Această lume îşi are începutul în minune, se păstrează prin minune şi se va încheia prin minune. Orice om cugetător când se eliberează din propria agonie şi frământare, şi începe să cugete despre toate câte există şi se găsesc în jurul lui, la această concluzie ar trebuie să ajungă.

Însă mărturia cea mai vrednică de crezare şi fără nicio umbră de îndoială ne-o oferă Sfânta Scriptură a lui Dumnezeu, întărită şi completată de Sfânta Tradiţie.

La oameni, bunul cel mai mare este unul singur: smerenia inimii şi amintirea zilei morţii, vre­mea în care vom ieşi goi din această mare a vieţii şi vom vedea însoţindu-ne înfierările faptelor.

Prin urmare, să străbatem largul mării acestei vieţi curaţi de întinăciune şi să dobândim drept martor al faptelor bune zidirea. Să dezlegăm nodul cel slab care ne ţine legaţi de cele prezente, să îndepărtăm inima noastră de dezmierdarea cea trecătoare, să alungăm grija de multe care ne duce la pieire, să nu ne legăm sufletul cu legături pământeşti, să dispreţuim slava care vine de la cele trecătoare de aici, să dispreţuim floarea lu­crurilor deşarte, care este ca şi vopseaua care lesne îşi pierde culoarea, să străbatem viaţa ca şi cum ne-am îndrepta spre ceruri pe aripile rugăciunii. Noi, cei care păşim pe calea vieţii, să urmărim răsplata che­mării celei de sus a lui Hristos.

Acatistul Maicii Domnului la Icoana Prodromita - Minunile Sfintei Icoane Prodromita

Acatistul si Viata Sfantului Ioan Iacob Hozevitul de la Neamt

O, preacuvioase Parinte Ioane, care cu darul lui Dumnezeu din frageda copilarie ai mers pe calea cea sfanta a desavarsirii si pentru care Preabunul si Preainduratul Dumnezeu a binevoit sa te proslavesti pe pamant si in cer, te rugam, auzi-ne si pe noi, nevrednicii si pacatosii, care indraznim sa venim cu toata evlavia si umilinta catre tine, ca sa te rogi Preabunului Dumnezeu, ca si noua sa ne ajute cu mila si cu indurarile Sale si, prin rugaciunile tale, sa mergem pe calea cea sfanta a poruncilor Lui si din toata inima sa ne silim a lucra cele bune spre folosul sufletelor noastre. Fie ca, prin mila si indurarea lui Dumnezeu si prin sfintele tale rugaciuni, sa avem si noi mila si indurare in ceasul mortii noastre si in ziua Judecatii de apoi. Amin.

Evanghelia dupa Iuda - scrierea apocrifa promovata de National Geografic - este o carte care a facut multa valva. Fara sa o citeasca, multi oameni s-au bucurat de faptul ca au aflat un motiv in plus sa stea departe de Biserica. O Biserica mincinoasa, o Biserica in care oamenii sunt tinuti departe de Adevar, nu isi are rostul. Numai ca, la un studiu atent, se poate observa ca teza principala a "Evangheliei dupa Iuda" - Ca Hristos i-ar fi marturisit marile adevaruri doar apostului Iuda, iar ceilalti ar fi ramas la un stadiu inferior de cunoastere - nu sta in picioare. Dupa ce L-a vandut pe Hristos, Iuda s-ar fi sinucis. Cand ar fi avut timp sa scrie o Evanghelie? Cum ar fi putut fi propovaidor al adevaratei credinte in Hristos un Sinucigas? Nadajduiesc ca cititorii cartii de fata vor intelege falsitatea "Evangheliei dupa Iuda".

Anecdote duhovniceşti cu părintele Ioil Ianakopoulos

Neavând atunci timp suficient din cauza altor obligaţii să scriu ceva demn de acest bărbat, achitându-mă astfel de ceea ce îi datorez acestui preacinstit prieten şi învăţător, am recurs la o soluţie de mijloc: în loc să încerc să descriu eu personalitatea importantă a acestui părinte, m-am gândit să prezint – aceasta nu cere nici timp mult, nici efort – anumite „anecdote” caracteristice din viaţa părintelui Ioil.

Le-am numit caracteristice, întrucât din ele răzbat, cu foarte mare putere, multe din cali­tă­ţi­le minunate ale acestui rar părinte: prezenţă de spirit, agerime, demnitate, hotărâre, curaj, sin­ce­ri­tate – mai ales cea spusă pe şleau -, caracter integru, conservatorism, cugetare pur ortodoxă etc. (Părintele Epifanie Theodoropoulos)

Dumnezeu este Dumnezeul inimii noastre. Atunci când aceasta simte dulceața dumnezeiască, respinge toate desfătările pământești și nu găsește plăcere în nimic pământesc; totul trăiește în cer, acolo unde-și are comoara. Dar Împărăția lui Dumnezeu se extinde în interior și în exterior, pentru că, atunci când tot ceea ce se spune este împlinit înlăuntru, totul din afară este reconstruit după același duh și principii.În același duh, limba, ochii, urechile și toate celelalte simțuri încep să funcționeze. În același duh, toată mișcarea și toată acțiunea se îndreaptă spre exterior, în intimitate, în familie, la muncă, în societate și în toate relațiile lumești. Pe scurt, atunci, în toate manifestările vieții noastre interioare, Dumnezeu este conducătorul tangibil, pecetluit în atenția tuturor, după cuvântul Domnului: Aşa să lumineze lumina voastră înaintea oamenilor, aşa încât să vadă faptele voastre cele bune şi să slăvească pe Tatăl vostru Cel din ceruri (Matei 5, 16). Oricine caută, găsește Împărăția lui Dumnezeu, în care Dumnezeu va fi toate în toţi (cf. I Corinteni 15, 28). În acest fel, precum în ceruri Domnul Se odihnește pe heruvimi și serafimi, tot așa și în acest suflet, în toate puterile duhului său, devenit conștient și făuritor, dirijează totul înăuntru și în afară pentru a-I plăcea numai Lui, iubindu-L din toată inima sa şi din tot sufletul său şi din toată puterea sa şi din tot cugetul său ( cf. Luca 10, 27).

M-am întrebat de multe ori ce înseamnă iubirea, cu ce poate să semene ea, cât de mare este, ce culoare are.
Atunci mi-am spus: cu siguranţă este albă pentru că e pură şi sinceră. Ea seamănă cu florile care sunt atât de gingaşe şi frumos mirositoare! Noi toţi ne-am născut din iubirea lui Dumnezeu şi pentru că ea este foarte mare noi o simţim în mii de feluri. Cred că nici suma tuturor numerelor din manualul meu de matematică nu ar putea să arate cât de mare este iubirea lui Dumnezeu faţă de noi.

Uneori la şcoală uit cum începe un vers de poezie iar doamna învăţătoare mă priveşte blând. Iubirea din privirea ei mă face să îmi amintesc versul uitat şi atunci iubirea seamănă cu o mână de ajutor sau cu un surâs.
Cu toate că Dumnezeu iubeşte pe toţi la fel, fiecare dintre noi simţim diferit iubirea. Important este să o cunoaştem şi să o simţim!

Dumnezeu joacă multe jocuri. Diavolul este repetitiv. Se repetă. Dumnezeu este felurit. Este Dumnezeul neaşteptărilor. „Dumnezeu Se ascunde mult; atât de mult încât socotim că nu există”12, ne spune din nou Bătrânul Porfirie. Iar acolo unde tace şi Se
ascunde, Se arată „ca o adiere subţire” sau Îşi face intensă prezenţa, într-un fel minunat, acolo unde nu-L aşteaptă nimeni. Dar Isaia îndrăzneşte şi zice: Celor ce nu Mă căutau M-am arătat, celor ce de Mine nu-ntrebau M-am fost aflat. Oricât ne-am îndepărta de El, oricât ne-am îndoi de El, oricât ne-am lepăda de El, oricât L-am prigoni, El tot timpul ne aşteaptă la o răspântie, ne urmăreşte cu mâinile întinse: Toată ziua Mi-am întins mâinile spre un popor nesupus şi cârtitor (Romani 10, 20-21).
Ar fi nevoie de mii de volume în care să poată fi scrise „jocurile” lui Dumnezeu, vânătoarea iubirii Sale pentru fiecare om, fără excepţie. Cum lucrează Dumnezeu şi ce ocazii îi dă fiecărui om.

Deci, până la urmă, Dumnezeu nu e deloc o chestiune simplă. E un „potrivnic” crunt. Iertaţi-mă! Dar Dumnezeu nu Se dă bătut! Nu te joci cu El. Te lupţi cu El o viaţă întreagă. Şi ce aştepţi? Să birui?

In aceasta carte sunt adunate intrebari, care ii apar cel mai des omului in calea catre Biserica. La aceste intrebari raspunde un propovaduitor si publicist contemporan, ieromonahul Macarie (Marchis). Odata parintele Macarie a fost intrebat: De ce exista in Biserica Ortodoxa atatea lucruri inutile, neinţelese si greu de indeplinit? La care el a raspuns: Sa zicem ca ati venit la o mina de diamante. Ce veti vedea acolo? Cele mai grele utilaje, sute de muncitori si ingineri de diferite specializari, munti intregi de roca sterila. Orice voiti – numai diamante nu. Reiese, oare, de aici ca nu exista deloc diamante sau ca mina nu mai are nicio valoare? Tocmai aceste diamante duhovnicesti trebuie cautate in Biserica, si atunci,cu timpul, va deveni clar motivul, pentru care este nevoie de „utilaje” si pentru care exista muntii de roca sterila. Parintele Macarie a ajutat deja multi oameni sa vina la Biserica si sa gaseasca raspunsuri la intrebari importante si incomode. Nadajduim foarte mult, iubiti cititori, ca aceasta serie de carti, pregatita de editura noastra, va va ajuta si pe dumneavoastra sa gasiti calea catre Hristos.

Depresia nu este folositoare la nimic. Doar pagubă aduce. Niciodată nu aduce ceva bun. Doar rău aduce. Nu rezolvă nicio problemă, ci doar generează probleme. Să nu ne îndreptățim că noi nu vrem să fim deprimați, ci că depresia vine de la sine. Suntem și noi de vină fiindcă îi deschidem larg ușa să intre.

Să învățăm să nu vedem jumătatea goală a paharului, ci pe cea plină. Și dacă plouă torențial, să zicem: „Ce vreme frumoasă se face!”. Cu calm și optimism, cu credință și nădejde în Dumnezeu, cu încredere în buna Sa purtare de grijă să înfruntăm și micile, și marile noastre depresii, și micile, și marile noastre probleme și evenimentele tulburătoare ale vieții noastre. Să combatem depresia cu toate mijloacele harului pe care Biserica ni le oferă din belșug, ca să se risipească norii negri ai depresiei și să primim ca o rouă din cer roadele binecuvântate ale păcii și ale odihnei sufletelor noastre.

În principal, să învățăm să fim oameni ai iubirii și ai păcii, iertând din lăuntrul inimii noastre pe aceia care ne-au greșit. Îndată ce îi iertăm pe cei care ne-au mâhnit, tristețea noastră se transformă în bucurie, iar necazul în veselie. Simțim veselie în inima noastră chiar și în suferința noastră. Prin iertare se liniștesc inimile noastre, diavolul este rușinat, iar Dumnezeu este slăvit!

Depresia: o boală sufletească generală



Care este deprimarea pe care o condamnă Sfântul Apostolul Pavel?


1. Deosebirea dintre necaz și deprimare

2. Întristarea, un sentiment patogen

3. O stare a voinței

4. „... moarte lucrează”

5. Roadă a puținei credințe

6. Stare fatalistă/Fatalismul

7. Este păcat

Pricinile depresiei
Așa-zisele încercări ale vieții
Problemele insolubile
Chestiunile legate de sănătatea noastră
Așteptările noastre neîmplinite
Diferențele noastre față de ceilalți
Căderile noastre
Observațiile celorlalți
Pricinile imaginare
Tipul de temperament
Timpul liber
Diavolul și depresia


Roadele amare ale depresiei
„Nedumerire cruntă și întuneric”
Ne omoară harismele
Alungă pacea sufletului
Ne face viața problematică
Lipsă de armonie în relațiile cu ceilalți
Vrăjmaș al sănătății noastre
Depresia și viața duhovnicească


Combaterea depresiei


„Toate le pot în Hristos, Care mă întărește” (Filip. 4, 13)
Recursul la pocăință
Cunoașterea de sine și hotărâri mântuitoare
Izbăvirea de fatalism
Venirea cu picioarele pe pământ
Împăcarea cu realitatea
„Umblăm prin credință”
Gândul la moarte
„Aveți nevoie de răbdare” (Evr. 1, 36)
Combate răul la rădăcina lui
Exerciții de destindere

Adevărul este că noi toți ne dorim viața duhovnicească, dar o căutăm în locuri greșite și în moduri nepotrivite. Adesea credem că viața duhovnicească constă în diversele experiențe pe care le avem din când în când, care sunt legate de rugăciune, de cult, de iscusința cântării, de frumusețea icoanelor, de întreaga structură a vieții noastre creștin-ortodoxe.Și încercând să experimentăm, tinzând să ajungem la gânduri înalte, la trăiri vii, trecem pe lângă ceea ce reprezintă conținutul real și adevărat al vieții duhovnicești. Pentru că viața duhovnicească nu constă în gânduri înalte și trăiri puternice, care se pot naște din alte cauze. Viața duhovnicească depinde de lucrarea Duhului Sfânt al lui Dumnezeu asupra noastră și de modul în care puterea divină, harul, ne schimbă treptat, ne face să ne conformăm treptat cu Hristos, adică să fim asemenea Lui; ne ajută să devenim atât chipul lui Dumnezeu, cât și asemănarea Lui.Prin urmare, toată viața duhovnicească nu este centrată în om, ci în Dumnezeu. În Dumnezeu își are sursa, este determinată de El și este îndreptată spre El. Cuprins  Ce este viața duhovnicească. Dinamica vieții cu Hristos. Cunoașterea de sine. Pacea și concentrarea interioară. Principiul armoniei generale. Între libertate și responsabilitate. Busola sufletuluiÎndrumarea duhovnicească. Semănătorii credinței în lume. Viața contemplativă și activitatea lumească. Fondul ascezei ortodoxe. Întoarcerea la originiSlujirea creștinului într-o societate secularizată. Despre nevoința iubiriiCalea cea strâmtă.