Cartea cuprinde Acatistul Bunei-vestiri a Preasfantei Nascatoare de Dumnezeu si pururea Fecioarei Maria si Paraclisul Preasfintei Nascatoarei de Dumnezeu.

Neasfarsita iubire de oameni a lui Dumnezeu a binevoit a descoperi un necunoscut si ascuns dar ales rob al Sau, care a avut o credinta neclintita si o dragoste inflacarata pentru Hristos Cel fara de pacat, Caruia Ii slijea cu toata inima sa.  Este vorba de pururea-pomenitul frate in Hristos Atanasie, care a locuit intr-un sat din Macedonia noastra(cea greceasca) si care s-a mutat din Biserica luptatoare la cea biruitoare pe 30 august 2004.

Rugaciunea este viata sufletului. Prin rugaciune intram in comuniune cu Dumnezeu si cu semenii nostri. Crestinul adevarat se recunoaste dupa masura in care iubeste rugaciunea si o pune in lucrare. Rugaciunea este lucrarea de capetenie a fiecarui crestin ortodox care vrea sa se mantuiasca. Dupa cum spun Sfintii Parinti rugaciunea este izvorul tuturor faptelor bune.

Studiu istoric despre cauzele schismei, despre perpetuarea acesteia si despre posibilitatea sau imposibilitatea unirii celor doua Biserici, rasaritene si apusene.

(lipsa text)

Crucea personala a fiecaruia, cand se uneste cu Crucea lui Hristos, puterea si lucrarea acesteia din urma trece asupra noastra, devenind un fel de canal, prin care, din Crucea lui Hristos se revarsa asupra noastra orice binefacere si orice dar desavarsit. Prin urmare, crucile personale ale fiecaruia sunt la fel de necesare in lucrarea mantuirii pe cat este si Crucea lui Hristos. Nu veti intalni niciun mantuit care sa nu fi fost purtator de cruce.

(lipsa text)

Credinta este cararea sigura care ne conduce catre Dumnezeu, este o mare virtute.  Cu siguranta, credinta nu este o simpla virtute, ci este fundamentul, temelia, usa tuturor virtutilor.  Avand ca fundament virtutea credintei, vom dobandi si celelalte virtuti.  Prin urmare, valoarea credintei are o insemnatate foarte mare in viata noastra.  In masura in care omul crede sau nu in Dumnezeu, in masura in care constientizeaza carui Dumnezeu slujeste, in functie de cum si cat crede in Acesta, isi croieste propria viata.

Indraznim sa afirmam ca aceasta lucrare este mult graitoare pentru toți – clerici si laici, teologi si neteologi.  Ea nu este o carte de filosofie religioasa, ci are un continut izvorat din trairea inimii lui curate de preot si de profesor, inradacinata in credinta vie si lucratoare si luminata de har.  Cei care o vor citi cu mintea in inima credem ca isi vor restructura si reevalua concepția asupra crestinismului, asupra Bisericii, asupra Sfintei Liturghii, dar mai ales asupra Sfintei Euharistii si vor patrunde astfel esenta si valoarea incomensurabila si universala a Euharistiei, ca Jertfa a Imparatiei, ca Viata vietii noastre.

In aceasta lucrare de acum clasica a teologiei liturgice, autorul cheama nu la reforme si modernizari ale vietii cultice, ci la o intoarcere catre viziunea si experienta pe care Euharistia le‑a adus chiar de la inceput in viata Bisericii.  Analizand pas cu pas Euharistia, parintele Schmemann isi initiaza cititorii, intr‑un mod elocvent si clar, in Cina Imparatiei.

Parafrazându‑l pe Sfântul Ignatie Briancianinov, putem spune că Romanul Selafiila este „o ofrandă monahismului contemporan”, un dar de iubire adus de părintele Torik călugărilor și călugărițelor de azi. Prin istorisirea vieții schimonahiei Selafiila – la baza căreia se află biografia schimonahiei Sepfora, una dintre excepționalele îndrumătoare duhovnicești ale Rusiei secolului al XX‑lea –, autorul prezintă panorama vieții unei femei simple credincioase, trăitoare în secolul al XX‑lea – cel atât de bogat în evenimente și suferințe, de la Revoluție la Perestroika –, viață care a însumat foamete, sărăcie, desființarea gospodăriilor țărănești, pierderea celor apropiați, lagărele.

Cartea conține multe învățături ale unor nevoitori mai mult sau mai puțin cunoscuți din secolul al XX‑lea, deosebit de valoroase, prin claritatea și simplitatea expunerii, pentru începătorii în viața monahală.

Înălțimea darurilor dumnezeiești, greutatea nevoințelor și durerilor pe care le poartă eroina principală arată, cum nu se poate mai clar, „cât de strâmtă e poarta și cât de îngustă calea” de a ajunge la „cele ce ochiul n‑a văzut şi urechea n‑a auzit, şi la inima omului nu s‑au suit” (I Cor. 2, 9), pe care le‑a pregătit Dumnezeu celor ce Îl iubesc.