Această lume îşi are începutul în minune, se păstrează prin minune şi se va încheia prin minune. Orice om cugetător când se eliberează din propria agonie şi frământare, şi începe să cugete despre toate câte există şi se găsesc în jurul lui, la această concluzie ar trebuie să ajungă.

Însă mărturia cea mai vrednică de crezare şi fără nicio umbră de îndoială ne-o oferă Sfânta Scriptură a lui Dumnezeu, întărită şi completată de Sfânta Tradiţie.

La oameni, bunul cel mai mare este unul singur: smerenia inimii şi amintirea zilei morţii, vre­mea în care vom ieşi goi din această mare a vieţii şi vom vedea însoţindu-ne înfierările faptelor.

Prin urmare, să străbatem largul mării acestei vieţi curaţi de întinăciune şi să dobândim drept martor al faptelor bune zidirea. Să dezlegăm nodul cel slab care ne ţine legaţi de cele prezente, să îndepărtăm inima noastră de dezmierdarea cea trecătoare, să alungăm grija de multe care ne duce la pieire, să nu ne legăm sufletul cu legături pământeşti, să dispreţuim slava care vine de la cele trecătoare de aici, să dispreţuim floarea lu­crurilor deşarte, care este ca şi vopseaua care lesne îşi pierde culoarea, să străbatem viaţa ca şi cum ne-am îndrepta spre ceruri pe aripile rugăciunii. Noi, cei care păşim pe calea vieţii, să urmărim răsplata che­mării celei de sus a lui Hristos.

Acatistul Maicii Domnului la Icoana Prodromita - Minunile Sfintei Icoane Prodromita

Acatistul si Viata Sfantului Ioan Iacob Hozevitul de la Neamt

O, preacuvioase Parinte Ioane, care cu darul lui Dumnezeu din frageda copilarie ai mers pe calea cea sfanta a desavarsirii si pentru care Preabunul si Preainduratul Dumnezeu a binevoit sa te proslavesti pe pamant si in cer, te rugam, auzi-ne si pe noi, nevrednicii si pacatosii, care indraznim sa venim cu toata evlavia si umilinta catre tine, ca sa te rogi Preabunului Dumnezeu, ca si noua sa ne ajute cu mila si cu indurarile Sale si, prin rugaciunile tale, sa mergem pe calea cea sfanta a poruncilor Lui si din toata inima sa ne silim a lucra cele bune spre folosul sufletelor noastre. Fie ca, prin mila si indurarea lui Dumnezeu si prin sfintele tale rugaciuni, sa avem si noi mila si indurare in ceasul mortii noastre si in ziua Judecatii de apoi. Amin.

Evanghelia dupa Iuda - scrierea apocrifa promovata de National Geografic - este o carte care a facut multa valva. Fara sa o citeasca, multi oameni s-au bucurat de faptul ca au aflat un motiv in plus sa stea departe de Biserica. O Biserica mincinoasa, o Biserica in care oamenii sunt tinuti departe de Adevar, nu isi are rostul. Numai ca, la un studiu atent, se poate observa ca teza principala a "Evangheliei dupa Iuda" - Ca Hristos i-ar fi marturisit marile adevaruri doar apostului Iuda, iar ceilalti ar fi ramas la un stadiu inferior de cunoastere - nu sta in picioare. Dupa ce L-a vandut pe Hristos, Iuda s-ar fi sinucis. Cand ar fi avut timp sa scrie o Evanghelie? Cum ar fi putut fi propovaidor al adevaratei credinte in Hristos un Sinucigas? Nadajduiesc ca cititorii cartii de fata vor intelege falsitatea "Evangheliei dupa Iuda".

Anecdote duhovniceşti cu părintele Ioil Ianakopoulos

Neavând atunci timp suficient din cauza altor obligaţii să scriu ceva demn de acest bărbat, achitându-mă astfel de ceea ce îi datorez acestui preacinstit prieten şi învăţător, am recurs la o soluţie de mijloc: în loc să încerc să descriu eu personalitatea importantă a acestui părinte, m-am gândit să prezint – aceasta nu cere nici timp mult, nici efort – anumite „anecdote” caracteristice din viaţa părintelui Ioil.

Le-am numit caracteristice, întrucât din ele răzbat, cu foarte mare putere, multe din cali­tă­ţi­le minunate ale acestui rar părinte: prezenţă de spirit, agerime, demnitate, hotărâre, curaj, sin­ce­ri­tate – mai ales cea spusă pe şleau -, caracter integru, conservatorism, cugetare pur ortodoxă etc. (Părintele Epifanie Theodoropoulos)

„Omul este o făptură suferindă care rămâne plină de compasiune în această lume, fiind rănită de milă, iar în aceasta rezidă înălţimea firii umane”, a scris filosoful religios rus Nikolai Berdiaev. Din când în când, cu toţii simţim mâhnire sau ne întristăm împreună cu cei suferinzi, susţinându-i într-un moment dificil. Însă o facem într-un mod foarte diferit. Pentru unii oameni, empatia pare firească precum respiraţia însăşi. Ei nu întâmpină dificultăţi grave în comunicarea cu omul care suferă, pe când alţii sunt nevoiţi să depună eforturi considerabile în acest sens.

Totuşi, oricât de complexe şi contradictorii sunt opţiunile pentru astfel de relaţii, omul rămâne aceeaşi fiinţă suferindă şi plină de compasiune, fiind rănită de milă. Aceasta constituie măsura umanităţii noastre,
minimul ei necesar. Dacă omul coboară mai jos de această treaptă, încetează pur şi simplu să mai fie om. Prin urmare, pentru fiecare dintre noi există nevoia stringentă de dobândire a unei abilităţi, pe
care, din păcate, nu o are nici pe departe toată lumea. Este vorba despre capacitatea de a compătimi, fără a te prăbuşi din pricina durerii celuilalt şi fără a le provoca o suferinţă şi mai mare altora prin mila
ta. Înainte de a iniţia o conversaţie despre această calitate, ar fi necesar să abordăm un subiect la fel de important: graniţele personale. Respectarea graniţelor personale ale altei persoane reprezintă o condiţie
necesară a iubirii, în sensul ei creştin.

Pentru toÈ›i, care scapă cu credinÈ›ă sub acoperământul tău cel puternic, te rogi, ceea ce eÈ™ti bună; că noi, păcătoÈ™ii, nu avem altă izbăvire către Dumnezeu, în nevoi È™i în necazuri, fiind pururi împovăraÈ›i cu multe păcate, Maica Dumnezeului celui Preaînalt. Pentru aceea, cădem înaintea ta, să ne izbăveÈ™ti pe noi, robii tăi, din toate nevoile.

…Bradul se afla deja de mult pe podea. Bătrâna-doică desfăcea pachetele, scoţând din ele franzele gustoase, covrigei împletiţi, brânză, carne, ouă. Apoi a împodobit bradul cu lumănâri şi dulciuri. Copiii tot nu puteau a crede ochilor. Ei admirau „îngerul”. Şi tăceau fără a se mişca.
„Îngerul Crăciunului” a sosit, le-a adus copiilor brad, dulciuri, bucurie şi a dispărut ca o vedenie strălucitoare…
Câte minuni se petrec în noaptea de Crăciun! Serioja auzea acest lucru şi se minuna ori de câte ori mama îi citea poveşti de Crăciun. Toate începeau cu tristeţe, dar se sfârşeau astfel încât ai fi vrut să plângi de bucurie.

Doamne, da-mi sa intampin cu liniste sufleteasca tot ce-mi va aduce ziua care incepe.  Da-mi sa ma predau cu totul voii Tale sfinte.  In fiecare ceas al acestei zile povatuieste-ma in toate si ajuta-ma.  Chiar daca as primi necazuri si nenorociri in timpul zilei, invata-ma sa le primesc cu sufletul linistit si cu credinta tare, ca in toate este voia Ta cea sfanta.

In toate faptele si cuvintele mele, Tu calauzeste-mi gandurile si simtamintele.  In toate intamplarile neasteptate, nu ma lasa sa uit ca totul vine de la Tine.  Invata-ma sa fiu deschis si intelept cu toti fratii mei, pe nimeni amarand, pe nimeni intristand.

Doamne, da-mi puterea sa port osteneala zilei de astazi si toate intamplarile din vremea ei.  Calauzeste-mi voia si invata-ma sa ma rog, sa nadajduiesc, sa cred, sa iubesc, sa rabd si sa iert.

Amin

Toate sunt gânduri Toate în viaţă sunt gânduri.Sau mai bine zis, toate de la gânduri pornesc.Tot ceea ce spunem, tot ceea ce facem, tot ceea ce simţim are la bază un gând. Un gând pe care îl prelucrăm. Un gând pe care-l cultivăm. Un gând pe care-l cugetăm.Şi ce sunt gândurile?Sunt ceva creat de noi? Sunt ceva din afara noastră?Foarte greu de determinat.De aceea, pentru a putea să abordăm această temă, trebuie să folosim figuri şi imagini.Să încercăm să le vedem amănunţit, pas cu pas. Am cunoscut oameni cărora le era ruşine să spună că se stresează.Am cunoscut oameni care încercau să ascundă cu orice preţ crizele lor de panică.Am cunoscut oameni minunaţi, care se închideau în casă şi în sinele lor întrucât le era teamă. Le era teamă de simptomele psihosomatice, dar şi de ochii curioşi ai lumii.Am cunoscut oameni care luptau cu fobiile şi cu cumpulsiile lor.Am cunoscut oameni care erau chinuiţi de gândurile lor, oameni războiţi de cugete, oameni care se luptau zi şi noapte cu însăşi mintea lor.Împreună cu aceşti oameni am lucrat. Împreună cu ei am luptat. Împreună cu ei am plâns. Împreună cu ei am râs. Iar în cele din urmă am respirat liberi.Mare lucru e libertatea…Aceşti oameni au fost pricina pentru care am scris această carte, cu speranţa să ajut cât mai multă lume. Cu speranţa să poată respira iarăşi liberi. Oameni care se luptă cu gândurile lor, dar şi cu stresul…

Biserica şi Liturghia ei sunt trupul adevărului lui Dumnezeu în lume, care se face cunoscut în iubirea sau în mila Lui şi nu în puterea sau în tăria Sa. Doar ca trup al adevărului este trupul frumuseţii, al iubirii celei frumoase în umanitate; al adevărului, al dragostei şi al frumuseţii care eliberează, sporeşte şi mântuieşte. Acestea sunt săvârşite şi propovăduite la slujba Euharistiei. Şi pentru asta e nevoie de pregătire evlavioasă a inimii credincioşilor, clericilor, mirenilor şi monahilor.
Vai inimii celei slabe! Că nu crede, pentru aceea nu va fi apărată... Ce veţi face când vă va cerca Domnul? Inima iubitoare, predată fără încetare focului dragostei, este cea care deţine adevărata înţelegere, care pricepe că Biserica, această obşte iubitoare a credincioşilor, este arătarea „dragostei veşnice a lui Dumnezeu”, prin care a iubit şi iubeşte poporul Său. Este prezenţa dragostei jertfitoare prin intermediul poporului lui Dumnezeu, în toate zilele, până la sfârşitul veacului! Ce altceva este Euharistia decât împărtăşirea acestei dragoste neîncetate, a flăcării nestinse care-i preschimbă şi-i sfinţeşte pe toţi şi pe toate?