Explicarea celor sapte Laude

Format: 15X20.5 cm
ISBN: 978-973-9434-16-4
Status: in stoc

Explicarea celor sapte Laude

Colectia: Alte carti
Autor:
Editura: Agapis
Numar de pagini: 440

Este ştiut, că lumina Dumnezeieştilor învăţături ale Domnului nostru Iisus Hristos, s-a răspândit şi conservat în lume şi prin primirea serviciului divin, însufleţit prin credinţa vie, nădejdea neclintită şi dragostea înflăcărată, alimentate de vrednicia preoţească. Strălucirea slujbelor Dumnezeieşti, întraripează şi înalţă tainic gândurile oamenilor, pe care apoi le înlănţuieşte şi edifică în adunarea drept-credincioşilor creştini. Fiecare binecredincios-creştin în timpul acestor slujbe Dumnezeieşti, simte în inima sa o bucurie cerească. Sufletul creştinesc înaripat de dragostea sfântă, suie în zbor cu o mare repeziciune treptele cerurilor, pentru a ajunge acolo grăbit şi a se uni cu Ziditorul său; încât, adeseori nici omul nu-şi poate explica în sine, cauza transformării, care se produce în fiinţa sa. Fiori mistici foarte plăcuţi şi binefăcători, străbat organismul creştinului evlavios, care ascultă cu atenţie şi dragoste slujbele Dumnezeieşti şi îi înviorează sufletul călător spre cerurile înalte ale cugetărilor sfinte.

Protos. Nicodim Măndiţă

Pret: 25.00 LEI   
  Cumpara


Scrieti o recenzie

Nume:
Email:
Mesajul:
Apreciere:



  Trimite comentariul


(Nu exista recenzii la aceasta carte. Fiti primul care scrie o recenzie!)


Carti similare

Carti scrise de acelasi autor

    • isus Hristos pe drumul crucii

      Privind în largul lumii universale, făcută în zilele creaţiei, din începutul ei până în prezent şi în viitor în vecii vecilor, vedem
      strălucind luminătorul Dumnezeiesc semn al Sfintei şi de viaţă purtătoarei Cruci. Acest Dumnezeiesc semn este o bogăţie mare şi veşnică pentru cei ce îl îmbrăţişează cu înţelepciune de sus şi cu credincioşie. De acest mare şi Dumnezeiesc semn s-au folosit tainic toţi aleşii lui Dumnezeu în legea Vechiului Testament.
      Prin feluritele lui însemnări ei s-au împuternicit1, au blagoslovit (Fac. 48), au biruit pe vrăjmaşii lor2, au scăpat de mânia lui
      Dumnezeu (Fac. 12), de otrava ucigătoare a şerpilor, de ascuţişul sabiei, şi de alte felurite şi grele nefericiri, primejdii şi pierzări.
      Deşi în Vechiul Testament acest Dumnezeiesc semn al Sfintei Cruci era ignorat şi socotit de majoritatea lumii, care zăcea
      în întuneric şi în umbra morţii, numai un semn de terorizare, de torturări groaznice şi de ucidere a celor căzuţi sub pedeapsa legilor pentru vreo vinovăţie, ori în dizgrația conducătorului sau a poporului; totuşi, după crucificarea Domnului nostru Iisus Hristos, el devine un „Semn” de mare valoare şi cinste, de mare sfinţenie, împuternicire şi îndumnezeire la toată lumea credincioşilor.
      Din vremea jertfirii Mielului lui Dumnezeu, pe Crucea de deasupra creştetului pleşuv al Golgotei, Dumnezeiescul semn al Sfintei Cruci devine o armă puternică, biruitoare asupra duhurilor infernale şi a slugilor lor cu chip omenesc, care ne vrăjmăşuiesc; devine un puternic tovarăş al tuturor creştinilor (uneori chiar şi al necreştinilor) în orice vreme şi în orice loc de necaz, strâmtorări şi primejdii grele.
      Lumea aceasta deşartă, amăgitoare şi degrabă trecătoare, în care nimenea nu e în siguranţă, e o vale a durerilor şi a plângerii. Ori încotro ne întoarcem privirile şi urechea, adeseori vedem ori auzim: zbuciumări, gemete, oftări şi vaiete, supinuri înăbuşite şi necazuri adeseori copleşitoare. Bogaţii se tânguiesc asupra săracilor şi săracii asupra bogaţilor. Slugile cârtesc, suspină şi oftează asupra stăpânilor şi stăpânii asupra slugilor… Nimeni nu e îndestulat cu ceea ce are. Nici unul nu e mulţumit cu viaţa sa.
      Adeseori săracii, slabii şi necăjiţii sunt asupriţi, mâhniţi, tulburaţi, terorizaţi şi înăbuşiţi de stăpânii lor. Cei tari îşi tem cojocul din clipă în clipă. Agonisita fiecăruia, multă, puţină, e ameninţată de felurite împrejurări să fie fărâmiţată, risipită, înghiţită ori nimicită. Viaţa aceasta pământească adeseori este drept o mare învăluită de viforul ispitelor, încât mulţi îşi pierd cumpătul, mulţi se ameţesc, mulţi se îneacă. Pentru a putea birui şi stăpâni valurile mării vieţii acesteia învăluite de atâtea amarnice porniri vrăjmaşe ne trebuie înţelepciune de sus, avem absolută trebuinţă de Iisus Cel crucificat şi de Dumnezeiescul Său semn al Sfintei şi de viaţă purtătoarei Cruci, spre a ne încuraja, înviora, întrema şi lupta cu succes spre a ieşi cu bine la liman.

      Iisus Hristos pe drumul crucii

watch series