Volumul de față – cuprinzând însemnările unui călugăr ortodox anonim, păstrate într-un manuscris uitat și publicate acum pentru prima dată – reprezintă o lectură aducătoare de folos sufletesc, ­plină de duhul luminării și necesară vremurilor noastre, care au uitat ce ­înseamnă isihia.
Chintesența unei înțelegeri la care mintea creștină nu poate ajunge decât în urma unor îndelungate nevoiri ascetice și aprofundări ale teologiei patristice, îndemnurile de aici se descoperă totodată ca rod ales al experienței negrăite a rugăciunii ­neîncetate și al luminării prin har a celui ce i s-a dat de Sus a gusta mult-râvnita isihie.
Prin mijloace terapeutice unice, fără de care nu se pot dobândi adevărata rugăciune, dumnezeiasca smerenie, darul deosebirii gândurilor și duhurilor, vindecarea trupească, dar și a patimilor, însuflețind spre însușirea neîntârziată a tuturor virtuților, cuvintele izvodite de condeiul acestui sihastru anonim vor înlesni deschiderea inimii către harul dumnezeiesc, dându-ne putere cerească spre fericita încununare a luptei și viețuirii creștine.

Cartea de fata doreste sa aduca marturie scrisa despre o mica parte dintre Sfintii care au stralucit in lume de la Pogorarea Duhului Sfant si pana in zilele noastre. Sunt cuprinse aici multe fapte pilduitoare si minuni ale lui Dumnezeu, ale Maicii Domnului si ale multora dintre Sfinti.

Toate istorisirile au fost invesmantate cu una sau mai multe ilustratii ale faptelor. In zilele pe care le traim, cand multe din cele ce ne incaonjoara ne vatama si vederea si mintea, ilustratiile acestei carti vor putea mijloci cititorilor-privitorilor o oarecare luminare launtrica si o samanta de arvuna duhovniceasca.

Cuvintele si faptele ce alcatuies aceasta carte au fost culese din multimea cartilor de suflet folositoare ale Bisericii. Pe alocuri istorisirile au fost indreptate in asa fel incat sa fie mai pe intelesul si la indemana copiilor.

A plăcut Făcătorului şi Judecătorului nevoinţelor noastre să rânduiască de la început ca vremea vieţii noastre pământeşti să fie vreme pregătitoare pentru veşnicie, vreme de deprindere, vreme de luptă şi nevoinţe, vreme de război duhovnicesc, nu vreme de nelucrare, de deşertăciune şi stat ­degeaba, iar ca starea noastră nemuritoare din viitor să fie stare de răsplătire, de slavă şi de veşnică fericire sau stare de veşnică necinstire şi de chinuri cumplite pentru nelucrare, lenevie, nepăsare şi pentru păcate nenumărate. 
Dau mulţumită Domnului pentru îm­bel­şugarea cea zilnică a luminii duhovniceşti şi trupeşti – a Luminii Duhului Celui Sfânt şi a luminii soarelui; pentru îmbelşugarea aerului material curat şi a aerului imaterial al sufletului, care este Duhul Sfânt – Dumnezeu! 
Sfântul Ioan de Kronstadt 

AKEDIA, „duhul trândăvirii” din binecunoscuta rugăciune a Sfântului Efrem Sirul, „starea de paralizie a tuturor puterilor sufletești” de­spre care vorbește Sfântul Teofan Zăvorâtul și care în bună măsură coincide cu conceptul psihologic de deprimare, este una din maladiile duhovnicești cele mai severe ale lumii contemporane. 
De la Sfinții Nicodim Aghioritul, Tihon din Zadonsk, Ignatie Briancianinov, Macarie de la Optina, Teofan Zăvorâtul, Luca al Crimeei până la câteva dintre numele cunoscute ale duhovniciei contemporane din Rusia, cartea de față vă prezintă o perspectivă ortodoxă completă asupra acestei probleme de mare însemnătate și asupra medicamentelor duhovnicești pe care le propune împotriva ei Tradiția Bisericii. 

Despre viata Sfantului Luca al Crimeei, ierarh marturisitor si doctor fara de arginti, urmas al unei vechi familii princiare, artist inzestrat, chirurg genial, profesor universitar, patimitor pentru credinta in temnitele bolsevismului, unul dintre cei mai mari predicatori ai secolului, lucrul cel mai bun care se poate spune sunt propriile lui cuvinte: "Am iubit patimirea, fiindca minunat curateste sufletul!

Un medic genial, profesor universitar, devine arhiereu in anii terorii bolsevice.  Dupa anii petrecuti in inchisori si suferintele exilului la Cercul Polar de Nord in timpul razboiului cu Germania nazista, episcopul-chirurg salveaza vietile a mii de ostasi si numele ierarhului laureat al Premiului Stalin pentru medicina face ocolul lumii.

La adanci batraneti, lipsit de vederea trupeasca avea sa raspunda mirarii starnite de liturghisirea lui fara gres prin urmatoarele cuvinte: „Cel ce si-a inchinat viata Domnului nu poate fi niciodata orb fiindcă Dumnezeu ii da lumina la fel cu cea de pe Tabor".

Autobiografia acestui Sfant al veacului XX, titan al stiintei si titan al duhului deopotriva ofera lumii contemporane o extraordinara lectie de sfintire prin slujire si jertfa a puterilor creatoare cu care Dumnezeu a inzestrat neamul omenesc.

Nu exista subiect de discutie mai primejdios decat Apocalipsa. Interpretarea cu totul literala si superflua a intamplarilor prezentate in Apocalipsa este, evident, pricina de tulburare sufleteasca; la fel de tulburator este si modul facil in care multi dintre contemporani se refera la caracterul "apocaliptic" al timpurilor noastre, fapt care starneste teama si angoasa. Declaratiile ambigue ale unora ca acestia sunt departe de a fi convingatoare. Insa daca un crestin se incumeta sa vorbeasca despre Apocalipsa, este de la sine inteles ca in aceasta, ca si in orice alta imprejurare - cuvintele sale trebuie sa fie masurate, pe cat este cu putinta de clare si in deplin acord cu invatatura universala a Bisericii. 

Poporul nemuritorilor a avut un alt nume - cel de dac.

Fiecare dac ducea pe pamant o lupta plina de incrancenare; existenta fiintei umane este o lupta asemanatoare.  Insa, luptand, dacul nu cauta sa-si castige doar painea ori sa-si apere viata.  Nu lupta nici pentru cuceriri ori bogatii, asa cum, fac aproape toti oamenii.  Daca dacii luptau pe parcursul intregii lor vieti pamantesti, faceau aceasta mai degraba pentru a nu pierde vesnicia.  Scopul lor pe pamant era vesnicia.  Unui asemenea popor, alcatuit doar din oameni indrazneti cu pasiune de vesnicie, merita sa-i fie consacrata o biografie ampla, cu atat mai mult cu cat o astfel de biografie nu exista.

Trăim într‑o epocă în care ne confruntăm zilnic cu realitatea judecării și osândirii aproapelui. Bârfa, vorbirea de rău, a te bucura de răul altuia, mărturia mincinoasă, calomnia, denigrarea, batjocorirea sunt doar câteva dintre simptomele acestei boli grave. 
Tu de ce îți judeci fratele? Despre clevetirea și osândirea aproapelui din cuvântul și fapta Părinților Pustiei ne oferă prilejul de a arunca o privire mai serioasă asupra uneia dintre cele mai de seamă probleme duhovnicești din viața Bisericii, dar și ale societății contemporane. 
Arătând de ce osândirea aproapelui este acea neghină, care încolțește mai des decât orice altceva pe ogorul sufletului nostru, autorul Ilias Voulgarakis ne oferă răspunsul și terapia propuse de marii nevoitori ai pustiei în vederea vindecării de aceste patimi, aparent nevinovate, prin care ne facem părtași lucrării demonilor nu doar spre pierzania noastră, ci și a semenului. 
* * *
„Demonii încearcă în tot chipul să ne facă să păcătuim. Însă atunci când nu izbutesc, ne împing să‑i judecăm pe cei ce păcătuiesc.” 
(Sfântul Ioan Scărarul)
„Există ceva mai greu decât păcatul de a‑ți judeca aproapele? Nimic altceva nu mânie mai mult pe Dumnezeu decât faptul de a cleveti, osândi ori a-ți socoti de nimic aproapele. Nimic nu-l golește pe om de har și nu‑l conduce la părăsirea sa de către Dumnezeu pe cât clevetirea sau osândirea sau umilirea fratelui.” 
(Dorotei din Gaza)

Hristoase Preadulce, Iisuse al meu Atotbune, plinește‑mi, rogu‑mă, inima de dragostea Ta nestinsă și de pomenirea Ta necontenită ca să ard în dulceața iubirii Tale asemenea unei flăcări aprinse pe care mulțime de ape n‑o va putea stinge.

Mântuitorule, Ziditorule, al tuturor Luminătorule, ridică‑mă, trezește‑mă spre frica de Tine; dă‑mi a Te‑ndrăgi, pregustând din a Ta iubire, dă‑mi aripi spre a mă înălța, în zbor, la nepătimire.

Cartea cunoscutei scriitoare Ljiljana Habjanovic Durovic reușește să prezinte pe înțelesul copiilor viaţa uneia dintre sfintele cele mai iubite din România, a cărei binecuvântare s-a făcut simţită de-a lungul veacurilor asupra atâtor generaţii de credincioşi.

Însoţită de numeroase ilustraţii atrăgătoare, această carte este potrivită tuturor copiilor, de orice vârstă, fie ei mai mici, fie mai mari, spre a le descoperi cu multă gingășie calea minunată a revărsării harului și ocrotirii Cuvioasei Parascheva.

„Titlul cărții este "Psihoterapia ortodoxă" deoarece lucrarea de față prezintă învățătura Sfinților Părinți despre tămăduirea sufletului. Știu că termenul de psihoterapie este unul întrucâtva modern, fiind întrebuințat de mulți psihologi, psihoterapeuți și psihiatri pentru a exprima metoda pe care o aplică în tratarea nevroticilor. Întrucât, însă, mulți psihiatri nu cunosc învățătura Bisericii sau nu vor să o folosească, iar antropologia lor este cu totul diferită de antropologia și soteriologia Sfinților Părinți, deși am întrebuințat termenul psihoterapie, nu am expus și teoriile lor. Aș fi putut cu ușurință menționa și părerile pe care aceștia le împărtășesc cu privire la anumite teme, dintre care unele sunt în acord cu învățătura Sfinților Părinți, iar altele, cu totul contrare, urmând ca apoi să notez observațiile de rigoare, însă nu am voit acest lucru. Socotesc că este mai bine ca învățătura Bisericii să se facă auzită prin glasul Sfinților Părinți, fără amestecare. De aceea, am adăugat termenului psihoterapie epitetul ortodoxă, adică "Psihoterapia ortodoxă", pentru care o altă formulare posibilă ar fi "Calea tămăduirii ortodoxe".”

„Se vorbește mult astăzi despre problemele psihologice. După mine, așa‑numitele probleme psihologice sunt, îndeosebi, probleme legate de gânduri, de întunecarea minții‑nous și de necurăția inimii. Inima necurată, așa cum este descrisă de Sfinții Părinți, mintea întunecată, cufundată într‑un întuneric greu, și gândurile întinate sunt cele care dau naștere tuturor așa‑numitelor probleme psihologice. Când omul se tămăduiește lăuntric, când descoperă locul inimii, își curățește puterea noetică a sufletului și o slobozește din robie pe cea rațională, nu are probleme psihologice sau, cel puțin, dacă ele există, sunt abordate corect. Trăiește fericita și neclătinata pace a lui Hristos. Spunem acestea, desigur, păstrând rezervele legate de bolile somatice ale sistemului nervos, datorate oboselii, epuizării, slăbirii și uzurii trupului.”

† Ierotheos, Mitropolit de Nafpaktos și Aghios Vlasios

Biserica Ortodoxa de azi face fata unei provocari.  Trebuie sa descopere o abordare a educaţiei religioase care sa fie inradacinata in intreaga traditie bisericeasca.  In acelasi timp, educatia crestina are ca obiect educatia unei persoane.  Fie ca are de‑a face cu un copil, cu un adolescent sau cu un adult, ea trebuie sa actioneze intr‑o maniera personala cu fiecare individ, la nivelul atins de acesta: sa vorbeasca pe limba lui, sa‑i inteleaga si sa‑i impartaseasca nevoile si preocuparile, sa‑l iubeasca asa cum este.  Procesul educaţiei crestine trebuie sa fie un proces de crestere – experienta proprie a fiecaruia, o schimbare graduala ce include intreaga sa persoana.  Misiunea si provocarea sunt uriase si pot fi indeplinite doar daca traim pe deplin viata Bisericii.

Astfel, activitatea educativa a Bisericii trebuie sa fie tridimensionala: sa cladeasca o viata pe deplin liturgica in parohii, sa tinteasca parintii si familia si sa instruiasca copiii.  Nici unul dintre aceste aspecte nu poate exista si nu se poate dezvolta separat.  Aceasta misiune totalizatoare este ceea ce Biserica Ortodoxa are de implinit in zilele noastre.