Volumul de față – cuprinzând însemnările unui călugăr ortodox anonim, păstrate într-un manuscris uitat și publicate acum pentru prima dată – reprezintă o lectură aducătoare de folos sufletesc, ­plină de duhul luminării și necesară vremurilor noastre, care au uitat ce ­înseamnă isihia.
Chintesența unei înțelegeri la care mintea creștină nu poate ajunge decât în urma unor îndelungate nevoiri ascetice și aprofundări ale teologiei patristice, îndemnurile de aici se descoperă totodată ca rod ales al experienței negrăite a rugăciunii ­neîncetate și al luminării prin har a celui ce i s-a dat de Sus a gusta mult-râvnita isihie.
Prin mijloace terapeutice unice, fără de care nu se pot dobândi adevărata rugăciune, dumnezeiasca smerenie, darul deosebirii gândurilor și duhurilor, vindecarea trupească, dar și a patimilor, însuflețind spre însușirea neîntârziată a tuturor virtuților, cuvintele izvodite de condeiul acestui sihastru anonim vor înlesni deschiderea inimii către harul dumnezeiesc, dându-ne putere cerească spre fericita încununare a luptei și viețuirii creștine.

Cartea de fata doreste sa aduca marturie scrisa despre o mica parte dintre Sfintii care au stralucit in lume de la Pogorarea Duhului Sfant si pana in zilele noastre. Sunt cuprinse aici multe fapte pilduitoare si minuni ale lui Dumnezeu, ale Maicii Domnului si ale multora dintre Sfinti.

Toate istorisirile au fost invesmantate cu una sau mai multe ilustratii ale faptelor. In zilele pe care le traim, cand multe din cele ce ne incaonjoara ne vatama si vederea si mintea, ilustratiile acestei carti vor putea mijloci cititorilor-privitorilor o oarecare luminare launtrica si o samanta de arvuna duhovniceasca.

Cuvintele si faptele ce alcatuies aceasta carte au fost culese din multimea cartilor de suflet folositoare ale Bisericii. Pe alocuri istorisirile au fost indreptate in asa fel incat sa fie mai pe intelesul si la indemana copiilor.

A plăcut Făcătorului şi Judecătorului nevoinţelor noastre să rânduiască de la început ca vremea vieţii noastre pământeşti să fie vreme pregătitoare pentru veşnicie, vreme de deprindere, vreme de luptă şi nevoinţe, vreme de război duhovnicesc, nu vreme de nelucrare, de deşertăciune şi stat ­degeaba, iar ca starea noastră nemuritoare din viitor să fie stare de răsplătire, de slavă şi de veşnică fericire sau stare de veşnică necinstire şi de chinuri cumplite pentru nelucrare, lenevie, nepăsare şi pentru păcate nenumărate. 
Dau mulţumită Domnului pentru îm­bel­şugarea cea zilnică a luminii duhovniceşti şi trupeşti – a Luminii Duhului Celui Sfânt şi a luminii soarelui; pentru îmbelşugarea aerului material curat şi a aerului imaterial al sufletului, care este Duhul Sfânt – Dumnezeu! 
Sfântul Ioan de Kronstadt 

AKEDIA, „duhul trândăvirii” din binecunoscuta rugăciune a Sfântului Efrem Sirul, „starea de paralizie a tuturor puterilor sufletești” de­spre care vorbește Sfântul Teofan Zăvorâtul și care în bună măsură coincide cu conceptul psihologic de deprimare, este una din maladiile duhovnicești cele mai severe ale lumii contemporane. 
De la Sfinții Nicodim Aghioritul, Tihon din Zadonsk, Ignatie Briancianinov, Macarie de la Optina, Teofan Zăvorâtul, Luca al Crimeei până la câteva dintre numele cunoscute ale duhovniciei contemporane din Rusia, cartea de față vă prezintă o perspectivă ortodoxă completă asupra acestei probleme de mare însemnătate și asupra medicamentelor duhovnicești pe care le propune împotriva ei Tradiția Bisericii. 

Despre viata Sfantului Luca al Crimeei, ierarh marturisitor si doctor fara de arginti, urmas al unei vechi familii princiare, artist inzestrat, chirurg genial, profesor universitar, patimitor pentru credinta in temnitele bolsevismului, unul dintre cei mai mari predicatori ai secolului, lucrul cel mai bun care se poate spune sunt propriile lui cuvinte: "Am iubit patimirea, fiindca minunat curateste sufletul!

Un medic genial, profesor universitar, devine arhiereu in anii terorii bolsevice.  Dupa anii petrecuti in inchisori si suferintele exilului la Cercul Polar de Nord in timpul razboiului cu Germania nazista, episcopul-chirurg salveaza vietile a mii de ostasi si numele ierarhului laureat al Premiului Stalin pentru medicina face ocolul lumii.

La adanci batraneti, lipsit de vederea trupeasca avea sa raspunda mirarii starnite de liturghisirea lui fara gres prin urmatoarele cuvinte: „Cel ce si-a inchinat viata Domnului nu poate fi niciodata orb fiindcă Dumnezeu ii da lumina la fel cu cea de pe Tabor".

Autobiografia acestui Sfant al veacului XX, titan al stiintei si titan al duhului deopotriva ofera lumii contemporane o extraordinara lectie de sfintire prin slujire si jertfa a puterilor creatoare cu care Dumnezeu a inzestrat neamul omenesc.

Nu exista subiect de discutie mai primejdios decat Apocalipsa. Interpretarea cu totul literala si superflua a intamplarilor prezentate in Apocalipsa este, evident, pricina de tulburare sufleteasca; la fel de tulburator este si modul facil in care multi dintre contemporani se refera la caracterul "apocaliptic" al timpurilor noastre, fapt care starneste teama si angoasa. Declaratiile ambigue ale unora ca acestia sunt departe de a fi convingatoare. Insa daca un crestin se incumeta sa vorbeasca despre Apocalipsa, este de la sine inteles ca in aceasta, ca si in orice alta imprejurare - cuvintele sale trebuie sa fie masurate, pe cat este cu putinta de clare si in deplin acord cu invatatura universala a Bisericii. 

Schiarhimandritul Ioachim (Parr), egumenul Manastirii Cuvioasei Maria Egipteanca din New York, se ocupa de multi ani cu activitatea misionara si ii ajuta pe cei fara adapost.  Parintele Ioachim a vizitat cateva manastiri din Rusia, a discutat atat cu monahi, cat si cu mireni, si fiecare discutie a fost o lectie de dragoste.  Experienta duhovniceasca – pe care parintele Ioachim o impartaseste din belsug ascultatorilor – va fi de folos tuturor celor ce vor sa traiasca conform Evangheliei si sa invete sa-l iubeasca pe aproapele.

M-am născut în Pipirig pe 13 august 1951, într-o familie cu unsprezece copii, eu fiind mezina. Părin?ii, Maria ?i Dumitru Creangă, ne-au crescut în frică de Dumnezeu ?i în iubire cre?tină. Pe atunci, Păintele Sofian Boghiu picta Biserica „Catedrala Mun?ilor” din Pipirig, ctitorie a Patriarhului Nicodim Munteanu. Părintele Sofian Boghiu m-a botezat ?i mi-a pus numele Olga, spunându-le părin?ilor mei că Sfânta Olga, Împărăteasa Rusiei, mă va ajuta; ?i a?a a fost...

Am avut privilegiul ca primul duhovnic să-mi fie Părintele Paisie Olaru, ?i mai apoi Părintele Ilie Cleopa, cel căruia i-am dus trei ani mâncare în ascunzătoare, la sora mea, Maria Olteanu din Pipirig. Pe atunci, eu aveam opt ani ?i trebuia să ?in taină; ?i am ?inut… Cred că rugăciunile acestor sfin?i părin?i s-au auzit la ceruri ?i a?a am devenit preoteasă, căsătorindu-mă cu teologul Teoctist Caia, absolvent al Academiei Teologice din Zagorsk-Moscova. În anul 1973, Preafericitul Pimen, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Ruse, apreciind meritele studentului Teoctist Caia, mi-a trimis o invita?ie oficială pentru un pelerinaj în fosta Uniune Sovietică, timp de o lună, motivând: „Pentru încurajarea unei viitoare preotese”. A?a am putut să mă rog în unele dintre cele aproape două mii de biserici ?i mănăstiri din Moscova, la mănăstirile de pe Inelul de Aur al Rusiei, la cele din Sankt Petersburg, Odessa, Kiev, Poltava, prilej cu care m-am bucurat de atâtea comori spirituale.

Nu întâmplător m-am rugat în Catedrala Poltavei, acolo unde a fost botezat Petru Velicikovski, ?i am gustat din dulcea]a meleagurilor natale, unde a copilărit Sfântul Paisie… Poltava este asemenea Grădinii Raiului, are livezi nesfâr?ite, la umbra cărora Petru citea ?i iar citea, spunând că vrea să devină „cititor”. [...]

Cele mai frumoase povestiri din această carte mi le-a ?optit Sfântul Paisie pe când mă rugam cu lacrimi si-mi îngăduie a-i pune via?a în poveste. Sfântul mă lua de mână, îmi revela raiul, apoi, ceea ce vedeam ?i auzeam scriam... Cine se roagă Sfântului Paisie de la Neam? dobânde?te îndrăzneală la Dumnezeu, prin mijlocirea acestuia.

Oriunde ne-am uita în această lume, pretutindeni vedem doar stricăciune, deșertăciune și păcat. Pretutindeni predomină cele pământești și stricăcioase, conversațiile deșarte și lipsite de conținut, faptele pline de deșertăciune – care aproape că nu ne aduc aminte deloc de cer, de Dumnezeu și de viața de dincolo. Numai în casele evlavioase, icoanele lui Iisus Hristos, ale Preacuratei Sale Maici și ale sfinților Săi le aduc aminte celor care vor să înțeleagă că suntem creștini, mădulare ale lui Hristos și moștenitori ai Împărăției Sale; că așteptăm învierea morților și viața veacului viitor, în care ne vom uni cu Domnul și cu sfinții, curățindu-ne de orice întinăciune a trupului și a sufletului. Așadar, vedeți ce diferență există între Biserică și lume! Vedeți cât de folositor îi este și câtă nevoie are creștinul să vină la Biserica lui Dumnezeu, să se educe pentru patria cerească, să se sălășluiască în el Duhul lui Hristos, ca să se cultive în el trăsături cerești și sfinte! Căci unde, dacă nu aici, veți auzi Cuvântul lui Dumnezeu; unde, în afară de Biserică, vă vor fi puse la dispoziție tainele credinței; de unde veți lua puteri de a trăi creștinește? Toate acestea sunt în Biserică și le primim de la Biserică. De aceea să îndrăgiți să frecventați Biserica lui Dumnezeu și să vă faceți pe voi înșivă biserici vii ale lui Dumnezeu „ca pietre vii, zidiți-vă drept casă duhovnicească, preoție sfântă, ca să aduceți jertfe duhovnicești, bineplăcute lui Dumnezeu, prin Iisus Hristos” (I Pt. 2, 5).

Fraților, nu în mod întâmplător această rugăciune a fost rânduită în Sfântul și Marele Post, fiind repetată la fiecare slujbă de mai multe ori. Fără de îndoială că Sfânta Biserică a făcut aceasta deoarece, cu toate că rugăciunea aceasta este scurtă, ascunde în sânul ei un tezaur măreț de gânduri și simțăminte sfinte, punându-ne în față cu multă limpezime nevoile noastre duhovnicești.

De aceea, vom urmări intenția Sfintei Biserici și folosul nostru sufletesc, dacă vom face din această rugăciune obiectul discuțiilor noastre și vom analiza fiecare cerere a ei în parte. Astfel, în fața noastră vor apărea o serie întreagă de virtuți sfinte cu care trebuie să ne înfrumusețăm sufletul, dar și o mulțime întunecată de păcate și de patimi de care ar trebui să ne păzim inima.

Cand ne rugam in fata lui Dumnezeu, trebuie sa fim cu inima infranta. Noi ne infatisam insa cu egoism si cu inimile reci. Doar ne facem datoria. De exemplu, citim rugaciunile de seara, fara sa plangem si fara simtamantul unei adevarate vinovatii.

Omul trebuie sa fie intotdeauna cu ochii in lacrimi vazand bunatatile pe care Dumnezeu i le ofera. Intotdeauna sa Ii multumeasca. Daca insa omul va fi pacalit si va crede ca tot ce a facut este al lui, va veni si ziua in care va iesi ca firul de par din aluat si va fi umilit.

Fiecare ispita si suferinta in viata omului este si o calire, o slefuire. Este o pilire, care slefuieste o anormalitate a sufletului lui, pentru a-l face potrivit pe acesta pentru Imparatia cerurilor.

Cu smerenie sa primestisşi nu ca si cum ti s-ar cuveni ceva. Sa te consideri pe tine insuti nevrednic pentru a primi, si atunci, in ochii lui Dumnezeu, esti vrednic sa primesti.

În prelungirea amintirilor despre tatăl său, „preotul care s-a urcat la cer”, părintele Gheorghiu îşi evocă aici mai pe larg primii ani din viaţă, o viaţă petrecută în jurul Bisericii. Dându-şi seama că poartă un nume care nu există în calendarul bisericesc, copilul Virgil îşi propune la vârsta de şapte ani să se facă el însuşi sfânt. Află că pentru aceasta trebuie să ajungă să-şi iubească vrăjmaşii… Într-o minunată împletire de poezie, suspans şi înaltă spiritualitate, ni se oferă o neuitată iniţiere într-un creştinism trăit ca realizare a aspiraţiei spre sfinţenie a fiinţei umane. Hagiografia nu ţine de spectaculos, ci e perfect ancorată în viaţă ca răspunsul sufletului credincios la chemarea Evangheliei ce răsună de veacuri în Biserică. Lectură fascinantă, aceste noi amintiri dintr-o copilărie teologică sunt nu numai o admirabilă teologie literară, ci poate cartea cea mai revelatoare a sufletului părintelui Virgil Gheorghiu.