Această lume îşi are începutul în minune, se păstrează prin minune şi se va încheia prin minune. Orice om cugetător când se eliberează din propria agonie şi frământare, şi începe să cugete despre toate câte există şi se găsesc în jurul lui, la această concluzie ar trebuie să ajungă.

Însă mărturia cea mai vrednică de crezare şi fără nicio umbră de îndoială ne-o oferă Sfânta Scriptură a lui Dumnezeu, întărită şi completată de Sfânta Tradiţie.

La oameni, bunul cel mai mare este unul singur: smerenia inimii şi amintirea zilei morţii, vre­mea în care vom ieşi goi din această mare a vieţii şi vom vedea însoţindu-ne înfierările faptelor.

Prin urmare, să străbatem largul mării acestei vieţi curaţi de întinăciune şi să dobândim drept martor al faptelor bune zidirea. Să dezlegăm nodul cel slab care ne ţine legaţi de cele prezente, să îndepărtăm inima noastră de dezmierdarea cea trecătoare, să alungăm grija de multe care ne duce la pieire, să nu ne legăm sufletul cu legături pământeşti, să dispreţuim slava care vine de la cele trecătoare de aici, să dispreţuim floarea lu­crurilor deşarte, care este ca şi vopseaua care lesne îşi pierde culoarea, să străbatem viaţa ca şi cum ne-am îndrepta spre ceruri pe aripile rugăciunii. Noi, cei care păşim pe calea vieţii, să urmărim răsplata che­mării celei de sus a lui Hristos.

Acatistul Maicii Domnului la Icoana Prodromita - Minunile Sfintei Icoane Prodromita

Acatistul si Viata Sfantului Ioan Iacob Hozevitul de la Neamt

O, preacuvioase Parinte Ioane, care cu darul lui Dumnezeu din frageda copilarie ai mers pe calea cea sfanta a desavarsirii si pentru care Preabunul si Preainduratul Dumnezeu a binevoit sa te proslavesti pe pamant si in cer, te rugam, auzi-ne si pe noi, nevrednicii si pacatosii, care indraznim sa venim cu toata evlavia si umilinta catre tine, ca sa te rogi Preabunului Dumnezeu, ca si noua sa ne ajute cu mila si cu indurarile Sale si, prin rugaciunile tale, sa mergem pe calea cea sfanta a poruncilor Lui si din toata inima sa ne silim a lucra cele bune spre folosul sufletelor noastre. Fie ca, prin mila si indurarea lui Dumnezeu si prin sfintele tale rugaciuni, sa avem si noi mila si indurare in ceasul mortii noastre si in ziua Judecatii de apoi. Amin.

Evanghelia dupa Iuda - scrierea apocrifa promovata de National Geografic - este o carte care a facut multa valva. Fara sa o citeasca, multi oameni s-au bucurat de faptul ca au aflat un motiv in plus sa stea departe de Biserica. O Biserica mincinoasa, o Biserica in care oamenii sunt tinuti departe de Adevar, nu isi are rostul. Numai ca, la un studiu atent, se poate observa ca teza principala a "Evangheliei dupa Iuda" - Ca Hristos i-ar fi marturisit marile adevaruri doar apostului Iuda, iar ceilalti ar fi ramas la un stadiu inferior de cunoastere - nu sta in picioare. Dupa ce L-a vandut pe Hristos, Iuda s-ar fi sinucis. Cand ar fi avut timp sa scrie o Evanghelie? Cum ar fi putut fi propovaidor al adevaratei credinte in Hristos un Sinucigas? Nadajduiesc ca cititorii cartii de fata vor intelege falsitatea "Evangheliei dupa Iuda".

Anecdote duhovniceşti cu părintele Ioil Ianakopoulos

Neavând atunci timp suficient din cauza altor obligaţii să scriu ceva demn de acest bărbat, achitându-mă astfel de ceea ce îi datorez acestui preacinstit prieten şi învăţător, am recurs la o soluţie de mijloc: în loc să încerc să descriu eu personalitatea importantă a acestui părinte, m-am gândit să prezint – aceasta nu cere nici timp mult, nici efort – anumite „anecdote” caracteristice din viaţa părintelui Ioil.

Le-am numit caracteristice, întrucât din ele răzbat, cu foarte mare putere, multe din cali­tă­ţi­le minunate ale acestui rar părinte: prezenţă de spirit, agerime, demnitate, hotărâre, curaj, sin­ce­ri­tate – mai ales cea spusă pe şleau -, caracter integru, conservatorism, cugetare pur ortodoxă etc. (Părintele Epifanie Theodoropoulos)

Frumusețea desăvârșită ni se dezvăluie în Hristos, Dumnezeu întrupat. Din punctul de vedere al unui creștin, Hristos dezvăluie desăvârșirea frumuseții umane și revelația frumuseții divine care îl umple. Pe de altă parte, creștinismul cere integritatea minții și a inimii, cere o atitudine morală, adică nu doar respectarea regulilor, ci o abordare care exclude ceea ce Andre Malraux numește pseudo-artă sau pseudo-frumusețe.

Adică fenomene distructive în sens moral, fiindcă frumusețea trebuie să fie mai mult decât o formă captivantăși atrăgătoare. Privind în urmă, mi-aș aminti o definiție grecească a omului desăvârșit care exista cu mult înainte de Malraux: καλὸς κἀγαθός care înseamnă „om frumos, bun și curajos” – imaginea ideală a viziunii creștine asupra frumuseții. Formele distructive din punct de vedere moral sunt inacceptabile pentru un creștin, deoarece sunt false în comparație cu o realitate mai profundăși mai autentică

CUPRINS:

Prefață. De ce Eliot?.
Convorbirea I: Despre frumusețe și sens.
Răspunsuri la întrebări
Convorbirea a II-a: Frumusețea și adevărul
Răspunsuri la întrebări
Convorbirea a III-a: Frumusețea și realitatea.
Răspunsuri la întrebări
Convorbirea a IV-a: Sensul urâțeniei
Răspunsuri la întrebări
Despre autor.

Adevărul este că noi toți ne dorim viața duhovnicească, dar o căutăm în locuri greșite și în moduri nepotrivite. Adesea credem că viața duhovnicească constă în diversele experiențe pe care le avem din când în când, care sunt legate de rugăciune, de cult, de iscusința cântării, de frumusețea icoanelor, de întreaga structură a vieții noastre creștin-ortodoxe.Și încercând să experimentăm, tinzând să ajungem la gânduri înalte, la trăiri vii, trecem pe lângă ceea ce reprezintă conținutul real și adevărat al vieții duhovnicești. Pentru că viața duhovnicească nu constă în gânduri înalte și trăiri puternice, care se pot naște din alte cauze. Viața duhovnicească depinde de lucrarea Duhului Sfânt al lui Dumnezeu asupra noastră și de modul în care puterea divină, harul, ne schimbă treptat, ne face să ne conformăm treptat cu Hristos, adică să fim asemenea Lui; ne ajută să devenim atât chipul lui Dumnezeu, cât și asemănarea Lui.Prin urmare, toată viața duhovnicească nu este centrată în om, ci în Dumnezeu. În Dumnezeu își are sursa, este determinată de El și este îndreptată spre El. Cuprins  Ce este viața duhovnicească. Dinamica vieții cu Hristos. Cunoașterea de sine. Pacea și concentrarea interioară. Principiul armoniei generale. Între libertate și responsabilitate. Busola sufletuluiÎndrumarea duhovnicească. Semănătorii credinței în lume. Viața contemplativă și activitatea lumească. Fondul ascezei ortodoxe. Întoarcerea la originiSlujirea creștinului într-o societate secularizată. Despre nevoința iubiriiCalea cea strâmtă. 

Aceste cuvantari au fost rostite de Mitropolitul Antonie de Suroj cu prilejul acelor zile deosebite din timpul Postului Pastelui si al Craciunului, zile de retragere, de reculegere duhovniceasca.  Cei care doreau sa se retraga din iuresul vietii pentru a‑si pune ordine in ganduri, in cele ale sufletului, veneau sa petreaca o zi intreaga la catedrala rusa din Londra, sub indrumarea lui.

Vladica Antonie staruia asupra ne­­­cesitatii unui astfel de timp de reculegere, isihie si adunare in cele mai dinlauntru ale fiintei.  El socotea acest timp de linistire si de pregatire ca fiind absolut necesar pentru o spovedanie temeinica, ce nu se poate realiza decat prin punerea de o parte a unui asemenea timp, care devine un binecuvantat prilej de cercetare a cugetului.

Cartea de faţă cuprinde volumele Despre credinţă şi îndoială şi De­spre întâlnirea cu Dumnezeu, apărute la Editura Cathisma, care au reprezentat prima traducere în limba română a cuvântărilor mitropolitului Antonie al Surojului (Anglia), spicuite din celebrul ciclu Omul în faţa lui Dumnezeu, răspândit în alte limbi în aproximativ un milion de exemplare.

Există clipe, binecuvântate sau tragice, când o persoană pe care o cunoşteam ni se revelează în­tr‑o lumină, adâncime şi frumuseţe nespuse, pe care înainte nici nu le‑am fi putut bănui.
Acest lucru se petrece când ni se deschid ochii, într‑o clipă de curăţie a inimii; pentru că cei curaţi cu inima pot vedea nu numai pe Dumnezeu Însuşi, ci şi chipul Lui – lumina care străluceşte în întunericul unui suflet omenesc şi al vieţii omeneşti, chip pe care îl putem vedea atunci când inima noastră găseşte odihnă, când prin ea trece lumina, când e curăţită.
Mai sunt şi clipe când descoperim pe cineva, pe care credeam că îl cunoaştem bine, într‑o lumină nouă – printr‑o revelaţie –, când cineva străluceşte de bucurie, de dragoste, de chemarea de a I se închina lui Dumnezeu şi de a‑L adora, când cineva a ajuns la o adâncime a suferinţei, la o răstignire, când suferinţa însăşi e curăţită şi nu mai rămâne în ea nici o urmă de ură, de neîmpăcare, de amărăciune, nici o urmă de rău, când ea iese la lumină curată, după cum a strălucit, nevăzută atâtora, şi suferinţa Domnului Hristos pe cruce.

Mitropolitul Antonie

Bucuria noastra se naste din biruinta lui Hristos asupra mortii la care El ne face partasi pentru a-I cunoaşte vesnica si admirabila Sa iubire.  Noi ne bucuram de faptul ca El nu e doar telul spre care aspiram, catre care ne indreptam, ci El e usa care ni se deschide catre viata vesnica.  Ne bucuram ca El ne insoteste, asa cum i‑a insotit pe cei doi calatori de la Ierusalim catre Emaus: S-a apropiat de ei delicat, pe nesimtite, i-a insotit pas cu pas, apoi le-a talcuit taina existentei si rostul vieţii lor.

In chip vazut sau nevazut, fie ca nu suntem constienti, fie ca dintr‑odata devenim constienti de aceasta, El merge alaturi de noi, largindu‑ne inimile, duhul, sufletul, batand la usa care duce viata noastra spre viata Sa, asteptand, cerand, implorand ca ea sa Ii fie deschisa, sa I se incredinteze pentru a putea sa treaca prin ea vesnicia.  Dar El este si Calea, si la fiecare pas facut pe acest drum, in fiecare clipa suntem in Hristos si cu Hristos, avand o nadejde mai presus de orice nadejde, o certitudine a credintei ca arvuna si pregustare a iubirii dumnezeiesti.