Poveştile celor 12 prinţese şi împărătese sunt:

• - Prinţesa Apolinaria
• - Împărăteasa Teodora a II-a
• - Prinţesa Drosida
• - Alexandra, Împărăteasa
• - Împărăteasa Elena
• - Cneaghina Fevronia
• - Împărăteasa Ana
• -  Împărăteasa Irina
• - Prinţesa Casdoas
• - Nana, Împărăteasa Georgiei
• - Teodora, Împărăteasa lui Iustinian
• - Împărăteasa Teofana

(include CD audio)

Sofia, fetiţa care ştie să pună lumina pe pânză de tablouri, a moştenit acest talent de la bunicul ei, iconarul. Într-un peisaj aproape sălbatic, neschimbat de secole, pe culmea Doloşmanului, la graniţa dintre Dunăre şi mare, copila află multe taine, nu doar despre tinereţea şi viaţa bunicului ei, ci şi despre ce înseamnă pictarea de icoane şi despre de negrăit frumoasa, tainica şi minunata relaţie a omului cu Dumnezeu şi cu sfinţii.

Aceasta carte am cunoscut-o in anul 1944.  Aveam, pe atunci, cincisprezece ani.  Ea mi-a fost de mare folos, mai cu seama prin tema ei.  Din ea am aflat ca un crestin trebuie sa fie mereu multumit, pentru ca Dumnezeu asa il vrea pe om, sa fie multumit.  Citind aceasta carte, am luat aminte la tema ei, am luat aminte la faptul de a fi multumit si, cu toate ca nu mi-am urmarit multumirea in mod artificial, am avut in vedere totdeauna sa ma multumesc cu ce mi-a randuit Dumnezeu.  Cartea mi-a placut mult atunci cand am citit-o pentru prima data si mi-a parut rau ca n-am regasit-o de-a lungul anilor ce au trecut, desi mereu m-am interesat de ea si am recomandat-o celor cu care am venit in legatura.

Arhimandritul Teofil Paraian

Mantuitorul ne invata ca dobandim bucuria Lui daca suntem credinciosi peste putinul pe care ni l-a dat. Iar a fi credincios inseamna a lucra cu acest putin dat fiecaruia, cu toata bogatia de har pe care Domnul ne-o ofera gratuit in Biserica Lui. 
Acest volum este un indemn la privirea si trairea vietii in lumina acestui crez despre om si despre rostul lui in lume. 

Prin toate minunile sale, Sfântul Columba le-a iesit si le iese în întâmpinare semenilor, slujindu-ne pe toti si straduindu-se sa ne câstige pentru Patria cea de Sus. Cu ajutorul lui Dumnezeu, a preschimbat apa de izvor în vin spre a se putea sluji jertfa euharistica, a rostit nenumarate proorocii care toate s-au împlinit la vremea lor, i-a vadit pe cei care Îi minteau lui Dumnezeu si pe cât s-a putut i-a îndrumat pe calea cea buna, manuscrisele copiate de el au cazut în apa si au ramas neatinse de puterea acestei stihii vreme îndelungata, iar un cutit binecuvântat de el si-a pierdut puterea de a mai rani vreodata. Tot el a fost vazut de mai multi ucenici stralucind întru slava luminii ceresti, a îndulcit roadele amare ale unui pom, a scos din robie, a înmultit cu masura averi numai prin puterea binecuvântarii sale, a împacat-o si a îndreptat-o pe o sotie care se lepada de dragostea sotului sau din pricina ca el era urât, a îmblânzit furtunile de pe mare numai prin cuvânt, a tamaduit boli incurabile, a biruit puterea vrajitoriilor, i-a înfrânt pe draci, a stavilit ciuma, a izbavit din morti naprasnice, a preschimbat apele vatamatoare în ape vindecatoare, pe lânga toate acestea savârsind cu dar prorocesc nenumarate alte lucrari si semne dumnezeiesti. La rugamintea unui ucenic apropiat, Sfântul Columba a destainuit despre sine, ca si cum ar fi vorbit despre altul: „Sunt unii, macar ca foarte putini, care sunt învredniciti de harul dumnezeiesc sa vada cu totul limpede si deosebit toata întinderea lumii si sa îmbratiseze înlauntrul puterii mintii lor în chip minunat largita marginile cele mai departate ale cerurilor si ale pamântului în aceeasi clipa, ca si cum toate ar fi luminate de o singura raza de soare”.

Astrologia este darul demonilor:  intr-un cuvant prorocesc foarte aspru, prorocul Ieremia arata legatura dintre pacatul iudeilor si pedeapsa pe care o vor primi: "Nu au voit oamenii din Ierusalim sa se inchine Dumnezeului Celui Adevarat, ci soarelui, lunii si stelelor cerului.  Ei bine, de aceea va veni o vreme cand vrajmasii vor preschimba Ierusalimul intr-un cimitir, iar oasele locuitorilor Ierusalimului se vor arunca afara, ici si colo, dinaintea soarelui, lunii si stelelor, pe care le-au iubit si carora li s-au inchinat" (Ieremia 8,1-2).  Acelasi lucru il vor pati si locuitorii Sodomei.  Au lepadat legaturile trupesti firesti, prin care ar fi dobandit urmasi, si care ar fi fost roditoare.  De aceea, regiunea lor s-a facut mare moarta si ogor sterp, fara urma de viata si rodnicie.

Aceas­tă carte este primul volum din colecția „Vita Monastica”, intitulat „Călătorind cu întrebarea. Interviuri cu sta­reții și starețele mănăstirilor din Arhiepiscopia Râmnicului”. Volumul a fost realizat de jurnaliştii Gheorghe Smeoreanu şi Tiberiu Pîrnău. 

Toată literatura patericală a luat naștere practic în urma întrebării ucenicului şi a răspunsului Avvei sau al părintelui duhovnicesc. De aceea, volumul acesta este o continuare a călătoriei cu întrebarea a Părinților de odinioară ai Bisericii, ce respiră din paginile lui mireasma iubitorilor de frumusețe duhovnicească, de tainică rugăciune și smerenie. Prin răspunsurile lor, stareții de astăzi ai mănăstirilor vâlcene ne arată că înțelepciunea patericală încă este vie, iar candela rugăciunii pe care aceștia o țin aprinsă necontenit ne ține și nouă trează conștiința că fără Dumnezeu călătorim în lumea aceasta spre o destinație greșită. 

Când Evangheliile și Epistolele vor deveni realitatea noastră de zi cu zi, atunci vom începe a vedea limpede cât de copilăroase fuseseră înainte închipuirile noastre legate de Dumnezeu și de viața într-Însul. Tainică este Înțelepciunea pe care ne-o dă Descoperirea: ea de departe depășeșete închipuirea omenească. "... Ochi nu a văzut, nici urechea a auzit, nici la inima omului s-au suit, câte au gătit Dumnezeu celor ce iubesc pe Dânsul". Până și cea mai mică atingere a Duhului Dumnezeiesc se arată a fi o slavă care nesfârșit întrece cuprinsul unei vieți fără Dumnezeu.

Intrând în Mănăstirea Sihăstria în vara anului 1989 la o vârstă fragedă, am avut marea binecuvântare de a mă afla în preajma unor călugări încărunţiţi, cu trupul uscat de post, de nevoinţe şi de ispite, dar cu chipul luminat, blând şi plăcut, care îmi povesteau câteodată frânturi din zbuciumata lor viaţă, pe care au petrecut-o de-a lungul anilor în mănăstire.

Aşa am aflat de călugării alungaţi din mănăstire, siliţi să dezbrace haina monahală şi să-şi tundă pletele. Unii dintre ei, tineri fără maturitate duhovnicească, s-au pierdut în lume, alţii au stat ascunşi prin păduri, iar alţii au plecat la părinţi lucrând prin fabrici, sau în alt chip câştigându-şi existenţa. Ascultând aceste drame, povestite cu durere în suflet, mă cutremuram, deşi nu înţelegeam prea bine la momentul acela suferinţa şi încercările prin care au trecut. Mă simţeam bine în prezenţa lor, mă împărtăşeam din belşug de dragostea, de bunătatea şi de darurile pe care Mântuitorul Hristos le-a revărsat peste aceşti oameni, într-o viaţă de răstignire continuă. Încet şi aproape imperceptibil anii au trecut, dar odată cu ei, unul câte unul părinţii mei dragi şi scumpi au plecat, lăsând în urmă amintirea lor frumoasă, pilda vieţii lor şi sfaturile de care îmi
amintesc cu atâta nostalgie ori de câte ori le privesc crucile din cimitirul de pe deal. Acum, când dintre acei părinţi minunaţi au rămas doar foarte puţini, mi-am propus să notez câte voi putea despre viaţa şi pătimirea lor, ca o datorie morală faţă de cei care m-au primit în mănăstire, care mi-au călăuzit primii paşi în viaţa monahală şi care mi-au picurat în suflet dragostea de Dumnezeu şi respectul pentru cele sfinte.