Născută în secolul al XIX-lea într-o familie protestantă de nobili germani, Ducesa Elisabeta crește înconjurată de bogăție și slavă. Povățuită de o mamă milostivă și iubitoare, Elisabeta devine una dintre cele mai frumoase și mai înțelepte tinere ale vremii. La nouăsprezece ani se căsătorește cu un Mare Duce rus prin care cunoaște credința ortodoxă. După ce soțul ei este ucis, Elisabeta renunță cu totul la avere și la viața strălucitoare de prințesă. Împlinind dorul inimii ei, se călugărește și ridică o mânăstire în care rugăciunea către Dumnezeu se împletește cu îngrijirea bolnavilor. Însă această minunată lucrare este întreruptă după revoluția bolșevică, când Stareța Elisabeta este arestată și chinuită, învrednicindu-se de cununa muceniciei.

Povestea surprinde viața unei prințese adevărate, care prin puterea credinței părăsește toate cele trecătoare, devenind stareță de mânăstire și chiar muceniță într-o vreme de mare prigonire a Bisericii lui Dumnezeu.

Acum aproape un secol, în Turcia de astăzi s-a născut într-o familie numeroasă micul Arsenie. ÎnsufleÈ›it de exemplul Sfântului Arsenie Capadocianul, povăÈ›uitorul său, È™i dăruit de Dumnezeu cu o minte ageră È™i cu multă credinÈ›ă, Arsenie era iubit de toÈ›i pentru mărinimia lui. Sărea în ajutorul oricui avea nevoie, iar pe copiii săraci îi învăÈ›a despre credinÈ›ă. Încă din copilărie, Arsenie È™i-a dorit să devină călugăr. Însă acest vis s-a împlinit mulÈ›i ani mai târziu în Sfântul Munte Athos, unde a primit numele de Paisie. Aici s-a arătat a fi un mare nevoitor, primind de la Dumnezeu È™i darul îmblânzirii animalelor sălbatice. Copiilor care veneau la chilia sa le dăruia dulciuri È™i îi îndemna să facă fapte bune, iar ei îl răsplăteau cu dragostea È™i recunoÈ™tinÈ›a lor.

Pentru viaÈ›a sa plină de rugăciune È™i de jertfire de sine, Cuviosul Paisie a rămas în memoria credincioÈ™ilor ca un tămăduitor al suferinÈ›elor, povăÈ›uitor al călugărilor È™i al familiilor creÈ™tine, pentru care È™i astăzi mijloceÈ™te înaintea lui Dumnezeu.

La sfârșitul veacului al XIX-lea, într-o familie înstărită din Rusia țaristă, vine pe lume micul Mihail. Deși se născuse cu un defect de vorbire și avea un picior mai scurt decât celălalt, el și-a urmat cu hotărâre și credință drumul, devenind mai întâi cadet, apoi monah, profesor de seminar și în sfârșit Arhiepiscopul Ioan de Shanghai și San Francisco. Mare rugător și călător neobosit oriunde i se cerea ajutorul, Sfântul Ioan Maximovici a lăsat până astăzi multe mărturii ale minunilor sale pe cele cinci continente pe care le-a străbătut.

Viața lui îngerească a fost o adevărată mângâiere pentru oamenii aflați în necazuri și suferințe de tot felul. Ea se înfățișează ca un îndemn pentru copii să arate și ei dragoste și înțelegere față de toți cei îndurerați.

Acum câteva mii de ani, când poporul ales al lui Dumnezeu era povățuit prin îngeri și prin oamenii cei drepți ai Vechiului Legământ, Iacov, ultimul patriarh, trăia împreună cu cei doisprezece fii ai săi în pământul Canaan. Iosif, cel mai iubit dintre ei, este vândut de frații săi din pricina invidiei și dus în robie pe tărâmul faraonilor. După ce trece prin multe încercări, Iosif se învrednicește de darul tălmăcirii viselor, ajungând astfel Guvernatorul Egiptului. Prin dumnezeiasca purtare de grijă și prin marea sa înțelepciune, el reușește să-și izbăvească tatăl și frații, precum și întregul popor egiptean de cumplita foamete care se abătuse asupra țării.

Textul dinamic și ilustrațiile expresive le înfățișează copiilor un exemplu de nădejde în Dumnezeu și de iertare a oamenilor, așa cum ar trebui să fie orice creștin.

Născut din neamul lui Israel, dar crescut în palatul plin de comori al Faraonului Egiptului, dreptul Moise este chemat de Dumnezeu să-I scoată poporul din robia păgânilor și să-l călăuzească în pământul făgăduit  părinților lui. El va deveni Prorocul care, întărit de credință și de dorința de libertate, și dăruit cu puterea minunilor, va primi chiar din mâna lui Dumnezeu cele zece porunci pentru poporul lui Israel de dinainte de venirea Mântuitorului, porunci după care trăiește și astăzi întreaga Biserică Ortodoxă.

Textul atrăgător și ilustrațiile vii îi învață pe copii că adevărata robie e lipsa credinței în Dumnezeul cel adevărat, pe care nici o bogăție n-o poate înlocui sau cumpăra.

Nicolae Vorbăreţul era un băiat obişnuit care îşi iubea casa din Constantinopol aproape la fel de mult pe cât îi plăcea să vorbească. Aceasta până în ziua în care îngerii l-au luat din mijlocul unui cutremur şi l-au învăţat să cânte. De atunci a devenit Nicolae Cântăreţul. Cântarea sa a izbăvit cetatea de cutremure şi a pătruns pentru totdeauna în viaţa liturgică a Bisericii ca Imnul Trisaghion.

Textul poetic şi minunatele ilustraţii în acuarelă aduc la viaţă Bizanţul secolului al cincilea, arătând copiilor de pretutindeni că şi ei pot fi aleşi de Dumnezeu pentru a aduce binecuvântări omenirii.

Cuprins:

Amintiri din copilaria parintelui 
Duhovnicii unei generatii 
Minunatii "banditi" din inchisorile comuniste 
Sfanta Inviere in Mina de la Baia Sprie 
Despre povatuirea duhovniceasca 
Ce este politica 
Despre neam si despre crimele comunismului 
Despre marturisire 
Sfaturi despre... 
Sa nu ne facem partasi la erezie 
Aiudul- jertfa si sfintire 
Cine tine Ortodoxia romaneasca 
S-a ajuns la apogeul Neamului 
Noi mergem tot cu mucenicia 
Pericolul monofizismului 

(lipsa text)

In primele secole ale crestinismului, barbatii si femeile care luptau pentru a dobandi gloria sfintilor erau numiti atletii lui Hristos. Un sfant realizeaza in cursul vietii sale performante pe care ceilalti oameni nu reusesc sa le infaptuiasca. Uneori performantele sale sunt recunoscute oficial de Biserica. In acest caz el figureaza in calendar. Recunoasterea oficiala a unui sfant are loc insa doar ca o exceptie si numai pentru un foarte mic numar de persoane. Majoritatea sfintilor sunt ignorati de calendar. Putinii sfinti pe care Biserica ii recomanda venerarii publice primesc aceasta consacrare cu titlu postum. Niciodata in timpul vietii lor. Multi oameni au vrut sa se faca sfinti. Luptele lor pentru dobandirea curateniei necesare sfinteniei au fost spectaculoase. Mai spectaculoase si mult mai dure decat luptele din arene. Pentru dobandirea curateniei, atletii lui Hristos luptau impotriva trupului lor, impotriva somnului, impotriva foamei, impotriva durerii, impotriva propriilor lor ganduri, impotriva instinctelor. Era o lupta fara mila, dusa zi si noapte, de-a lungul unei intregi vieti. O lupta palpitanta si fara niciun ragaz. Ioan Gura de Aur a luat hotararea sa se faca sfant inca din adolescenta, cand era inca pe bancile scolii. O hotarare luata in deplina cunostinta de cauza si dupa o matura chibzuinta. Alti tineri hotarasc in adolescenta lor sa se faca generali, sportivi campioni, exploratori. Ioan Gura de Aur a hotarat sa se faca sfant. Toata viata sa n-a avut alt ideal. Pentru a dobandi sfintenia el i-a infruntat pe toti adversarii pe toate terenurile si a castigat toate luptele. Palmaresul sau este o imensa lista de victorii. Victoriile lui Ioan Gura de Aur au fost atat de categorice, incat el este unul din putinii sfinti citati in calendar atat de Biserica occidentala, cat si de Biserica rasariteana.

Schitul "Sf. Dimitrie - Lacu" Sf. Munte Athos

Sarma­nul post! Cate mustrari, cate defaimari si prigoane nu indura! Dar iata ca totusi, prin mila lui Dumnezeu, dai­nu­ieste. Cum altfel s‑ar putea? Caci temelia lui este trainica! Domnul a postit, apostolii au postit si toti sfintii lui Dumnezeu au ti­nut post aspru, astfel incat, daca ni s‑ar da sa cercetam toa­te lacasurile Raiului, nu am gasi acolo pe nimeni care sa nu fi postit. ­Caci asa se cuvine. Prin incalcarea postului se pierde Raiul; tinerea unui post aspru trebuie sa se numere printre mijloacele de redobandire a Raiului pierdut...

Indata ce i se trezeste cuiva cat de putin gri­ja de suflet, numaidecat incepe sa pos­teasca, si cu cat mai mare ii e grija, cu atat mai mult si mai aspru posteste. Din ce motiv? Deoarece prin post sporeste mai repede si isi stapaneste mai usor sufletul. Cine refuza sa posteasca, acela nu pune pret pe man­tuire. Caci unde pante­ce­le face legile, acolo pantecele este dumnezeu. Iar cel pentru care dumnezeu este pantecele, acela este dusmanul Cru­cii lui Hristos, Dumnezeul si Mantuitorul nostru.

Sf. Teofan Zavoratul