Poveştile celor 12 prinţese şi împărătese sunt:

• - Prinţesa Apolinaria
• - Împărăteasa Teodora a II-a
• - Prinţesa Drosida
• - Alexandra, Împărăteasa
• - Împărăteasa Elena
• - Cneaghina Fevronia
• - Împărăteasa Ana
• -  Împărăteasa Irina
• - Prinţesa Casdoas
• - Nana, Împărăteasa Georgiei
• - Teodora, Împărăteasa lui Iustinian
• - Împărăteasa Teofana

(include CD audio)

Sofia, fetiţa care ştie să pună lumina pe pânză de tablouri, a moştenit acest talent de la bunicul ei, iconarul. Într-un peisaj aproape sălbatic, neschimbat de secole, pe culmea Doloşmanului, la graniţa dintre Dunăre şi mare, copila află multe taine, nu doar despre tinereţea şi viaţa bunicului ei, ci şi despre ce înseamnă pictarea de icoane şi despre de negrăit frumoasa, tainica şi minunata relaţie a omului cu Dumnezeu şi cu sfinţii.

Aceasta carte am cunoscut-o in anul 1944.  Aveam, pe atunci, cincisprezece ani.  Ea mi-a fost de mare folos, mai cu seama prin tema ei.  Din ea am aflat ca un crestin trebuie sa fie mereu multumit, pentru ca Dumnezeu asa il vrea pe om, sa fie multumit.  Citind aceasta carte, am luat aminte la tema ei, am luat aminte la faptul de a fi multumit si, cu toate ca nu mi-am urmarit multumirea in mod artificial, am avut in vedere totdeauna sa ma multumesc cu ce mi-a randuit Dumnezeu.  Cartea mi-a placut mult atunci cand am citit-o pentru prima data si mi-a parut rau ca n-am regasit-o de-a lungul anilor ce au trecut, desi mereu m-am interesat de ea si am recomandat-o celor cu care am venit in legatura.

Arhimandritul Teofil Paraian

Gandirea si apostolatul lui Nichifor Crainic sunt ca o lumina si ca o adiere revarsate neimpartit pe toate planurile principale ale vietii spirituale romanesti, aducand fiecareia din ele o indrumare, o limpezire si o crestere proprie si de insemnatate epocala.

In cugetarea nationalista, in poezie, in teologie, contributia lui Nichifor crainic e pe rand specific nationalista, specific poetica si specific teologica si inca atat de remarcabila incat se spune nu numai ca nationalismul, poezia si teologia romaneasca sunt altfel de la Nichifor Crainic, ci ca acestea si-au aflat prin activitatea lui o adevarata implinire de sens.

O, intru tot laudata si preaminunata Nina, cea intocmai cu Apostolii, mare podoaba a Bisericii dreptmaritoare si lauda cinstita a poporului ivirean, cea care intreaga tara georgiana cu invatatura dumnezeiasca a Evangheliei ai luminat; cu faptele apostolesti ai biruit pe vrajmasul mantuirii noastre, cu truda si cu rugaciune ai sadit aici gradina lui Hristos, care a dat multime de roada.  Praznuind sfanta pomenirea ta, ne infatisam inaintea cinstitului tau chip si cu evlavie sarutam atotlaudatul dar primit de tine de la Maica Domnului – Crucea de minuni facatoare, pe care ai infasurat‑o cu parul tau cel de pret, si te rugam cu umilinta ca pe o pururea ocrotitoare a noastra: de toate relele si necazurile pazeste‑ne, pe dusmanii Bisericii Sfinte a lui Hristos si pe potrivnicii evlaviei intelepteste‑i, turma ta ocroteste‑o si roaga‑L pe Atotbunul Dumnezeu si Mantuitorul nostru, inaintea Caruia stai, pace tarii noastre sa daruiasca, oamenilor viata indelungata si spor in tot lucrul bun, si mijloceste pentru noi sa ne primeasca in Imparatia Sa cea cereasca, unde toti sfintii lauda preasfant numele Lui, acum si pururea si in vecii vecilor.  Amin.

Domnul i‑a primit pe cei milostivi, fără să‑i mai întrebe nimic altceva. Căci oamenii aceştia au putut să iubească pe pământ cu iubire activă şi reală, fiindcă au fost suficient de deschişi încât să încapă în ei şi iubirea dumnezeiască a veacului viitor. Or, oamenii care au săvârşit faptele iubirii erau nedumeriţi de cele pe care le‑a văzut în ei Domnul. Cum puteau să facă pentru Hristos, ceea ce au făcut pentru alţii? Pentru ei, era atât de firesc să trăiască în spiritul iubirii, încât au făcut‑o fără să se gândească la altceva.
Să ştiţi că nu ne vom mântui prin ceea ce vom face numai cu încordarea inimii, impunându‑ne doar să ţinem minte poruncile Domnului. Poruncile trebuie să ne pătrundă în trup şi în sânge atât de adânc şi
de desăvârşit, încât să ajungă mişcare firească a sufletului, nu simplă ascultare de Legea care ne‑a fost dată din afară. De aceea, dacă cineva crede că este milostiv, că are grijă de bolnavi, că îi cercetează
pe cei întemniţaţi, că îi hrăneşte pe cei flămânzi şi că îi îmbracă pe cei goi – să‑şi pună întrebarea: Le face pe toate acestea din toată inima sau din simplul simţământ al datoriei şi de teama că va da răspuns
pentru faptele sale? Dacă o facem numai din datorie, atunci, Dumnezeule, cât de departe suntem de statutul de fii ai Împărăţiei Cerurilor!

La vârsta de un an şi jumătate, în urma unei boli a copilăriei, Helen Keller, autoarea cărţii pe care o ţineţi în mână, şi-a pierdut, pentru totdeauna, şi văzul, şi auzul! Imaginaţi-vă un copil care nu mai poate avea o legătură firească cu nimeni şi nimic din jurul lui, începând cu părinţii. Imaginaţi-vă un copil învăluit în veşnică noapte şi tăcere. Imaginaţi-vă, pentru o clipă, măcar, că aţi trăi dumneavoastră, ca adult, în aceste condiţii. Ce aţi simţi? Teamă, imensă teamă, singurătate, neputinţă, revoltă, poate chiar ură... Darămite un copil?! N-ar fi el îndreptăţit să simtă toate acestea?

Şi totuşi, cartea aceasta, autobiografică, a Doamnei Helen Keller, abundă de iubire şi bucurie. E o carte luminoasă şi plină de speranţă. O carte dăruitoare de nădejde şi de resurse de mulţumire. O odă închinată CUVÂNTULUI, de la sensul lui duhovnicesc, până la cuvântul cel scris, care a fost, până la urmă, unul dintre puţinele moduri pe care Helen Keller le-a avut, pentru comunicarea cu lumea!

Helen Keller este cea dintâi persoană cu dublu handicap (surdă şi oarbă) care a obţinut o diplomă de licenţă, în Statele Unite ale Americii. Scriitoare, pasionat avocat pentru drepturile persoanelor cu handicap, a călătorit în lume pentru a-şi promova cauza, iar Fundaţia ei continuă să susţină oamenii nevăzători, de pe glob, până în prezent.

— Editorul

Credincioşi ne putem numi nu când primim doar binefacerile dumnezeieşti, ci când primim cu recunoştinţă şi pedeapsa din mâna Lui. A­tunci este pusă la încercare credinţa noastră, ca să se vadă dacă credem cu adevărat în Pronia Sa.
Fiind creştini, trebuie să avem drept călăuzire în viaţă şi întărire sfânta învă­ţă­tură evanghelică, ce ne încredinţează că nici un fir de păr din capul nostru nu piere şi nici o pasăre nu cade fără voia lui Dumnezeu. Iar, de vreme ce şi firul de păr neînsufleţit, şi mărunta făptură care este pasărea se află sub purtarea de grijă dumnezeiască, ce să mai spunem despre noi?

Sfântul Macarie de la Optina

Dumnezeu a poruncit ca in casa Lui sa avem in noi pace, unire si intelegere si, cum ne-a facut prin a doua nastere, voieste ca la fel  sa ne purtam si renascuti, asa incat cei care suntem fiii lui Dumnezeu sa ramanem in pacea lui Dumnezeu si cum unul ne este spiritul, tot una sa ne fie gandirea si simtirea. Altfel, nici nu primesti jertfa celui dezbinat si, intorcandu-l la altar, ii porunceste sa se impace mai intai cu fratele sau, pentru ca, prin rugaciuni pasnice, Dumnezeu sa poate fi impacat.