Născută în secolul al XIX-lea într-o familie protestantă de nobili germani, Ducesa Elisabeta crește înconjurată de bogăție și slavă. Povățuită de o mamă milostivă și iubitoare, Elisabeta devine una dintre cele mai frumoase și mai înțelepte tinere ale vremii. La nouăsprezece ani se căsătorește cu un Mare Duce rus prin care cunoaște credința ortodoxă. După ce soțul ei este ucis, Elisabeta renunță cu totul la avere și la viața strălucitoare de prințesă. Împlinind dorul inimii ei, se călugărește și ridică o mânăstire în care rugăciunea către Dumnezeu se împletește cu îngrijirea bolnavilor. Însă această minunată lucrare este întreruptă după revoluția bolșevică, când Stareța Elisabeta este arestată și chinuită, învrednicindu-se de cununa muceniciei.

Povestea surprinde viața unei prințese adevărate, care prin puterea credinței părăsește toate cele trecătoare, devenind stareță de mânăstire și chiar muceniță într-o vreme de mare prigonire a Bisericii lui Dumnezeu.

Acum aproape un secol, în Turcia de astăzi s-a născut într-o familie numeroasă micul Arsenie. ÎnsufleÈ›it de exemplul Sfântului Arsenie Capadocianul, povăÈ›uitorul său, È™i dăruit de Dumnezeu cu o minte ageră È™i cu multă credinÈ›ă, Arsenie era iubit de toÈ›i pentru mărinimia lui. Sărea în ajutorul oricui avea nevoie, iar pe copiii săraci îi învăÈ›a despre credinÈ›ă. Încă din copilărie, Arsenie È™i-a dorit să devină călugăr. Însă acest vis s-a împlinit mulÈ›i ani mai târziu în Sfântul Munte Athos, unde a primit numele de Paisie. Aici s-a arătat a fi un mare nevoitor, primind de la Dumnezeu È™i darul îmblânzirii animalelor sălbatice. Copiilor care veneau la chilia sa le dăruia dulciuri È™i îi îndemna să facă fapte bune, iar ei îl răsplăteau cu dragostea È™i recunoÈ™tinÈ›a lor.

Pentru viaÈ›a sa plină de rugăciune È™i de jertfire de sine, Cuviosul Paisie a rămas în memoria credincioÈ™ilor ca un tămăduitor al suferinÈ›elor, povăÈ›uitor al călugărilor È™i al familiilor creÈ™tine, pentru care È™i astăzi mijloceÈ™te înaintea lui Dumnezeu.

La sfârșitul veacului al XIX-lea, într-o familie înstărită din Rusia țaristă, vine pe lume micul Mihail. Deși se născuse cu un defect de vorbire și avea un picior mai scurt decât celălalt, el și-a urmat cu hotărâre și credință drumul, devenind mai întâi cadet, apoi monah, profesor de seminar și în sfârșit Arhiepiscopul Ioan de Shanghai și San Francisco. Mare rugător și călător neobosit oriunde i se cerea ajutorul, Sfântul Ioan Maximovici a lăsat până astăzi multe mărturii ale minunilor sale pe cele cinci continente pe care le-a străbătut.

Viața lui îngerească a fost o adevărată mângâiere pentru oamenii aflați în necazuri și suferințe de tot felul. Ea se înfățișează ca un îndemn pentru copii să arate și ei dragoste și înțelegere față de toți cei îndurerați.

Născut din neamul lui Israel, dar crescut în palatul plin de comori al Faraonului Egiptului, dreptul Moise este chemat de Dumnezeu să-I scoată poporul din robia păgânilor și să-l călăuzească în pământul făgăduit  părinților lui. El va deveni Prorocul care, întărit de credință și de dorința de libertate, și dăruit cu puterea minunilor, va primi chiar din mâna lui Dumnezeu cele zece porunci pentru poporul lui Israel de dinainte de venirea Mântuitorului, porunci după care trăiește și astăzi întreaga Biserică Ortodoxă.

Textul atrăgător și ilustrațiile vii îi învață pe copii că adevărata robie e lipsa credinței în Dumnezeul cel adevărat, pe care nici o bogăție n-o poate înlocui sau cumpăra.

În Bucureştii veacului al XVIII-lea, într-o perioadă istorică de mari prefaceri şi tulburări pricinuite de asuprirea turcească, se naşte pruncul Constantin, viitorul Stareţ al Cernicăi. Om al rugăciunii, mângâietor al bolnavilor, mare ctitor de mânăstiri şi iscusit tipograf, sprijinitor însufleţit al Unirii Principatelor Române, Sfântul Ierarh Calinic a izbutit în puţină vreme să înnoiască viaţa creştinească a Bisericii.

Textul bogat în învăţăminte şi împodobit cu ilustraţii calde dezvăluie copiilor o pildă de mare bărbăţie şi jertfă, arătându-le că adevărata credinţă biruie orice împotrivire.

Nicolae Vorbăreţul era un băiat obişnuit care îşi iubea casa din Constantinopol aproape la fel de mult pe cât îi plăcea să vorbească. Aceasta până în ziua în care îngerii l-au luat din mijlocul unui cutremur şi l-au învăţat să cânte. De atunci a devenit Nicolae Cântăreţul. Cântarea sa a izbăvit cetatea de cutremure şi a pătruns pentru totdeauna în viaţa liturgică a Bisericii ca Imnul Trisaghion.

Textul poetic şi minunatele ilustraţii în acuarelă aduc la viaţă Bizanţul secolului al cincilea, arătând copiilor de pretutindeni că şi ei pot fi aleşi de Dumnezeu pentru a aduce binecuvântări omenirii.

Zice Domnul: „Vedeţi să nu dispreţuiţi pe vreunul din aceştia mici, că zic vouă: Îngerii lor, în ceruri, pururea văd faţa Tatălui Meu, Care este în ceruri.” (Matei 18, 10 ). Dacă am conștientiza mai adânc aceste cuvinte ale Mântuitorului, multe rele pe care și le fac oamenii ar dispărea dintre noi. Mare este darul Preamilostivului Dumnezeu de a avea sfinți îngeri ocrotitori! Niciun suflet născut pe pământ nu este uitat! Niciunul nu este de prisos! Fiecare are îngerul său care îl vede pe Însuși Dumnezeu, căruia i se roagă pentru omulețul pe care-l acoperă sub aripile protectoare, întru purtare de grijă.

Așadar, să nu trecem cu vederea aceste puteri ale cerului, aceste „duhuri slujitoare”, ci să ne rugăm lor cu înțelegere și să ne purtăm cu fiecare semen ca și cum îngerul ocrotitor al acestuia este de față. Fiecare înger păzitor este un martor al cuvintelor și faptelor noastre și un sfeșnic care luminează chipul aproapelui nostru!

Cartea Profetului Isaia este scrierea vechitestamentară cea mai iubită, apreciată şi cel mai frecvent citată, atât în Noul Testament, cât şi în operele Sfinţilor Părinţi. Fericitul Ieronim spunea în prologul comentariului său că Isaia este mai degrabă evanghelist şi apostol decât profet, întrucât nici o altă scriere profetică nu propovăduieşte limpede atât de multe taine despre Hristos şi despre Biserică precum această carte: activitatea Sf. Ioan Botezătorul, naşterea Domnului din Fecioară, minunile Sale, patimile, moartea şi Învierea Sa, precum şi chemarea neamurilor la credinţa în Mântuitorul. 

Comentariul la Isaia se deosebeşte de majoritatea scrierilor exegetice ale Sfântului Ioan Gură de Aur prin faptul că nu este scris în formă omiletică, ci ca o analiză sistematică, verset cu verset a textului. Între puţinele scrieri exegetice în această formă s-ar mai putea menţiona: Comentariu la Iov, recent tradus în limba română, şi Comentariu la Epistola către Galateni. Stilul comentariului este simplu, clar, precis, metodic, fără digresiuni morale, fără introduceri sau formule trinitare finale, fără atenţionări directe adresate publicului, fără nimic ce ţine de stilul oral, omiletic. 

Comentariul Sfântului Ioan Gură de Aur la Isaia este una dintre cele mai remarcabile capodopere exegetice vechi-testamentare, deosebindu-se de toate celelalte comentarii patristice prin trasăturile specifice scrierilor sale: subtilitatea, profunzimea şi logica ideilor susţinute, cursivitatea, eleganţa şi frumuseţea stilului, discernământul, prudenţa şi dragostea cu care alege bucatele potrivite pentru ospăţul duhovnicesc al cititorilor săi, maturitatea şi înălţimea duhovnicească a învăţăturilor, care sunt la fel de vii şi de mişcătoare pentru orice fiu al Bisericii din toate timpurile. 

Traducerea textului de faţă a fost efectuată după ediţia critică Sources Chrétiennes, no. 304, Jean Chrysostome, Commentaire sur Isaïe, texte critique et notes par J. Dumontier, Les Éditions du CERF, Paris, 1983. 


Omiliile despre Ozia au ca punct de pornire exegeza viziunii de la începutul capitolului al 6-lea din profeţia lui Isaia, în special Is. 6, 1-3, pe care o regăsim tâlcuită şi în comentariul Sfântului Ioan Gură de Aur la primele opt capitole din Isaia. Comparând cele două texte, se pot sesiza numeroase asemănări între ele în ce priveşte conţinutul şi învăţăturile pe care le mărturiseşte Sfântul, precum şi deosebiri, mai ales stilistice, legate de accentul care se pune pe anumite aspecte. 

Comentariul la Isaia este scris într-o manieră ştiinţifică, menit a fi o lucrare exegetică destinată lecturii, pe când omiliile la Ozia au un caracter oral, aparţinând genului omiletic. Omiliile la Ozia prezintă îndemnuri către public, apostrofări, referiri la viaţa de zi cu zi şi ample divagaţii polemice şi morale. Comentariul la Isaia, dimpotrivă, are un stil direct, scurt, concis şi mult mai elevat. 

Problemele dogmatice, dezbătute pe larg în comentariu, sunt sugerate doar în treacăt în omilii. Astfel, dacă în comentariu Sfântul demonstrează limpede, cu numeroase argumente scripturistice, că în capitolul al şaselea Profetul Isaia a văzut doar ceea ce se putea vedea prin pogorământ, nicidecum însăşi firea lui Dumnezeu – care nu poate fi cunoscută deplin nici de oameni nici de îngeri –, în omilie se limitează doar la a îndeamna pe credincioşi să nu fie curioşi cu privire la modul în care Profetul Isaia spune că L-a văzut pe Domnul. În comentariu, Sfântul identifică lămurit „tronul”, „şederea” lui Dumnezeu, poziţia serafimilor ca antropomorfisme cu semnificaţie simbolică, pe când în omilii abia menţionează că nu trebuie să socotim că acele puteri netrupeşti ar arăta în realitate cu picioare şi aripi cum le descrie profetul. În comentariu, tripla invocare a sfinţeniei lui Dumnezeu de către serafimi este explicată în sens trinitar, pe când în omilii accentul cade pe faptul că de la venirea Mântuitorului au fost învredniciţi şi oamenii să cânte acest imn al sfinţilor îngeri care stau mereu în preajma tronului lui Dumnezeu, şi că este necesar ca înaintea jertfelnicului să ne asemănăm în trăire şi evlavie cu serafimii. Comentariul analizează textul scripturistic inclusiv din punct de vedere filologic: de ce sunt utilizate anumite timpuri verbale, ce semnifică în limba ebraică anumiţi termeni sau nume mai relevante, pe când în omilii Sfântul se străduieşte să nu aglomereze memoria ascultătorilor cu prea multe date istorice sau ştiinţifice, căutând să facă discursul cât mai captivant prin jocul de imagini surprinse, îndemnuri morale şi un limbaj cât mai pe înţeles omului simplu. În comentariu, Sfântul Ioan evită tâlcuirea alegorică a cărbunelui de pe jertfelnic precum şi a altor numeroase alegorii, cel mult menţionându-le ca pe lucruri binecunoscute ascultătorilor de la alţi tâlcuitori, cu care este sau nu de acord, insistând mai ales pe înţelegerea literar-istorică a textului, pe când în omilii pune accent chiar pe semnificaţia tipologică şi liturgică a tronului, a jertfelnicului, a cărbunelui de pe jertfelnic, îndemnând credincioşii să se pregătească pentru apropierea de Sfintele Taine cu tot atâta teamă şi bucurie pe cât au văzut, cu ajutorul Profetului Isaia, că au şi serafimii. 

Ingrid Bauer

O carte-instrument, însoțită de jocuri care vor declanșa discuții creative între părinți și copii, menite să dezvolte gîndirea metaforică, sensibilitatea naturală și spiritul de observație, calități fără de care talentele înnăscute, pe care le are orice copil, rămîn nelucrătoare.

Scrisă pînă la convertire, în aceeași perioadă cu Iepurii nu mor, Peștele-pescar a fost editată într-un tiraj de 100 exemplare, care a circulat între prieteni. După 20 de ani, uitată în colecții particulare, cartea este redescoperită și ilustrată de autor într-un format nou și atrăgător. O extraordinară fabulă modernă cu efect terapeutic.
Tînărul student de atunci tratează cu umor și mult lirism tema inutilității, a plictisului și a lipsei de sens în care s-a adîncit omul contemporan. Un demers artistic fascinant, de factură suprarealistă, care amestecă în chip firesc limbajul artelor vizuale cu cel al literaturii, lucru posibil doar în cazul unui autor care este în aceeași măsură poet și pictor, capabil să-și ilustreze singur lumea personajelor sale închipuite. În acest sens, avem de a face cu o carte unică în literatura română.
Candoarea și tensiunea lirică pe care o degajă prieteniile stîngace și de scurtă durată dintre personaje duc cu gîndul la "Micul Prinț". Una dintre puținele cărți care pot fi citite cu aceeași plăcere, atît de părinți, cît și de copii.

Va fi, din nou și în alt sens, o carte minunată, adresată și celor mari, și celor mici, și de pe care se poate învăța și ce este, și cum se face poezia.” (Cătălina Franco)


SAVATIE BAȘTOVOI este autorul a peste 20 de cărți, premiat de Uniunea Scriitorilor în toate categoriile literare: Poezie, Proză și Eseu. Este tradus în limbile franceză, italiană, rusă și macedoneană. Este unul dintre autorii contemporani care reprezintă literatura română și România la cele mai înalte foruri culturale din Europa. Cartea sa despre educație, Antiparenting, s-a vîndut, în mai puțin de un an de la apariție, într-un tiraj de 20.000 de exemplare, fiind cea mai vîndută carte din România în anul 2017.

Carte ortodoxa pentru copii. Carte pentru suflet, educatie religioasa. Carte bilingvă, în limbile romana si engleza, însoţită de CD-ul cu piesa de teatru de papusi.

Acatistul si Viata Sfantului Ioan Iacob Hozevitul de la Neamt

O, preacuvioase Parinte Ioane, care cu darul lui Dumnezeu din frageda copilarie ai mers pe calea cea sfanta a desavarsirii si pentru care Preabunul si Preainduratul Dumnezeu a binevoit sa te proslavesti pe pamant si in cer, te rugam, auzi-ne si pe noi, nevrednicii si pacatosii, care indraznim sa venim cu toata evlavia si umilinta catre tine, ca sa te rogi Preabunului Dumnezeu, ca si noua sa ne ajute cu mila si cu indurarile Sale si, prin rugaciunile tale, sa mergem pe calea cea sfanta a poruncilor Lui si din toata inima sa ne silim a lucra cele bune spre folosul sufletelor noastre. Fie ca, prin mila si indurarea lui Dumnezeu si prin sfintele tale rugaciuni, sa avem si noi mila si indurare in ceasul mortii noastre si in ziua Judecatii de apoi. Amin.