Pe cerul cel gandit al Bisericii noastre multe stele prealuminoase, adica Sfinti cunoscuti, fac parte din tagma mirenilor.  In afara de Mucenici si de Noi-Mucenici, care in majoritatea lor sunt mireni, exista si multi mireni sfinti.

Sfintenia, asadar, nu este un privilegiu in exclusivitate al monahilor si al celor sfintiti, ci ea este cu putinta sa fie atinsa de orice crestin care are credinta dreapta si ravna pentru nevointa.

Cu Batranul Arsenie se pare ca se implineste cuvantul evanghelic: "Iata cu adevarat israelitean, intru care nu este viclesug". A fost din fire cinstit, simplu, fara de rautate, bland, ascultator, neagonisitor si, in mod deosebit, un nevoitor cum rar se intalneste. Pentru Batranul Arsenie, intotdeauna da era da, iar nu era nu.

Niciodata nu tinea minte raul, orice i-ai fi facut, niciodata nu se mania, niciodata nu facea rau nimanui. Traia in ascultare cu o desavarsita acrivie, si de aceea, prin ascultarea si desavarsita credinta ce le avea in staretul sau, traia zilnic mai presus de legile firii.

In privegherile pe care le incepea de cu seara, se ostenea peste masura cu mii de metanii si cu starea de toata noaptea in picioare, pana se lumina de ziua. Atat de mult se adancea in rugaciune si se daruia ei, incat de multe ori, cand se apropia timpul lucrului, nu voia sa se dezlipeasca de rugaciune.

Batranul acesta, cu toata simplitatea lui, a prins sensul vietii monahale. S-a predat pe sine in intregime ascultarii si nevointei, de aceea L-a si gasit pe Cel dorit. A gasit inlauntrul sau rugaciunea, L-a gasit pe Dumnezeu.

Monahul Iosif Vatopedinul

In zilele noastre, in ciuda extraordinarului progres al stiintei medicale, bolnavii se inmultesc si apar boli noi.  Aproape fiecare familie a trecut sau trece prin incercarile bolilor.  De aceea este foarte folositor sa cercetam care este cauza bolilor si cum vom putea sa le infruntam duhovniceste, ca sa dobandim folos pentru sufletul nostru.  Asa cum vom vedea, boala, care fie se datoreste pacatului, fie altei pricini, este un mijloc de tamaduire si curatie a sufleului.

Pastrator cu scumpatate si lucrator al traditiei noastre patristice, Staretul Iosif n-a incetat vreodata lucrarea inalta a pocaintei, potrivit terminologiei Parintilor nostri.

Asezand faptuirea drept temelie a contemplatiei, Staretul a strabatut calea vietii duhovnicesti cu multa suferinta, urcand toate treptele scarii duhovnicesti.  Si astfel, cu ajutorul Harului, ajungand purtator de Dumnezeu si minte indumnezeita, ne-a daruit intr-o forma innoita, noua, celor de azi, care suntem mult insetati si lipsiti de invatatura, toata traditia Parintilor celor de demult.  Staretul, dupa ce a strabatut acelasi drum si a facut aceeasi calatorie purtatoare de cruce ca si cei din vechime, impartasindu-ne experientele sale, ne da posibilitatea si noua, celor de azi, sa fim urmasi si continuatori ai Sfintilor nostri Parinti.

Monahul Iosif Vatopedinul

Parintele Paisie Aghioritul este unul dintre cei mai iubiti parinti care au vietuit la Sfantul Munte, a carui faima a depasit cu mult hotarele Greciei. Veneau la Parintele Paisie pentru a-l vedea si a-i cere sfat oameni din cele mai diferite colturi ale lumii: Australia, America, Canada, Germania, Rusia, Romania, Franta, Africa. Si toti plecau bucurosi si impacati sufleteste dupa o intalnire cu parintele.

(lipsa text)

Pentru Staretul Paisie rugaciunea este marea posibilitate pe care ne-a dat-o Dumnezeu sa comunicam cu El, sa-I cerem ajutorul.  Pe Staret il durea cand ii vedea pe oameni ca se chinuiesc, nevoindu-se "cu prea putinele lor puteri omenesti", in timp ce ar fi putut sa ceara ajutorul lui Dumnezeu, Care "poate trimite nu numai puterea dumnezeiasca, ci multime de puteri dumnezeiesti.  Si atunci ajutorul Lui nu se va numi numai ajutor dumnezeiesc, ci minune a lui Dumnezeu".  De aceea insista ca trebuie sa simtim rugaciunea ca pe o necesitate si se straduia sa-i ajute pe cei care inca nu stiau sa se roage, "sa puna inceput bun si inima lor sa porneasca lucrand rugaciunea".  Pe cei care dobandisera obisnuinta buna a rugaciunii, ii intarea sa se roage cu mai multa marinimie si cu mai multa caldura.  Insa tuturor le recomanda pocainta si smerenia, ca principale conditii pentru comuniunea cu Dumnezeu.

Parintii acelei vremi aveau multa credinta si simplitate si cei mai multi aveau putina invatatura de carte.  Dar fiindca aveau smerenie si ravna pentru nevointa, primeau mereu iluminarea dumnezeiasca.  Pe cand in vremea noastra, cand s-au inmultit cunostintele, din pacate ratiunea a zdruncinat din temelii credinta oamenilor si a umplut sufletele de semne de intrebare si indoieli.  Asadar, firesc este sa ne lipsim si de minuni, deoarece minunea se traieste si nu se explica prin ratiune.

Cine e necuratul si care sunt mestesugirile si uneltirile sale?
Cum il ajutam cu patimile noastre si luam parte la nimicirea noastra?
Cum il infruntam pe duhul necurat dinauntrul nostru?
Cum l‑au infruntat alti sfinti nevoitori?
Cum l‑a infruntat insusi Cuviosul?
Nadajduim, cu rugaciunile Cuviosului Paisie, ca aceasta carte, raspunzand tuturor intrebarilor de mai sus, ne va lumina pasii si ii va pregati pe atletii lui Hristos in lupta cea de zi cu zi „impotriva incepatoriilor, impotriva stapaniilor, impotriva stapanitorilor intunericului acestui veac”, intarindu‑ne totodata credinta si convingerea ca „Bunul Dumnezeu nu ne‑a parasit. Mai demult pazea lumea cu o mana, dar acum o pazeste cu amandoua”.

Aceste epistole s-au scris de fericitul Batran Paisie si au fost trimise catre Sfanta Sihastrie a Sfantului Evanghelist Ioan Teologul.

Epistolele au fost pregatite pentru aceasta editare cu putine luni inainte de adormirea Batranului, dar el ne-a spus ca ele sa se editeze dupa adormirea sa si sa cuprinda si testamentul sau, care legalizeaza si asigura curatia si neschimbarea epistolelor.

In acest al cincilea volum sunt cuprinse invataturi ale Staretului cu privire la patimi si virtuti.  Aceste cuvinte nu constituie o invatatura sistematica, nici nu se refera pe larg la toate patimile si virtutile, ci ele au fost adunate din raspunsurile Staretului la intrebarile legate de "diagnosticarea" si vindecarea patimilor, precum si de lucrarea virtutii.  Staretul, prin cunoscutul sau tact pastoral, prin pildele potrivite si umorul spontan, aduce insorire duhovniceasca, care ajuta sa se deschida in sufletul nostru florile pocaintei si astfel sa dam rod de virtute.  Ne incurajeaza sa privim in fata pe omul nostru cel vechi si astfel sa ne scarbim de "masca lui cea hidoasa" si sa o lepadam.  Credem ca vorba simpla dar luminata a Staretului ne va ajuta sa ne nevoim si mai mult, pentru a ne slobozi din robia patimilor si a trai libertatea cea in Hristos.

Marea majoritate a lumii epocii noastre este instruita lumeste si alearga cu o viteza lumeasca mare.  Dar fiindca ii lipseste frica de Dumnezeu - inceputul intelepciunii este frica de Dumnezeu - ii lipseste frana, iar cu viteza, fara frana, sfarseste in prapastie.  Oamenii au foarte multe probleme si cei mai multi sunt foarte ametiti.  Si-au pierdut orientarea. Incet-incet vor ajunge sa nu se mai poata controla pe ei insisi.  Daca cei ce vin in Sfantul Munte sunt atat de zapaciti, atat de incurcati, cu atata neliniste, ganditi-va: ceilalti care sunt departe de Dumnezeu, de Biserica, oare cum sunt?