Gândurile, starea lăuntrică, dorințele ne ocârmuiesc viața. Așa cum ne sunt gândurile cu care ne îndeletnicim, așa ne este și viața. Dacă avem gânduri de pace, liniște, dragoste deplină, bunătate, virtute, curăție, atunci și întru noi va fi pace, căci toate gândurile de pace aduc pace lăuntrică, care răzbate din noi – căci gândurile ne sunt pline de pace, liniște, dragoste și bunătate. Dacă purtăm întru noi gânduri rele, diavolești, atunci și pacea noastră lăuntrică se nimicește.

Sfinții Părinți spun despre gânduri: „Orice gând care năruiește pacea și gândurile ce nu ne dau pace, acestea toate de la diavol sunt, și trebuie să le îndepărtăm și să nu le primim.” Trebuie să ne ostenim pentru binele nostru, ca să se întărească în noi pacea, bucuria, dragostea cea Dumnezeiască. Părintele nostru cel Ceresc voiește ca fiii Săi să aibă trăsăturile Lui Dumnezeiești: vrea să fim cu toții plini de dragoste, pace, mângâiere, bucurie, adevăr, virtute.

Starețul Tadei de la Mănăstirea Vitovnița

Cartea de faţă, intitulată modest „Cuvinte puţine oarecare din ceale multe, ale celor întru sfinţi părinţilor noştri Vasilie celui Mare şi Grigorie Cuvântătoriului de Dumnezeu,” a fost alcătuită de Grigorie Dascălul, Mitropolitul Ungrovlahiei (1765–1834), ca o anthologie a prieteniei celor doi mari Sfinţi Părinţi ai veacului al patrulea, precum mărturiseşte tipograful Pafnutie în prefaţa intitulată „Cătră cititoriul”: „Mitropolitul Grigorie, fiindcă marele Vasilie au fost ca un suflet în dooă trupuri cu Bogoslovul Grigorie, tălmăcind câteva Cuvinte, Epistolii, Stihuri de ale Bo¬goslovului Grigorie, le-au unit cu ale marelui Vasilie, ca să se cunoască că precum în viiaţă au fost iubiţi şi uniţi, aşa şi în Cartea aceasta să fie uniţi”. Grigorie Dascălul (proslăvit între sfinţi în anul 2006), este unul dintre vestiţii traducători ai scrierilor patristice din obştea Stareţului Paisie de la Neamţ. Numele lui Grigorie este legat de un alt mare traducător nemţean, Gherontie, care i-a fost şi duhovnic, şi cu care a tradus mai multe scrieri patristice. După moartea duhovnicului şi împreună-truditorului său, Grigorie, ajuns Mitropolit al Ungrovlahiei (1823-1834), va continua nevoinţa tălmăcirii şi tipăririi scrierilor patristice, reuşind să tipărească şi câteva manuscrise ale altor traducători nemţeni.

Anthologia Mitropolitului Grigorie, publicată în 1826 la Bucureşti, la trei ani după urcarea sa în scaunul Ungrovlahiei, nu este însă nici mică, şi nici neînsemnată în ce priveşte conţinutul. În cele 379 de pagini format mare (21x30,5 cm) ea adună câteva dintre cele mai reprezentative scrieri ale Sfântului Vasilie (cele nouă „Omilii la Exaimeron”, împreună cu cele două omilii „Despre Facerea Omului” şi cea „Despre Rai”; două lucrări ascetice, „Aşăzământuri călugăreşti” şi „Epistola către Hilon”; apoi încă optsprezece Omilii dintre cele mai cunoscute; la care se adaugă şase Omilii, optsprezece Epistole şi opt Poeme ale Sfântului Grigorie al Nazianzului. Cu excepţia „Omiliilor la Exaimeron”, a celor două omilii „Despre Facerea Omului” şi a celei „Despre Rai” (pe care doar le-a diorthosit), toate scrierile sânt traduse de Mitropolitul Grigorie Dascălul.

(lipsa text)

Ce este credinta Crestina?

Credinta Crestina este invatatura lui Hristos despre cele mai insemnate taine ale fiintei si ale vietii, invatatura pe care oamenii o pot primi numai prin credinta in El, si nu prin propriile stradanii.

Cuprins: 

TÂLCUIRE LA FACERE 
TÂLCUIRE LA CELE ZECE PORUNCI 
TÂLCUIRE LA TATĂL NOSTRU 
TÂLCUIRE LA FERICIRI 
TÂLCUIRE LA ZILELE SĂPTĂMÂNII 
TÂLCUIRE LA LUNILE ANULUI 
INIMA ÎN MARELE POST 
TÂLCUIRE LA SIMBOLUL CREDINȚEI

Sfântul Nicolae Velimirovici este, fără putință de tăgadă, unul din marii scriitori bisericești ortodocși din veacul al XX-lea, de o mare prolificitate, lucru ce a făcut să fie socotit, pe bună dreptate, „Noul Gură-de-Aur al zilelor noastre... și dascăl sobornicesc al Bisericii.”1 Potrivit cuvintelor unui alt mare teolog și părinte duhovnicesc sârb, Arhimandritul Iustin Popovici, „el cugetă întru rugăciune, el filosofează întru rugăciune. Poți simți că, printr-însul, grăiesc sufletele purtătoare de lumină ale marilor nevoitori ortodocși, și mai ales minunatul suflet al Sfântului Simeon Noul Cuvântător-de-Dumnezeu. El îl află pe Dumnezeu întru rugăciune, și simte întreaga zidire. În rugăciunea sa, tuturor se face părtaș.” În chip paradoxal, însă, abia în ultimele decenii publicul român a început să cunoască marea parte a scrierilor sale (chiar dacă, cu niște excepții notabile, adesea prin intermediul unor traduceri la mâna a doua, din engleză sau franceză, și de o calitate mai îndoielnică).

Țara aceasta e mică, e nouă, dar e o țară care mi-e dragă. Îmi trebuie ca și altora să le fie dragă; de aceea ascultați câteva cuvinte despre dânsa. Îngăduiți-mă să zugrăvesc câteva icoane, să fac câteva schițe așa cum le-am văzut cu ochii întâi, apoi cu inima.

N-am să mă apuc a povesti de așezămintele țării mele, de politica ei, de nume cunoscute lumii întregi. Alții au făcut aceasta cu mai multă pricepere decât aș fi putut. Îmi trebuie numai să vorbesc de sufletul ei, de atmosfera ei, de țăranii și ostașii ei, de lucruri care m-au făcut să iubesc țara aceasta, care au făcut ca inima mea să bată odată cu inima ei.

Aceste convorbiri au apărut ca un strigăt de disperare la vederea a tot ceea ce se întâmplă în familia din zilele noastre. De unde capătă tinerii cunoștințe despre familie și căsnicie? Privindu-i pe proprii părinți, gata întotdeauna de scandal, de pe micile ecrane și din filme. Ei pot numai să viseze la faptul că o căsnicie poate fi eternă, că iubirea adevărată și fidelitatea se pot întâlni și astăzi, întrucât nu văd întâmplându-se aceste lucruri în realitatea în care trăiesc.
Sarcina pe care mi-am propus-o, mergând la conferințele organizate pentru elevii clasei a XI-a, era una foarte simplă: să le mărturisesc că toate acestea sunt cu putință și în realitate, că vor putea iubi cu adevărat și că, la rândul lor, pot fi iubiți în aceeași măsură. Dar iubirea presupune, bineînțeles, strădanie.
Mi-aș dori să cred că, într-o bună zi, va fi reintrodusă în școli o materie care s-ar putea numi Etica și psihologia vieții de familie (dar care, spre deosebire de vechea disciplină comunistă, ar fi o variantă a viziunii ortodoxe asupra familiei). Până la urmă, fizicieni și chimiști vor deveni unul dintr-o mie, deși aceste discipline sunt studiate ani la rând. O familie însă vor întemeia aproape toți, iar în școli nu li se vorbește nimic despre lucrul acesta, în cel mai bun caz (de fapt, în cel mai rău caz) le este introdusă Educația sexuală.
Convorbirile de față au fost adresate elevilor din clasa a XI-a dintr-un liceu din orașul Taldom. Însă unele subiecte legate de latura intimă a căsniciei au putut fi abordate abia cu elevii claselor absolvente.
Textele convorbirilor din această carte sunt mai ample decât orice conferință reală ținută la școală. În funcție de auditoriu și de întrebările adresate, discuțiile se axau doar pe o anumită parte a subiectului. Cartea conține și ceea ce s-ar fi putut spune și nu s-a spus acolo.

A trecut ceva vreme de cand primii cititori ai acestui indragit roman descopereau plini de incantare lumea lui Anne Shirley din Green Gables, iar eroina ramane, pana astazi, unul dintre cele mai iubite personaje din literatura pentru copii – si pe buna dreptate! Nu ai cum sa nu ramai fermecat de fetita vorbareata, cu o imaginatie atat de vie si cu o inima plina de loialitate si entuziasm. Cititorilor le este usor sa se identifice cu Anne si sa empatizeze cu firea ei plina de dramatism, fie ca eroina se afla in culmea bucuriei sau in abisul disperarii, iar capacitatea ei de a vedea frumusetea pretutindeni este o sursa continua de inspiratie.

Maiestria autoarei in a crea personaje memorabile si dialoguri realiste fac din „Anne” o lectura usor de parcurs, iar cei care sunt pregatiti sa o insoteasca pe Anne in calatoria ei plina de aventuri, vor descoperi in ea un partener pe cinste.

Nu avem către cine să ne îndreptăm protestul. Cuvintele s-au isprăvit. Puterile demonice își arată din ce în ce mai des adevărata lor față, fără a se mai strădui să apară în chip de înger de lumină… Vremea este de rugăciune – mai înainte de toate, de rugăciune. Rugăciunea noastră nu este îndreptată către dumnezeii cei mincinoși, croiți după măsura omului căzut și iubitor de sine, ci către Singurul Dumnezeu Viu și Adevărat, Dumnezeu Ziditorul și Mântuitorul tuturor oamenilor, Dumnezeul dragostei. Iar rugăciunea noastră nu o înălțăm doar pentru Neamul nostru, pentru Mucenicii noștri, pentru jertfele noastre cele nevinovate ori pentru sutele de mii de prigoniți ai noștri. Rugăciunea noastră îi cuprinde pe toți cei aflați întru nevoi, toate jertfele, pe toți cei prigoniți, pe toți oamenii – fie prieteni, fie neprieteni, fie știuți ori neștiuți…
Încă ne mai rugăm și pentru trezirea duhovnicească și pocăința mai-marilor Europei și ai Americii, cei care au hotărât „să sprijine procesul de pace” cu ajutorul armelor ucigătoare ale NATO, pe un pământ sârbesc scăldat în sânge și lacrimi.

Patriarhul Pavel al Serbiei

In 2014, am avut ocazia sa vorbesc la lansarea unei carti literalmente naucitoare, Cancerul, dragostea mea de Mioara Grigore.  Un titlul socant, paradoxal, de nu chiar imposibil...

Cu aceeasi vinovatie si cu o certitudine a inedecvarii totale am acceptat, totusi onorat, propunerea lui Viorel Grigore de a insira cateva "cuvinte inainte" la reportajul de fata - un fel de making of al acelui "film" biografic la capatul caruia Mioara Grigore, desi a castigat toate luptele, a pierdut razboiul.

Citesti, cand cu incantare, cand cu infiorare si nu stii pentru ce formula sa optezi: "Doamne, fereste" sau "Doamne, ajuta!".  In tot cazul, morala fabulei e de neclinit si neocolit: tocmai umilintele si durerile care ne coplesesc ajung in cele din urma sa ne innobileze.

Dan C. Mihailescu

Propunere pentru nemurire nu isi dezminte titlul si intentia.  Viorel Grigore il poarta cu maiestrie pe cititor pana la limita absurdului, comicului, grotescului, desperarii, suferintei mute indreptandu-l, in final, spre polul plus al fiintei.  Il depune cuviincios la picioarele tainei.  Doar aici cititorul are sansa sa inteleaga cum poate da un sens nonsensului, cum in moarte sta pitita viata si inca viata cea vesnica.  Pana si in fata mortii iminente firava trestie cugetatoare isi poate da un rost, integrand nefirescul ei infricosator, anihiland-o: putem alege sa murim cu demnitate.

Ciprian Voicila

Ni se pare că rugăciunile Sfântului Episcop Nicolae Velimirovici sunt când întrebare a omului, când răspuns al Duhului; când coborâre în sine, când înălțare pe aripile harului; când teologie și conglăsuire cu Sfinții Părinți, când doxologie și împreună cântare cu Puterile cerești. Și nu greșim, dacă socotim astfel, pentru că în însăși taina sfințeniei lui se ascunde taina rugăciunilor sale.

Apropiați-vă toți cei care simțiți nevoia înnoirii lăuntrice! Gustați frumusețile negrăite ale harului voi care ați înțeles, de acum, ce este deșertăciunea deșertăciunilor! Îmbărbătați-vă fraților în Domnul, pe cărarea cea strâmtă a Crucii, și nu uitați vreodată cuvintele Sfântului Nicolae: „Lumea se teme de voi, căci voi putere aveţi, iar ea este neputincioasă.”