şi fără nicio umbră de îndoială ne-o oferă Sfânta Scriptură a lui Dumnezeu, întărită şi completată de Sfânta Tradiţie.

La oameni, bunul cel mai mare este unul singur: smerenia inimii şi amintirea zilei morţii, vre­mea în care vom ieşi goi din această mare a vieţii şi vom vedea însoţindu-ne înfierările faptelor.

Prin urmare, să străbatem largul mării acestei vieţi curaţi de întinăciune şi să dobândim drept martor al faptelor bune zidirea. Să dezlegăm nodul cel slab care ne ţine legaţi de cele prezente, să îndepărtăm inima noastră de dezmierdarea cea trecătoare, să alungăm grija de multe care ne duce la pieire, să nu ne legăm sufletul cu legături pământeşti, să dispreţuim slava care vine de la cele trecătoare de aici, să dispreţuim floarea lu­crurilor deşarte, care este ca şi vopseaua care lesne îşi pierde culoarea, să străbatem viaţa ca şi cum ne-am îndrepta spre ceruri pe aripile rugăciunii. Noi, cei care păşim pe calea vieţii, să urmărim răsplata che­mării celei de sus a lui Hristos.

Acatistul Maicii Domnului la Icoana Prodromita - Minunile Sfintei Icoane Prodromita

Acatistul si Viata Sfantului Ioan Iacob Hozevitul de la Neamt

O, preacuvioase Parinte Ioane, care cu darul lui Dumnezeu din frageda copilarie ai mers pe calea cea sfanta a desavarsirii si pentru care Preabunul si Preainduratul Dumnezeu a binevoit sa te proslavesti pe pamant si in cer, te rugam, auzi-ne si pe noi, nevrednicii si pacatosii, care indraznim sa venim cu toata evlavia si umilinta catre tine, ca sa te rogi Preabunului Dumnezeu, ca si noua sa ne ajute cu mila si cu indurarile Sale si, prin rugaciunile tale, sa mergem pe calea cea sfanta a poruncilor Lui si din toata inima sa ne silim a lucra cele bune spre folosul sufletelor noastre. Fie ca, prin mila si indurarea lui Dumnezeu si prin sfintele tale rugaciuni, sa avem si noi mila si indurare in ceasul mortii noastre si in ziua Judecatii de apoi. Amin.

Evanghelia dupa Iuda - scrierea apocrifa promovata de National Geografic - este o carte care a facut multa valva. Fara sa o citeasca, multi oameni s-au bucurat de faptul ca au aflat un motiv in plus sa stea departe de Biserica. O Biserica mincinoasa, o Biserica in care oamenii sunt tinuti departe de Adevar, nu isi are rostul. Numai ca, la un studiu atent, se poate observa ca teza principala a "Evangheliei dupa Iuda" - Ca Hristos i-ar fi marturisit marile adevaruri doar apostului Iuda, iar ceilalti ar fi ramas la un stadiu inferior de cunoastere - nu sta in picioare. Dupa ce L-a vandut pe Hristos, Iuda s-ar fi sinucis. Cand ar fi avut timp sa scrie o Evanghelie? Cum ar fi putut fi propovaidor al adevaratei credinte in Hristos un Sinucigas? Nadajduiesc ca cititorii cartii de fata vor intelege falsitatea "Evangheliei dupa Iuda".

Anecdote duhovniceşti cu părintele Ioil Ianakopoulos

Neavând atunci timp suficient din cauza altor obligaţii să scriu ceva demn de acest bărbat, achitându-mă astfel de ceea ce îi datorez acestui preacinstit prieten şi învăţător, am recurs la o soluţie de mijloc: în loc să încerc să descriu eu personalitatea importantă a acestui părinte, m-am gândit să prezint – aceasta nu cere nici timp mult, nici efort – anumite „anecdote” caracteristice din viaţa părintelui Ioil.

Le-am numit caracteristice, întrucât din ele răzbat, cu foarte mare putere, multe din cali­tă­ţi­le minunate ale acestui rar părinte: prezenţă de spirit, agerime, demnitate, hotărâre, curaj, sin­ce­ri­tate – mai ales cea spusă pe şleau -, caracter integru, conservatorism, cugetare pur ortodoxă etc. (Părintele Epifanie Theodoropoulos)

Noi, toţi creştinii, suntem nebuni (nebuni pentru Hristos), şi acest lucru trebuie să ne smerească. Noi suntem chemaţi să reamintim ceea ce este evident, să mărturisim ceea ce este cert, iar acest lucru provoacă întotdeauna ori râs, ori neîncredere, iar alteori şi mânie. Dar cine îi va reaminti acestei lumi, înecate în uitare, despre Dumnezeu, cine o va trezi, fie şi în mod stângaci şi neiscusit? Oare oamenii nu ştiu că Dumnezeu există, că El este iubire şi că a fi împreună cu El este o mare bucurie? Ştiu, de aceea, ascultându-ne pe noi, sunt indignaţi, pentru că a vorbi despre aşa ceva sau spre o pisică: „iată un copac”, „iată o pisică”, sau: „nu este bine să minţi”, „nu trebuie să jigneşti copiii”. Cine va suporta acest lucru? Dar fără aceste conversaţii, nu se ştie de ce, foarte curând noi uităm totul. Şi, chiar dacă aş fi un stâlp vechi putrezit, tot ar putea fi atârnată pe mine tăbliţa cu inscripţia „Dumnezeu există”, şi a sluji ca un astfel de pilon, care vesteşte nişte adevăruri vechi, dar veşnice, este un lucru modest, dar foarte nobil. Iar barbă tot îmi voi lăsa. Şi atunci vom vedea…

 Și când vă rugați lui Dumnezeu, nu uitați să căutați Împărăția: Să vină Împărăția Ta! Dacă va veni Împărăția, va veni și Împăratul; va veni și se va sălășlui în voi Dumnezeul Treimic: Tatăl și Fiul și Sfântul Duh. Și binecuvântata Împărăție, care este în Ceruri, va fi binecuvântata Împărăție și înlăuntru, întru voi. Și inimile voastre vor fi pline de adevăr, de lumină și bucurie. Căci veți pricepe de ce trăiește omul; cu adevărat, veți înțelege limpede scopul și sensul vieții. 

Exista multe profetii ale sfintilor Bisericii lui Hristos legate de sfarsitul lumii. Sfantul Lavrentie de la Cernigov ne-a prevenit ca "va veni vremea cand bisericile inchise vor fi restaurate, impodobite nu numai in exterior, ci si in interior. Atat cupolele bisericilor, cat si ale clopotnitelor vor fi poleite cu aur. Iar cand lucrarile vor lua sfarsit, va sosi vremea instaurarii lui antichrist. Rugati-va ca Domnul sa ne mai prelungeasca aceste vremuri pentru intarirea in credinta, fiindca ne asteapta timpuri groaznice. Vedeti cu cata viclenie se pregateste totul? Toate bisericile, ca niciodata, vor fi intr-o splendoare deosebita, dar in ele nu vei mai putea sa intri. Incoronarea lui antihrist ca imparat se va face in maiestuosul templu din Ierusalim, cu participarea clerului si a Patriarhului."

Vrem sau nu sa contestam astfel de profetii, un lucru este clar: ca perioada la care facea referire Sfantul Lavrentie a inceput. Bisericile inchise de comunisti au fost redeschise, cupolele multor biserici si catedrale din Rusia au fost poleite cu aur ... Crestinii nu se tem de venirea lui Antihris, crestinii nu il asteapta pe Antihrist. Ei Il asteapta pe Hristos, asteapta invierea mortilor, asa cum marturisesc si in Crez. Cine se mai roaga insa astazi cu zdrobire de inima? Unde sunt dreptii care pot intarzia pedeapsa lui Dumnezeu pentru pacatele unei lumi apostate? Greu de spus... Cine are ochi de vazut, sa vada, cine are urechi de auzit, sa auda, cine are minte, sa inteleaga!

La Liturghie, pune și unul sau doi săraci sau o văduvă pe care nu are cine o pomeni și a murit săraca. Este mare pomană. Asta se cheamă milostenie duhovnicească. Este mai mare decât aceea când îi dai o haină sau o mâncare omului, că-l ajuți dincolo, în veșnicie.
Pomenește, Doamne, pe toți cei adormiți din neamurile noastre,
Amin!

"Eu, chiar cand voi fi plecat, voi continua sa va vorbesc. Oare voi ma veti auzi?" Parintele Porfirie Capsocalivitul. Nu trecuse mult timp din ziua adormirii parintelui Porfirie cand un nepot de-al sau, de meserie educator, a vazut in vis o biserica uriasa, scaldata in lumina, aflata in inaltul cerului, ce fusese ridicata in cinstea parintelui Pofirie si in mijlocul careia sedea insusi Parintele Porfirie.

Totodata a vazut cum numerosi oameni ai lui Dumnezeu, imbracati in straie de lumina si purtand cununi stralucitoare, se adunasera inauntrul dar si in afara bisericii si cantau cu glasuri melodioase un tropar al carui text si a carui muzica erau inchinate parintelui Porfirie! Nepotul parintelui a auzit de atatea ori in vis acest tropar, incat l-a invatat pe de rost si, indata ce s-a trezit, aducandu-si-l bine aminte, l-a scris si l-a inregistrat! Acesta este troparul: Dupa cum pe pamant fiind te rugai pentru tamaduirea neputintelor si pentru iertarea pacatelor noastre, tot astfel si acum roaga-te in ceruri, Parinte Porfirie, si roaga-L pe Hristos Dumnezeul nostru sa mantuiasca sufletele noastre.

Anghelina, Agnia sau Ghetsimana, împreună cu Alice şi Elena, sunt femeile de lângă noi. Femei cu duh luptător, care au depăşit greutăţile prin credinţă şi hotărâre, pentru că au considerat binele o necesitate.Se poate ca odată să le întâlnim şi noi, şi poate că vom trece pe lângă ele indiferenţi. Însă acum vin să le cunoaştem mai bine prin poveştile lor sensibile. Ne încredinţează viaţa lor descoperindu-ne sinele lor şi modul în care şi-au lăsat amprentele în familie, în grupul celor apropiaţi lor, în societate.Acestea au devenit, după cum spunea Sfântul Paisie Aghioritul, dospeala pe care în fiecare perioadă grea Preabunul Dumnezeu o foloseşte pentru a ajuta generaţiile viitoare şi pentru ca această lume să nu piară.Pornind de la aceste întâmplări adevărate am descoperit trăiri omeneşti care mi-au atins sufletul şi mi-au trasat viaţa personală. Am stat cu respect în faţa rănilor trecutului, care au făurit suferinţă poporului nostru şi au băgat dihonie în el.M-a inspirat modul de viaţă al oamenilor obişnuiţi, care au trăit în perioada interbelică şi în vremea prigoanelor, ocupaţiei şi războiului civil în anonimat, fără zgomot, cu duhul jertfirii, şi fără voia lor au fost târâţi în chinurile istoriei.Pe o foaie albă mi-am aşternut gândurile, cu speranţa să dau glas contrastelor istoriei noastre, care ascunde atât neprihănirea, cât şi viclenia. Dreptatea, la care aspiră fiecare din noi, dar şi nedreptatea, care stăpâneşte în jurul nostru. Lupta pentru libertate, îndeosebi în vremurile în care este ameninţată de tragediile războiului, şi credinţa în iubirea şi pronia lui Dumnezeu pentru om.