Această lume îşi are începutul în minune, se păstrează prin minune şi se va încheia prin minune. Orice om cugetător când se eliberează din propria agonie şi frământare, şi începe să cugete despre toate câte există şi se găsesc în jurul lui, la această concluzie ar trebuie să ajungă.

Însă mărturia cea mai vrednică de crezare şi fără nicio umbră de îndoială ne-o oferă Sfânta Scriptură a lui Dumnezeu, întărită şi completată de Sfânta Tradiţie.

La oameni, bunul cel mai mare este unul singur: smerenia inimii şi amintirea zilei morţii, vre­mea în care vom ieşi goi din această mare a vieţii şi vom vedea însoţindu-ne înfierările faptelor.

Prin urmare, să străbatem largul mării acestei vieţi curaţi de întinăciune şi să dobândim drept martor al faptelor bune zidirea. Să dezlegăm nodul cel slab care ne ţine legaţi de cele prezente, să îndepărtăm inima noastră de dezmierdarea cea trecătoare, să alungăm grija de multe care ne duce la pieire, să nu ne legăm sufletul cu legături pământeşti, să dispreţuim slava care vine de la cele trecătoare de aici, să dispreţuim floarea lu­crurilor deşarte, care este ca şi vopseaua care lesne îşi pierde culoarea, să străbatem viaţa ca şi cum ne-am îndrepta spre ceruri pe aripile rugăciunii. Noi, cei care păşim pe calea vieţii, să urmărim răsplata che­mării celei de sus a lui Hristos.

Acatistul Maicii Domnului la Icoana Prodromita - Minunile Sfintei Icoane Prodromita

Acatistul si Viata Sfantului Ioan Iacob Hozevitul de la Neamt

O, preacuvioase Parinte Ioane, care cu darul lui Dumnezeu din frageda copilarie ai mers pe calea cea sfanta a desavarsirii si pentru care Preabunul si Preainduratul Dumnezeu a binevoit sa te proslavesti pe pamant si in cer, te rugam, auzi-ne si pe noi, nevrednicii si pacatosii, care indraznim sa venim cu toata evlavia si umilinta catre tine, ca sa te rogi Preabunului Dumnezeu, ca si noua sa ne ajute cu mila si cu indurarile Sale si, prin rugaciunile tale, sa mergem pe calea cea sfanta a poruncilor Lui si din toata inima sa ne silim a lucra cele bune spre folosul sufletelor noastre. Fie ca, prin mila si indurarea lui Dumnezeu si prin sfintele tale rugaciuni, sa avem si noi mila si indurare in ceasul mortii noastre si in ziua Judecatii de apoi. Amin.

Evanghelia dupa Iuda - scrierea apocrifa promovata de National Geografic - este o carte care a facut multa valva. Fara sa o citeasca, multi oameni s-au bucurat de faptul ca au aflat un motiv in plus sa stea departe de Biserica. O Biserica mincinoasa, o Biserica in care oamenii sunt tinuti departe de Adevar, nu isi are rostul. Numai ca, la un studiu atent, se poate observa ca teza principala a "Evangheliei dupa Iuda" - Ca Hristos i-ar fi marturisit marile adevaruri doar apostului Iuda, iar ceilalti ar fi ramas la un stadiu inferior de cunoastere - nu sta in picioare. Dupa ce L-a vandut pe Hristos, Iuda s-ar fi sinucis. Cand ar fi avut timp sa scrie o Evanghelie? Cum ar fi putut fi propovaidor al adevaratei credinte in Hristos un Sinucigas? Nadajduiesc ca cititorii cartii de fata vor intelege falsitatea "Evangheliei dupa Iuda".

Anecdote duhovniceşti cu părintele Ioil Ianakopoulos

Neavând atunci timp suficient din cauza altor obligaţii să scriu ceva demn de acest bărbat, achitându-mă astfel de ceea ce îi datorez acestui preacinstit prieten şi învăţător, am recurs la o soluţie de mijloc: în loc să încerc să descriu eu personalitatea importantă a acestui părinte, m-am gândit să prezint – aceasta nu cere nici timp mult, nici efort – anumite „anecdote” caracteristice din viaţa părintelui Ioil.

Le-am numit caracteristice, întrucât din ele răzbat, cu foarte mare putere, multe din cali­tă­ţi­le minunate ale acestui rar părinte: prezenţă de spirit, agerime, demnitate, hotărâre, curaj, sin­ce­ri­tate – mai ales cea spusă pe şleau -, caracter integru, conservatorism, cugetare pur ortodoxă etc. (Părintele Epifanie Theodoropoulos)

Biserica lui Hristos este cea mai mare zidire de optimism care a fost făcută pe pământ. Optimismul creștinismului nu constituie pur și simplu o teorie duhovnicească, pentru că este trăită și fundamentată.Nu aș putea să mă numesc pe mine însumi creștin, dacă nu aș fi optimist. Și dacă m-aș numi creștin și nu aș fi optimist, nu aș fi un creștin sincer. Și voi toți în zadar vă numiți creștini, dacă voi nu sunteți optimiști. Creștinismul constituie cea mai mare cetate de optimism.Credința, nădejdea și iubirea alcătuiesc împreună optimismul. Numai optimismul ne mântuiește. Dacă nu avem optimism, nu avem credință.Pe chipul optimistului în fiecare zi se răsfrâng razele soarelui, îl încălzesc și îi luminează sufletul, în vreme ce chipul pesimistului rămâne fără soare, iar drept rezultat, sufletul lui este rece și întunecat. Primul – cel optimist – vede florile în fiecare zi, în vreme ce al doilea – pesimistul – vede totul ca pe un loc murdar, plin de gunoaie. Nu poate să existe nicio lucrare creatoare fără optimism.Fraților, să fim optimiști și să avem credințăîn Dumnezeu. Există Creatorul, Făcătorul lumii și Părintele nostru. Gândul acesta să fie temelia sau fundamentul optimismului nostru...Noi să fim optimiști ca și creștini, pentru căîn credința noastră au găsit mângâiere chiar și cei mai deznădăjduiți oameni.A fi cineva optimist înseamnă să trăiască și să prețuiască drept sau corect darul vieții.

Suntem martori ai unei mari și rare minuni – un semn minunat și sfânt al vremurilor: întâia dată, fericita Veșnicie a Sfintei Treimi s-a ancorat în Rastko, și din Rastko cel ce tânjea după Hristos l-a plăsmuit pe Sava cel purtător de Hristos; a doua oară, aceeași Veșnicie s-a ancorat în Vlădica Nicolae, și din Nicolae cel ce tânjea după Hristos l-a plăsmuit înaintea ochilor noștri pe Nicolae cel purtător de Hristos. (...) 
 
De la Sfântul Sava până în ziua de astăzi, ortodoxia noastră n-a avut un mărturisitor mai glăsuitor și mai puternic decât Vlădica Nicolae. Lui îi vor urma în rugăciune, cu minunare, cei ce vor veni după noi, după cum și noi i-am urmat Sfântului Sava, și astfel ne-am îmbunătățit. 
Sfântul Iustin Popovici

Hristos după dragoste ne caută pe noi, și nu pe cele ale noastre. Iar oamenii, din pricina puținătății dragostei, mai mult caută la ale Sale decât la El. Cer de la El și pâine, și ploaie, și rodirea pământului, și sănătate, și toate cele pământești. Și El pe toate le dă, cu tristețe că nu pe El Îl caută. Oamenii uită că, atunci când Îl dobândesc pe El, împreună cu El, dobândesc toate...

Așadar străduiți-vă să vă învățați să-L iubiți pe Hristos mai presus de lume și de toate ale lumii, și mai presus și de sine însuși...

Întreaga Sa dragoste, Hristos a dat-o oamenilor. De aceea El și așteaptă întreaga lor dragoste. Și a ta, cititorule, suflet drag

(lipsa text)

"Crezul" sau "Simbolul credintei" este cea mai concisa si mai exacta expresie a temeiurilor credintei noastre ortodoxe.  Il rostim la fiecare oficiere a Sfintei Liturghii.  Il citim impreuna cu rugaciunile noastre personale.  El reprezinta credinta dreptcredinciosilor si a celor prevazatori, insa celor ce au fost amagiti de gandirea lumeasca si celor ce au fost imbatati de aromele acestei lumi le este greu sa accepte si sa pastreze aceasta credinta.  Adevaratii credinciosi cred in cuvantul Domnului si asteapta cu trezvie implinirea lui.

El reprezinta credinta voastra, o, purtatorilor de Hristos, credinta stramosilor vostri dreptcredinciosi.  Fie aceasta si credinta copiilor vostri, din generatie in generatie, pana la capatul calatoriei!  Aceasta este credinta ortodoxa mantuitoare, care nu a fost niciodata rusinata.  Cu adevarat, aceasta este credinta poporului ales, a celor ce poarta icoana lui Dumnezeu in ei insisi.  La Judecata lui Hristos, in Marea Zi, ei nu se vor intrista, ci vor primi viata si vor fi numiti „binecuvantati”.

„Credinta Sfintilor” este un catehism aparte, o carte unica între cele de felul ei. Lucrarea Sfantului Nicolae Velimirovici, mai cu seama cea prin cuvântul ziditor si vindecator, s-a dovedit a fi una providentiala pentru Ortodoxie într-un veac al necredintei si al racirii dragostei între oameni.

Înca de la aparitia lui în Serbia, în mai multe editii, acest catehism a avut darul de a reda oamenilor acel ceva atat de des pierdut,atat de dureros dorit, atat de scump, minunat si neinteles ce s-ar putea numi: ROSTUL FIINTARII NOASTRE PE PAMANT.