Se poate admite ca partial avem semnele vremurilor de pe urma, dar nimeni, fie el profet, sfant, inger sau cel mai mare dintre oameni, nu poate spune exact cand va veni clipa si ceasul Zilei Judecatii de Apoi.

Cartea cuprinde Acatistul Bunei-vestiri a Preasfantei Nascatoare de Dumnezeu si pururea Fecioarei Maria si Paraclisul Preasfintei Nascatoarei de Dumnezeu.

Cartea cuprinde  Acatistul Sfintilor Ciprian si Iustina si Paraclisul Sfantului Sfintitului Mucenic Ciprian.

Neasfarsita iubire de oameni a lui Dumnezeu a binevoit a descoperi un necunoscut si ascuns dar ales rob al Sau, care a avut o credinta neclintita si o dragoste inflacarata pentru Hristos Cel fara de pacat, Caruia Ii slijea cu toata inima sa.  Este vorba de pururea-pomenitul frate in Hristos Atanasie, care a locuit intr-un sat din Macedonia noastra(cea greceasca) si care s-a mutat din Biserica luptatoare la cea biruitoare pe 30 august 2004.

Rugaciunea este viata sufletului. Prin rugaciune intram in comuniune cu Dumnezeu si cu semenii nostri. Crestinul adevarat se recunoaste dupa masura in care iubeste rugaciunea si o pune in lucrare. Rugaciunea este lucrarea de capetenie a fiecarui crestin ortodox care vrea sa se mantuiasca. Dupa cum spun Sfintii Parinti rugaciunea este izvorul tuturor faptelor bune.

Studiu istoric despre cauzele schismei, despre perpetuarea acesteia si despre posibilitatea sau imposibilitatea unirii celor doua Biserici, rasaritene si apusene.

(lipsa text)

Toti cei care au adormit si toti cei care traim in aceasta lume ne aflam intr-o tainica si mai presus de fire comuniune de viata, rugaciune si dragoste frateasca.  Prin aceasta legatura cei vii ii vor ajuta pe cei morti. Astfel a randuit dragostea lui Dumnezeu, voind ca unul sa de mantuiasca prin celalalt.

Pe aceasta legatura se intemeiaza parastasele Bisericii noastre, care dintru inceput le savarsea si se ruga pentru cei adormiti.  Daca parastasele nu ar fi folosit pe cei morti, Biserica nu le-ar fi savarsit si nu s-ar fi rugat pentru ei.

Preotia universala isi are radacinile in preotia generala a intregului popor ales, asa cum apare ea in Vechiul Testament, si rolul ei este acela de a potenta in constiinta umanitatii transcendenta divina absoluta, ca forma de combatere a idolatriei istorice, pregatind aparitia Bisericii.

Preotia speciala, in schimb, sau "preotia apostolica", isi are radacinile in paradigme precise ale Vechiului Testament si a fost menita sa exprime imanenta (coborarea) reala a lui Dumnezeu in lume si in istorie si sa faca astfel posibila experienta intalnirii adevarate a umanitatii cu sfintenia vietii interne a lui Dumnezeu Insusi in cadrul Bisericii.

Raportarea celor doua "preotii" la functionalitatea lor diferita si complementara poate constitui un punct de pornire cu adevarat realist in cadrul efortului ecumenic de apropiere intre confesiuni in speranta atingerii idealului "unitatii vizibile a Bisericilor".  Este ceea ce a incercat sa arate autorul in paginile acestei carți.

Atat "ecumenistii" cat si "antiecumenistii" ignora ratiunile biblice, teologice si metafizice ale acestei distinctii fundamentale dintre cele doua preoții.  Este motivul major pentru care cele doua "partide" nu au intre ele un dialog real si pentru care nu este posibila inca "unirea Bisericilor".  Cartea de fata tocmai acest lucru si-a propus: sa dezvaluie aceste "ratiuni" ca baza pentru o "unire" adevarata in viitor.

Inflacaratul Staret si-a intemeiat casa duhovniceasca pe piatra credintei si a smereniei. Vorbea putin si lucra mult. Manca si se odihnea cu multa infranare.  Era vrajmas al iubirii de placeri lumesti, care, sub aparenta inselatoare a desfatarii, ii inseala pe cei insetati de ea.  Si-a ales calea cea stramta a virtutii care duce la fericita si vesnica odihna, la inceput de nevoie, iar apoi de buna voie.  Prin asceza L-a primit pe Dumnezeu intru sine, dupa ce a aratat mai intai prin eroismul sau ca intr-adevar L-a dorit si apoi prin barbatia sa ca Il poate pastra in sine.  Prin neagoniseala a dobandit aripi de vultur care zboara la inaltime.  Prin culcarea pe jos, prin statul indelung in picioare si prin priveghere si-a inceput nevointa de omorare a patimilor.  Trupul, materia, somnului i s-au supus.  Odihna trupeasca i-a devenit un vrajmas inca din tinerete.

Volumul al treilea cuprinde subiecte care il pot ajuta pe omul chinuit de pacat sa dobandeasca nelinistea cea buna si sa se nevoiasca duhovniceste pentru a se elibera de legaturile pacatului.  Traind pocainta crestinul se va putea dezbraca de omul sau cel vechi care, precum spune undeva Staretul, este "un chirias rau inlauntrul nostru si, ca sa plece, trebuie sa-i daramam casa si sa incepem sa zidim cladirea cea noua, adica pe omul cel nou".

In prima parte a acestui volum au fost cuprinse cu precadere unele cuvinte din cele pe care ni le-a spus Staretul referitoare la ganduri.

Partea a doua se refera la marea binecuvantare pe care o primeste omul de la Dumnezeu atunci cand este nedreptatit si infrunta duhovniceste nedreptatea.

Partea a treia face referire la pacat, care transforma in iad viata pamanteasca; viata care poate deveni, insa, Rai prin nevointa duhovniceasca.

In partea a patra se arata felul in care puterile intunericului, care actioneaza prin uneltele lor, vrajitorii, inselatii etc., desi sunt cu adevarat foarte slabe, pot deveni tari atunci cand omul le da drepturi asupra sa printr-un oarecare pacat greu, prin care si primeste influenta diavoleasca.

In sfarsit, in partea a cincea se accentueaza ca Taina Marturisirii este absolut necesara pentru iertarea pacatelor si ca tot crestinul care voieste sa umble cu siguranta in viata duhovniceasca trebuie sa aiba un povatuitor duhovnicesc.

Pocainta este arta de a curati sufletul de zgura pacatelor.  Interesant ramane faptul ca niciodata pacatele noastre n-au fost piedica in calea intalnirii cu Dumnezeu.  Niciodata nu au existat momente in care Dumnezeu sa nu-si impartaseasca iubirea, mila, iertarea.  Privita la suprafata, pocainta pare a fi ceva superficial, dar la o privire mai atenta vedem ca pocainta se lucreaza in inima.

Parintele Calistrat