A plăcut Făcătorului şi Judecătorului nevoinţelor noastre să rânduiască de la început ca vremea vieţii noastre pământeşti să fie vreme pregătitoare pentru veşnicie, vreme de deprindere, vreme de luptă şi nevoinţe, vreme de război duhovnicesc, nu vreme de nelucrare, de deşertăciune şi stat ­degeaba, iar ca starea noastră nemuritoare din viitor să fie stare de răsplătire, de slavă şi de veşnică fericire sau stare de veşnică necinstire şi de chinuri cumplite pentru nelucrare, lenevie, nepăsare şi pentru păcate nenumărate. 
Dau mulţumită Domnului pentru îm­bel­şugarea cea zilnică a luminii duhovniceşti şi trupeşti – a Luminii Duhului Celui Sfânt şi a luminii soarelui; pentru îmbelşugarea aerului material curat şi a aerului imaterial al sufletului, care este Duhul Sfânt – Dumnezeu! 
Sfântul Ioan de Kronstadt 

Nu exista subiect de discutie mai primejdios decat Apocalipsa. Interpretarea cu totul literala si superflua a intamplarilor prezentate in Apocalipsa este, evident, pricina de tulburare sufleteasca; la fel de tulburator este si modul facil in care multi dintre contemporani se refera la caracterul "apocaliptic" al timpurilor noastre, fapt care starneste teama si angoasa. Declaratiile ambigue ale unora ca acestia sunt departe de a fi convingatoare. Insa daca un crestin se incumeta sa vorbeasca despre Apocalipsa, este de la sine inteles ca in aceasta, ca si in orice alta imprejurare - cuvintele sale trebuie sa fie masurate, pe cat este cu putinta de clare si in deplin acord cu invatatura universala a Bisericii. 

Cartea cuprinde o selectie de texte din scrisorile Sfantului Teofan Zavoratul, cu explicatii si sfaturi despre boala si moarte. Sfantul explica motivul si intelesul bolii si mortii in lumina iubirii lui Dumnezeu.

Rugăciunea în vremea bolii 

Vă simţiţi foarte slăbită şi credeţi că vă apropiaţi de ieşirea sufletului din trup. Boala aminteşte de moarte, însă nu proroceşte ceasul ei. Totuşi, de vreme ce aţi primit aducerea-aminte de moarte, nu e nepotrivit să vă pregătiţi de ea. Dat fiind că sunteţi mereu bolnavă, nu vă este greu să vă însuşiţi gândul la ieşirea din trup, după pilda Cuviosului Nicanor – şi această ieşire nu vă va lua pe neaşteptate. Fericită este pomenirea morţii; ea, împreună cu aducerea-aminte de Domnul, e temelia tare a bunei rânduieli creştineşti a duhului. 
Vă plângeţi de dumneavoastră înşivă că vă rugaţi prost şi nu vă ţineţi de nevoinţe. În această privinţă vă lămureşte Sfântul Tihon de Zadonsk, care a zis: „Ce rugăciune îi trebuie bolnavului? Mulţumire şi suspinare.“ Acestea înlocuiesc orice nevoinţă. Deci, fiţi senină! 
Nu puteţi merge la biserică din pricina bolii, aşa încât aţi rămas la pravila de chilie. Împliniţi-o după putere. Să ştiţi că pravila este de trebuinţă din pricina neputinţei noastre, nu pentru rugăciunea în sine, care se poate face şi fără pravilă... Staţi cu gândul la Liturghie – nu ca un săvârşitor, ci ca unul ce e de faţă (prin mutarea cu gândul) la Liturghia săvârşită de altul. 
Nu aveţi gânduri prea vesele în ce vă priveşte? Era în Egipt un bătrân duhovnicesc – Apollo, mi se pare... Acesta le spunea cu tărie tuturor fraţilor, şi străinilor, de asemenea: „Nouă, creştinilor, nu ni se cuvine să ne mâhnim... Să se mâhnească păgânii şi jidovii. Iar noi, cei mântuiţi de Domnul... al nostru este raiul, a noastră este împărăţia Cerurilor. Cu noi sunt Hristos, harul Sfântului Duh, Maica lui Dumnezeu, oştirile cereşti şi sfinţii toţi...“ 

În tratarea Sfântului Ioan Gură de Aur, patimile și virtuțile nu sunt simple instrumente retorice.  Înțelese terapeutic, ca boală și sănătate, stricăciune și nemurire, ele reprezintă coordonate ce definesc traiectoria noastră prin această viaţă și punctul ei final din cea viitoare.  De cele mai multe ori ne dorim sănătatea virtuții doar atunci când ne confruntăm cu manifestările evidente ale îmbolnăvirii ființei noastre.  Abia atunci înțelegem tragismul condiţiei noastre de oameni căzuți și adevărul că Hristos este singurul dătător nemincinos al sănătății și nemuririi. 
Din imensa operă a unuia dintre cei mai mari îndrumători duhovnicești ai tuturor timpurilor, lucrarea de față sintetizează o sumă de repere practice, ușor de înțeles și însușit pentru omul contemporan. 

Traducere din limba rusa de Adrian Tanasescu-Vlas 

Într-un colţ de rai din împrejurimile Kievului, numit Teofania de către mitropolitul de obârşie românească Gavriil Bănulescu, s-a nevoit unul dintre marii Cuvioşi ai Ucrainei secolului al XIX-lea. Cuviosul Bonifatie, pe care Biserica Rusă se pregăteşte să-l proslăvească în ceata Sfinţilor, a fost părintele săracilor Kievului, care îşi găseau la el întotdeauna mângâierea şi adăpostul. 
Din inima plină de dragoste dumnezeiască a acestui ascet a cărui teologie era izvorâtă nu din cărţi, ci din multa iubire pentru Dumnezeu şi făptura Lui, vă aducem, prin cartea de faţă, o comoară de sfaturi şi învăţături despre bucuria de a fi ortodox. 

Traducere din limba engleza de Anca Popescu 

Natura icoanei nu poate fi înteleasa cu ajutorul criticii de arta, dar nici cu ajutorul sentimentalismului. Formele sale se întemeiaza pe întelepciunea cuprinsa în textele teologice si liturgice ale Bisericii Ortodoxe rasaritene si sunt strâns legate de experienta vietii contemplative. Lucrarea de fata este prima de acest gen care ofera o introducere serioasa în contextul spiritual al acestei arte. 
Prin introducerea lui Uspensky în cadrul sensului si limbajului icoanelor ne împartasim într-un mod uimitor de conceptiile spirituale ale Bisericii Ortodoxe fara de a caror cunoastere nu putem întelege deloc lumea icoanei. 

Preasfintitul Ieremia Zavoratul a fost cel mai bun prieten al Sfantului ­Inochentie al Hersonului.  A fost cel care i-a tuns in calugarie pe Sfantul ­Teofan Zavoratul si pe Mitropolitul Macarie Bulgakov, ­ renumitul istoric bisericesc.  S-a bucurat de ­deplina dragoste si incredere a Sfintilor Filaret al Moscovei si Filaret al Kievului.  Rugaciunile alcatuite de el au ­intrat in pravila zilnica a Cuviosului Ioan ­Krestiankin, marele duhovnic al Rusiei contemporane.  In fine, a fost unul dintre acei ierarhi invatati care au stralucit nu doar prin lumina rece a eruditiei, ci prin caldura simplitatii si a smereniei, aratandu-se nu numai „indreptator credintei”, ci si „chip blandetelor”.

Smerenia l-a impiedicat sa-si publice numeroasele volume de predici si invataturi, care abia acum incep sa vada lumina tiparului in Rusia.  Pentru prima data in limba romana, va oferim si noi, din mostenirea ascetica a acestei personalitati de exceptie, un „retetar” duhovnicesc care respira nu pedanterie si uscaciune academica, ci adevarata seninatate si bucurie a trairii in Duhul Sfant.

Invaluiti in maretia prorociilor deja implinite si in taina celor a caror implinire o asteptam inca, Prorocii sunt pentru multi cele mai interesante figuri ale Vechiului Testament.

Cartea de fata cuprinde o descriere completa a vietilor, nevointelor si invataturii celor saisprezece Proroci in cadrul Sfintei Scripturi, al Sfintei Traditii, al invataturilor Sfintilor Parinti, fara a neglija reperele aflate in imnografia si in iconografia Sfintei Biserici Ortodoxe.  In ea se face referire pe larg si la interpretarile alegorice, mistice si morale ale Sfintilor Parinti.  Aspectele istorice si literare ale scrierilor profetice, precum si chestiunile legate de gramatica si de latura filologica sunt luate in discutie, dar fara a se intra in detalii tehnice.  Faptele, evenimentele si datele istorice sunt prezentate intr-un stil alert si interesant, evidentiind aspectele cele mai importante din viata fiecarui profet, precum si elemente ce tin de contextul istoric si cultural al epocii, utile pentru o mai buna intelegere a activitatii prorocilor si a cuvintelor acestora.

Crestinul care a postit, s‑a spovedit si s‑a impartasit cu Sfintele Taine innoiește in sine izvoarele harului des­chise in el prin Sfantul ­Botez, care dupa aceea au fost de atatea ori innoroite prin nepasare si caderi si de atatea ori au fost curatite prin pocainta.  Acum ele sunt iarasi cu­ratite dupa ­ultimele caderi.  Sa le pazim deci cel putin de acum, sa nu le astupam iarasi prin neluare‑aminte, impras­tiere si nepasare fata de acele lucrari prin care se pastreaza curatenia si dreapta curgere a apelor lor.  Sa nu dam frau liber simturilor, sa nu contenim a ne ruga cu osardie si ­lacrimi, sa nu uitam faptele dra­gos­tei, sa cautam ascultarea cuvantului lui Dumnezeu si, mai presus de toate, sa vorbim cu Domnul, Care este in noi, si prin aceasta impreuna‑vorbire sa pastram in noi frica de Domnul si ravna de a placea lui Dumnezeu, in care se si afla izvoarele vietii noastre duhovnicesti!

Sfantul Teofan Zavoratul

Cuviosul Andrei Rubliov si impreuna-nevoitorul sau Daniil, la praznicul Luminatei Invieri a lui Hristos sezand pe scaune si avand inainte Dumnezeiestile si cinstitele icoane si la acestea privind neincetat, se umpleau de bucurie si lumina Dumnezeiasca.  Si nu doar in acea zi savarseau aceasta, ci si in alte zile cand nu se nevoiau cu pictura.

Sf. Iosif de Volokolamsk

Ca exponent al traditiei isihaste, Sfantul Nicodim Aghioritul (1749-1809) a incercat sa sporeasca si sa adanceasca cunoasterea filonului imnografic bisericesc, prezentand intr-un opus amplu totalitatea talcuirilor existente la canoanele inchinate praznicelor imparatesti si ale Maicii Domnului si reunind cuvintele patristice, care n-au incetat de-a lungul timpului sa impartaseasca celor insetati de frumusete ambrozia si nectarul imnelor bisericesti.

Din aceasta antologie, care poarta numele de Eortodrómion (Calea sarbatorilor), vede pentru prima data lumina tiparului in limba romana talcuirea canonului „Ziua Invierii”, inchinat, dupa cum si numele insusi o arata, sfintei si maritei zile a Invierii – sarbatoarea sarbatorilor si praznicul praznicelor –, care pentru frumusetea si armonia nu doar a mesajului poetico-teologic, ci si a melosului e considerat „Canonul Canoanelor” si „Imparatul Canoanelor”.

Mersul la biserica este o parte indispensabila a vietii fiecarui crestin, un element definitoriu al caii duhovnicesti: nu numai punct practic de reper, ci si fantana cu apa vie, care curata si hraneste.

Prin invataturile cuprinse in cartea de fata, Sfantul Teofan Zavoratul ne arata cum sa facem ca el sa nu se transforme intr-o rutina, ci sa devina pentru fiecare un izvor de binecuvantare si de putere spre rezolvarea problemelor vietii si continua sporire duhovniceasca.