Cine ar putea ramane impasibil atunci cand ar afla groaznicele chinuri, suferintele inimaginabile indurate pentru Hristos de ei, oameni simpli precum noi? Au fost cu siguranta si caderi, dar multimea biruitorilor stiuti si nestiuti au deschis portile raiului. Avandu-le chipul in fata ochilor nostri duhovnicesti ne intrebam: in ce masura viata noastra se aseamana cu a unuia dintre ei? cat am facut sau facem din ceea ce am putea face? Sunt intrebari simpple ce nasc in noi semnele strigarii.

Aceasta carte s-a ivit de la sine, izvorand din sufletul scriitorului, la putin timp dupa adormirea Batranului Porfirie.  Fara a avea pretentia unei expuneri sistematice a celor scrise, cartea a fost bine primita de toti credinciosii crestini, care au vazut in scriitor doar un alt crestin, la fel de simplu ca si ei, care le vorbeste in limbajul de zi cu zi despre toate lucrurile cele minunate si despre toate invataturile pe care si le aminteste din discutiile cu Parintele Porfirie.

Scopul acestei carti nu este aducerea unor laude Parintelui Porfirie, ci acela de a-i indemna pe toti sa-L iubeasca pe Hristos, Care este Totul, asa cum insusi parintele spunea.  Daca fie si un singur suflet se va folosi de aceasta carte, atunci este indreptatita osteneala celor ce au inlesnit aparitia sa.

Educatia copiilor este obligatia primordiala a parintilor.  Parintii care au esuat in educarea copiilor lor sunt socotiti, de obicei, ratati in toate.  Daca ei si-au pus viata in slujba extinderii afacerilor si a inmultirii banilor si averilor, facandu-se magnati si bogatasi, dar n-au miscat nici un deget pentru educarea elementara a copiilor lor, atunci inseamna ca nu numai ca nu le-au oferit nimic acestora, dar s-au mai si luptat si ostenit sa-i faca lenesi, neispraviti si infractori!  si stiti de ce?  Pentru ca banul, cand intra pe mana unor oameni decazuti, face rau atat celor ce il au, cat si celor care sunt lipsiti de el.  Deoarece primii - cei care-l au - profita de ultimii - cei care nu-l au - dupa bunul lor plac.

Cuviosul Isaia Pustnicul a vietuit in veacul al cincilea, in pustia schetica din Egipt si in pustia din Gaza Palestinei.  Este cunoscut ca un mare Parinte duhovnicesc, plin de intelepciune si dreapta socoteala; de aceea a fost numit "Inteleptul intre intelepti".  Cele treizeci de cuvinte catre monahi care ne-au ramas de la dansul, sunt izvorate dintr-o adanca traire duhovniceasca si reprezinta adevarata traditie a Parintilor pustiei.  El insusi spune ucenicilor sai ca: nu intelege sa-i invete altceva, decat ceea ce a auzit si vazut la batranii sai Parinti duhovnicesti(Cele 27 de capete despre paza mintii, pe care le avem in Filocalia, vol I, reprezinta un mic extras din Asketiconul Avvei Isaia).

Exista in invataturile lui Dorotei un mare optimism.  Marele vrajmas a fost biruit prin moartea lui Hristos.  Deci il putem birui si noi.  Raul, demonii, n-au putere prea mare de existenta si deci nici de lucrare, decat atata cat le concedem noi.  Ei sunt tari numai prin amagiri, prin inscenari.  Intarirea constiintei de sine, a sensibilitatii noastre spirituale, ne scapa din mrejele inconsistente ale patimilor, ale demonilor.  Patimile lucreaza prin gandurile noastre, mai bine zis prin strambarea lor.  Dar ele sunt constructii ajutate de noi prin neatentie.  Atentia noastra le poate risipi usor, reinsanatosindu-ne.  Ele au sprijin intr-o vointa inselata si inselatoare a noastra.  Socotim ca prin aceasta vointa ne slujim interesele proprii cand de fapt ne deservim fiinta noastra.  E o vointa amagitoare, care e intarita de o pretentie, de pretentia ca avem dreptate cand urmarim interesele noastre egoiste care in scurta vreme se dovedesc contrarii noua.

Acesta este aspectul principal al invataturilor: o simplicitate naturala, o spontaneitate care nu se mai gaseste in nici o alta scriere duhovniceasca din epoca parintilor; ele nu sunt scrieri, sunt cuvinte vii ale unui mare povatuitor duhovnicesc.

Pr. Dumitru Staniloae

Sint prezentate vietile catorva monahi si asceti athoniti: pr Hariton Duhovnicul, Gavriile Karuliotul, pr. Filaret Ascetul, Pr. Filaret Konstamonitul, Pr. Gherasim Menagias. 

Învierea izvorăşte din jertfă, jertfa izvorăşte din ascultare, iar ascultarea din iubire. Tatăl L‑a trimis în lume pe Fiul Său, Unul-Născut, ca s‑o izbăvească şi să o scoată din întunericul păcatului: „S‑a smerit pe Sine, ascultător făcându‑Se până la moarte şi încă moarte pe cruce. Pentru aceea şi Dumnezeu L‑a preaînălţat şi I‑a dăruit Lui nume care este mai presus de orice nume” (Filipeni 2, 8‑9). După Înviere, contemporanii lui Iisus nu‑I mai pronunţau în acest fel numele, ci‑I spuneau: Înviatul din Nazaret. Pilat a poruncit să se scrie pe o tăbliţă vina lui Iisus: „Iisus Nazarineanul, Regele iudeilor” (Ioan 19, 19). Oare, după Învierea lui Iisus, n‑a dat poruncă unui scrib să dăltuiască în piatra de deasupra mormântului: „Aici a fost pentru trei zile mormântul Înviatului din Nazaret”?! Aşa I‑a rămas în popor numele: Înviatul din Nazaret.
† IOAN al Banatului

Sufletul nostru este veşnic şi trebuie să purtăm grijă de el. Ni se pare că viaţa de aici este destul de îndelungată şi mulţi cred că ne-a fost dată pentru desfătări (deşi nu poate să nu observe fiecare dintre
noi că viaţa noastră curge asemenea unui râu rapid sau că se învârte ca o roată, fără să se oprească nici pentru un minut) şi de aceea caută plăceri, sunt grabnici să se dedea la veselii, câtă vreme nu a trecut
timpul, lăsând nevoile sufletului, cele veşnice şicele cereşti, fără de respect şi fără vreo grijă. Câtă înşelare este la mijloc!
Viaţa de aici ni se pare destul de lungă din pricina limitării noastre, din pricina orbirii şi a miopiei noastre. Oamenii experimentaţi [duhovniceşte] spun că viaţa noastră nu este mai mult decât un abur care se arată aşa precum şi dispare: Ce este viaţa noastră? Căci abur sunteţi, care se arată o clipă, apoi piere (Iacov 4, 14). Şi toţi oamenii care au ajuns până la o vârstă înaintată, de obicei, spun că toată viaţa
lor trecută li se pare ca un vis.
Sfântul Ioan de Kronstadt

Mai presus de toate, păstrează-ţi pacea inimii. Pune-le pe toate în mâinile Domnului, abandonează-te cu totul în mâinile Sale, căci toate sunt ale Sale şi vin de la El. Rupe legăturile cu ceilalţi, nu te duce
în ospeţii şi nici nu invita pe alţii. Fugi de toţi, dar iubeşte-i pe toţi, nu interveni în treburi străine şi nu judeca pe nimeni: atunci vei avea pace în inimă. Iar dacă te vei întâlni cu mulţi, vei pierde tot ceea ce ai
reuşit să aduni în inima ta.
Stareţul Mihail al Valaamului

"De ce sa credem in Dumnezeu? Stie cineva cum e pe lumea cealalta? S-a intors cineva de acolo? .... Poate ca nu exista nici rai, nici iad. Totul e aici, pe lumea asta. Si fiecare trebuie sa ne zbatem sa scapam de iadul necazurilor si sa ajungem in raiul placerilor." Cine spune asta? Multi, foarte multi oameni. Si chiar unii crestini, care sunt crestini numai prin botez, si care nu cred in Dumnezeu pentru ca mintile lor au fost intinate cu invataturi atee. De-a lungul istoriei au existat multi oameni care s-au indoit de existenta raiului si a iadului. Cativa dintre acestia, din randuiala lui Dumnezeu, au avut vedenii prin care s-au convinsca raiul si iadul nu sunt doar scorniri ale preotilor. Au mai existat cuviosi sau oameni obisnuiti, chiar si unii pacatosi, care au vazut in vedenii raiul pentru a sti care este rasplata dreptilor- si iadul - pentru a intelege chinurile care ii asteapta pe pacatosi. E lesne de inteles ca necredinciosii nu pot lua in serios marturiile acestora. Ei considera ca sunt simple halucinatii sau scorneli ale oamenilor lipsiti de minte. Dar cititorilor credinciosi le este de mare folos sa citeasca cu luare aminte intamplarile istorisite in aceasta carte. De murit, vom muri cu totii, si cei credinciosi si necredinciosii. Dar cei care s-au pregatit vreme indelungata, ani si chiar zeci de ani, pentru clipa mortii vor ajunge sa se bucure de viata cea adevarata...