Bolile sufletesti si vindecarea lor in scrierile Sfantului Ioan Gura de Aur

Format: 13 x 20 cm
ISBN: 978-973-136-299-1
Status: momentan indisponibil

Bolile sufletesti si vindecarea lor in scrierile Sfantului Ioan Gura de Aur

Colectia: Alte carti
Autor:
Editura: Editura Sophia

În tratarea Sfântului Ioan Gură de Aur, patimile și virtuțile nu sunt simple instrumente retorice.  Înțelese terapeutic, ca boală și sănătate, stricăciune și nemurire, ele reprezintă coordonate ce definesc traiectoria noastră prin această viaţă și punctul ei final din cea viitoare.  De cele mai multe ori ne dorim sănătatea virtuții doar atunci când ne confruntăm cu manifestările evidente ale îmbolnăvirii ființei noastre.  Abia atunci înțelegem tragismul condiţiei noastre de oameni căzuți și adevărul că Hristos este singurul dătător nemincinos al sănătății și nemuririi. 
Din imensa operă a unuia dintre cei mai mari îndrumători duhovnicești ai tuturor timpurilor, lucrarea de față sintetizează o sumă de repere practice, ușor de înțeles și însușit pentru omul contemporan. 

Pret: 15.00 LEI   
Momentan indisponibil


Scrieti o recenzie

Nume:
Email:
Mesajul:
Apreciere:



  Trimite comentariul


(Nu exista recenzii la aceasta carte. Fiti primul care scrie o recenzie!)


Carti similare

    • Cartea cuprinde o selectie de texte din scrisorile Sfantului Teofan Zavoratul, cu explicatii si sfaturi despre boala si moarte. Sfantul explica motivul si intelesul bolii si mortii in lumina iubirii lui Dumnezeu.

      Rugăciunea în vremea bolii 

      Vă simţiţi foarte slăbită şi credeţi că vă apropiaţi de ieşirea sufletului din trup. Boala aminteşte de moarte, însă nu proroceşte ceasul ei. Totuşi, de vreme ce aţi primit aducerea-aminte de moarte, nu e nepotrivit să vă pregătiţi de ea. Dat fiind că sunteţi mereu bolnavă, nu vă este greu să vă însuşiţi gândul la ieşirea din trup, după pilda Cuviosului Nicanor – şi această ieşire nu vă va lua pe neaşteptate. Fericită este pomenirea morţii; ea, împreună cu aducerea-aminte de Domnul, e temelia tare a bunei rânduieli creştineşti a duhului. 
      Vă plângeţi de dumneavoastră înşivă că vă rugaţi prost şi nu vă ţineţi de nevoinţe. În această privinţă vă lămureşte Sfântul Tihon de Zadonsk, care a zis: „Ce rugăciune îi trebuie bolnavului? Mulţumire şi suspinare.“ Acestea înlocuiesc orice nevoinţă. Deci, fiţi senină! 
      Nu puteţi merge la biserică din pricina bolii, aşa încât aţi rămas la pravila de chilie. Împliniţi-o după putere. Să ştiţi că pravila este de trebuinţă din pricina neputinţei noastre, nu pentru rugăciunea în sine, care se poate face şi fără pravilă... Staţi cu gândul la Liturghie – nu ca un săvârşitor, ci ca unul ce e de faţă (prin mutarea cu gândul) la Liturghia săvârşită de altul. 
      Nu aveţi gânduri prea vesele în ce vă priveşte? Era în Egipt un bătrân duhovnicesc – Apollo, mi se pare... Acesta le spunea cu tărie tuturor fraţilor, şi străinilor, de asemenea: „Nouă, creştinilor, nu ni se cuvine să ne mâhnim... Să se mâhnească păgânii şi jidovii. Iar noi, cei mântuiţi de Domnul... al nostru este raiul, a noastră este împărăţia Cerurilor. Cu noi sunt Hristos, harul Sfântului Duh, Maica lui Dumnezeu, oştirile cereşti şi sfinţii toţi...“ 

Volume apartinand de la aceeasi editura

    • Cuprins 
      Noţiuni introductive 
      Despre Descoperirea dumnezeiască 
      Despre Sfânta Tradiţie şi despre Sfânta Scriptură 
      Despre Sfânta Scriptură 
      Alcătuirea Catehismului 
      Catehismul creştinesc 
      Partea întâi. Despre credinţă 
      Partea a doua. Despre nădejde 
      Partea a treia. Despre dragoste 
      Încheiere. Întrebuinţarea învăţăturii despre credinţă şi evlavie 


      DESPRE DRAGOSTE 

       

      DESPRE DRAGOSTE 

      Despre unirea dintre credinţă şi dragoste
       
      Care trebuie să fie lucrarea şi rodul adevăratei credinţe în Hristos? 
      Dragostea şi, în legătură cu ea, faptele bune. 
      „Căci în Hristos Iisus”, spune Sfântul Apostol Pavel, „nici tăierea împrejur nu poate ceva, nici netăierea împrejur, ci credinţa care este lucrătoare prin iubire” (Galateni 5, 6). 
      Nu-i de ajuns pentru creştini numai credinţa, fără dragoste şi fapte bune? 
      Nu este e de ajuns. Deoarece credinţa fără dragoste şi fapte bune este nelucrătoare şi moartă şi, de aceea, nu ne poate conduce la viaţa veşnică: „...cine nu iubeşte pe fratele său rămâne în moarte” (I Ioan 3, 14). „Ce folos, fraţii mei, dacă zice cineva că are credinţă, iar fapte nu are? Oare credinţa poate să-l mântuiască? ...Căci precum trupul fără de suflet mort este, astfel şi credinţa fără de fapte, moartă este” (Iacov 2, 14, 26). 
      Nu se poate, pe de altă parte, să ne mântuie dragostea şi faptele bune, fără credinţă? 
      Nu se poate ca omul, neavând credinţă în Dumnezeu, să-L iubească pe El cu adevărat. De aceea, omul vătămat de păcat nu poate să facă cu adevărat fapte bune, dacă nu primeşte prin credinţa în Iisus Hristos, puterea cea duhovnicească sau harul lui Dumnezeu: „Fără credinţă, dar, nu este cu putinţă să fim plăcuţi lui Dumnezeu, căci cine se apropie de Dumnezeu trebuie să creadă că El este şi că se face răsplătitor celor care Îl caută” (Evrei 11, 6). „Căci toţi câţi sunt din faptele Legii sub blestem sunt, căci scris este: «blestemat este oricine nu stăruie întru toate cele scrise în cartea Legii, ca să le facă» (Galateni 3, 10). „Căci noi aşteptăm în Duh nădejdea dreptăţii din credinţă” (Galateni 5, 5). „Căci în har sunteţi mântuiţi, prin credinţă, şi aceasta nu e de la voi: este darul lui Dumnezeu; nu din fapte, ca să nu se laude nimeni” (Efeseni 2, 8, 9). 
      Ce trebuie crezut despre acea dragoste care nu este însoţită de fapte bune? 
      Acea dragoste nu este adevărată. Deoarece adevărata dragoste arată, fireşte, faptele sale bune. 
      Mântuitorul Iisus Hristos spune: „Cel ce are poruncile Mele şi le păzeşte, acela este care Mă iubeşte; dacă Mă iubeşte cineva, va păzi cuvântul Meu” (Ioan 14, 21, 23). 
      Sfântul Apostol Ioan scrie: „Căci dragostea de Dumnezeu aceasta este: să păzim poruncile Lui” . (I Ioan 5, 3) „Să nu iubim cu vorba, numai din gură, ci cu fapta şi cu adevărul” (I Ioan 3, 18). 

      Despre Legea lui Dumnezeu şi despre porunci 
      Care este modul de a recunoaşte şi deosebi faptele bune de cele rele? 
      Legea lăuntrică a lui Dumnezeu ori conştiinţa mărturisitoare şi legea exterioară a lui Dumnezeu ori poruncile lui Dumnezeu. 
      Sfânta Scriptură vorbeşte despre legea lăuntrică? 
      Sfântul Apostol Pavel vorbeşte despre neamuri: „Ceea ce arată fapta legii scrisă în inimile lor, prin mărturia conştiinţei lor şi prin judecăţile lor, care îi învinovăţesc sau îi şi apără” (Romani 2, 15). 
      Dacă oamenii au legea lăuntrică, atunci de ce li s-a mai dat şi legea exterioară? 
      Li s-a dat lor pentru că oamenii, neascultând de legea lăuntrică şi ducând o viaţă trupească şi păcătoasă, au înăbuşit în ei înşişi glasul legii duhovniceşti. De aceea a şi fost nevoie să le-o aducă lor aminte printr-un mijloc din afară, cu ajutorul poruncilor: „Deci ce este Legea? Ea a fost adaugată pentru călcările de lege...” (Galateni 3, 19). 
      Când şi în ce chip le-a dat Dumnezeu oamenilor legea din afară? 
      Când a avut loc minunata ieşire din robia Egiptului a poporului evreu, ce se trăgea din Avraam. Atunci, pe drumul către pământul făgăduinţei, în pustie, pe muntele Sinai, Dumnezeu Şi-a arătat prezenţa Sa în foc şi în nor şi a dat legea prin Moise, căpetenia israelitenilor. 

    • Deoarece in zilele noastre cu foarte mare greutate poti gasi intre pamanteni pe cineva care sa-ti fie sprijin in cautarea Adevarului, Dumnezeu se face intampinare omului prin Sfintii Sai.  De cele mai multe ori, acesti Sfinti lucreaza in desavarsita tacere, faptele lor minunate fiind cuvinte indestulatoare ale dragostei dumnezeiesti.  Unul dintre Sfintii pe care Domnul Hristos i-a randuit sa ne slujeasca pe noi, cei de la sfarsitul veacurilor, este Sfantul Efrem cel Nou.  Cu sfintele moaste tainuite in pamant vreme de mai bine de cinci veacuri si primind chemarea Preasfintei Treimi, Sfantul Efrem a dorit sa fie descoperit lumii pamantene, unind rugaciunile sale pentru noi cu suspinul Duhului Sfant pentru intreaga faptura.  Dragostea sa desavarsita cuprinde si tamaduieste nenumarati oameni, innoindu-i sufleteste prin credinta si, adeseori, daruindu-le si sanatatea trupului.  El nu s-a facut cunoscut prin canale mediatice, ci prin smeritele marturii ale celor ajutati de el, ale caror cuvinte au impanzit lumea, asemenea unor seminte roditoare de lumina.  Cel care isi indreapta privirea mintii catre Sfantul Efrem va intalni in chip tainic si nevazut surasul sau dumnezeiesc, straluminat dintru slava Invierii Domnului Hristos.  Acest zambet biruitor a umplut si umple de bucurie, nadejde si credinta sufletele a mii si mii de oameni, caci inima Sfantului Efrem s-a facut atat de incapatoare, incat poate imbratisa cu dragoste desavarsita intreaga fire omeneasca, daruind tuturor hrana cea facatoare de viata a harului dumnezeiesc.

watch series