Cine ar putea ramane impasibil atunci cand ar afla groaznicele chinuri, suferintele inimaginabile indurate pentru Hristos de ei, oameni simpli precum noi? Au fost cu siguranta si caderi, dar multimea biruitorilor stiuti si nestiuti au deschis portile raiului. Avandu-le chipul in fata ochilor nostri duhovnicesti ne intrebam: in ce masura viata noastra se aseamana cu a unuia dintre ei? cat am facut sau facem din ceea ce am putea face? Sunt intrebari simpple ce nasc in noi semnele strigarii.

Aceasta carte s-a ivit de la sine, izvorand din sufletul scriitorului, la putin timp dupa adormirea Batranului Porfirie.  Fara a avea pretentia unei expuneri sistematice a celor scrise, cartea a fost bine primita de toti credinciosii crestini, care au vazut in scriitor doar un alt crestin, la fel de simplu ca si ei, care le vorbeste in limbajul de zi cu zi despre toate lucrurile cele minunate si despre toate invataturile pe care si le aminteste din discutiile cu Parintele Porfirie.

Scopul acestei carti nu este aducerea unor laude Parintelui Porfirie, ci acela de a-i indemna pe toti sa-L iubeasca pe Hristos, Care este Totul, asa cum insusi parintele spunea.  Daca fie si un singur suflet se va folosi de aceasta carte, atunci este indreptatita osteneala celor ce au inlesnit aparitia sa.

Educatia copiilor este obligatia primordiala a parintilor.  Parintii care au esuat in educarea copiilor lor sunt socotiti, de obicei, ratati in toate.  Daca ei si-au pus viata in slujba extinderii afacerilor si a inmultirii banilor si averilor, facandu-se magnati si bogatasi, dar n-au miscat nici un deget pentru educarea elementara a copiilor lor, atunci inseamna ca nu numai ca nu le-au oferit nimic acestora, dar s-au mai si luptat si ostenit sa-i faca lenesi, neispraviti si infractori!  si stiti de ce?  Pentru ca banul, cand intra pe mana unor oameni decazuti, face rau atat celor ce il au, cat si celor care sunt lipsiti de el.  Deoarece primii - cei care-l au - profita de ultimii - cei care nu-l au - dupa bunul lor plac.

Din cuprins:

Icoane facatoare de minuni
Medic neplatit
Aparitii binefacatoare
Ocrotire si ajutor

Cuviosul Isaia Pustnicul a vietuit in veacul al cincilea, in pustia schetica din Egipt si in pustia din Gaza Palestinei.  Este cunoscut ca un mare Parinte duhovnicesc, plin de intelepciune si dreapta socoteala; de aceea a fost numit "Inteleptul intre intelepti".  Cele treizeci de cuvinte catre monahi care ne-au ramas de la dansul, sunt izvorate dintr-o adanca traire duhovniceasca si reprezinta adevarata traditie a Parintilor pustiei.  El insusi spune ucenicilor sai ca: nu intelege sa-i invete altceva, decat ceea ce a auzit si vazut la batranii sai Parinti duhovnicesti(Cele 27 de capete despre paza mintii, pe care le avem in Filocalia, vol I, reprezinta un mic extras din Asketiconul Avvei Isaia).

Exista in invataturile lui Dorotei un mare optimism.  Marele vrajmas a fost biruit prin moartea lui Hristos.  Deci il putem birui si noi.  Raul, demonii, n-au putere prea mare de existenta si deci nici de lucrare, decat atata cat le concedem noi.  Ei sunt tari numai prin amagiri, prin inscenari.  Intarirea constiintei de sine, a sensibilitatii noastre spirituale, ne scapa din mrejele inconsistente ale patimilor, ale demonilor.  Patimile lucreaza prin gandurile noastre, mai bine zis prin strambarea lor.  Dar ele sunt constructii ajutate de noi prin neatentie.  Atentia noastra le poate risipi usor, reinsanatosindu-ne.  Ele au sprijin intr-o vointa inselata si inselatoare a noastra.  Socotim ca prin aceasta vointa ne slujim interesele proprii cand de fapt ne deservim fiinta noastra.  E o vointa amagitoare, care e intarita de o pretentie, de pretentia ca avem dreptate cand urmarim interesele noastre egoiste care in scurta vreme se dovedesc contrarii noua.

Acesta este aspectul principal al invataturilor: o simplicitate naturala, o spontaneitate care nu se mai gaseste in nici o alta scriere duhovniceasca din epoca parintilor; ele nu sunt scrieri, sunt cuvinte vii ale unui mare povatuitor duhovnicesc.

Pr. Dumitru Staniloae

Cuprins: 

Pustnicul Pafnutie 
Nichifor Preda ajunge la pestera pustnicului 
Nichifor Preda vrea sa fie ucenicul pustnicului 
Strainul vrea sa ramana la pestera, dar nu destainuieste nimic 
Dupa trei luni 
Catre alta cunoastere folositoare 
Ilarion cel tanar la rapa canonului 
Inainte, pe drum bun 
Cartea cea vie 
Viata din trecut a lui Ilarion cel tanar 
Cum a ajuns Nichifor Preda sa-l cheme iarasi Ilarion 

"A lăuda eu acum pe Prea Cuviosul şi de Dumnezeu purtătorul Părintele nostru Efrem Sirul, pentru faptele bune ale lui, cele mari şi minunate, socotesc că-mi este mie lucru nepotrivit si mat presus de vrednicie.  Pentru că el, si sus în cer la Dumnezeu este preamărit, şi jos pe pământ la toată Biserica dreptcredincioşilor este cinstit, încă şi de Sfinţii cei mari care, sau într-o vreme cu el au fost, sau şi după el au strălucit, cu cuvinte de laudă s-a încununat.  A arăta iarăşi folosul ce se pricinuieşte din citirea cuvintelor lui, cele de Dumnezeu insuflate şi din Duhul Sfant, Cel întru dânsul sălăşluit, judec că sunt de prisos.  Că lucrul, fiind de faţă, singur mărturiseşte, încă şi vremea a arătat că decât cuvântul de obşte, nimic nu este mai înţelept.  Că el pe toate le vădeşte, precum şi pe folosul acesta.  Că nimeni, din cei ce cu luarc-aminte s-au îndeletnicit în citirea lor, n-a rămas neîmpărtăşit de schimbarea cea spre mai bine în oarecare faptă bună.  Deci, pe acestea, şi altele ca acestea, care de unii se obişnuieşte pe la începutul cărţilor a se spune, eu, pentru pricinile care am zis, lăsându-le, numai pentru tălmăcitor voi arăta, cine a fost, şi pentru tălmăcire, după care izvoare s-a făcut.  Că acestea socotesc că sunt şi celor de pe urmă dorite a le şti, iar mie, cu cuviinţă, a le vesti."

(losif, Ieromonahul, Sfânta Mănăstire Neamţ)

Sfant si dumnezeiesc lucru a savarsit cuviosul Nicodim Mandita, care pe intelesul tuturor, a raspandit in scris Cuvantul lui Dumnezeu in sufletul poporului binecredincios din tara noastra. Pentru lucrarea sa duhovniceasca, pentru dragostea lui fierbinte fata de sfanta Ortodoxie, este vrednic sa fie asezat in randul Sfintilor pe care Iisus Hristos, prin Duhul Sfant, i-a ales din sanul poporului roman si i-a incununat cu nemurirea.

Multe sunt deosebirile şi scopul milosteniei. Că este cineva care face milostenie ca să se binecuvinteze casa lui; şi Dumnezeu binecuvintează casa lui. Altul, pentru fiii lui, şi Dumnezeu păzeşte pe fiii lui. Altul, pentru ca să fie slăvit; şi Dumnezeu îl slăveşte pe el. Şi Dumnezeu nu leapădă pe nimeni, ci, orice voieşte fiecare îi dă lui, când nu se vătăma sufletul din acesta. Dar, aceştia toti, departe sunt de plata lor. Că, după scopul pentru care au făcut milostenie, le-a plătit lor Dumnezeu şi cu nimic nu le mai este dator în veacul viitor. Deci, tu, de vei face milostenie, fă întâi pentru sufletul tău, şi orice doreşti îţi va da ţie Dumnezeu, pe deasupra. Că scris este: "Să-ţi dea ţie Domnul după inima ta". Şi iarăşi, "Căutaţi mai întâi împărăţia lui Dumnezeu - adică cele sufleteşti, şi dreptatea Lui - şi toate acestea se vor adăuga vouă". 

ANTOLOGIE REALIZATA DE PROF. ELISABETA FILIOREANU

Cei care cerceteaza viata monahala din Muntele Athos si faptele curajosilor monahi care au aparat Biserica, realizeaza ca acesti aparatori ai credintei noastre sunt ca vechii asceti ai Egiptului, Muntelui Sinai, Palestinei si Siriei, care au insetat dupa mantuire, sfintenie si cel mai bun drum ascetic al vietii.

Calugarii si pustnicii atoniti sunt deopotriva de vrednici in ceea ce priveste infranarea de la mancare ca si acei asceti de odinioara din Rasarit, cand luam in considerare diferenta conditiilor de clima din Athos care, fiind mai la nord, este rece in timpul iernii, dupa cum este si marea care il scalda de jur-imprejur.  Dimpotriva, tarile din Rasarit, au un climat calduros si uscat, si favorizeaza o mai mare si mai indelugata infranare de la mancare.