(lipsa text)

Daca Antonel este pilda de adevarata rabdare dusa in mijlocul lumii, fratele Constantin - zis parintele Corbu - este pilda de adevarata rabdare - dusa cu multa abnegatie - in manastire.

Asemenea lui Antonel, a parintelui Casian - zis Corbu - si a Ancutei, sunt multi prin mijlocul lumii si prin multele manastiri ale tarii noastre si pe care ii stie numai Bunul Dumnezeu...

(lipsa text)

(lipsa text)

(lipsa text)

Aceasta carte a fost tiparita in amintirea minunii facute de Mantuitorul Iisus Hristos cu fiul vaduvei din Nain, pentru a completa imprejurarile care au produs-o si pentru imbogatirea cunostintelor celor dornici.

Cartea parintelui Andreas cauta sa devina pricina pentru viata impreuna cu Hristos, iar nu o ascundere sentimentala in nepasarea si lipsa de faptuire a alegerilor noastre.  Aprinde scanteia ce trebuie sa devina lumina launtrica a Sfantului Duh.  Creeaza premisele pentru a ne deschide existenta vietii de comuniune cu Hristos si cu trupul Bisericii Lui.

Este o antologie de istorisiri, evocări, cuvinte de duh, sfaturi duhovniceşti, întrebări şi răspunsuri, apoftegme şi minuni patristice din viaţa Bisericii, în 328 de pagini. Lucrarea vorbeşte despre virtuţile omeneşti care înalţă pe oameni la Dumnezeu, despre războiul necontenit al omului cu duhurile răutăţii şi despre prezenţa lucrătoare şi iubitoare a lui Dumnezeu în viaţa trăitorilor de Duh Sfânt din istoria Bisericii timpurii, cu deosebire Părinţii egipteni. 
Antologia patristică are şi un cuvânt-înainte folositor de către suflete, scris de părintele Arsenie Papacioc, duhovnicul de la Mănăstirea „Sfânta Maria“ - Techirghiol, care recomandă cartea şi exprimă axiomatic douăsprezece îndemnuri şi cugetări despre viaţa creştină, necesare credicioşilor din vremea noastră. 
Citind această carte, intrăm în atmosfera de har a veacurilor sfinte, în care iubirea de Dumnezeu şi părăsirea acestei lumi erau începuturile unui drum minunat în raiul interior, acolo unde Dumnezeu-Cuvântul vorbeşte cu oamenii şi le dăruieşte Trupul Său euharistic în Sfânta Liturghie. E o lume a însingurării sfinte şi a vorbirii cu lumea întreagă prin rugăciune, a smereniei şi slavei răstignite a pustiei, o lume de virtuţi şi de cădere, de întoarcere la esenţe, dar mai ales o lume a căutării sincere, a uceniciei în har şi a simţirii lui Dumnezeu. 

"Istorii cu tâlc: Ce este tăcerea şi ce folos am de la dânsa? 
Un frate l-a întrebat pe un bătrân, zicând: 
- Avvo, ce este tăcerea şi ce folos am de la dânsa? Iar bătrânul i-a răspuns: 
- Fiule, tăcerea este aceasta: a şedea singur în chilie cu înţelepciune şi cu frica lui Dumnezeu, ferindu-ţi inima de gânduri şi cugete necuvioase. O tăcere ca aceea naşte alte bunătăţi şi-l păzeşte pe călugăr de săgeţile cele aprinse ale vrăjmaşului şi nu-l lasă să fie rănit de ele. O, linişte fără de gâlceava, scară cerească! O, fără de grijă, maica umilinţei! O, fără de grijă, luminătoarea sufletului! O, tăcere vorbitoare cu îngerii! O, tăcere, strălucitoarea inimii! O, linişte fără gâlceava, născătoare a toate bunătăţile, întărirea postirii, frâul limbii, înfrânarea pântecelui! O, linişte, îndemnarea rugăciunii şi a citirii Sfintelor Scripturi! O, tăcere îngrijorătoare numai pentru ale tale şi totdeauna cu Hristos vorbitoare şi neîncetat văzător a morţii înaintea ochilor săi şi păzitoarea luminii celei nestinse! Pe aceea, cine o păzeşte neîncetat cântă zicând: gata este inima mea, Dumnezeule, gata este inima mea, că Ţie se cuvine lauda şi slava, în veci, amin!" 

Aceasta carte cuprinde un buchet de intamplari duhovnicesti, vedenii si fapte ziditoare de suflet din trecutul apropiat si indepartat, pastrate in manuscrise si adunate cu grija de calugari aghioriti, spre folosul tuturor.

Majoritatea acestor fapte au fost traduse si copiate in limba romana, cu multa grija si migala, de eruditul schimonah Irinarh Sisman, originar din judetul Dolj, ce s-a nevoit in Schitul Romanesc Prodromu in primele decenii ale secolului XX.

Rugaciunea este un eveniment minunat, o taina, de aceea sfantul zice ca intri pe aceeasi „frecventa” cu Dumnezeu, ca patrunzi in fiinta lui Dumnezeu, in lucrarea Lui.  Prin urmare rugaciunea nu este doar un simplu sentiment.  Unii zic: „Am facut rugaciune si m-am simtit mai bine!”  Fie ca te-ai simtit mai bine, fie ca nu te-ai simtit mai bine, in mod cert insa vei primi ajutorul lui Dumnezeu.

Nu exista situatie in care omul sa vina la Dumnezeu cu simplitate si sinceritate si sa plece cu mainile goale.  Asa ceva este cu neputinta!  Gandeste-te ca atunci cand mergi la un om oarecare ca sa te ajute, ca sa-ti daruiasca sau sa-ti spuna ceva, el iti ofera o oarecare mangaiere.  Asadar daca omul o face, Dumnezeu poate sa te lase cu mainile goale?  De aceea este foarte corect si caracteristic ceea ce spune sfantul, ca rugaciunea se arata: „pod care ne salveaza de ispite si zid care ne ocroteste de necazuri!”