Volumul de față – cuprinzând însemnările unui călugăr ortodox anonim, păstrate într-un manuscris uitat și publicate acum pentru prima dată – reprezintă o lectură aducătoare de folos sufletesc, ­plină de duhul luminării și necesară vremurilor noastre, care au uitat ce ­înseamnă isihia.
Chintesența unei înțelegeri la care mintea creștină nu poate ajunge decât în urma unor îndelungate nevoiri ascetice și aprofundări ale teologiei patristice, îndemnurile de aici se descoperă totodată ca rod ales al experienței negrăite a rugăciunii ­neîncetate și al luminării prin har a celui ce i s-a dat de Sus a gusta mult-râvnita isihie.
Prin mijloace terapeutice unice, fără de care nu se pot dobândi adevărata rugăciune, dumnezeiasca smerenie, darul deosebirii gândurilor și duhurilor, vindecarea trupească, dar și a patimilor, însuflețind spre însușirea neîntârziată a tuturor virtuților, cuvintele izvodite de condeiul acestui sihastru anonim vor înlesni deschiderea inimii către harul dumnezeiesc, dându-ne putere cerească spre fericita încununare a luptei și viețuirii creștine.

Cartea de fata doreste sa aduca marturie scrisa despre o mica parte dintre Sfintii care au stralucit in lume de la Pogorarea Duhului Sfant si pana in zilele noastre. Sunt cuprinse aici multe fapte pilduitoare si minuni ale lui Dumnezeu, ale Maicii Domnului si ale multora dintre Sfinti.

Toate istorisirile au fost invesmantate cu una sau mai multe ilustratii ale faptelor. In zilele pe care le traim, cand multe din cele ce ne incaonjoara ne vatama si vederea si mintea, ilustratiile acestei carti vor putea mijloci cititorilor-privitorilor o oarecare luminare launtrica si o samanta de arvuna duhovniceasca.

Cuvintele si faptele ce alcatuies aceasta carte au fost culese din multimea cartilor de suflet folositoare ale Bisericii. Pe alocuri istorisirile au fost indreptate in asa fel incat sa fie mai pe intelesul si la indemana copiilor.

A plăcut Făcătorului şi Judecătorului nevoinţelor noastre să rânduiască de la început ca vremea vieţii noastre pământeşti să fie vreme pregătitoare pentru veşnicie, vreme de deprindere, vreme de luptă şi nevoinţe, vreme de război duhovnicesc, nu vreme de nelucrare, de deşertăciune şi stat ­degeaba, iar ca starea noastră nemuritoare din viitor să fie stare de răsplătire, de slavă şi de veşnică fericire sau stare de veşnică necinstire şi de chinuri cumplite pentru nelucrare, lenevie, nepăsare şi pentru păcate nenumărate. 
Dau mulţumită Domnului pentru îm­bel­şugarea cea zilnică a luminii duhovniceşti şi trupeşti – a Luminii Duhului Celui Sfânt şi a luminii soarelui; pentru îmbelşugarea aerului material curat şi a aerului imaterial al sufletului, care este Duhul Sfânt – Dumnezeu! 
Sfântul Ioan de Kronstadt 

AKEDIA, „duhul trândăvirii” din binecunoscuta rugăciune a Sfântului Efrem Sirul, „starea de paralizie a tuturor puterilor sufletești” de­spre care vorbește Sfântul Teofan Zăvorâtul și care în bună măsură coincide cu conceptul psihologic de deprimare, este una din maladiile duhovnicești cele mai severe ale lumii contemporane. 
De la Sfinții Nicodim Aghioritul, Tihon din Zadonsk, Ignatie Briancianinov, Macarie de la Optina, Teofan Zăvorâtul, Luca al Crimeei până la câteva dintre numele cunoscute ale duhovniciei contemporane din Rusia, cartea de față vă prezintă o perspectivă ortodoxă completă asupra acestei probleme de mare însemnătate și asupra medicamentelor duhovnicești pe care le propune împotriva ei Tradiția Bisericii. 

Despre viata Sfantului Luca al Crimeei, ierarh marturisitor si doctor fara de arginti, urmas al unei vechi familii princiare, artist inzestrat, chirurg genial, profesor universitar, patimitor pentru credinta in temnitele bolsevismului, unul dintre cei mai mari predicatori ai secolului, lucrul cel mai bun care se poate spune sunt propriile lui cuvinte: "Am iubit patimirea, fiindca minunat curateste sufletul!

Un medic genial, profesor universitar, devine arhiereu in anii terorii bolsevice.  Dupa anii petrecuti in inchisori si suferintele exilului la Cercul Polar de Nord in timpul razboiului cu Germania nazista, episcopul-chirurg salveaza vietile a mii de ostasi si numele ierarhului laureat al Premiului Stalin pentru medicina face ocolul lumii.

La adanci batraneti, lipsit de vederea trupeasca avea sa raspunda mirarii starnite de liturghisirea lui fara gres prin urmatoarele cuvinte: „Cel ce si-a inchinat viata Domnului nu poate fi niciodata orb fiindcă Dumnezeu ii da lumina la fel cu cea de pe Tabor".

Autobiografia acestui Sfant al veacului XX, titan al stiintei si titan al duhului deopotriva ofera lumii contemporane o extraordinara lectie de sfintire prin slujire si jertfa a puterilor creatoare cu care Dumnezeu a inzestrat neamul omenesc.

Nu exista subiect de discutie mai primejdios decat Apocalipsa. Interpretarea cu totul literala si superflua a intamplarilor prezentate in Apocalipsa este, evident, pricina de tulburare sufleteasca; la fel de tulburator este si modul facil in care multi dintre contemporani se refera la caracterul "apocaliptic" al timpurilor noastre, fapt care starneste teama si angoasa. Declaratiile ambigue ale unora ca acestia sunt departe de a fi convingatoare. Insa daca un crestin se incumeta sa vorbeasca despre Apocalipsa, este de la sine inteles ca in aceasta, ca si in orice alta imprejurare - cuvintele sale trebuie sa fie masurate, pe cat este cu putinta de clare si in deplin acord cu invatatura universala a Bisericii. 

Nici rugăciunea fără cunoștință, nici cunoștința fără rugăciune nu este bună - iar un creștin împlinit le va avea pe amândouă. Cartea de față nu doar că ne propune acatistele și paraclisele unor sfință - de altfel foarte cunoscuți și cinstiți de poporul român - , ci le și completează cu viețile acestora, ample și îmbogățite cu învățături din Scriptură și din Părinți.

Astfel, cunoscând viața și nevoințele, virtutea și jertfa acestor mari sfinți: Nicolae, Mina și Haralambie, străluciți purtători și mărturisitori ai harului lui Dumnezeu, mai vârtos suntem hrăniți sufletește și îndemnați să le cerem, prin rugăciune, mijlocirea înaintea tronului Ziditorului și Stăpânului tuturor. 

Mănăstirea Valaam își pierde originile în negura vremurilor, fiind considerată una dintre cele mai importante vetre monahale ale ortodoxiei răsăritene. Viața duhovnicească a Valaamului va cunoaște către sfârșitul secolului al XVIII‑lea, prin ucenicii starețului Paisie de la Neamț, o înflorire fără seamăn. În jurul anului 1800, de la Valaam, sub povățuirea starețului Nazarie, opt călugări ruși vor purcede la creștinarea Alaskăi, doi dintre aceşti nevoitori (Iuvenalie și Gherman) fiind trecuți mai apoi în rândul sfinților. Printre marii stareți de la Valaam se numără și Sfântul Antipa de la Calapodești, care va petrece în marea lavră a Rusiei, începând cu anul 1865, vreme de șaptesprezece ani.
Cartea de față se dorește a fi pe de o parte un mic prinos adus vestiților stareți ai Valaamului, iar pe de altă parte, un îndrumar limpede în meșteșugul rugăciunii și pe calea viețuirii duhovnicești, a căror experienţă au avut‑o, la măsura cea mai înaltă, marii nevoitori ai „Athosului Nordului”.

Îndatorirea creștinului față de sine însuși stă în aceea ca el să nu slăbească, cu ajutorul lui Dumnezeu, în nevoința credinței, și astfel să primească mântuirea cea veșnică, pe care Hristos ne‑a agonisit‑o prin moartea Sa. Că, deși credincioșii primesc în dar, numai prin har, viața veșnică, după cuvântul Scripturii: „darul lui Dumnezeu este viața veșnică întru Hristos Iisus, Domnul nostru” (Romani 6, 23), totuși se cere nevoință necontenită împotriva diavolului, a lumii, a trupului, care le pun piedici creștinilor și nu le îngăduie să ajungă la fericirea cea veșnică.

Cel ce vrea să se mântuiască are nevoie de multă osteneală împotriva acestor vrăjmași, de­oarece pe cât este de mare și de înalt Creș­ti­nismul, pe atât de multe ispite și necazuri are a suferi. Drept aceea, cu ochi neadormit trebuie păzit. 

Sf. Tihon din Zadonsk

Sfântul Luca al Crimeei a alcătuit lucrarea Duhul, sufletul şi trupul spre a demonstra, sprijinindu‑se pe datele ştiinţei contemporane lui, întreita alcătuire a omului. Această lucrare i‑a ajutat – şi continuă să‑i ajute – pe mulţi să primească vestea cea bună a mântuirii şi nemuririi omului – marea sa menire. Sfântul explică în mod simplu şi accesibil deosebirea dintre conceptele „duh”, „suflet” şi „trup”, aducând dovezi indisputabile în favoarea perspectivei creştine asupra omului.

***

„Viaţa trupului și a sufletului o putem compara cu ­viaţa cea plină de frumuseţe și de taină a strugurelui. Dacă încetează să fie hrănit de seva viţei, de roua care umezește puful fin de pe boabele mustoase, se va ofili și va fi condamnat la putrezire. Viaţa boabelor de struguri continuă însă în vinul obţinut din aceștia. În vin se va regăsi ce e mai de preţ, frumos și înmiresmat, ce a luat ființă în rodul viei sub acţiunea binefăcătoare a luminii și a căldurii soarelui.
Și precum vinul nu se strică, ci continuă să‑și trăiască viaţa și după moartea strugurelui, devenind cu atât mai bun și mai de preţ cu cât e mai vechi, tot astfel și duhul omenesc nemuritor – și după moartea trupului, a creierului și a inimii, odată cu încetarea activităţii sufletului – își continuă atât viaţa în chip veșnic, cât și creșterea nemărginită în direcţia fie a binelui, fie a răului.”
(Sfântul Luca al Crimeei)

Singura cale fără greş către mântuire este urmarea neabătută a învăţăturii Sfinţilor Pă­­rinţi, însoţită de hotărâta ferire de ori­ce învăţătură străină şi chiar de propri­ile jude­­căţi, atâta timp cât raţiunea nu este încă vindecată de boala sa şi nu devine du­hov­­­nicească din trupească şi su­­fletească. Re­cunos­când cu mintea şi cu inima acest adevăr, măr­turisiţi‑l cu gura: daţi făgăduinţă lui Dumnezeu că vă veţi călăuzi după în­vă­ţă­tura Sfinţilor Pă­rinţi, ferindu‑vă de orice în­văţătură ne­măr­tu­ri­sită de Sfântul Duh, ne­­primită de Sfânta Biserică a Răsăritului. Du­pă ce aţi măr­tu­risit adevărul lui Dumnezeu cu gura, măr­turisiţi‑l şi cu fapta: după ce aţi făcut făgăduinţa, împliniţi‑o.
Să nu vă temeţi de această făgăduinţă!

Sfântul Ignatie Briancianinov

Maica Domnului de la Tihvin, care se păstrează acum la Mănăstirea Adormirii Maicii Domnului din oraşul Tihvin, este una dintre cele mai cinstite icoane de pe întreg cuprinsul Rusiei. După o veche tra­diţie, aceasta este zugrăvită de către Sfân­tul Apostol şi Evanghelist Luca și despre ea Maica Domnului a spus: „Darul meu să fie cu această icoană!” Icoana a ajuns din Bizanţ în Rusia, după mărturia mai multor cronici ruseşti, în anul 1383, „purtată fiind de către o mână nevăzută prin văzduh şi strălucind asemenea soarelui”.
La rugăciunile făcute înaintea acestei icoane s-a săvârşit încă din vremurile de demult mulţime de minuni şi tămăduiri. Ajutorul dat de Maica Domnului prin icoana sa de la Tihvin nu a încetat însă nici în zilele noastre. Mărturiile consemnate în această carte sunt o dovadă în acest sens...