Boala si tamaduirea sufletului in traditia ortodoxa

Boala sufleteasca... Mai mult decat cancerul, mai mult decat SIDA, aceasta e cea mai cumplita boala a vremurilor noastre, in fata careia ajutorul psihoterapeuticii lipsite de Duhul Sfant este doar o fantoma neputincioasa. Mitropolitul Hieroteos Vlachos iti arata iesirea din impas acolo unde orice neputinta se transforma in aripi catre cer: viata harica a Bisericii. 

Editura: Sophia
Format: 13x20 cm
ISBN: 978-973-136-016-4
Numar de pagini: 192


Status: in stoc
Pret: 10.00 LEI   
  Cumpara


Scrieti o recenzie

Nume:
Email:
Mesajul:
Apreciere:



Cod de verificare:
  Trimite comentariul


(Nu exista recenzii la aceasta carte. Fiti primul care scrie o recenzie!)


Carti similare

    • Dacă în vremurile noastre – vremuri de sărăcie, de foamete şi de întunecare duhovnicească – mai sunt monahi ce au cât de cât dreaptă socotinţă duhovnicească adevărată, ei sunt aceia, foarte puţini la număr, care, fiind luminaţi cu rugăciunea minţii, şi‑au cunoscut amănunţit patimile, au cunoscut amănunţit lucrările duhurilor viclene şi, în fine, lucrarea Dumnezeiescului Duh, care începe prin revărsarea în sufletul omenesc a sfinţitei păci celei în Hristos – iar cine nu şi‑a văzut, în lumina rugăciunii minţii, patimile sale, cine n‑a cunoscut lucrările duhurilor necurate şi n‑a gustat din pacea lui Hristos, care adună laolaltă mintea, sufletul şi trupul, acela nici nu are idee despre dreapta socotinţă duhovnicească, chiar dacă, amăgit de slava deşartă, i se pare că o are... 
      Vrei să simţi uşurare de patimile care te luptă? Vrei să afli umilinţă în chilia ta, umilinţă fără de care gândul, răpit de vântul sălbatic ca o corabie fără ancoră, goneşte pe valurile închipuirii şi este aruncat în adâncul trândăvirii? Vrei să vezi lumină din Lumină? Vrei să guşti dragoste care iese din Dragoste şi duce la Dragostea veşnică? Ia gândul tău şi aruncă‑l la picioarele fraţilor şi surorilor, fără să faci deosebire între răi şi buni; spune‑i gândului tău şi repetă‑i cât mai des, ca din gând să se nască şi simţământul: „Aceştia sunt nişte îngeri ai lui Dumnezeu, numai eu mă asemăn diavolului prin păcat şi întunecare”. 

Carti scrise de acelasi autor

    • Sfântul Munte este un loc de taină, unde tăcerea, adică însăşi veşnicia, vorbeşte cu putere – căci tăcerea este graiul vieţii ce va să vină. Aşa cum sfinţii îngeri au o putere înţelegătoare de negândit pentru noi, prin care-şi împărtăşesc dumnezeieşti noime, în acelaşi fel îngerii pământeşti – ce trăiesc în Sfântul Munte şi se întrec cu cei cereşti şi netrupeşti în viaţă şi în rugăciune – au o altă putere pentru a împărtăşi ceea ce trăiesc…

      Rugăciunea lui Iisus, când se săvârşeşte cu buzele şi cu mintea, pune pe fugă gândurile rele şi împăciuieşte mintea, iar atunci când se pogoară în inimă şi lucrează acolo, îl naşte din nou pe om, pune foc în lumea sa lăuntrică şi‑l face theolog – căci atunci theologia ajunge „istorisire”, fiindcă omul învaţă‑povesteşte cele pe care le‑a auzit, le‑a văzut, le‑a învăţat, le‑a trăit. Atunci el cunoaşte nerătăcit că una este mintea şi alta este raţiunea, şi se uimeşte de lărgirea inimii (2 Cor. 6:11), de adâncimea acesteia şi de lumea ei tainică şi intensă.

      Negreşit însă, Rugăciunea lui Iisus, ca să fie de folos omului, trebuie neapărat însoţită de theologia Bisericii Ortodoxe (dogma) şi de o viaţă îmbisericită (Tainele‑nevoinţa) – şi în chip anume de dumnezeiasca împărtăşanie, căci Rugăciunea aprinde dorul pentru dumnezeiasca împărtăşanie, iar împărtăşirea cu Trupul şi Sângele lui Hristos sporeşte setea de ­rugăciune.

      Rog pe oricare dintre cititorii ce se vor folosi de această carte să se roage la Dumnezeu să nu‑i dezamăgesc pe atâţia pustnici nevoitori, care m‑au iubit şi mi‑au descoperit comorile inimii lor.

    • Experiența vederii lui Dumnezeu (θεοπτία) de către Sfinți, tradiția isihastă și filocalică, precum și cultul Bisericii nu sunt în acord cu concepțiile teologiei post‑patristice, care discreditează cele trei dimensiuni ale vieții bisericești – experiența vederii, isihasmul și cultul – și, în esență, nu fac altceva decât să protestantizeze teologia ortodoxă. 

      Teologia post‑patristică aspiră să tâlcuiască Scripturile folosind ca instrument rațiunea, închipuirea și gândirea speculativă, iar nu inima. Vrea dumnezeiasca Euharistie fără arderea inimii, fără Rugăciunea inimii, se referă la „on­tologia persoanei”, iar nu la urcușul omului de la după chip la după asemănare, adică la îndumnezeire. Vorbeşte despre întâi‑stătătorul adunării euharistice, iar nu despre proroc, vorbeşte despre Învierea lui Hristos fără trăirea tainei Răstignirii, care reprezintă tradiţia isihastă de nevoință. Aspiră să răspundă la subiectele pe care le lansează cultura contemporană şi nu se referă la biruința lui Hristos, la biruința creștinului prin puterea lui Hristos împotriva diavolului, a stricăciunii şi a morții. Se preocupă de lume, şi nu de transfigurarea omului, vorbeşte de estetică şi artă şi trece cu vederea asceza rânduită de Părinți. Doreşte să primească răspunsuri la întrebări ale culturii contemporane şi nu se interesează de împărtășirea omului de slava tainei Crucii şi a Învierii lui Hristos. 

      Aceasta este problema teologiei post‑patristice și a oricărei alte teologii care nu este bisericească. 

      Mitropolitul Ierótheos 
      al Nafpaktosului și Sfântului Vlasie

watch series