(lipsa text)

Credinciosul Gheorghe Lazar este modelul adevaratului pelerin roman. Prin trairea sa cu totul aleasa, el formeaza un exemplu unic in viata duhovniceasca a Bisericii noastre din ultima suta de ani.

(lipsa text)

Cu toate ca praznicele se serbeaza numai o data pe an, bucuriile cele sfinte care raman cu noi ne invrednicesc sa praznuim in toate zilele. Si cum putem praznui intotdeauna? Daca vom simti intotdeauna bucuriile Duhului Sfant in inimile noastre. (Arhimandrit Ioanichie Balan)

(lipsa text)

Vata duhovniceasca de taina a Sfantului episcop Ioan, fost vicar al Mitropoliei din Kiev, intre anii 1915-1919, ne uimeste pe toti cu viata sa ingereasca la care ajunsese in ultimii ani,incat se hranea numai cu rugaciunea si cu Sfanta Impartasanie, cum singur spunea duhovnicul Teodul.

Arh. Ioanichie Balan

Credincioşi ne putem numi nu când primim doar binefacerile dumnezeieşti, ci când primim cu recunoştinţă şi pedeapsa din mâna Lui. A­tunci este pusă la încercare credinţa noastră, ca să se vadă dacă credem cu adevărat în Pronia Sa.
Fiind creştini, trebuie să avem drept călăuzire în viaţă şi întărire sfânta învă­ţă­tură evanghelică, ce ne încredinţează că nici un fir de păr din capul nostru nu piere şi nici o pasăre nu cade fără voia lui Dumnezeu. Iar, de vreme ce şi firul de păr neînsufleţit, şi mărunta făptură care este pasărea se află sub purtarea de grijă dumnezeiască, ce să mai spunem despre noi?

Sfântul Macarie de la Optina

O repovestire a unei scurte istorii despre cel mai greu şi mai otrăvitor lanţ din lume: lanţul nemulţumirii. Aflând, din paginile cărticelei pe care o ţineţi în mâini, cât de primejdios lucru e să te laşi prins şi legat de zalele ruginite ale acestui lanţ, sper să ajungeţi, odată cu Radu, la concluzia că e mult mai bine să mulţumeşti frumos pentru ceea ce ai, pentru ceea ce primeşti, şi să te bucuri de fiece clipă şi fiece dar!

În felul acesta, veţi evita, ca şi el, să ajungeţi locuitori ai Ţării-Privitului-peste-Gard, ciudată, foarte ciudată ţară!

Pentru oricine care se va apleca asupra evoluției literaturii noastre culte, va fi evident faptul că aceasta se așază pe o coordonată de spiritualitate religioasă, în speță creștină. Primele texte în limba română (manuscrise și apoi tipărite) sunt de regulă cărți bisericești. Tocmai de aceea, unii critici și istorici literari vorbesc despre o literatură beletristică propriu-zisă începând abia de prin secolul al șaisprezecelea, din epoca modernă. Ce te faci însă cu literatura "vechilor cazanii", cum se exprimă poetul, care a contribuit din plin la formarea conștiinței poporului nostru, la formarea limbii naționale, la inițierea culturală și cu evidență, spirituală a românilor?! Faptele trebuie văzute în firescul manifestărilor lor... În cuprinsul acestei cărți am înserat comentarii analitice sau comparatiste asupra unor asemenea opere literare pe care le-am considerat ca fiind făclii (candele) de veghe bîn istoria culturii noastre, marcate cu evidență de filonul religios, subteran or de suprafață, datoare unor vrednici mărturisitori asupra destinelor istorice și culturale ale neamului românesc. E o carte mai degrabă de atragere a atenției asupra atâtor pagini de frumoasă literatură create în spațiul istoric național, de-a lungul vremilor, de iluștri luminători ai conștiinței noastre creștine.

Constantin Cubleșan

Cand am inceput sa citesc dialogurile, am ramas impresionat de duhul lor.  Uneori ma intrebam daca nu cumva acel manuscris era mai mult decat o carte duhovniceasca.  Ajungand la Dialogul 65, am inceput sa inteleg duhul invataturilor Batranului Alipie.  El spune acolo, adresandu-i-se Ecaterinei:                                                                                                                             Daca materialistul tau nu este tipul de contestatar, pe care ti l-am descris, trebuie sa ai grija pentru ca majoritatea materialistilor si-au invatat bine lectia si se bazeaza pe o gramada de cunostinte lumesti, ce il pot descumpani pe un crestin obisnuit.  Nu este suficient sa ai cultura necesara pentru a-l infrunta, trebuie sa dai dovada si de multa intelepciune.  As indrazni sa spun ca, la primele tale intrevederi cu el, va trebui poate sa-i dai dreptate.  Acest lucru nu constituie un pacat, ci inseamna iubire, intrucat ceea ce va urma nu va fi deloc usor, daca il vei insoti pe calea cea ingusta a mantuirii.  Pentru a avansa pe calea aceasta va trebui sa gasesti mereu pareri solide, pe care sa le impartasiti amandoi.  Aidoma celui care, vrand sa traverseze un raulet, cauta pietrele ce ies la suprafata pentru a pasi pe ele, sa cauti si tu niste adevaruri mari si incontestabile, pe care sa le folosesti pentru a-l ajuta pe materialistul tau.

Autorul

Biserica este inzestrata de Dumnezeu cu puterea de a oferi raspunsul teologic la provocarile lumii contemporane si de a gasi solutii viabile, care sa protejeze si sa orienteze umanul, asezandu-l salutar in comuniune cu Dumnezeu.  In relatie cu stiinta, teologia nu se gaseste in raport de subordonare, ci de conlucrare, adica de sinergie dinamica, avand aceeasi vocatie unica: restaurarea si autodepasirea conditiei umane, prin orientarea hristocentrica si nu umanist-antropocentrica.  Doar in Dumnezeu, omul este capabil sa-si depasesca conditia si sa inteleaga taina Universului, contempland rationalitatea sa, citind semnele prezentei lui Dumnezeu...

Pe timpul Imparatiei lui Adrian (117-138), împăratul rău-credincios al romanilor, era în Roma o văduvă de neam italian, anume Sofia, al cărei nume se tâlcuieşte „înţelepciune”. Aceasta, după numele său, petrecea viaţa în credinţă creştinească, cu înţelepciune; o astfel de înţelepciune o laudă apostolul Iacov zicând: „Înţelepciunea cea de sus întâi era curată, apoi paşnică, blânda, bineplăcută, plină de milă şi de roade bune” (3,17). Această înţeleaptă Sofia, când trăia în însoţire legiuită, a născut trei fiice, cărora le-a pus numele celor trei virtuţi evanghelice: pe cea dintâi a numit-o Pistis (Credinta), pe a doua Elpis (Nădejdea), pe a treia Agapi (Dragostea). Că ce altceva avea să nască înţelepciunea cea creştinească, dacă nu bunătăţile cele plăcute lui Dumnezeu? Dar, după naşterea acestor trei fiice a rămas văduvă în curând, şi vieţuia cu dreaptă credinţă, plăcând lui Dumnezeu, îndeletnicindu-se cu rugăciunea, cu postul şi cu milostenia înconjurată de cele trei fiice ale sale. Pe acestea le creştea într-o astfel de învăţătură, pe care ar fi putut să le-o dea numai o mamă aşa înţeleaptă, că purtând numele bunătăţilor celor mari evanghelişti, nu trebuia mai mult decât să le deprindă pe fiecare din ele cu practica virtuţii al cărei nume îl purta, ceea ce s-a şi făcut. Crescând ele cu anii, creşteau într-însele şi bunătăţile; şi au învăţat bine cărţile prorocilor şi ale apostolilor, s-au deprins la cuvintele învăţăturilor şi se nevoiau la citire, la rugăciune şi la osteneli casnice, supunându-se sfintei, de Dumnezeu înţelepţitei lor mame, sporind şi înaintând de la o faptă bună la alta şi mai bună şi se suiau din ce în ce mai sus pe treptele scării morale.