Un om avea doi fii.  Si a zis cel mai tânăr dintre ei tatalui sau: Tata, da-mi partea ce mi se cuvine din avere.  Asa incepe cea mai frumoasa parabola pe care a rostit-o Mantuitorul.  In fata fiului se deschide o viata noua, intr-o tara indepartata, plina de promisiuni de fericire. Tatal insa nu inceteaza sa spere ca mezinului ii va veni intr-o zi mintea la cap si se va intoarce acolo unde este iubit.  Nu trece zi sa nu se uite lung in zare, parandu-i-se ca il vede venind, asa cum l-a vazut plecand.  Sa fie oare asteptarea lui zadarnica?

Acum multe sute de ani, pe campurile din jurul satului Betleem, un copil de vreo zece ani pastea turmele de oi ale tatalui sau.  Il chema David, era frumusel, blond, curajos si canta minunat la lira, desi nu il invatase nimeni.  Intr-o buna zi, soseste in sat batranul prooroc Samuel, care, fara sa ii spuna altceva, il unge pe cap cu ulei parfumat.  Sa fie oare semnul ca va  fi rege?  Dar cum ar putea un ciobanas ca el sa ii ia locul temutului Saul, stapanul tarii? Poate lira sa-i fie de folos...

Chipul Sfintei Paraschiva, din icoana cea veche a bunicii, ii fascineaza pe Cristofor si Veronica.  Cand bunica deapana povestea, livada bunicilor ramane departe in urma, iar Cristofor si Veronica sunt, cat ai clipi, alaturi de Sfanta Paraschiva la portile Constantinopolului ori ale Ierusalimului.  Dar miezul povestii le descopera copiilor ca drumul sfintei duce nu inspre cetati minunate, ci inspre bunatati nebanuite.

Cristofor si Veronica patrund in lumea tainica a icoanei Sfantului Nicolae si descopera frumusetea sfinteniei, calauziti de bunicul Nichifor, iconarul.  Dincolo de text si ilustratii, veti drumeti inspre Bine si Frumos.

Dumnezeu pe toate le-a făcut „bune foarte” (Facerea 1, 31). Pe toate le-a făcut gingașe, frumoase, în armonie. Chiar și fiarele cele mai înfricoșătoare la arătare, la început, erau și ele blânde și smerite. Omul, „nepricepând”, a antrenat însă, în căderea sa și creația, iar de atunci „toată făptura împreună suspină şi împreună are dureri până acum” (Epistola către Romani 8, 22). Conflict în loc de armonie și sălbăticie în loc de gingășie, frică și durere în loc de bucurie. Slavă lui Dumnezeu însă, că nu ne-a lăsat într-o astfel de lume, ci trimițând pe Fiul Său, ne-a deschis prin Cruce, calea către răscumpărare. Și, pentru toți cei care-i vor urma lui Hristos, răscumpărarea lucrează nu doar asupra oamenilor, ci și asupra întregii creații. Pilda vieții Sfântului Gherasim și a „ucenicului” său, leul Iordan, scrisă cu un frumos talent de povestitor în ediția de față, este revelatorie în acest sens. Pentru că omul nu sfințește doar locul, dacă viețuiește întru Hristos, ci și „toată făptura” creată de Dumnezeu

O călătorie în căutarea unui fir de rozmarin, a unui buzunar colorat plin cu amintiri, a unui nas roşu, ascuţit ca un ardei iute… Trei poveşti. Trei aventuri numai bune de pus în suflet şi încheiate cu un nasture.

Sfinte Părinte Nichifor, cu nespusa ta blândețe și bunătate pleacă‑te asupra noastră a sărmanilor, celor care te rugăm, și cere de la Domnul pentru noi grabnică tămăduire de cumplita nesimțire a sufletului, cea care ne îndobitocește și ne alipește cu totul de materie.
Dăruiește sufletelor noastre leacul trezviei și al rugăciunii, care tămăduiește uitarea și nestatornicia minții. Luminează‑ne și pe noi a pricepe darul cel mare pe care Domnul ni‑l face învrednicindu‑ne a trăi în aceste vremuri ale pătimirilor, în care e tăinuită marea binecuvântare și bucurie de a urma Crucii lui Hristos.
Însuți ne învață, Sfinte Nichifor, a ne face păr­tași la bucuria suferinței pe care tu ai trăit‑o atât de dumnezeiește. Iarăși și iarăși cere de la Dom­nul pentru noi pocăință, spre a fi vindecați de nesimțirea sufletească și de amorțirea și întunecarea minții, ca astfel să ne trezim la viața cea adevărată a lui Dumnezeu.

Teolog de seamă, episcop erudit, reprezen­tant principal la cel de-al Doilea Sinod Ecumenic petrecut la Constantinopol în anul 381, Sfântul Grigorie Teologul este și cel mai cunoscut Sfânt Părinte al Bisericii din istoria bizantină. Manus­crisele operelor sale depă­șesc în număr pe cele ale tuturor celorlalți Părinți ai Bisericii, fiind studiate generații de-a rândul de tinerii din Impe­riul Bizantin atât din punct de vedere duhovni­cesc, cât și ca model de retorică, argu­men­tație, substanțialitate a scrisului, vervă a gândirii profunde și prodigiozitate a sensurilor.

In urma cu 1350 de ani, Sfantul Maxim Marturisitorul (580-662) era judecat si condamnat pentru „erezie” In Constantinopol, Intr-un proces cu multe conotatii politice, din ordinul imparatului Constans II (641-668).  Dupa ce a fost mutilat, Sfantul Maxim a fost exilat in Lazica (Georgia de astazi), gasindu-si sfarsitul in cetatea Schemaris la 13 august 662.  Sinodul al VI-lea Ecumenic de la Constantinopol (680-681) va reabilita si va confirma ortodoxia hristologiei Sfantului Maxim, aparate cu pretul vietii.

Astazi este considerat, pe drept cuvant, unul dintre cei mai importanti teologi bizantini.  In acelasi timp, viziunea sa asupra diverselor capitole dogmatice a devenit normativa pentru multi teologi ortodocsi.  Influenta pe care a exercitat-o in ultima suta de ani asupra multor personalitati ale teologiei este unanim recunoscuta.

Intrebari si nedumeriri (Quaestiones et dubia) este una dintre lucrarile timpurii ale Sfantului Maxim, scrisa cel mai probabil intre 624 si 626, inaintea disputelor hristologice.  Este o colectie de intrebari si raspunsuri, exegeze la texte biblice si patristice, gen literar foarte utilizat in epoca.  Traducerea de fata este prima traducere integrala in limba romana, dupa textul grec editat de José H. Declerck, publicat in volumul 10 din colectia Corpus Christianorum. Series Greaca, in 1982.  Editia Declerck (239 intrebari) se bazeaza pe manuscrisul Vaticanus gr. 1703 si schimba radical viziunea asupra acestei opere, cunoscute anterior doar din editia mai veche din Patrologia Graeca 90 (79 intrebari), care a stat la baza traducerii Parintelui Dumitru Staniloae, publicata in volumul 2 al Filocaliei.

Sfântul Chiril al Turovului, născut la începutul veacului al XII‑lea în Bielorusia de astăzi, din neam bogat şi de vază, a primit de la Dumnezeu pentru lepădarea sa de bogăţia şi slava pământească darul È™i cinstea de a fi nu numai cel dintâi stâlpnic din istoria Ortodoxiei la slavii de Răsărit, ci şi Hrisostomul ei – cel mai mare propovăduitor al Rusiei ­Kievene. Ca nevoitor, ca arhiereu, ca propovăduitor şi tâlcuitor al cuvântului lui Hristos, s‑a bucurat de o uria­şă cinstire şi preţuire din partea contemporanilor într‑o vreme şi într‑un spaÈ›iu deloc lipsite de etaloane ale sfinţeniei, şi de‑a lungul veacurilor scrierile lui au fost copiate mereu alături de scrierile vechilor ­Părinţi ai Bisericii.

Minunatele rugăciuni ale Sfântului Chiril vă vor aduce, nădăjduim, pacea sufletească, smerenia, nădejdea şi apropierea de Dumnezeu de care avem trebuinţă întotdeauna, atât la bucurie, cât şi la greu.

„În viață, omul să culeagă precum
albina din flori: ceea ce este bun!”
(Sfântul Vasile cel Mare)

Acum, în prag de nou secol și mileniu, lucrarea își păstrează actualitatea prin faptul că abordează problemele generale ale omenirii: caracterul, soarta, voința, morala, profesia, relațiile cu oamenii. Cartea ne ia prin surprindere prin frumusețea argumentării ideilor dezbătute, prin delicatețea cu care se adresează cititorilor, prin parfumul și culoarea ușor arhaică a limbii traducătorului, care reușește, printr- o fericită așezare în context, să ofere cititorilor o bogăție inestimabilă de idei, de o adâncă și penetrantă putere de sugestie. Nu putem trece cu vederea în această pledoarie pentru
actualitatea lucrării, punctele de vedere originale și incitante, afirmate în comentariul unor personaje și situații literare, mitice, religioase, filosofice, cu care este impregnat textul.
Îndemnul acestei cărți este: „Să fii OM! Să te ridici la statutul de OM!” Un om demn de numele său este rezultatul unei voințe disciplinate, a unui efort personal de autodepășire, de cumpătare și înfrânare a gândurilor, a faptelor și a instinctelor sale.
Avem în firea noastră instincte egoiste și răutăcioase, dar suntem străbătuți și de sentimente înălțătoare, nobile, adevărate. Din aceste două feluri de porniri se naște lupta între bine
și rău.
Oricât de grea ar părea lupta, trebuie să învingem, dacă dorim să demonstrăm măreția și noblețea sufletească. „Câtă vreme este între voi pizmă, și ceartă, și dezbinări, nu sunteți oare, trupești și nu după firea omenească umblați?”, ne întreabă retoric Sfântul Apostol Pavel (1 Corinteni 3,3). „Iar
cei ce sunt ai lui Hristos Iisus și-au răstignit trupul împreună cu patimile și cu poftele” (Galateni 5,24). Tot el ne îndeamnă să luptăm cu patimile și pornirile firești, căci „oricine se luptă se înfrânează de la toate”, iar cel ce se înfrânează primește „cunună nestricăcioasă” (I Corinteni 9,
24-25). Cununile se dau pe măsura luptei!

Indrumarea vietii

Lectura Didahiilor indică pe mitropolitul lui Brâncoveanu ca iniţiator al elocvenţei sacre. Nu este exclusă, parţial e chiar atestată, adresarea sporadică, de către anumiţi preoţi, a unor „cuvinte de învăţătură”, timide sfaturi duhovniceşti în formulări primitive. Dar ce reputaţie oratorică vor fi avut cele câteva propoziţii împerecheate de vreun preot de ţară în faţa unui auditoriu analfabet? Cât priveşte predicile ţinute în greceşte şi slavoneşte de ierarhii străini veniţi după ajutoare în eparhiile româneşti, ele pot interesa doar pe istoricii culturii. Remarcăm în trecere, ca fapt notabil, că până atunci liturghia - din care face parte textul predicii -, cu excepţia Apostolului şi a Evangheliei, se oficia încă în slavoneşte. Opera lui Antim se constituie ca o demonstraţie a capacităţii plastice a limbii române făcută păturii boiereşti de către un străin.

Apărut în condiții grafice deosebite, volumul Antim Ivireanul - logos și personalitate, se descoperă ca un amplu studiu în care sunt analizate aspecte care privesc compoziţia predicilor, didactica religioasă, exegeza religioasă, pareneza, omiletica, economia şi redundanţa în expresie, semnificaţiile sintaxei lui Antim.