Volumul de față – cuprinzând însemnările unui călugăr ortodox anonim, păstrate într-un manuscris uitat și publicate acum pentru prima dată – reprezintă o lectură aducătoare de folos sufletesc, ­plină de duhul luminării și necesară vremurilor noastre, care au uitat ce ­înseamnă isihia.
Chintesența unei înțelegeri la care mintea creștină nu poate ajunge decât în urma unor îndelungate nevoiri ascetice și aprofundări ale teologiei patristice, îndemnurile de aici se descoperă totodată ca rod ales al experienței negrăite a rugăciunii ­neîncetate și al luminării prin har a celui ce i s-a dat de Sus a gusta mult-râvnita isihie.
Prin mijloace terapeutice unice, fără de care nu se pot dobândi adevărata rugăciune, dumnezeiasca smerenie, darul deosebirii gândurilor și duhurilor, vindecarea trupească, dar și a patimilor, însuflețind spre însușirea neîntârziată a tuturor virtuților, cuvintele izvodite de condeiul acestui sihastru anonim vor înlesni deschiderea inimii către harul dumnezeiesc, dându-ne putere cerească spre fericita încununare a luptei și viețuirii creștine.

Cartea de fata doreste sa aduca marturie scrisa despre o mica parte dintre Sfintii care au stralucit in lume de la Pogorarea Duhului Sfant si pana in zilele noastre. Sunt cuprinse aici multe fapte pilduitoare si minuni ale lui Dumnezeu, ale Maicii Domnului si ale multora dintre Sfinti.

Toate istorisirile au fost invesmantate cu una sau mai multe ilustratii ale faptelor. In zilele pe care le traim, cand multe din cele ce ne incaonjoara ne vatama si vederea si mintea, ilustratiile acestei carti vor putea mijloci cititorilor-privitorilor o oarecare luminare launtrica si o samanta de arvuna duhovniceasca.

Cuvintele si faptele ce alcatuies aceasta carte au fost culese din multimea cartilor de suflet folositoare ale Bisericii. Pe alocuri istorisirile au fost indreptate in asa fel incat sa fie mai pe intelesul si la indemana copiilor.

A plăcut Făcătorului şi Judecătorului nevoinţelor noastre să rânduiască de la început ca vremea vieţii noastre pământeşti să fie vreme pregătitoare pentru veşnicie, vreme de deprindere, vreme de luptă şi nevoinţe, vreme de război duhovnicesc, nu vreme de nelucrare, de deşertăciune şi stat ­degeaba, iar ca starea noastră nemuritoare din viitor să fie stare de răsplătire, de slavă şi de veşnică fericire sau stare de veşnică necinstire şi de chinuri cumplite pentru nelucrare, lenevie, nepăsare şi pentru păcate nenumărate. 
Dau mulţumită Domnului pentru îm­bel­şugarea cea zilnică a luminii duhovniceşti şi trupeşti – a Luminii Duhului Celui Sfânt şi a luminii soarelui; pentru îmbelşugarea aerului material curat şi a aerului imaterial al sufletului, care este Duhul Sfânt – Dumnezeu! 
Sfântul Ioan de Kronstadt 

AKEDIA, „duhul trândăvirii” din binecunoscuta rugăciune a Sfântului Efrem Sirul, „starea de paralizie a tuturor puterilor sufletești” de­spre care vorbește Sfântul Teofan Zăvorâtul și care în bună măsură coincide cu conceptul psihologic de deprimare, este una din maladiile duhovnicești cele mai severe ale lumii contemporane. 
De la Sfinții Nicodim Aghioritul, Tihon din Zadonsk, Ignatie Briancianinov, Macarie de la Optina, Teofan Zăvorâtul, Luca al Crimeei până la câteva dintre numele cunoscute ale duhovniciei contemporane din Rusia, cartea de față vă prezintă o perspectivă ortodoxă completă asupra acestei probleme de mare însemnătate și asupra medicamentelor duhovnicești pe care le propune împotriva ei Tradiția Bisericii. 

Despre viata Sfantului Luca al Crimeei, ierarh marturisitor si doctor fara de arginti, urmas al unei vechi familii princiare, artist inzestrat, chirurg genial, profesor universitar, patimitor pentru credinta in temnitele bolsevismului, unul dintre cei mai mari predicatori ai secolului, lucrul cel mai bun care se poate spune sunt propriile lui cuvinte: "Am iubit patimirea, fiindca minunat curateste sufletul!

Un medic genial, profesor universitar, devine arhiereu in anii terorii bolsevice.  Dupa anii petrecuti in inchisori si suferintele exilului la Cercul Polar de Nord in timpul razboiului cu Germania nazista, episcopul-chirurg salveaza vietile a mii de ostasi si numele ierarhului laureat al Premiului Stalin pentru medicina face ocolul lumii.

La adanci batraneti, lipsit de vederea trupeasca avea sa raspunda mirarii starnite de liturghisirea lui fara gres prin urmatoarele cuvinte: „Cel ce si-a inchinat viata Domnului nu poate fi niciodata orb fiindcă Dumnezeu ii da lumina la fel cu cea de pe Tabor".

Autobiografia acestui Sfant al veacului XX, titan al stiintei si titan al duhului deopotriva ofera lumii contemporane o extraordinara lectie de sfintire prin slujire si jertfa a puterilor creatoare cu care Dumnezeu a inzestrat neamul omenesc.

Nu exista subiect de discutie mai primejdios decat Apocalipsa. Interpretarea cu totul literala si superflua a intamplarilor prezentate in Apocalipsa este, evident, pricina de tulburare sufleteasca; la fel de tulburator este si modul facil in care multi dintre contemporani se refera la caracterul "apocaliptic" al timpurilor noastre, fapt care starneste teama si angoasa. Declaratiile ambigue ale unora ca acestia sunt departe de a fi convingatoare. Insa daca un crestin se incumeta sa vorbeasca despre Apocalipsa, este de la sine inteles ca in aceasta, ca si in orice alta imprejurare - cuvintele sale trebuie sa fie masurate, pe cat este cu putinta de clare si in deplin acord cu invatatura universala a Bisericii. 

Preacuvioase Parinte Efrem, lumina dumnezeiasca pe care ai purtat-o in adancul sufletului s-a facut cunoscuta tuturor dintru taria si barbatia duhovniceasca prin care ai infrant caznele calailor tai, biruind desavarsit prin moartea martirica.  Nu puteau ei pricepe nicidecum ceea ce se petrecea sub ochii lor: iti omorau trupul, dar sufletul tau era vesnic biruitor cu Hristos; ti-au varsat sangele pe pamant, iar Dumnezeu revarsa peste veacuri multime de minuni prin tine; ti-au ciopartit trupul spre a-si duce la plinatate batjocura, iar astazi zeci de mii de oameni alearga sa se inchine sfintelor tale moaste; intru tine se salasluia Mantuitorul Hristos cu a Sa lumina, intru ei se afla stapanitorul cel cumplit al lumii dimpreuna cu bezna iadului.  Nu gasim cuvinte spre a ne bucura si a-ti aduce cinstea cuvenita, dar, dupa a noastra putere si intelegere, te rugam sa luminezi si sufletele noastre cu dragostea Domnului Hristos, ca, pecetluindu-ni-se inimile intru ea, sa punem temelie noua a vietii, dobandind minte treaza si veghetoare, intru care sa deosebim duhurile gandurilor noastre.  Si fie ca, astfel luminati, sa purcedem si noi intru implinirea poruncilor Sfintei Evanghelii, in care salasluieste puterea Fiului Tatalui si care pot sa faca lucratoare Imparatia lui Dumnezeu care se afla inlauntrul nostru.

Doamna Păresimilor vine dintr‑o veche tradiție bizantină, întâlnită pretutindeni în Grecia și Asia Mică. Ea ne învață de ce postim și ce sărbătorim în fiecare duminică a Postului Mare.

Secretul pantofilor ei? Doamna Păresimilor aleargă atâta în arena virtuților, că i se tocesc pantofii și în fiecare săptămână pierde câte unul. Când rămâne cu totul desculță, iată că și Învierea bate la ușă. Să‑i urmăm și noi pilda și să ne ostenim după putere!

Să nu vă mire această povestire! Nu este decât un calendar hazliu al Postului Mare pentru cei mici.

Post ușor și binecuvântat!

Sfântul Ioan Maximovici, acest om micuț, adus de spate, cu părul încâlcit și hainele modeste, cu un defect de vorbire și o voce molcomă, odată ajuns arhiereu, a început a umbla adeseori desculț, chiar dacă unii au început să spună despre el că e smintit la minte. Grija de căpătâi a Sfântului Ioan era îndreptată către inima sa adâncă, de aceea a ajuns să-L odihnească pe Hristos cu o asemenea plinătate, încât sălășluirea Duhului Sfânt întru el s-a preschimbat într-o îmbrățișare desăvârșită, dăruită întregii firi omenești.
Din această pricină, cei care iubeau Adevărul și cunoșteau puterea rugăciunilor și blândeții dumnezeiești ale Sfântului Ioan, nu se lăsau amăgiți de aparența exterioară, ci, apropiindu-se cu sfială și smerenie, descopereau că, sub firava sa înfățișare, se ascundea un colos de rugăciune și dragoste, un suflet nespus de mărinimos care purta întru el suspinul Duhului Sfânt pentru întreaga zidire. 
Viața sa, tăinuită cu Hristos în Dumnezeu, s-a făcut un izvor neîncetat de daruri ce se revarsă îmbelșugat către toți cei care își deschid brațele inimii spre a se încredința Domnului. De aceea faptele și minunile Sfântului Ioan cresc asemenea unor perle în inimile credincioșilor, dăruindu-le puterea de a nu fi biruiți de valurile cele amare și pline de nebunie ale acestei lumi nestatornice.
Gingășia, bunătatea și blândețea, alături de stăruință, răbdare și suspin, au făcut din Sfântul Ioan Maximovici unul dintre cei mai mari făcători de minuni ai zilelor noastre. Toți cei care îi cer, cu credință, grabnicul ajutor, află în acest minunat ierarh, nu numai un binefăcător și tămăduitor, ci și un prieten și sfătuitor tainic, care, cu o nespusă delicatețe, vine în viețile
noastre și ne scoate la limanul veșniciei, purtând grijă de noi în întregime – suflet și trup. Mărturie stau nenumăratele și uimitoarele minuni pe care le-a săvârșit încă din timpul vieții și după adormirea sa, și care nu încetează a se înfăptui cu putere până acum.

Multe din bolile si complexele psihologice care creeaza multe probleme adultilor incep inca in perioada intrauterina, in copilarie si in adolescenta.  De ce sufera copiii, in ce fel actioneaza pacatele parintilor asupra sanatatii urmasilor lor, care greseli trebuie evitate in procesul educational, la ce duce pierderea sensului vietii - iata unele din numeroasele probleme pe care doreste sa le trateze autorul.  El incearca sa demonstreze ca aceasta cultura duhovniceasca este o garantie a sanatatii fizice si psihice a fiecarei persoane in parte si a societatii in intregime. 

Traducere din limba rusa de Lucia Ciornea 

Ediţie îngrijită de Florin Stuparu

O, Preasfinte şi întru tot lăudate Mare Mucenice Mina! – de minuni făcătorule, primeşte această rugăciune de la mine, nevrednicul robul tău, căci către tine, ca la un adevărat izvor de tămăduiri, şi grabnic folositor şi ajutător preaminunat scap eu, ticălosul, şi către sfînt chipul icoanei tale cu lacrimi fierbinţi mă rog ţie: Vezi, sfinte, paguba mea, vezi sărăcia şi ticăloşia mea; vezi bubele şi rănile trupului şi sufletului meu! De aceea mă rog ţie, fericite şi Sfinte Mina, grăbeşte a mă ajuta cu neîncetatele şi sfintele tale rugăciuni, şi mă sprijineşte pe mine, robul tău!

Tatal nostru este o rugaciune de capatai a crestinilor.  Data Bisericii de Insusi Domnul nostru Iisus Hristos, ea s‑a facut punte spre Dumnezeu, de doua milenii, carturarilor si celor fara stiinta de carte, bogatilor si saracilor, celor puternici si celor slabi deopotriva, indreptand de la grijile lumii la singurul lucru de trebuinta, spre viata vesnica si vesnica bucurie.

In aceasta carte, Mitropolitul Antonie ­Plamadeala – despre care parintele Nicolae Steinhardt spunea: „O figura formidabila... Stralucit de inteligent, harnic la culme, carturar.  Talentat, nobil... Ce aduce in plus?  Ceva fara pret: caldura crestina, marinimia crestina.  Suflul moral.  E un crestin adevsrat: inteligent foc, deschis, neinchistat in maruntisuri...  Aceasta il inalta si‑l deosebeste: o viziune crestina larga, care innobileaza, care dintr‑odata schimba atmosfera, o salta (sus de tot), deasupra simplei eruditii si chiar deasupra fluentei naratiunii si puterii de sintetizare a evenimentelor” – ne insoteste si ne indruma, la fel ca atunci cand era alaturi de noi in aceasta lume, pe calea atat de veche si pururi noua a Rugaciunii Domnesti.