A plăcut Făcătorului şi Judecătorului nevoinţelor noastre să rânduiască de la început ca vremea vieţii noastre pământeşti să fie vreme pregătitoare pentru veşnicie, vreme de deprindere, vreme de luptă şi nevoinţe, vreme de război duhovnicesc, nu vreme de nelucrare, de deşertăciune şi stat ­degeaba, iar ca starea noastră nemuritoare din viitor să fie stare de răsplătire, de slavă şi de veşnică fericire sau stare de veşnică necinstire şi de chinuri cumplite pentru nelucrare, lenevie, nepăsare şi pentru păcate nenumărate. 
Dau mulţumită Domnului pentru îm­bel­şugarea cea zilnică a luminii duhovniceşti şi trupeşti – a Luminii Duhului Celui Sfânt şi a luminii soarelui; pentru îmbelşugarea aerului material curat şi a aerului imaterial al sufletului, care este Duhul Sfânt – Dumnezeu! 
Sfântul Ioan de Kronstadt 

Nu exista subiect de discutie mai primejdios decat Apocalipsa. Interpretarea cu totul literala si superflua a intamplarilor prezentate in Apocalipsa este, evident, pricina de tulburare sufleteasca; la fel de tulburator este si modul facil in care multi dintre contemporani se refera la caracterul "apocaliptic" al timpurilor noastre, fapt care starneste teama si angoasa. Declaratiile ambigue ale unora ca acestia sunt departe de a fi convingatoare. Insa daca un crestin se incumeta sa vorbeasca despre Apocalipsa, este de la sine inteles ca in aceasta, ca si in orice alta imprejurare - cuvintele sale trebuie sa fie masurate, pe cat este cu putinta de clare si in deplin acord cu invatatura universala a Bisericii. 

Cartea cuprinde o selectie de texte din scrisorile Sfantului Teofan Zavoratul, cu explicatii si sfaturi despre boala si moarte. Sfantul explica motivul si intelesul bolii si mortii in lumina iubirii lui Dumnezeu.

Rugăciunea în vremea bolii 

Vă simţiţi foarte slăbită şi credeţi că vă apropiaţi de ieşirea sufletului din trup. Boala aminteşte de moarte, însă nu proroceşte ceasul ei. Totuşi, de vreme ce aţi primit aducerea-aminte de moarte, nu e nepotrivit să vă pregătiţi de ea. Dat fiind că sunteţi mereu bolnavă, nu vă este greu să vă însuşiţi gândul la ieşirea din trup, după pilda Cuviosului Nicanor – şi această ieşire nu vă va lua pe neaşteptate. Fericită este pomenirea morţii; ea, împreună cu aducerea-aminte de Domnul, e temelia tare a bunei rânduieli creştineşti a duhului. 
Vă plângeţi de dumneavoastră înşivă că vă rugaţi prost şi nu vă ţineţi de nevoinţe. În această privinţă vă lămureşte Sfântul Tihon de Zadonsk, care a zis: „Ce rugăciune îi trebuie bolnavului? Mulţumire şi suspinare.“ Acestea înlocuiesc orice nevoinţă. Deci, fiţi senină! 
Nu puteţi merge la biserică din pricina bolii, aşa încât aţi rămas la pravila de chilie. Împliniţi-o după putere. Să ştiţi că pravila este de trebuinţă din pricina neputinţei noastre, nu pentru rugăciunea în sine, care se poate face şi fără pravilă... Staţi cu gândul la Liturghie – nu ca un săvârşitor, ci ca unul ce e de faţă (prin mutarea cu gândul) la Liturghia săvârşită de altul. 
Nu aveţi gânduri prea vesele în ce vă priveşte? Era în Egipt un bătrân duhovnicesc – Apollo, mi se pare... Acesta le spunea cu tărie tuturor fraţilor, şi străinilor, de asemenea: „Nouă, creştinilor, nu ni se cuvine să ne mâhnim... Să se mâhnească păgânii şi jidovii. Iar noi, cei mântuiţi de Domnul... al nostru este raiul, a noastră este împărăţia Cerurilor. Cu noi sunt Hristos, harul Sfântului Duh, Maica lui Dumnezeu, oştirile cereşti şi sfinţii toţi...“ 

În tratarea Sfântului Ioan Gură de Aur, patimile și virtuțile nu sunt simple instrumente retorice.  Înțelese terapeutic, ca boală și sănătate, stricăciune și nemurire, ele reprezintă coordonate ce definesc traiectoria noastră prin această viaţă și punctul ei final din cea viitoare.  De cele mai multe ori ne dorim sănătatea virtuții doar atunci când ne confruntăm cu manifestările evidente ale îmbolnăvirii ființei noastre.  Abia atunci înțelegem tragismul condiţiei noastre de oameni căzuți și adevărul că Hristos este singurul dătător nemincinos al sănătății și nemuririi. 
Din imensa operă a unuia dintre cei mai mari îndrumători duhovnicești ai tuturor timpurilor, lucrarea de față sintetizează o sumă de repere practice, ușor de înțeles și însușit pentru omul contemporan. 

Traducere din limba rusa de Adrian Tanasescu-Vlas 

Într-un colţ de rai din împrejurimile Kievului, numit Teofania de către mitropolitul de obârşie românească Gavriil Bănulescu, s-a nevoit unul dintre marii Cuvioşi ai Ucrainei secolului al XIX-lea. Cuviosul Bonifatie, pe care Biserica Rusă se pregăteşte să-l proslăvească în ceata Sfinţilor, a fost părintele săracilor Kievului, care îşi găseau la el întotdeauna mângâierea şi adăpostul. 
Din inima plină de dragoste dumnezeiască a acestui ascet a cărui teologie era izvorâtă nu din cărţi, ci din multa iubire pentru Dumnezeu şi făptura Lui, vă aducem, prin cartea de faţă, o comoară de sfaturi şi învăţături despre bucuria de a fi ortodox. 

Traducere din limba engleza de Anca Popescu 

Natura icoanei nu poate fi înteleasa cu ajutorul criticii de arta, dar nici cu ajutorul sentimentalismului. Formele sale se întemeiaza pe întelepciunea cuprinsa în textele teologice si liturgice ale Bisericii Ortodoxe rasaritene si sunt strâns legate de experienta vietii contemplative. Lucrarea de fata este prima de acest gen care ofera o introducere serioasa în contextul spiritual al acestei arte. 
Prin introducerea lui Uspensky în cadrul sensului si limbajului icoanelor ne împartasim într-un mod uimitor de conceptiile spirituale ale Bisericii Ortodoxe fara de a caror cunoastere nu putem întelege deloc lumea icoanei. 

Autoarea acestui volum ne descrie minunat si deosebit bogatia impresionanta a vietii in Hristos Domnul, care, pentru dobandirea ei, cere, neindo­iel­nic, sacrificii si eforturi.  Inaintarea pe treptele cele mai inalte ale credinţei nu se realizeaza pe cai magice si nici prin manifestari de falsa pietate, ci numai prin stradania de a ne modela comportamentul dupa cel al lui Iisus, Domnul si Mantuitorul nostru, in cele mai marunte si aparent neimportante actiuni ale noastre.

Eseurile cuprinse in acest volum se adreseaza celor care doresc sincer sa renunte la pretexte, lamentari, false justificari, deprinderi rele si obisnuinta de a‑i invinovati pe altii pentru problemele lor.  Ele nu sunt paliative, ci medicamente eficiente pentru a ne vindeca de pacate.  Sunt dusuri reci care pot alunga fierbinteala patimilor din cauza carora suferim de anxietate, depresie, infatuare sterila si avem relatii total nereusite cu oamenii pe care ni i‑am dori aproa­pe.  Sunt comori pretioase care ne pot imbogati sufletul, ostoindu‑ne setea dupa apa din care, daca vom bea, nu vom mai inseta in veac.

Dacă noi, la nivel personal sau comun, nu vom învăţa să trăim duhovniceşte din revelaţiile tainice care ne sunt oferite permanent în Liturghie, ci vom rămâne numai la nivelul de trăire sufletesc, însăşi Liturghia va fi pentru noi neînţeleasă, în mare parte. Adesea ni se pare că „duhovnicesc” înseamnă o stare sufletească extrem de înaltă, sublimă şi apropiată de Dumnezeu. În realitate, din lectura rugăciunilor şi din analiza icoanelor sfinţilor, vedem cu claritate că există o ruptură între aceste două sfere. Există o limită între nivelul sufletesc şi un cu totul alt nivel, cel al duhului, unde Dumnezeu lucrează într-un cu totul alt mod.

Bineînţeles, tot ceea ce se întâmplă în om se reflectă de asemenea şi în sfera sa sufletească, şi în cea trupească. Ceea ce se întâmplă în duh, nu reprezintă ceva sufletesc, oricât de înalt ar fi, ci este împărtăşire de ceva care depăşeşte caracterul creat. Din acest punct de vedere, experienţa ascetică, aşa cum o înţelege Ortodoxia, comportă un caracter specific. 

Liturghia ca stăpânire a lui Dumnezeu asupra acestei lumi prin noi trebuie să continue în afara bisericii. Împărtăşiţi fiind, intrăm în lume îmbrăcaţi cu puterea lui Hristos, pentru ca să smulgem lumea aceasta din mâinile stăpânitorului acestei lumi, pentru a aduce lumea aceasta în dar şi jertfă şi prinos lui Hristos; pentru ca lumea aceasta să iasă din categoria timpului şi să intre în categoria veşniciei. Liturghia este neterminată. Noi ieşim din biserică cu pace, pentru a continua Taina Liturghiei în afara bisericii, sfinţind tot ceea ce constituie lumea noastră şi făcând-o parte a Împărăţiei cerurilor. 

Care este menirea femeii în această lume? Pentru cei mai mulți dintre noi, o astfel de întrebare ar putea fi considerată stranie, dacă ținem seama de faptul că femeia − fiind părtașă firii omenești − are aceeași menire la fel ca și bărbatul: mântuirea, desăvârșirea de sine, năzuința după chipul Creatorului… Femeia îşi are însă şi menirea sa aparte, diferită de cea a bărbatului.

Din profundele analize duhovnicești cuprinse în cartea de față, orice creștin își va putea lămuri multe dintre aspectele legate de menirea femeii în raport cu Veșnicia și rolul ei în lumea de astăzi. 

Cuviosul schiarhimandrit Teofil Rossoha este unul dintre cei mai mari părinţi duhovniceşti care au strălucit pe cerul Bisericii Ortodoxe în secolul XX. El este o dovadă vie a faptului că, oricât de grea ar fi prigoana împotriva credinţei creştine, robii lui Hristos biruiesc toate încercările şi ispitele vrăjmaşului diavol. Poate că, peste o vreme, Cuviosul Teofil va intra în sinaxare. Acolo unde mulţimea de oameni ajutaţi de el în chip minunat mărturisesc că îi este locul... CUPRINS: Copilaria Seminarul Lavra Sfânta Treime Academia Lavra Pecerska din Kiev Prigoana Oraşul Marî Revenirea Vindecarea de farmece Schitul Teofania Incercările Schitul Kitaev Iubirea stareţului Vindecările Spovedania Inainte-vederea Păstorirea turmei Despre milostivire Despre credinţă Despre rugăciune Fiii duhovniceşti Rugăciunea părintelui Asemenea primilor creştini Schima mare Ultimii ani ai vieţii. Prevestirile sfârşitului său Sfârşitul Inmormântarea Ajutorul primit de la stareţ după moartea sa Chipul luminos al stareţului Din învăţăturile duhovniceşti ale Stareţului Teofil Cuviosul Teofil Rossoha: Cuvânt despre sfânta cruce Sfinţeniile Schitului Pustia Kitaev.

(lipsa text)

Schiarhimandritul Ioachim (Parr), egumenul Manastirii Cuvioasei Maria Egipteanca din New York, se ocupa de multi ani cu activitatea misionara si ii ajuta pe cei fara adapost.  Parintele Ioachim a vizitat cateva manastiri din Rusia, a discutat atat cu monahi, cat si cu mireni, si fiecare discutie a fost o lectie de dragoste.  Experienta duhovniceasca – pe care parintele Ioachim o impartaseste din belsug ascultatorilor – va fi de folos tuturor celor ce vor sa traiasca conform Evangheliei si sa invete sa-l iubeasca pe aproapele.