Cartea cuprinde Acatistul Bunei-Vestiri a Preasfantei Nascatoare de Dumnezeu si pururea Fecioarei Maria si Paraclisul Preasfintei Nascatoarei de Dumnezeu.

Neasfarsita iubire de oameni a lui Dumnezeu a binevoit a descoperi un necunoscut si ascuns dar ales rob al Sau, care a avut o credinta neclintita si o dragoste inflacarata pentru Hristos Cel fara de pacat, Caruia Ii slijea cu toata inima sa.  Este vorba de pururea-pomenitul frate in Hristos Atanasie, care a locuit intr-un sat din Macedonia noastra(cea greceasca) si care s-a mutat din Biserica luptatoare la cea biruitoare pe 30 august 2004.

Rugaciunea este viata sufletului. Prin rugaciune intram in comuniune cu Dumnezeu si cu semenii nostri. Crestinul adevarat se recunoaste dupa masura in care iubeste rugaciunea si o pune in lucrare. Rugaciunea este lucrarea de capetenie a fiecarui crestin ortodox care vrea sa se mantuiasca. Dupa cum spun Sfintii Parinti rugaciunea este izvorul tuturor faptelor bune.

Studiu istoric despre cauzele schismei, despre perpetuarea acesteia si despre posibilitatea sau imposibilitatea unirii celor doua Biserici, rasaritene si apusene.

(lipsa text)

In carticica aceasta intentionam sa descriem miscarea ecumenica, la care, din nefericire, participa si Biserici Ortodoxe.  Facem acest lucru, deoarece aceasta miscare este necunoscuta de majoritatea credinciosilor Bisericii nosatre si evolutiile ei(miscarii) in sanurile Ortodoxiei pricinuiesc neliniste si probleme de constiinta.

Crucea personala a fiecaruia, cand se uneste cu Crucea lui Hristos, puterea si lucrarea acesteia din urma trece asupra noastra, devenind un fel de canal, prin care, din Crucea lui Hristos se revarsa asupra noastra orice binefacere si orice dar desavarsit. Prin urmare, crucile personale ale fiecaruia sunt la fel de necesare in lucrarea mantuirii pe cat este si Crucea lui Hristos. Nu veti intalni niciun mantuit care sa nu fi fost purtator de cruce.

Viata crestina seamana cu suisul la deal.  Cel ce suie se osteneste pentru urcus, dar pe masura ce suie i se descopera tot mai multe lucruri, pentru ca orizontul lui devine tot mai larg.  Asa si in crestinism: cu cat sporeste cineva mai mult in viata crestina, cu atat devine mai larga sfera lucrurilor duhovnicesti care este accesibila mintii si perceptiei sale.  Adevarat intelept este numai cel care este desavarsit in viata crestina; fara sa traiesti crestineste nu vei intelege nimic din crestinism.  Ceea ce se cunoaste despre crestinism cu mintea, fara viata crestina, nu seamana deloc cu realitatea.  Oricat de amanuntit si de elocvent ai povesti, de exemplu, ce fel de gust are ananasul, nu poti sati dai seama cu adevarat pana ce nul gusti; asa si cu invatatura crestina – cat timp no aplici in viata ta, nicidecum nai sa te ridici pana la gustul ei.

Dumnezeu este Dumnezeul inimii noastre. Atunci când aceasta simte dulceața dumnezeiască, respinge toate desfătările pământești și nu găsește plăcere în nimic pământesc; totul trăiește în cer, acolo unde-și are comoara. Dar Împărăția lui Dumnezeu se extinde în interior și în exterior, pentru că, atunci când tot ceea ce se spune este împlinit înlăuntru, totul din afară este reconstruit după același duh și principii.În același duh, limba, ochii, urechile și toate celelalte simțuri încep să funcționeze. În același duh, toată mișcarea și toată acțiunea se îndreaptă spre exterior, în intimitate, în familie, la muncă, în societate și în toate relațiile lumești. Pe scurt, atunci, în toate manifestările vieții noastre interioare, Dumnezeu este conducătorul tangibil, pecetluit în atenția tuturor, după cuvântul Domnului: Aşa să lumineze lumina voastră înaintea oamenilor, aşa încât să vadă faptele voastre cele bune şi să slăvească pe Tatăl vostru Cel din ceruri (Matei 5, 16). Oricine caută, găsește Împărăția lui Dumnezeu, în care Dumnezeu va fi toate în toţi (cf. I Corinteni 15, 28). În acest fel, precum în ceruri Domnul Se odihnește pe heruvimi și serafimi, tot așa și în acest suflet, în toate puterile duhului său, devenit conștient și făuritor, dirijează totul înăuntru și în afară pentru a-I plăcea numai Lui, iubindu-L din toată inima sa şi din tot sufletul său şi din toată puterea sa şi din tot cugetul său ( cf. Luca 10, 27).

Acest volum reuneste predici la Praznicele Imparatesti, la sarbatorile inchinate Maicii Domnului si la Duminicile de peste an rostite de Sfantul Teofan Zavoratul spre folosul duhovnicesc al celor ce inseteaza la cuvintele marilor Parinti ai Ortodoxiei.

Credința, în tot ceea ce ține de ea, rupe legăturile legilor cunoașterii. Cunoașterea nu are puterea de a face nimic fără cercetare și investigație. Iar credința cere un mod de gândire curat și simplu, departe de orice inventivitate și căutare de căi. Casa credinței este o înțelegere copilăreascăși o inimă simplă. Cunoașterea întinde capcane simplității inimii și a înțelegerii și se opune acesteia. Cunoașterea este rânduiala firii, în timp ce credința își realizează lucrarea deasupra legilor firii. Cunoașterea este însoțită de frică, iar credința – de nădejde.În măsura în care o ființă umană este condusă de căile cunoașterii, este legată de frică și nu poate scăpa de ea. Dar Cine urmează credința devine curând liber și autonom și, ca fiu al lui Dumnezeu, se bucură de toate. Aceste moduri de trăire au condus lumea timp de cinci mii de ani, dar omul nu și-a putut ridica capul dinspre pământ și nu a putut înțelege puterea Creatorului său, până când credința noastră nu a strălucit și nu ne-a eliberat din întunericul robiei pământești și al supunerii deșarte, cu o minte stearpă și aburindă. Între timp, chiar și acum, când am găsit o mare netulburatăși o comoară neexploatată, tânjim din nou să ne retragem la izvoarele sărace. Nu există cunoaștere care să nu fie sărăcăcioasă, oricât de mult ar fi îmbogățită, iar comoara credinței nu încape nici pe pământ și nici în cer” (Cuvântul XXV)