Volumul de față – cuprinzând însemnările unui călugăr ortodox anonim, păstrate într-un manuscris uitat și publicate acum pentru prima dată – reprezintă o lectură aducătoare de folos sufletesc, ­plină de duhul luminării și necesară vremurilor noastre, care au uitat ce ­înseamnă isihia.
Chintesența unei înțelegeri la care mintea creștină nu poate ajunge decât în urma unor îndelungate nevoiri ascetice și aprofundări ale teologiei patristice, îndemnurile de aici se descoperă totodată ca rod ales al experienței negrăite a rugăciunii ­neîncetate și al luminării prin har a celui ce i s-a dat de Sus a gusta mult-râvnita isihie.
Prin mijloace terapeutice unice, fără de care nu se pot dobândi adevărata rugăciune, dumnezeiasca smerenie, darul deosebirii gândurilor și duhurilor, vindecarea trupească, dar și a patimilor, însuflețind spre însușirea neîntârziată a tuturor virtuților, cuvintele izvodite de condeiul acestui sihastru anonim vor înlesni deschiderea inimii către harul dumnezeiesc, dându-ne putere cerească spre fericita încununare a luptei și viețuirii creștine.

Cartea de fata doreste sa aduca marturie scrisa despre o mica parte dintre Sfintii care au stralucit in lume de la Pogorarea Duhului Sfant si pana in zilele noastre. Sunt cuprinse aici multe fapte pilduitoare si minuni ale lui Dumnezeu, ale Maicii Domnului si ale multora dintre Sfinti.

Toate istorisirile au fost invesmantate cu una sau mai multe ilustratii ale faptelor. In zilele pe care le traim, cand multe din cele ce ne incaonjoara ne vatama si vederea si mintea, ilustratiile acestei carti vor putea mijloci cititorilor-privitorilor o oarecare luminare launtrica si o samanta de arvuna duhovniceasca.

Cuvintele si faptele ce alcatuies aceasta carte au fost culese din multimea cartilor de suflet folositoare ale Bisericii. Pe alocuri istorisirile au fost indreptate in asa fel incat sa fie mai pe intelesul si la indemana copiilor.

A plăcut Făcătorului şi Judecătorului nevoinţelor noastre să rânduiască de la început ca vremea vieţii noastre pământeşti să fie vreme pregătitoare pentru veşnicie, vreme de deprindere, vreme de luptă şi nevoinţe, vreme de război duhovnicesc, nu vreme de nelucrare, de deşertăciune şi stat ­degeaba, iar ca starea noastră nemuritoare din viitor să fie stare de răsplătire, de slavă şi de veşnică fericire sau stare de veşnică necinstire şi de chinuri cumplite pentru nelucrare, lenevie, nepăsare şi pentru păcate nenumărate. 
Dau mulţumită Domnului pentru îm­bel­şugarea cea zilnică a luminii duhovniceşti şi trupeşti – a Luminii Duhului Celui Sfânt şi a luminii soarelui; pentru îmbelşugarea aerului material curat şi a aerului imaterial al sufletului, care este Duhul Sfânt – Dumnezeu! 
Sfântul Ioan de Kronstadt 

AKEDIA, „duhul trândăvirii” din binecunoscuta rugăciune a Sfântului Efrem Sirul, „starea de paralizie a tuturor puterilor sufletești” de­spre care vorbește Sfântul Teofan Zăvorâtul și care în bună măsură coincide cu conceptul psihologic de deprimare, este una din maladiile duhovnicești cele mai severe ale lumii contemporane. 
De la Sfinții Nicodim Aghioritul, Tihon din Zadonsk, Ignatie Briancianinov, Macarie de la Optina, Teofan Zăvorâtul, Luca al Crimeei până la câteva dintre numele cunoscute ale duhovniciei contemporane din Rusia, cartea de față vă prezintă o perspectivă ortodoxă completă asupra acestei probleme de mare însemnătate și asupra medicamentelor duhovnicești pe care le propune împotriva ei Tradiția Bisericii. 

Despre viata Sfantului Luca al Crimeei, ierarh marturisitor si doctor fara de arginti, urmas al unei vechi familii princiare, artist inzestrat, chirurg genial, profesor universitar, patimitor pentru credinta in temnitele bolsevismului, unul dintre cei mai mari predicatori ai secolului, lucrul cel mai bun care se poate spune sunt propriile lui cuvinte: "Am iubit patimirea, fiindca minunat curateste sufletul!

Un medic genial, profesor universitar, devine arhiereu in anii terorii bolsevice.  Dupa anii petrecuti in inchisori si suferintele exilului la Cercul Polar de Nord in timpul razboiului cu Germania nazista, episcopul-chirurg salveaza vietile a mii de ostasi si numele ierarhului laureat al Premiului Stalin pentru medicina face ocolul lumii.

La adanci batraneti, lipsit de vederea trupeasca avea sa raspunda mirarii starnite de liturghisirea lui fara gres prin urmatoarele cuvinte: „Cel ce si-a inchinat viata Domnului nu poate fi niciodata orb fiindcă Dumnezeu ii da lumina la fel cu cea de pe Tabor".

Autobiografia acestui Sfant al veacului XX, titan al stiintei si titan al duhului deopotriva ofera lumii contemporane o extraordinara lectie de sfintire prin slujire si jertfa a puterilor creatoare cu care Dumnezeu a inzestrat neamul omenesc.

Nu exista subiect de discutie mai primejdios decat Apocalipsa. Interpretarea cu totul literala si superflua a intamplarilor prezentate in Apocalipsa este, evident, pricina de tulburare sufleteasca; la fel de tulburator este si modul facil in care multi dintre contemporani se refera la caracterul "apocaliptic" al timpurilor noastre, fapt care starneste teama si angoasa. Declaratiile ambigue ale unora ca acestia sunt departe de a fi convingatoare. Insa daca un crestin se incumeta sa vorbeasca despre Apocalipsa, este de la sine inteles ca in aceasta, ca si in orice alta imprejurare - cuvintele sale trebuie sa fie masurate, pe cat este cu putinta de clare si in deplin acord cu invatatura universala a Bisericii. 

Ce anume înfățișează, în realitate, cartea Apocalipsei prin vedeniile succesive consemnate de Sfântul Ioan Teologul? Cum se cuvin a fi interpretate și înțelese toate simbolurile prezente în această carte? Este Apocalipsa o carte care zu­grăvește într‑o manieră alegorică sfârșitul acestei lumi? Când se va întâmpla aceasta? Oare generația noastră va fi martora oculară a sfârșitului?
Acestea sunt doar câteva dintre întrebările care se nasc în mintea celui ce a citit fie și o singură dată cartea Apocalipsei. Și pe bună dreptate se nasc astfel de întrebări în fața limbajului încifrat și plin de imagini simbolice al acestei cărți, unice în felul ei. Oricine își poate da seama că Apocalipsa este o carte prorocească nu neapărat din analiza ei, ci mai ales pentru că nu știe ce sens și ce interpretare ar putea să dea acestei cărți. Realizează că are în fața sa o scriere care îi depășește puterea de înțelegere și intuiește că, pentru a‑i pătrunde corect înțelesurile, are nevoie neapărat de o călăuză – dar nu de orice fel de călăuză, ci de una cu autoritate și neînșelată, care să nu‑i ducă și pe alții la înșelare, ci la adevăr.
Părintele Athanasie ni se înfățișează ca o adevărată ­că­lă­uză pentru vremurile de astăzi, atât de tulburi, în care se resimte acut nevoia de povățuitori duhovnicești încercați și cu dragoste pentru poporul lui Dumnezeu: „Cu siguranță, Apocalipsa este înainte de toate o carte prorocească, care – fiți foarte atenți! – nu descoperă doar cele viitoare, ci și pe cele ­prezente.” 

Povestea unei sfinte patimitoare, dintr-o tara ce patimeste, vine ca o adiere inmiresmata si invioratoare.  Paralizata de la varsta de trei ani si cu totul neajutorata in ultimii sai ani, schimonahia Macaria a fost unealta tamaduirii prin puterea lui Hristos pentru mii de suflete bolnave si chinuite.  Desi slaba trupeste, era plina de putere duhovniceasca, nascuta din smerenie si jertfire de sine, si a purtat cu rabdare si dragoste necazurile tuturor celor ce au venit sa-i ceara ajutorul.  Nevazuta si neinsemnata pentru lume, ea este mare in Imparatia Cerurilor, preaiubita patimitoare a Maicii Domnului si impreuna-vorbitoare cu cei aflati in lacasurile ceresti.

Biografia de fata, scrisa de un apropiat si credincios martor ocular al nevointelor ei, zugraveste vedeniile sfintei femei asupra Raiului si iadului, slava si suferinta ei, oferindu-ne o stravedere a veacului viitor.

Un dublu asasinat într‑un castel în care nimeni, s‑ar părea, nu poate pătrunde: este castelul Amazoanelor, vegheat permanent de umbra Marii Amazoane. Străbătând odi­nioară țara în lung și în lat și căutând prin­tre puii de țărani analfabeți un copil supraînzestrat, l‑a aflat și l‑a luat sub ocrotirea sa, ajutându‑l să devină in­ventator de renume. Mai apoi, acesta avea să ajungă soț al nepoatei sale, însă din acel ceas nenorocirea s‑a abătut asupra castelului...
 O atmosferă plină de poezie prin evocarea Dunării, fluviul liniștit care, alergând spre libertate, cade în capcana Mării Negre și a oamenilor de la Dunăre.
Într‑un inedit și impresionant roman, au­­torul "Orei 25", marele scriitor al exilului ro­­­­mânesc, Constantin Virgil Gheorghiu, își de­monstrează încă o dată măiestria și sen­­si­bilitatea spre a ne dezvălui pasiunea și preocuparea sa fundamentală pentru cu­­­noaș­terea profunzimii sufletelor oamenilor unei Românii ce va rămâne pururea adevărata lui dragoste...

Cea mai înaltă și nobilă cale de a-I aduce închinare lui Dumnezeu e imnul și cântarea bisericească, în ale căror forme noi a fost modelată întreaga învățătură a Sfintei Scripturi, după ce a trecut prin „topitoarele” simțirii dumnezeiești a Sfinților Părinți, pentru a ni se descoperi toate sensurile și învățăturile trebuincioase mântuirii:

Căci fără mântuirea minții nu e cu putință mântuirea omului, după cum grăitorii de Dumnezeu ne-au făcut cunoscut.

Fie ca și noi, cântând sau citind sau ascultând aceste Canoane, în care grăiește nu poetul bisericesc, ci mai degrabă Însuși Duhul Sfânt, să ne lăsăm inima cucerită de preadulcile intonări, spre a glăsui dimpreună „Cântarea Cântărilor” și a intra în „Sfânta Sfintelor”, ajungând împlinitori și liturghisitori ai înțelesurilor cerești din ele!

Să ne învrednicim a ne răstigni împreună cu El, adică a ne ține departe atât de făptuirea, cât și de lucrarea păcatului ca, sporind întruna pe drumul virtuții și murind cu Domnul nostru, să înviem, să ne slăvim și să domnim în veci, dimpreună cu Acesta, întru Învierea Lui.

Amin!

Nădejdile omeneşti de bunăstare pământească sunt puse acum sub semnul întrebării de către noile probleme, crize, tulburări sociale și economice, care ne restrâng posibilităţile lumeşti. Spectrul sărăciei şi al lipsei de perspective ne corectează forţat miopia duhovnicească, aducând în actualitate învăţătura ortodoxă de­spre viitoarea Împărăţie a lui Dumnezeu, despre Împărăţia cerurilor, care a fost dintotdeauna alfa si omega, scopul si finalitatea oricărei propovăduiri a Bisericii cu privire la rostul omului.
Bazându-se pe scrierile Sfinţilor Părinţi, arhimandritul Spiridonos Logothetis răspunde la întrebarea ce răsare de la sine în sufletul oricărui om lucid: ”Dar apoi ce va fi?”, încercând să satisfacă, pe cât se poate, legitima sete de adevăr cu privire la rosturile ultime ale lumii.
Scopul cărţii de faţă este cel de a ne aminti, pe de o parte, că adevărata şi singura noastră finalitate e intrarea în Împărăţia cerurilor, şi, pe de alta, că menirea noastră pe pământ constă în pregătirea pentru primirea acestei Împărăţii.

Cartea de faţă reprezintă ediţia a doua a volumului: "Împărăţia ceru­rilor şi semnele vremurilor din urmă", apărută la Editura Sophia în 2011.

Părintele James Bernstein s‑a născut într‑o familie evreiască de tradiție hasidică, originară din Vechiul Ierusalim. La 15 ani a început să citească pe furiș Noul Testament și astfel și‑a început uimitoarea călătorie către Hristos, ajungând să înțeleagă că Ortodoxia creștină este cea mai firească continuare și împlinire a Ortodoxiei iudaice. 

Cu adevărat, părintele James Bernstein este un suflet de poet! În sensul în care Sfântul Porfirie explică ce înseamnă să fii poet: „Pentru ca cineva să devină creștin, trebuie să aibă suflet de poet. Inimile poetice îmbrățișează iubirea, o așază înlăuntrul lor, o simt în adâncuri”. Indiferent dacă scrie poezie sau nu, poetul este neapărat un om care iubește cu toată ființa sa – iubește oamenii, iubește făptura creată, Adevărul, Frumosul, iubește valorile înalte. Iubește viața și, în ultimă instanță, Îl iubește pe Dumnezeu, cel mai mare Poet, Cel Care „Dragoste este”. (Tatiana Petrache)

***

„Mai sunt evreii poporul ales al lui Dumnezeu?” Răspunsul meu este: „Da”! Dar „ales” pentru ce?... „Ales”, mai întâi de toate, să ofere o pildă de sfințenie printre neamuri. Iar asta presupune pocăință, credință și dragoste. Să-ți recunoști căderea este primul pas. Așa cum a făcut Apostolul Pavel după ce a fost părtaș la uci­de­rea primului mucenic creștin, Ștefan. Așa cum a făcut Apostolul Petru după ce s-a lepădat de Hristos de trei ori în ceasul încercării Lui. Să-ți recunoști căderea de a-L fi respins pe Hristos ca Mesia. Căderea de a nu fi primit Evanghelia Sa și Biserica Sa. 
Eu unul mă simt foarte onorat să fac parte dintre cei de un neam, după trup, cu Domnul nostru Iisus Hristos și cu Fecioara Maria, cei mai mari evrei care au existat vreodată. 
Părintele James Bernstein