Educarea copilului. Sfaturi ale duhovnicilor si psihologilor ortodocsi

Format: 13x20cm
ISBN: 978-973-136-344-8
Status: in stoc

Educarea copilului. Sfaturi ale duhovnicilor si psihologilor ortodocsi

Colectia: Alte carti
Autor:
Editura: Editura Sophia

Copiii noștri, odată cu intrarea în această lume, se află cu adevărat în primejdia de a urma una dintre aceste căi greșite: fie nu se împotrivesc lumii și, acceptând valorile ei false, rămân în aparență creștini, îndărătul unei „măști” a bunei credințe, fie, dimpotrivă, se separă de aceasta într-un fel de „ghetou ortodox”, luând o poziție ostilă față de tot ce îi înconjoară. In general, ne stabilim singuri astfel de obiective: ori ne străduim să‑i adaptăm pe copii la această lume cu orice preț, ori, dimpotrivă, îi facem incapabili să se adapteze, încât ajung să simtă teamă față de lume sau dispreț şi superioritate față de cei ce nu fac parte din comunitatea lor. Aceste atitudini sunt distructive. Trebuie să ne dăm seama că scopul educaţiei creştine nu poate fi decât unul singur: cel de a pregăti pentru Hristos mădulare vii ale Bisericii. Aici apare problema noastră cea mai dureroasă: cum să facem în aşa fel încât copiii noştri, ieşind în societate, să rămână creştini adevărați.
Preot Alexei Uminski
Aceasta carte, ca un rezultat al reunirii binecuvântate dintre experienţa duhovnicilor ortodocşi şi ştiinţa psihologică şi pedagogică modernă, vă oferă explicaţii şi răspunsuri privitoare la unele dintre problemele fundamentale ale educaţiei. În ea sunt tratate, accesibil şi limpede, „puncte nevralgice” cum ar fi: integrarea copiilor în lumea secularizată, formarea autenticei religiozităţi, agresivitatea copiilor, relaţia lor cu duhovnicul, problema pedepsei, controlul parental, dezvoltarea corectă a copiilor în primii ani de viaţă.

Pret: 9.00 LEI   
  Cumpara


Scrieti o recenzie

Nume:
Email:
Mesajul:
Apreciere:



  Trimite comentariul


(Nu exista recenzii la aceasta carte. Fiti primul care scrie o recenzie!)


Carti similare

    • Cartea cuprinde o selectie de texte din scrisorile Sfantului Teofan Zavoratul, cu explicatii si sfaturi despre boala si moarte. Sfantul explica motivul si intelesul bolii si mortii in lumina iubirii lui Dumnezeu.

      Rugăciunea în vremea bolii 

      Vă simţiţi foarte slăbită şi credeţi că vă apropiaţi de ieşirea sufletului din trup. Boala aminteşte de moarte, însă nu proroceşte ceasul ei. Totuşi, de vreme ce aţi primit aducerea-aminte de moarte, nu e nepotrivit să vă pregătiţi de ea. Dat fiind că sunteţi mereu bolnavă, nu vă este greu să vă însuşiţi gândul la ieşirea din trup, după pilda Cuviosului Nicanor – şi această ieşire nu vă va lua pe neaşteptate. Fericită este pomenirea morţii; ea, împreună cu aducerea-aminte de Domnul, e temelia tare a bunei rânduieli creştineşti a duhului. 
      Vă plângeţi de dumneavoastră înşivă că vă rugaţi prost şi nu vă ţineţi de nevoinţe. În această privinţă vă lămureşte Sfântul Tihon de Zadonsk, care a zis: „Ce rugăciune îi trebuie bolnavului? Mulţumire şi suspinare.“ Acestea înlocuiesc orice nevoinţă. Deci, fiţi senină! 
      Nu puteţi merge la biserică din pricina bolii, aşa încât aţi rămas la pravila de chilie. Împliniţi-o după putere. Să ştiţi că pravila este de trebuinţă din pricina neputinţei noastre, nu pentru rugăciunea în sine, care se poate face şi fără pravilă... Staţi cu gândul la Liturghie – nu ca un săvârşitor, ci ca unul ce e de faţă (prin mutarea cu gândul) la Liturghia săvârşită de altul. 
      Nu aveţi gânduri prea vesele în ce vă priveşte? Era în Egipt un bătrân duhovnicesc – Apollo, mi se pare... Acesta le spunea cu tărie tuturor fraţilor, şi străinilor, de asemenea: „Nouă, creştinilor, nu ni se cuvine să ne mâhnim... Să se mâhnească păgânii şi jidovii. Iar noi, cei mântuiţi de Domnul... al nostru este raiul, a noastră este împărăţia Cerurilor. Cu noi sunt Hristos, harul Sfântului Duh, Maica lui Dumnezeu, oştirile cereşti şi sfinţii toţi...“ 

Carti scrise de acelasi autor

watch series