O interpretare pe intelesul copiilor si nu numai. Aceasta Biblie ilustrata se adreseaza tuturor celor ce vor sa inteleaga, intr-o maniera placuta scrierile biblice.

Varsta recomandata: de la cel mai mic la cel mai mare.

(lipsa text)

(lipsa text)

Poveştile celor 12 prinţese şi împărătese sunt:

• - Prinţesa Apolinaria
• - Împărăteasa Teodora a II-a
• - Prinţesa Drosida
• - Alexandra, Împărăteasa
• - Împărăteasa Elena
• - Cneaghina Fevronia
• - Împărăteasa Ana
• -  Împărăteasa Irina
• - Prinţesa Casdoas
• - Nana, Împărăteasa Georgiei
• - Teodora, Împărăteasa lui Iustinian
• - Împărăteasa Teofana

Pline de caldura si omenie, aceste istorisiri venite din inima blanda a Rusiei lui Serafim de Sarov si a nenumaratilor mucenici vor hrani cu dragoste sufletele copiilor, vor odihni cu gingasie sufletele ostenite si impovarate ale parintilor, vor insenina fruntile brazdate de vreme ale bunicilor.

Cartea profesorului Foundoulis aduce in discutie fondul principal, unitar si comun al vietii liturgice a Bisericii Ortodoxe, insistand pe originea si evolutia istorca a celor mai diverse aspect ale acesteia. Din punctul acesta de vedere ea reprezinta si pentru cititorul roman si, mai ales, pentru preotul ortodox roman, un izvor extrem de bogat de raspunsuri si lamuriri liturgice. Dar, in egala masura, aceasta consemneaza si diferentele liturgice dintre Bisericile ortodoxe locale, pronuntandu-se deseori asupra corectitudinii si justificarii lor sau sugerand oportunitatea corectarii lor, acolo unde este cazul, cu argumente istorice si teologice. Cititorul isi va intari constiinta unitatii diacronice dar si actuale a Ortodoxiei, constatand cat de unitara a fost si a ramas viata liturgica a ortodocsilor de-a lungul istoriei, dar luand act de caracterul dinamic al acesteia, de particularitatile specifice care subliniaza personalitatea si libertatea de expresie a ortodocsilor, particularitati care nu contravin fidelitatii fata de traditia comuna a Bisericii celei Una, ci puncteaza rodirea vie si libera a Duhului lui Dumnezeu.

Arhiepiscopul Andronic de Perm († 7 iunie 1918) nu este doar unul dintre noii ieromartiri ruşi, ci şi una dintre numeroasele personalităţi bisericeşti, care s-au ridicat la înălţimea circumstanţelor, înainte şi după revoluţie, şi care au luptat cu conştiinciozitate pentru credinţa ortodoxă şi pentru poporul lui Dumnezeu. Cinstit, muncitor, curajos, cult şi, întâi de toate, credincios pâna la moarte (Apocalipsa 2, 10), descrie în scrisori, circulare, predici, articole şi pagini de jurnal situaţia întunecată socio-politică din ţara sa, erodarea în mare parte a plinătăţii bisericeşti de către ateism şi de către insuficienţa pastorală a clerului rusesc din toate treptele, de dinainte de schimbarea regimului. Fie ca toate cele relatate în paginile care urmează să devină prilejuri de problematizare pentru noi toţi, dar mai ales pentru păstori. Să ne mişte spre pocăinţă, rugăciune şi lucrare duhovnicească. Să ne inspire râvnă dumnezeiască pentru re-evanghelizarea acelor fraţi ai noştri care s-au înstrăinat de tradiţia ortodoxă mântuitoare şi care s-au predat secularizării distrugătoare. Să ne înveţe că trebuie să facem ceea ce putem, cu ajutorul lui Dumnezeu, pentru preîntâmpinareaunei nenorociri asemănătoare cu cea pe care au cunoscut-o fraţii noştri de-o credinţă, din Nord. Să ne înţelepţească, în cele din urmă, încât să trăim şi să acţionăm nu ca nişte neînţelepţi, ci precum cei înţelepţi, răscumpărând vremea, căci zilele rele sunt.(Efeseni 5, 15-16)

Volumul, alcătuit cu sprijinul doamnei Ioana Feodorov, fiica autorului, cea care a oferit și Cuvântul înainte, cuprinde trei lucrări ale lui Virgil Cândea, Geneza unui ideal, Un mare ctitor: Neagoe Basarab și Învățăturile lui Neagoe Basarab. Primul monument al experienței diplomatice românești medievale, publicate în perioada în care lucra la Biblioteca Academiei, cărora se alătură o serie de aprecieri față de personalitatea eruditului academician din partea unor ierarhi și academicieni, dar și a prietenului său de-o viață, Profesorul Paul H. Stahl. 

„La ora actuală, din pricina răcirii noastre aproape totale faţă de sfânta credinţă în Domnul nostru Iisus Hristos, a lipsei de atenţie faţă de lucrarea proniei Sale în ceea ce ne priveşte şi a lipsei de comuniune a omului cu Dumnezeu, am degradat atât de mult, încât putem susţine negreşit că ne-am îndepărtat aproape cu totul de o viaţă autentic creştină. De aceea acum ni se par stranii cuvintele Sfintei Scripturi, când Duhul lui Dumnezeu a spus prin gura lui Moise: Şi L-a văzut Adam pe Domnul mergând prin rai (Facerea 3, 8).
De mai multe ori şi în alte locuri ale Sfintei Scripturi se vorbeşte despre arătarea lui Dumnezeu oamenilor.
Iată că unii mai şi spun: «Aceste locuri sunt de neînţeles, oare oamenii puteau să-L vadă într-un mod atât de evident pe Dumnezeu?». Or, aici nu este nimic de neînţeles. Această necredinţă a rezultat
din cauza faptului că ne-am îndepărtat de profunzimea tainică a creştinismului primar şi, sub pretextul iluminării, am ajuns într-un asemenea întuneric al necunoştinţei, încât ni se pare de neconceput faptul
pe care cei din vechime îl înţelegeau cu claritate; lor nu li se părea straniu conceptul de vedere a lui Dumnezeu.
Oamenii aceia nu L-au inventat pe Dumnezeu şi harul Sfântului Său Duh, nici în stări de visare, nici în tulburări ale imaginaţiei, ci L-au văzut în realitate.
Am devenit mult prea neatenţi la lucrarea propriei mântuiri, de unde şi rezultă neînţelegerea multor altor cuvinte ale Sfintei Scripturi, în sensul în care ar trebui. Toate acestea sunt urmările faptului
că nu căutăm harul lui Dumnezeu, că nu Îi permitem, din pricina mândriei minţii noastre, să sălăşluiască în sufletele noastre. Or, nu facem aceasta fiindcă nu avem luminarea adevărată de la Domnul,
pe care El o trimite în inimile oamenilor care flămânzesc şi însetează cu toată inima lor după adevărul lui Dumnezeu”11.

O dragoste frăţească adâncă şi puternică, despre care nici măcar Sergiu nu ştia până atunci că o poartă în inimă, se dezvăluie cu prilejul unei certe dintre el şi sora lui mai mică, Diana. Să ştiţi că nu am tras cu urechea! S-au certat cam tare, iar eu am auzit. Ia să vedem, acum, se împacă?...

Cartea de față își propune să ajute cititorii să pătrundă mai profund în esența duhovnicească a tradiției artei sacre bizantine. Arta bizantină nu poate fi condamnată că nu este firească, realistă, sau pentru că nu reproduce fidel lumea exterioară. Scopul ei este unul foarte diferit. Ea are o funcție religioasă. Ea caută să exprime lucruri duhovnicești spre a-l ajuta pe om să pătrundă tainele religiei creștine, să se ridice la un nivel superior al ființei. Perioada bizantină este o perioadă istorică și un loc în care oamenii au viețuit cu o aspirație către suprafiresc, către veșnicie. Bizantinii credeau în tainele și adevărul revelate de Hristos, cu alte cuvinte, în minunata lume care există dincolo de cea percepută de simțurile și rațiunea noastră, întrucât anticii s-au oprit în punctul acela.

Lumea antică este împărăția logicii, măsurii și a morții. Bizanțul este împărăția credinței, a emoției duhovnicești și a nemuririi. Acest lucru poate fi limpede observat în arta fiecăreia dintre aceste două lumi. Creștinismul a rafinat „omul dionisiac și apollonic”, l‐a îndreptat spre adâncurile sale și i‐a dăruit „ochi și urechi duhovnicești”, spre a putea cerceta adâncimile de nepătruns ale duhului și spre a asculta „dumnezeieștile ecouri”.