Această lume îşi are începutul în minune, se păstrează prin minune şi se va încheia prin minune. Orice om cugetător când se eliberează din propria agonie şi frământare, şi începe să cugete despre toate câte există şi se găsesc în jurul lui, la această concluzie ar trebuie să ajungă.

Însă mărturia cea mai vrednică de crezare şi fără nicio umbră de îndoială ne-o oferă Sfânta Scriptură a lui Dumnezeu, întărită şi completată de Sfânta Tradiţie.

La oameni, bunul cel mai mare este unul singur: smerenia inimii şi amintirea zilei morţii, vre­mea în care vom ieşi goi din această mare a vieţii şi vom vedea însoţindu-ne înfierările faptelor.

Prin urmare, să străbatem largul mării acestei vieţi curaţi de întinăciune şi să dobândim drept martor al faptelor bune zidirea. Să dezlegăm nodul cel slab care ne ţine legaţi de cele prezente, să îndepărtăm inima noastră de dezmierdarea cea trecătoare, să alungăm grija de multe care ne duce la pieire, să nu ne legăm sufletul cu legături pământeşti, să dispreţuim slava care vine de la cele trecătoare de aici, să dispreţuim floarea lu­crurilor deşarte, care este ca şi vopseaua care lesne îşi pierde culoarea, să străbatem viaţa ca şi cum ne-am îndrepta spre ceruri pe aripile rugăciunii. Noi, cei care păşim pe calea vieţii, să urmărim răsplata che­mării celei de sus a lui Hristos.

Acatistul Maicii Domnului la Icoana Prodromita - Minunile Sfintei Icoane Prodromita

Acatistul si Viata Sfantului Ioan Iacob Hozevitul de la Neamt

O, preacuvioase Parinte Ioane, care cu darul lui Dumnezeu din frageda copilarie ai mers pe calea cea sfanta a desavarsirii si pentru care Preabunul si Preainduratul Dumnezeu a binevoit sa te proslavesti pe pamant si in cer, te rugam, auzi-ne si pe noi, nevrednicii si pacatosii, care indraznim sa venim cu toata evlavia si umilinta catre tine, ca sa te rogi Preabunului Dumnezeu, ca si noua sa ne ajute cu mila si cu indurarile Sale si, prin rugaciunile tale, sa mergem pe calea cea sfanta a poruncilor Lui si din toata inima sa ne silim a lucra cele bune spre folosul sufletelor noastre. Fie ca, prin mila si indurarea lui Dumnezeu si prin sfintele tale rugaciuni, sa avem si noi mila si indurare in ceasul mortii noastre si in ziua Judecatii de apoi. Amin.

Evanghelia dupa Iuda - scrierea apocrifa promovata de National Geografic - este o carte care a facut multa valva. Fara sa o citeasca, multi oameni s-au bucurat de faptul ca au aflat un motiv in plus sa stea departe de Biserica. O Biserica mincinoasa, o Biserica in care oamenii sunt tinuti departe de Adevar, nu isi are rostul. Numai ca, la un studiu atent, se poate observa ca teza principala a "Evangheliei dupa Iuda" - Ca Hristos i-ar fi marturisit marile adevaruri doar apostului Iuda, iar ceilalti ar fi ramas la un stadiu inferior de cunoastere - nu sta in picioare. Dupa ce L-a vandut pe Hristos, Iuda s-ar fi sinucis. Cand ar fi avut timp sa scrie o Evanghelie? Cum ar fi putut fi propovaidor al adevaratei credinte in Hristos un Sinucigas? Nadajduiesc ca cititorii cartii de fata vor intelege falsitatea "Evangheliei dupa Iuda".

Anecdote duhovniceşti cu părintele Ioil Ianakopoulos

Neavând atunci timp suficient din cauza altor obligaţii să scriu ceva demn de acest bărbat, achitându-mă astfel de ceea ce îi datorez acestui preacinstit prieten şi învăţător, am recurs la o soluţie de mijloc: în loc să încerc să descriu eu personalitatea importantă a acestui părinte, m-am gândit să prezint – aceasta nu cere nici timp mult, nici efort – anumite „anecdote” caracteristice din viaţa părintelui Ioil.

Le-am numit caracteristice, întrucât din ele răzbat, cu foarte mare putere, multe din cali­tă­ţi­le minunate ale acestui rar părinte: prezenţă de spirit, agerime, demnitate, hotărâre, curaj, sin­ce­ri­tate – mai ales cea spusă pe şleau -, caracter integru, conservatorism, cugetare pur ortodoxă etc. (Părintele Epifanie Theodoropoulos)

Am fost părtași împreună la smerita copilărie a Sfântului Nectarie, la înălțarea sa duhovnicească până la treapta de mitropolit, apoi cu toții ne-am indignat văzând invidia celor răi și asumarea smereniei de către părintele Nectarie. Dar celor umili Dumnezeu le dă har, iar părintele Nectarie s-a dovedit făcător de minuni încă din timpul vieții sale.

A fi smerit înseamnă să accepți tot ceea ce îți oferăși îngăduie Dumnezeu în viață. Omul smerit se crede nevrednic de bunătățile pe care le primește în viață, se consideră pe sine păcătos și mai mic față de ceilalți.

Sfântul Ioan Gură de Aur aseamănă oamenii mândri cu vârfurile înalte și neroditoare ale munților, iar harul cu izvoarele care curg prin văi și ocolesc dealurile înalte. Astfel, harul îi ocolește pe cei mândri și se revarsă peste cei smeriți. Smerenia mai poate fi asemănată cu rădăcina unui copac. Dacă rădăcina este adânc înfiptă în pământ, copacul va fi puternic și va rodi, dar dacă rădăcina va ieși la suprafață, copacul se va usca și nu va avea nicio roadă.

Orice virtute este ca o stea măruntă de pe cer. Stelele strălucesc numai noaptea când este întuneric. Dar odată cu răsăritul soarelui, ele își pierd strălucirea și dispar. La fel se întâmplă și cu oamenii. Cât timp se află în noaptea păcatelor, îndepărtați de Dumnezeu, oamenii rămân în mândria lor. Dar odată ce harul lui Dumnezeu răsare în sufletele lor, îndată se arată ca o stea neputincioasă în lumina cea puternică a soarelui.

Smerenia face posibile celelalte virtuți, pe când mândria le anulează.

Căile lui Dumnezeu sunt tot ceea ce se întâmplă în univers. Tot ceea ce are loc se datorează judecății și hotărârii lui Dumnezeu. Nimic nu este sau nu poate fi realizat în mod ascuns și independent de Dumnezeu. Una se întâmplă după voia lui Dumnezeu, alta prin îngăduința Lui. Totuși, toate lucrurile sunt realizate prin rânduiala și hotărârea lui Dumnezeu. Din acest motiv, căile lui Dumnezeu sunt adesea numite în Scriptură „judecata lui Dumnezeu”. Judecata lui Dumnezeu este întotdeauna dreaptă: Drept eşti, Doamne, şi drepte sunt judecăţile Tale (Psalmul 118, 137).Prin voia lui Dumnezeu au fost create lumea văzută și cea nevăzută. Și omul a fost creat și răscumpărat tot prin voia Lui. Toate evenimentele, publice și personale, au fost și sunt împlinite prin bunătatea, omnipotența și înțelepciunea lui Dumnezeu. Prin îngăduința lui Dumnezeu și prin voința creaturilor, a apărut răul cu toate consecințele sale. Prin îngăduința lui Dumnezeu și prin propria voință, îngerii și omul au căzut și L-au respins pe Dumnezeu. Tot prin voia dumnezeiască, oamenii au fost răscumpărați de Dumnezeul întrupat.Prin îngăduința lui Dumnezeu și prin voința rea a îngerilor și a oamenilor căzuți, pământul a fost corupt de crimele și răutatea lor. Prin voința și judecata lui Dumnezeu, universul va fi și este pedepsit prin diferite suferințe și dezastre. Prin voința și judecata lui Dumnezeu, chinul veșnic în abisul de foc și întuneric al iadului se va abate asupra apostaților, dușmani ai lui Dumnezeu, loc pentru care s-au pregătit singuri.Căile și lucrările lui Dumnezeu își urmează propriul lor drum. Proiectele umane și demonice își urmează, de asemenea, propriul lor traseu. Crimele și atrocitățile nu încetează să fie crime și atrocități în raport cu cei care le fac, chiar dacă cei care comit răul cu rea intenție devin doar niște instrumente ale voinței lui Dumnezeu. Aceasta din urmă este o consecință a înțelepciunii neînchipuite a lui Dumnezeu, a puterii nelimitate a lui Dumnezeu, datorită căreia creaturile, acționând conform voinței lor libere, sunt totodată și neîncetat în puterea Creatorului, fără să o înțeleagă, și împlinesc voința Lui, chiar fără să o cunoască.Căile lui Dumnezeu sunt prezente și active în mijlocul evenimentelor umane și demonice, ca cel mai subtil duh în mijlocul materiei, independent de materie, nefiind constrâns de materie, acționând asupra materiei și nefiind supus acțiunii materiei. Căile lui Dumnezeu sunt intervenția atotputernică a Lui în soarta universului, Singurul Care umple universul și tot ceea ce este dincolo de univers, nefiind închis în univers.

De peste veacuri, vocea Sfântului Ioan Gură de Aur ajunge până la noi, chemându-ne spre "un creștinism deplin, în care credința și dragostea sunt organic legate între ele, printr-o ascultare fără margini a omului față de bogata iubire de oameni a lui Dumnezeu și printr-o încredere fără margini în mila Sa" (părintele Gheorghe Florovski).
Cu nădejdea că această chemare a Sfântului Ioan de Aur va fi auzită cu limpezime mai departe, le oferim cititorilor noștri iubitori de Dumnezeu un volum cuprinzând cele mai alese predici ale sale. În același timp, îi adresăm Sfântului Ierarh rugăciunea fierbinte a imnografului său: "... vino în mijlocul nostru și ne binecuvintează pe toți și cu rugăciunile tale dobândește-ne iertarea păcatelor, ca toți să ne mântuim".

Sfinţii întruchipează răspunsul omenirii la iubirea lui Dumnezeu. Şi nu reprezintă doar un răspuns personal, ci unul venit din partea întregii făpturi.
Cu adevărat, fiecare dintre noi are cinstea de a se numi „creştin” şi de a purta numele unui sfânt. Or, sfinţii ocrotitori stau în faţa lui Dumnezeu şi se roagă să nu ajungă necinstit numele lor.

Sfinţii lui Dumnezeu susţin şi cuprind întreaga creaţie în iubirea, mijlocirea, rugăciunea şi prezenţa lor reală şi mijlocitoare.
Avem binecuvântarea de a face parte din această familie nenumărată de bărbaţi, femei şi copii care au înţeles planul lui Dumnezeu. Căci Domnul a coborât,
a trăit, a propovăduit şi a murit pentru noi!
De aceea, sfinţii au răspuns cu toată inima lor şi s-au deschis cu întreaga lor minte în faţa cuvântuluiEvangheliei. Întrucât au înţeles pronia divină şi au primit vestea cea bună, au hotărât să dezrădăcineze
în ei înşişi păcatul, cauza directă a răstignirii. Dacă măcar şi un singur om de pe pământ s-ar fi abătut şi ar fi căzut de la Dumnezeu, Hristos tot ar fi venit ca să-l mântuiască cu preţul propriei Sale vieţi. Hristos
mărturiseşte adevărul acesta.

In aceasta modesta carte redau si comentez diferite invataturi ale parintelui Porfirie, pentru a le gasi mai usor cei care nu pot sau nu au prilejul sa citeasca cartile voluminoase care s‑au publicat, ori nu le pot gasi printre lungile povestiri si descrieri care au caracter personal si care de obicei se refera la efectele harismelor parintelui.

Din putina mea experienta am constatat ca trebuie sa fie scurte si cu putine pagini cartile care se adreseaza unui numar mare de oameni; si de aceea imi indrept interesul indeosebi spre invataturile parintelui Porfirie, care‑i emotioneaza pe crestinii contemporani, si mai putin spre diferitele intamplari minunate ale vietii lui, care incredinteaza ceea ce credem cu totii, adica faptul ca parintele Porfirie a fost un sfant.

Fie ca cititorii rabdatori ai acestei carti sa gaseasca acele invataturi, care sa‑i trezeasca si sa‑i faca sa iubeasca nevointele duhovnicesti si sa se statorniceasca in viata intru Hristos.

Presb. Dionisie Tatsis