Volumul de față – cuprinzând însemnările unui călugăr ortodox anonim, păstrate într-un manuscris uitat și publicate acum pentru prima dată – reprezintă o lectură aducătoare de folos sufletesc, ­plină de duhul luminării și necesară vremurilor noastre, care au uitat ce ­înseamnă isihia.
Chintesența unei înțelegeri la care mintea creștină nu poate ajunge decât în urma unor îndelungate nevoiri ascetice și aprofundări ale teologiei patristice, îndemnurile de aici se descoperă totodată ca rod ales al experienței negrăite a rugăciunii ­neîncetate și al luminării prin har a celui ce i s-a dat de Sus a gusta mult-râvnita isihie.
Prin mijloace terapeutice unice, fără de care nu se pot dobândi adevărata rugăciune, dumnezeiasca smerenie, darul deosebirii gândurilor și duhurilor, vindecarea trupească, dar și a patimilor, însuflețind spre însușirea neîntârziată a tuturor virtuților, cuvintele izvodite de condeiul acestui sihastru anonim vor înlesni deschiderea inimii către harul dumnezeiesc, dându-ne putere cerească spre fericita încununare a luptei și viețuirii creștine.

Cartea de fata doreste sa aduca marturie scrisa despre o mica parte dintre Sfintii care au stralucit in lume de la Pogorarea Duhului Sfant si pana in zilele noastre. Sunt cuprinse aici multe fapte pilduitoare si minuni ale lui Dumnezeu, ale Maicii Domnului si ale multora dintre Sfinti.

Toate istorisirile au fost invesmantate cu una sau mai multe ilustratii ale faptelor. In zilele pe care le traim, cand multe din cele ce ne incaonjoara ne vatama si vederea si mintea, ilustratiile acestei carti vor putea mijloci cititorilor-privitorilor o oarecare luminare launtrica si o samanta de arvuna duhovniceasca.

Cuvintele si faptele ce alcatuies aceasta carte au fost culese din multimea cartilor de suflet folositoare ale Bisericii. Pe alocuri istorisirile au fost indreptate in asa fel incat sa fie mai pe intelesul si la indemana copiilor.

A plăcut Făcătorului şi Judecătorului nevoinţelor noastre să rânduiască de la început ca vremea vieţii noastre pământeşti să fie vreme pregătitoare pentru veşnicie, vreme de deprindere, vreme de luptă şi nevoinţe, vreme de război duhovnicesc, nu vreme de nelucrare, de deşertăciune şi stat ­degeaba, iar ca starea noastră nemuritoare din viitor să fie stare de răsplătire, de slavă şi de veşnică fericire sau stare de veşnică necinstire şi de chinuri cumplite pentru nelucrare, lenevie, nepăsare şi pentru păcate nenumărate. 
Dau mulţumită Domnului pentru îm­bel­şugarea cea zilnică a luminii duhovniceşti şi trupeşti – a Luminii Duhului Celui Sfânt şi a luminii soarelui; pentru îmbelşugarea aerului material curat şi a aerului imaterial al sufletului, care este Duhul Sfânt – Dumnezeu! 
Sfântul Ioan de Kronstadt 

AKEDIA, „duhul trândăvirii” din binecunoscuta rugăciune a Sfântului Efrem Sirul, „starea de paralizie a tuturor puterilor sufletești” de­spre care vorbește Sfântul Teofan Zăvorâtul și care în bună măsură coincide cu conceptul psihologic de deprimare, este una din maladiile duhovnicești cele mai severe ale lumii contemporane. 
De la Sfinții Nicodim Aghioritul, Tihon din Zadonsk, Ignatie Briancianinov, Macarie de la Optina, Teofan Zăvorâtul, Luca al Crimeei până la câteva dintre numele cunoscute ale duhovniciei contemporane din Rusia, cartea de față vă prezintă o perspectivă ortodoxă completă asupra acestei probleme de mare însemnătate și asupra medicamentelor duhovnicești pe care le propune împotriva ei Tradiția Bisericii. 

Despre viata Sfantului Luca al Crimeei, ierarh marturisitor si doctor fara de arginti, urmas al unei vechi familii princiare, artist inzestrat, chirurg genial, profesor universitar, patimitor pentru credinta in temnitele bolsevismului, unul dintre cei mai mari predicatori ai secolului, lucrul cel mai bun care se poate spune sunt propriile lui cuvinte: "Am iubit patimirea, fiindca minunat curateste sufletul!

Un medic genial, profesor universitar, devine arhiereu in anii terorii bolsevice.  Dupa anii petrecuti in inchisori si suferintele exilului la Cercul Polar de Nord in timpul razboiului cu Germania nazista, episcopul-chirurg salveaza vietile a mii de ostasi si numele ierarhului laureat al Premiului Stalin pentru medicina face ocolul lumii.

La adanci batraneti, lipsit de vederea trupeasca avea sa raspunda mirarii starnite de liturghisirea lui fara gres prin urmatoarele cuvinte: „Cel ce si-a inchinat viata Domnului nu poate fi niciodata orb fiindcă Dumnezeu ii da lumina la fel cu cea de pe Tabor".

Autobiografia acestui Sfant al veacului XX, titan al stiintei si titan al duhului deopotriva ofera lumii contemporane o extraordinara lectie de sfintire prin slujire si jertfa a puterilor creatoare cu care Dumnezeu a inzestrat neamul omenesc.

Nu exista subiect de discutie mai primejdios decat Apocalipsa. Interpretarea cu totul literala si superflua a intamplarilor prezentate in Apocalipsa este, evident, pricina de tulburare sufleteasca; la fel de tulburator este si modul facil in care multi dintre contemporani se refera la caracterul "apocaliptic" al timpurilor noastre, fapt care starneste teama si angoasa. Declaratiile ambigue ale unora ca acestia sunt departe de a fi convingatoare. Insa daca un crestin se incumeta sa vorbeasca despre Apocalipsa, este de la sine inteles ca in aceasta, ca si in orice alta imprejurare - cuvintele sale trebuie sa fie masurate, pe cat este cu putinta de clare si in deplin acord cu invatatura universala a Bisericii. 

Maica Domnului de la Tihvin, care se păstrează acum la Mănăstirea Adormirii Maicii Domnului din oraşul Tihvin, este una dintre cele mai cinstite icoane de pe întreg cuprinsul Rusiei. După o veche tra­diţie, aceasta este zugrăvită de către Sfân­tul Apostol şi Evanghelist Luca și despre ea Maica Domnului a spus: „Darul meu să fie cu această icoană!” Icoana a ajuns din Bizanţ în Rusia, după mărturia mai multor cronici ruseşti, în anul 1383, „purtată fiind de către o mână nevăzută prin văzduh şi strălucind asemenea soarelui”.
La rugăciunile făcute înaintea acestei icoane s-a săvârşit încă din vremurile de demult mulţime de minuni şi tămăduiri. Ajutorul dat de Maica Domnului prin icoana sa de la Tihvin nu a încetat însă nici în zilele noastre. Mărturiile consemnate în această carte sunt o dovadă în acest sens...

Viața și minunile Sfântului Martin pot aduce nespus de multă mângâiere și nădejde omului de azi, copleșit de necazuri, sărăcie, agresivitate și nesiguranță. În fiecare împrejurare a vieții lui, încă din copilărie, Sfântul, punându-și nădejdea numai în Dumnezeu, a fost blând, milostiv, ascultător și demn în același timp, uneori chiar cu prețul unor mari suferințe. Într-o iarnă geroasă, când era catehumen, L-a văzut în vis pe Hristos înconjurat de îngeri, îmbrăcat cu jumătate din propria lui haină, pe care i-o dăruise unui sărac. A răbdat pentru Domnul bătăi și umiliri de la cei de altă credință; a convertit mulțimi mari de păgâni; a înviat mai mulți morți, între care și un sinucigaș, ca să poată să se spovedească și să ceară iertare de la Dumnezeu și să primească răstimp de pocăință. Astfel, Sfântul Martin a devenit marele ocrotitor al celor care se află în mâhniri, în depresie ori au tendințe sinucigașe. A vindecat mulțimi nenumărate de bolnavi ce aveau felurite suferințe ori beteșuguri, a stat la rugăciune, nevătămat, în mijlocul unei încăperi cuprinse de flăcări, l-a păzit viu, atârnat în ștreang vreme de trei zile, pe un om care fusese spânzurat și care i se rugase stăruitor să fie izbăvit de o astfel de moarte. Blândețea Sfântului Martin i-a cucerit chiar și pe cei care veneau cu gând să-l omoare, căci nu puteau ridica mâna asupra lui, chipul său fiind de-a pururi senin și luminat de o bucurie cerească.

Cine se apleacă cu interes asupra vieții și personalității părintelui Dionisie Ignat rămâne uimit de multitudinea darurilor cu care l-a binecuvântat Dumnezeu, dar și de trăsăturile care îi zugrăvesc portretul lăuntric, rar întâlnite în același om: iubitor față de semenii săi până la jertfirea de sine și aspru apărător al canoanelor și pravilelor Sfinților Părinți; un român care își afirma cu mândrie rădăcinile etnice, dar care diagnostica precis, cu durere, bolile sufletești specifice românilor; îndrăgostit de neamul românesc și, totodată, propovăduitor al iubirii nețărmurite pentru „întregul Adam,” după cuvântul Sfântului Apostol Pavel: în Hristos „nu mai este iudeu, nici elin; nu mai este nici rob, nici liber; nu mai este parte bărbătească
Gheronda Dionisie de la Colciu, chip al dragostei dumnezeiești și parte femeiască.” (Galateni 3, 28)

De la părintele Dionisie putem învăța că principiile și valorile lumii duhovnicești sunt altele, radical diferite de cele care definesc împărăția acestei lumi: în viața noastră de zi cu zi sunt la mare cinste autoafirmarea, iubirea narcisistă, graba. Pentru lumea nevăzută, dragostea, prihănirea de sine, răbdarea necazurilor și a încercărilor devin adevărate căi de acces spre veșnicie, spre lumina nezidită a lui Hristos.

Preacuvioase Parinte Efrem, lumina dumnezeiasca pe care ai purtat-o in adancul sufletului s-a facut cunoscuta tuturor dintru taria si barbatia duhovniceasca prin care ai infrant caznele calailor tai, biruind desavarsit prin moartea martirica.  Nu puteau ei pricepe nicidecum ceea ce se petrecea sub ochii lor: iti omorau trupul, dar sufletul tau era vesnic biruitor cu Hristos; ti-au varsat sangele pe pamant, iar Dumnezeu revarsa peste veacuri multime de minuni prin tine; ti-au ciopartit trupul spre a-si duce la plinatate batjocura, iar astazi zeci de mii de oameni alearga sa se inchine sfintelor tale moaste; intru tine se salasluia Mantuitorul Hristos cu a Sa lumina, intru ei se afla stapanitorul cel cumplit al lumii dimpreuna cu bezna iadului.  Nu gasim cuvinte spre a ne bucura si a-ti aduce cinstea cuvenita, dar, dupa a noastra putere si intelegere, te rugam sa luminezi si sufletele noastre cu dragostea Domnului Hristos, ca, pecetluindu-ni-se inimile intru ea, sa punem temelie noua a vietii, dobandind minte treaza si veghetoare, intru care sa deosebim duhurile gandurilor noastre.  Si fie ca, astfel luminati, sa purcedem si noi intru implinirea poruncilor Sfintei Evanghelii, in care salasluieste puterea Fiului Tatalui si care pot sa faca lucratoare Imparatia lui Dumnezeu care se afla inlauntrul nostru.

Cartea de faţă cuprinde amintirile din Sfântul Munte ale părintelui Heruvim Karambelas, o minunată comoară duhovnicească din care s‑a hrănit toată viaţa și cu care a hră­nit o mulţime de călugări şi mireni.

„Ce folos ar avea omul să câştige lu­mea întreagă, dar să‑şi păgubească sufletul? Sau ce-ar pu­tea da omul în schimbul sufletului său? Călugării sunt cei mai buni negustori. Pierd puţin şi câştigă mult. Le lasă pe cele mici şi le dobândesc pe cele mari. Dis­pre­ţuiesc cele vremelnice şi aleg cele veşnice. Se lea­pădă de cele lumeşti şi îşi strâng comoară în ce­ruri”.

„Îmi vor rămâne întipăriţi în minte pentru totdeauna aceşti părinţi cu chipurile lor smerite, tăcute, cu ochii plecaţi în pământ, cu dulamele ponosite, cu cio­rapi albi de lână, cu ghetele butucănoase, cu desaga, toiagul şi cu şiragul de mătănii în mână, ros de atâta folo­sire... Nu‑i voi uita niciodată. Patruzeci de ani au tre­cut, dar taina tăcerii lor, străduinţa lor de a rămâne tot timpul în umbră, îmi stârnesc şi acum admiraţia, pe care o păstrez în suflet neatinsă, de parcă i‑aş fi văzut ieri. Însufleţite vase pline de mir ale Sfântului Duh! S‑au lepădat de toate cele din afară, de toate câte ţin de rânduiala aces­tei lumi, de toate cele deşarte. Au săpat în adâncul su­fle­tului lor, şi‑au lucrat lumea lăuntrică şi au găsit ast­fel comoara. L‑au găsit pe Dumnezeu, au găsit Îm­pă­ră­ţia cerurilor. Câte nu ar avea să spună lumii aces­teia, care şi‑a pierdut calea şi liniştea, această lepă­dare de sine, acest eroism fără asemănare, această în­dumne­ze­ire a lor întru Iisus Hristos!”
Arhim. Heruvim Karambelas

Conceput in maniera unei tragedii antice, sub patronajul Condotierei, Preasfanta Nascatoare de Dumnezeu, Maica celor sarmani si obiditi din mirificul tinut al Vrancei, romanul ilustreaza oprimarea cotidiana cultivata de catre regimurile tarilor rasaritene aflate in spatele Cortinei de Fier. Asa cum se intampla adesea la Gheorghiu, trama politista – punctul de plecare al intrigii fiind o crima de care este acuzat un monah, savarsita de Sarbatoarea Nationala, zi in care invadatorii, deveniti conducatori ai Republicii Penitenciare Romane, supuneau intreg poporul la marsuri si defilari fortate, prin care acesta sa-si manifeste atasamentul fata de regim – , se indreapta catre un fel de taina, in sensul religios al termenului, intretinand pe tot parcursul cartii o reflexie metafizica si poetica asupra conditiei umane.

Prin Condotiera – roman ce a cunoscut mai multe editii in limba franceza, fiind tradus, inca de la aparitie, in zeci de limbi – Constantin Virgil Gheorghiu, preotul-romancier, preotul-poet, confirma, fara umbra de ndoiala, ca este unul din cei mai de seama scriitori contemporani.