Poveştile celor 12 prinţese şi împărătese sunt:

• - Prinţesa Apolinaria
• - Împărăteasa Teodora a II-a
• - Prinţesa Drosida
• - Alexandra, Împărăteasa
• - Împărăteasa Elena
• - Cneaghina Fevronia
• - Împărăteasa Ana
• -  Împărăteasa Irina
• - Prinţesa Casdoas
• - Nana, Împărăteasa Georgiei
• - Teodora, Împărăteasa lui Iustinian
• - Împărăteasa Teofana

(include CD audio)

Sofia, fetiţa care ştie să pună lumina pe pânză de tablouri, a moştenit acest talent de la bunicul ei, iconarul. Într-un peisaj aproape sălbatic, neschimbat de secole, pe culmea Doloşmanului, la graniţa dintre Dunăre şi mare, copila află multe taine, nu doar despre tinereţea şi viaţa bunicului ei, ci şi despre ce înseamnă pictarea de icoane şi despre de negrăit frumoasa, tainica şi minunata relaţie a omului cu Dumnezeu şi cu sfinţii.

Aceasta carte am cunoscut-o in anul 1944.  Aveam, pe atunci, cincisprezece ani.  Ea mi-a fost de mare folos, mai cu seama prin tema ei.  Din ea am aflat ca un crestin trebuie sa fie mereu multumit, pentru ca Dumnezeu asa il vrea pe om, sa fie multumit.  Citind aceasta carte, am luat aminte la tema ei, am luat aminte la faptul de a fi multumit si, cu toate ca nu mi-am urmarit multumirea in mod artificial, am avut in vedere totdeauna sa ma multumesc cu ce mi-a randuit Dumnezeu.  Cartea mi-a placut mult atunci cand am citit-o pentru prima data si mi-a parut rau ca n-am regasit-o de-a lungul anilor ce au trecut, desi mereu m-am interesat de ea si am recomandat-o celor cu care am venit in legatura.

Arhimandritul Teofil Paraian

In centrul vietii crestine a fost intotdeauna Dumnezeiasca Liturghie: Jertfa Trupului si a Sangelui lui Hristos, fara de care impartasirea cu Dumnezeu nu este cu putinta.  A constientiza toata insemnatatea ei, a lua parte la ea cu toata fiinta, cu toata mintea si cu toata inima, este una dintre cele mai mari lucrari ale crestinului - si pe calea ei ne calauzesc predicile cu insuflare dumnezeiasca ale unuia dintre sfintii vremurilor moderne.  Ierarh atat traitor, cat si invatat, a carui propovaduire a fost intotdeauna intarita de vietuire, Serafim al Dimitrovului a reusit sa transmita pastoritilor sai nu simple cunostinte, ci har si putere pentru a trai crestineste in vremuri a caror greutate abia ne-o putem inchipui astazi. 

Incantatoare prin simplitate si frumusete, aceste invataturi ale Sfantului Serafim despre Dumnezeiasca Liturghie vor da cititorului sa guste din puterea care i-a purtat cu biruinta pe noii Mucenici si Marturisitori prin cele mai cumplite prigoane din istoria crestinatatii.

Duhul Sfant se pogoara asupra celor care si-au curatit viata de tot ceea ce inseamna patima, pacat sau rautate.  Acestia sunt oamenii duhovnicesti, care primesc de la Dumnezeu si multe alte daruri: al cunoasterii, al stravederii, al citirii in inimile oamenilor, al rugaciunii neincetate si mantuitoare, al pocaintei permanente si al lacrimilor, al inainte vederii, al profetiei etc.  Acestia insa sunt putini.

Cei mai multi sunt cei care asculta si urmeaza duhul lumii acesteia, un duh anti-crestin si anti-duhovnicesc.  Scopul lui este tocmai distrugerea oricarei forme de viata spirituala inalta, vietuirea in robia patimilor si a pacatelor, ce ne conduc spre chinurile iadului celui vesnic.  Si, din nefericire, multi sunt cei care merg pe aceasta cale larga si usoara, dar care aduce omului tristetea si nefericirea vesnica.  Duhul lumesc este un duh al faradelegii si minciunii, al rautatii si curviei, al necredintei, ateismului si crimei...

Copiii noștri, odată cu intrarea în această lume, se află cu adevărat în primejdia de a urma una dintre aceste căi greșite: fie nu se împotrivesc lumii și, acceptând valorile ei false, rămân în aparență creștini, îndărătul unei „măști” a bunei credințe, fie, dimpotrivă, se separă de aceasta într-un fel de „ghetou ortodox”, luând o poziție ostilă față de tot ce îi înconjoară. In general, ne stabilim singuri astfel de obiective: ori ne străduim să‑i adaptăm pe copii la această lume cu orice preț, ori, dimpotrivă, îi facem incapabili să se adapteze, încât ajung să simtă teamă față de lume sau dispreț şi superioritate față de cei ce nu fac parte din comunitatea lor. Aceste atitudini sunt distructive. Trebuie să ne dăm seama că scopul educaţiei creştine nu poate fi decât unul singur: cel de a pregăti pentru Hristos mădulare vii ale Bisericii. Aici apare problema noastră cea mai dureroasă: cum să facem în aşa fel încât copiii noştri, ieşind în societate, să rămână creştini adevărați.
Preot Alexei Uminski
Aceasta carte, ca un rezultat al reunirii binecuvântate dintre experienţa duhovnicilor ortodocşi şi ştiinţa psihologică şi pedagogică modernă, vă oferă explicaţii şi răspunsuri privitoare la unele dintre problemele fundamentale ale educaţiei. În ea sunt tratate, accesibil şi limpede, „puncte nevralgice” cum ar fi: integrarea copiilor în lumea secularizată, formarea autenticei religiozităţi, agresivitatea copiilor, relaţia lor cu duhovnicul, problema pedepsei, controlul parental, dezvoltarea corectă a copiilor în primii ani de viaţă.

Lecturand paginile acestor poeme scrise in vremea sarbatorii, a intamplarilor si evenimentelor speciale, unele dorite altele mai putin dorite, sau a meditatiei pesonale, veti descoperi extraordinarul si in acelasi timp, cotidianul experientei duhovnicesti, exprimate cu o sensibilitate si cu o mare bogatie a nuantelor, ce nu pot fi decat rodul intalnirii darurilor personale si inspiratiei Duhului.

(lipsa text)

Viata contemplativa nu este opusa vietii practice, ci reprezinta culminarea acesteia, fiindca in ea actio si contemplatio sunt unite.  Prin echivalarea vietii contemplative, considerata in mod traditional drept cea mai pura si inalta forma de vietuire filosofica si crestina, cu viata de preot/episcop, avva Iulian Pomerius se dovedeste a fi un scriitor bisericesc aparte, un scriitor preocupat de oamenii Bisericii; iar prin echivalarea vietii de episcop cu cea contemplativa, el ofera episcopului acea auctoritas morala a vietii contemplative.  Desi aspectele vietii contemplative pe care el le enumara la mijlocul capitolului XXV - grija fata de saraci, invatarea credinciosilor, practica filantropiei - au fost considerate inaintea lui, dar si ulterior, drept cele mai caracteristici fapte ale vietii active, Pomerius le-a transformat insa in manifestari ale vietii contemplative, fiindca el defineste cele doua versiuni ale conversatio crestine nu dupa fapte, ci dupa orientare, dupa dispozitia mintii.