Cine ar putea ramane impasibil atunci cand ar afla groaznicele chinuri, suferintele inimaginabile indurate pentru Hristos de ei, oameni simpli precum noi? Au fost cu siguranta si caderi, dar multimea biruitorilor stiuti si nestiuti au deschis portile raiului. Avandu-le chipul in fata ochilor nostri duhovnicesti ne intrebam: in ce masura viata noastra se aseamana cu a unuia dintre ei? cat am facut sau facem din ceea ce am putea face? Sunt intrebari simpple ce nasc in noi semnele strigarii.

Aceasta carte s-a ivit de la sine, izvorand din sufletul scriitorului, la putin timp dupa adormirea Batranului Porfirie.  Fara a avea pretentia unei expuneri sistematice a celor scrise, cartea a fost bine primita de toti credinciosii crestini, care au vazut in scriitor doar un alt crestin, la fel de simplu ca si ei, care le vorbeste in limbajul de zi cu zi despre toate lucrurile cele minunate si despre toate invataturile pe care si le aminteste din discutiile cu Parintele Porfirie.

Scopul acestei carti nu este aducerea unor laude Parintelui Porfirie, ci acela de a-i indemna pe toti sa-L iubeasca pe Hristos, Care este Totul, asa cum insusi parintele spunea.  Daca fie si un singur suflet se va folosi de aceasta carte, atunci este indreptatita osteneala celor ce au inlesnit aparitia sa.

Educatia copiilor este obligatia primordiala a parintilor.  Parintii care au esuat in educarea copiilor lor sunt socotiti, de obicei, ratati in toate.  Daca ei si-au pus viata in slujba extinderii afacerilor si a inmultirii banilor si averilor, facandu-se magnati si bogatasi, dar n-au miscat nici un deget pentru educarea elementara a copiilor lor, atunci inseamna ca nu numai ca nu le-au oferit nimic acestora, dar s-au mai si luptat si ostenit sa-i faca lenesi, neispraviti si infractori!  si stiti de ce?  Pentru ca banul, cand intra pe mana unor oameni decazuti, face rau atat celor ce il au, cat si celor care sunt lipsiti de el.  Deoarece primii - cei care-l au - profita de ultimii - cei care nu-l au - dupa bunul lor plac.

Din cuprins:

Icoane facatoare de minuni
Medic neplatit
Aparitii binefacatoare
Ocrotire si ajutor

Cuviosul Isaia Pustnicul a vietuit in veacul al cincilea, in pustia schetica din Egipt si in pustia din Gaza Palestinei.  Este cunoscut ca un mare Parinte duhovnicesc, plin de intelepciune si dreapta socoteala; de aceea a fost numit "Inteleptul intre intelepti".  Cele treizeci de cuvinte catre monahi care ne-au ramas de la dansul, sunt izvorate dintr-o adanca traire duhovniceasca si reprezinta adevarata traditie a Parintilor pustiei.  El insusi spune ucenicilor sai ca: nu intelege sa-i invete altceva, decat ceea ce a auzit si vazut la batranii sai Parinti duhovnicesti(Cele 27 de capete despre paza mintii, pe care le avem in Filocalia, vol I, reprezinta un mic extras din Asketiconul Avvei Isaia).

Exista in invataturile lui Dorotei un mare optimism.  Marele vrajmas a fost biruit prin moartea lui Hristos.  Deci il putem birui si noi.  Raul, demonii, n-au putere prea mare de existenta si deci nici de lucrare, decat atata cat le concedem noi.  Ei sunt tari numai prin amagiri, prin inscenari.  Intarirea constiintei de sine, a sensibilitatii noastre spirituale, ne scapa din mrejele inconsistente ale patimilor, ale demonilor.  Patimile lucreaza prin gandurile noastre, mai bine zis prin strambarea lor.  Dar ele sunt constructii ajutate de noi prin neatentie.  Atentia noastra le poate risipi usor, reinsanatosindu-ne.  Ele au sprijin intr-o vointa inselata si inselatoare a noastra.  Socotim ca prin aceasta vointa ne slujim interesele proprii cand de fapt ne deservim fiinta noastra.  E o vointa amagitoare, care e intarita de o pretentie, de pretentia ca avem dreptate cand urmarim interesele noastre egoiste care in scurta vreme se dovedesc contrarii noua.

Acesta este aspectul principal al invataturilor: o simplicitate naturala, o spontaneitate care nu se mai gaseste in nici o alta scriere duhovniceasca din epoca parintilor; ele nu sunt scrieri, sunt cuvinte vii ale unui mare povatuitor duhovnicesc.

Pr. Dumitru Staniloae

Cei ce au ales sa-si petreaca viata intr-o sihastrie ar prefera sa pastreze tacerea, caci tacerea este o comoara de mare pret.  Si, pe cat de greu este  a o dobandi, pe atat de usor este a o pierde.  Fara tacere nu putem auzi neincetata doxologie pe care o indreapta catre Dumnezeu intreaga zidire, de la cea mai umila floricica pana la vulturul zburator in inalturi, de la lacul neclintit pana la cetele puterilor ceresti, de la scancetul pruncului pana la gandirea strabatatoare a omului harazit cu inteligenta.  Iar fara tacere nu putem auzi - si acest lucru este cel mai insemnat - soapta propriei constiinte, glasul lui Dumnezeu in noi, glas usor ca o adiere ce ne va dezvalui saracia noastra, facandu-ne sa ne dorim bogatia Parintelui cel bun, Care ne asteapta sa ne intoarcem in bratele Sale.

"Ce va da omul in schimb pentru sufletul sau?" (Mc. 8,37).  Dar oare asa de mare valoare sa aiba sufletul nostru incat sa nu poata fi rascumparat cu toata lumea asta?  Ca uzim ce spune Mantuitorul mai departe: "De ar dobandi omul toata lumea si de va pierde sufletul sau ce va folosi?" (Mc. 8,36).  Auziti, fratii mei, cat de mare si nemasurata valoare are sufletul nostru si la cata cinste si valoare l-a ridicat pe el insusi Domnul Dumnezeu si Mantuitorul nostru Iisus Hristos?, si daca adevarul este asa, cine va putea vreodata a se impotrivi acestui mare adevar?, sa poata zice ca sufletul nostru este mai ieftin si nu pretuieste cat lumea toata?

Aceasta carte este o adunare de cugetari povatuitoare si de sfaturi bune, extrase din operele multor barbati invatati si scriitori, de preferinta din operele sfintilor Parinti si Invatatori ai Bisericii.

E zadarnica si putin statornica viata ce o ducem pe pamant; e neoprit si trecator timpul, in limitele caruia se strecoara zilele vietii noastre. Cel mai limpede curs al ei adesea e intunecat, pe neasteptate, de cei mai negri nori ai furtunilor vietii. Nestatornica si sovaitoare e fericirea noastra pe pamant; bucuriile noastre sunt amestecate cu supararile; de la bogatie, nu e departe saracia; sanatatea, prin nimic nu e asigurata contra bolilor; viata, in orice moment, poate fi curmata de moarte. E trist cand te gandesti ca viata noastra e de scurta durata, cand vezi si te convingi ca bunurile ei sunt trecatoare. Dar e si mai trist cand, pe langa acestea, ramai nemangaiat. Unde sa cauti mangaiere, daca nu in speranta ca actuala viata pamanteasca nu se nimiceste prin moarte, ca noi trebuie sa asteptam o viata viitoare, dupa moarte?

"Pe tine, trambita cea cu dumnezeiasca glasuire si cereasca albina, care din florile invataturilor ai adunat mierea cea facatoare de viata a dogmelor Treimii si o ai lasat Bisericii lui Hristos bogatie neimputinata, din care gustam noi toti, cu dulce cantare te laudam, cantand tie : Bucura-te, mare ierarhe Vasile!"